ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 269 din 29

ianuarie 2007 pronunțată în dosar nr. 8773/105/2006 al Tribunalului Prahova,

secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC E.D. SA împotriva pârâtei SC F.M.N. SA, având ca

obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.769.240,86 lei penalități

reactualizate cu rata inflației.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii cu motivarea

că procedura concilierii directe nu este obligatorie, după cum rezultă din

prevederile art. 21 alin. (4) Constituție referitor la caracterul facultativ al

procedurii administrative, dar și pentru garantarea accesului liber al oricărei

persoane la justiție.

De asemenea, excepția

prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă în considerarea faptului că

facturile au fost achitate în perioada 5 ianuarie – 13 iulie 2004, iar termenul

de prescripție începe să curgă de la data efectuării plății și nu de la data

emiterii facturii.

În privința fondului,

tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata

penalităților de întârziere aferente facturilor emise, în perioada 2003 – 2005,

este nedovedită deoarece pârâta trebuia să achite prețul conform ratei de

alocare stabilite prin decizia nr. 935 din 02 emisă de A.N.R.E., iar din

înscrisurile depuse nu a rezultat în concret dacă plata facturilor s-a făcut

efectiv cu respectarea acestei proceduri.

În consecință, având în

vedere că sarcina probei revine reclamantei, acțiunea a fost respinsă în temeiul

art. 1169 C. civ.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 121 din

15 iunie 2007 pronunțată în dosar nr. 8773/105/2006 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios fiscal, cu motivarea că sunt nefondate

criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 261 și 129 C. proc. civ.,

deoarece în considerentele sentinței au fost expuse concis și sistematizat

motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea hotărârii.

De asemenea, la dosar există

o multitudine de înscrisuri care au format convingerea instanței care a

apreciat corect că sarcina probei revine reclamantei în sensul că aceasta

trebuia să dovedească o eventuală nerespectare a procedurii reglementate prin

deciziile A.N.R.E. referitoare la repartizarea încasărilor rezultate din

vânzarea energiei electrice.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta SC E. Deva SA criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din încălcarea

dispozițiilor art. 1169 C. civ. și 129 alin. (5) C. proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că decizia instanței de apel este nelegală atât din perspectiva

procedurală a administrării probelor cât și a rolului instanței care este datoare

conform art. 129 alin. (5) să stăruie prin toate mijloacele legale, să

administreze toate probele necesare în scopul pronunțării unei hotărâri legale

și temeinice. Din această perspectivă, susține recurenta, respingerea acțiunii,

ca nedovedită, este profund nelegală, iar prin decizia care a menținut această

soluție sunt interpretate greșit prevederile art. 1169 C. civ.

Contrar concluziilor

instanței, sarcina probei revenea pârâtei, care era datoare să facă dovada

faptului că s-au respectat procedurile stabilite prin deciziile A.N.R.E. Pe de

altă parte, susține recurenta, penalitățile de întârziere au fost solicitate în

temeiul contractului încheiat între părți, care conține clauze referitoare la

răspunderea contractuală ce nu au fost anulate prin deciziile autorității de

reglementare.

Analizând recursul declarat

prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9, art. 312

alin. (1) și (5) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat.

Astfel, conform art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele

legale pentru aflarea adevărului, stabilirea faptelor și aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, administrând

toate probele ce se impun în acest sens.

Din această perspectivă,

soluția de respingere a acțiunii ca nedovedită este contrară dispozițiilor

legale anterior menționate care prevede posibilitatea administrării probelor

necesare și utile cauzei chiar dacă părțile se împotrivesc.

În această ordine de idei,

concluzia instanței de apel că la dosarul cauzei există o multitudine de probe

care au format convingerea primei instanțe nu satisface nici exigențele art. 261

alin. (5) care impun obligația motivării în fapt și în drept a hotărârii

pronunțate.

De asemenea, și critica

referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1169 C.

civ., este întemeiat, deoarece modul de interpretare a acestei dispoziții a

avut drept efect răsturnarea sarcinii probei.

În concret, apărarea pârâtei

acceptată de instanțe, în sensul că a efectuat plățile conform ratei alocate

prin deciziile A.N.R.E. este pe de o parte lipsită de suport probator, la dosar

fiind depuse doar deciziile respective nu și ordine de plată din care să

rezulte data îndeplinirii acestei obligații, iar pe de altă parte au rămas

neanalizate susținerile reclamantei conform căreia penalitățile de întârziere

sunt datorate în temeiul contractului încheiat cu pârâta și care cuprinde o

clauză penală în vigoare.

În consecință, reținând că

instanța a soluționat cauza fără o cercetare reală și profundă a fondului

raporturilor juridice, fiind incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare vor fi

administrate toate probele necesare și utile justei soluționări a cauzei urmând

a fi examinate în concret toate criticile și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC E.D. SA Mintia împotriva deciziei nr. 121 din 15 iunie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2008.