ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 269 din 29 ianuarie 2007 pronunțată în dosar nr. 8773/105/2006 al Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E.D. SA împotriva pârâtei SC F.M.N. SA, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.769.240,86 lei penalități reactualizate cu rata inflației. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii cu motivarea că procedura concilierii directe nu este obligatorie, după cum rezultă din prevederile art. 21 alin. (4) Constituție referitor la caracterul facultativ al procedurii administrative, dar și pentru garantarea accesului liber al oricărei persoane la justiție.

De asemenea, excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă în considerarea faptului că facturile au fost achitate în perioada 5 ianuarie – 13 iulie 2004, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data efectuării plății și nu de la data emiterii facturii. În privința fondului, tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente facturilor emise, în perioada 2003 – 2005, este nedovedită deoarece pârâta trebuia să achite prețul conform ratei de alocare stabilite prin decizia nr. 935 din 02 emisă de A.N.R.E., iar din înscrisurile depuse nu a rezultat în concret dacă plata facturilor s-a făcut efectiv cu respectarea acestei proceduri.

În consecință, având în vedere că sarcina probei revine reclamantei, acțiunea a fost respinsă în temeiul art. 1169 C. civ. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 121 din 15 iunie 2007 pronunțată în dosar nr. 8773/105/2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios fiscal, cu motivarea că sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 261 și 129 C. proc. civ., deoarece în considerentele sentinței au fost expuse concis și sistematizat motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea hotărârii. De asemenea, la dosar există o multitudine de înscrisuri care au format convingerea instanței care a apreciat corect că sarcina probei revine reclamantei în sensul că aceasta trebuia să dovedească o eventuală nerespectare a procedurii reglementate prin deciziile A.N.R.E.

referitoare la repartizarea încasărilor rezultate din vânzarea energiei electrice. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E. Deva SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din încălcarea dispozițiilor art. 1169 C. civ. și 129 alin. (5) C. proc. civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că decizia instanței de apel este nelegală atât din perspectiva procedurală a administrării probelor cât și a rolului instanței care este datoare conform art. 129 alin. (5) să stăruie prin toate mijloacele legale, să administreze toate probele necesare în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Din această perspectivă, susține recurenta, respingerea acțiunii, ca nedovedită, este profund nelegală, iar prin decizia care a menținut această soluție sunt interpretate greșit prevederile art. 1169 C. civ.

Contrar concluziilor instanței, sarcina probei revenea pârâtei, care era datoare să facă dovada faptului că s-au respectat procedurile stabilite prin deciziile A.N.R.E. Pe de altă parte, susține recurenta, penalitățile de întârziere au fost solicitate în temeiul contractului încheiat între părți, care conține clauze referitoare la răspunderea contractuală ce nu au fost anulate prin deciziile autorității de reglementare. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat. Astfel, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, administrând toate probele ce se impun în acest sens.

Din această perspectivă, soluția de respingere a acțiunii ca nedovedită este contrară dispozițiilor legale anterior menționate care prevede posibilitatea administrării probelor necesare și utile cauzei chiar dacă părțile se împotrivesc. În această ordine de idei, concluzia instanței de apel că la dosarul cauzei există o multitudine de probe care au format convingerea primei instanțe nu satisface nici exigențele art. 261 alin. (5) care impun obligația motivării în fapt și în drept a hotărârii pronunțate. De asemenea, și critica referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1169 C. civ., este întemeiat, deoarece modul de interpretare a acestei dispoziții a avut drept efect răsturnarea sarcinii probei.

În concret, apărarea pârâtei acceptată de instanțe, în sensul că a efectuat plățile conform ratei alocate prin deciziile A.N.R.E. este pe de o parte lipsită de suport probator, la dosar fiind depuse doar deciziile respective nu și ordine de plată din care să rezulte data îndeplinirii acestei obligații, iar pe de altă parte au rămas neanalizate susținerile reclamantei conform căreia penalitățile de întârziere sunt datorate în temeiul contractului încheiat cu pârâta și care cuprinde o clauză penală în vigoare. În consecință, reținând că instanța a soluționat cauza fără o cercetare reală și profundă a fondului raporturilor juridice, fiind incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare vor fi administrate toate probele necesare și utile justei soluționări a cauzei urmând a fi examinate în concret toate criticile și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC E.D. SA Mintia împotriva deciziei nr. 121 din 15 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.