ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1250/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 269 din 29 ianuarie 2007 pronunțată în dosar nr. 8773/105/2006 al Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E.D. SA Mintia împotriva pârâtei SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploiești pentru obligarea acesteia la plata sumei de 1.769.240,86 lei cu titlu de penalități de întârziere ce urmează a fi reactualizate cu rata inflației la data plății. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că pârâta nu poate fi obligată la plata acestei sume deoarece achitarea facturilor emise de reclamantă în temeiul contractelor de furnizare a energiei electrice din 20 decembrie 2002 și din 2004 s-a făcut conform ratei de alocare stabilită de A.N.R.E.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 121 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în baza acelorași considerente avute în vedere și de Tribunal. Prin decizia nr. 69 din 17 ianuarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC E.D. SA Mintia și a dispus în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru examinarea litigiului prin prisma raporturilor juridice dintre părți materializate în contractele încheiate și invocate drept izvor al pretențiilor deduse judecății.

În rejudecare prin decizia nr. 193 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul reclamantei și modificând sentința primei instanțe a admis acțiunea reclamantei cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1.769.240,86 lei cu titlu de penalități de întârziere. Pentru a proceda în acest mod instanța de control judiciar a reținut că deși Tribunalul a stabilit corect starea de fapt în sensul că între părți s-au încheiat mai multe contracte de vânzare - cumpărare a energiei electrice pe care reclamanta a livrat-o pârâtei, pentru care s-au emis facturi ce au fost achitate cu întârziere, a concluzionat eronat că pârâta nu avea obligația de a respecta modalitatea de plată din contracte ci decizia nr. 935/2002 emisă de A.N.R.E.

Conform art. 969 C. civ. convenția părților are putere de lege în privința obligațiilor asumate iar modificarea clauzelor este posibilă doar prin voința acestora și nu prin decizia A.N.R.E., motiv pentru care s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere. Dar, arată instanța de apel, nu este justificat cumulul acestora cu rata inflației în condițiile lipsei dovezilor care să ateste faptul că prejudiciul suferit de reclamantă este mai mare decât cel evaluat anticipat de părți, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins. Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți. Reclamanta SC E.D. SA Mintia invocând motive de nelegalitate întemeiate în drept pe dispozițiile art. 299 și art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. critică decizia în privința faptului că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere referitoare la reactualizarea sumei datorate și la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 35.876 lei ocazionate de desfășurarea litigiului la cele trei instanțe de judecată. Pârâta SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploiești, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. arată în dezvoltarea motivelor că decizia este nelegală fiind întemeiată doar pe dispozițiile contractelor încheiate între părți, nu și pe decizia A.N.R.E. prin care a fost reglementat modul de efectuare a plății energiei electrice conform ratei de alocare stabilite de operatorul comercial.

De asemenea, arată recurenta a fost ignorată prevederea contractuală conform căreia eventualele litigii născute între părți privind executarea obligațiilor asumate și care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi supuse spre soluționare la A.N.R.E., ceea ce evidențiază o dată în plus incidența reglementărilor acestei entități, pe care de altfel le-a respectat, motiv pentru care nelegal a fost obligată la plata penalităților de întârziere. Analizând recursul reclamantei formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată cu aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. că dezvoltarea acestora corespunde temeiului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din această perspectivă se va reține că este inexactă susținerea recurentei în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind reactualizarea sumei datorate, în condițiile în care din considerentele deciziei rezultă că acest petit a fost respins cu motivarea că prin clauza penală părțile au stabilit anticipat cuantumul daunelor interese datorate de debitor pentru ipoteza executării cu întârziere a obligațiilor asumate, însă nu se justifică cumulul acestora cu rata inflației, în lipsa dovezilor privind existența unui prejudiciu într-un cuantum superior. Este reală însă critica în privința omisiunii instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată motiv pentru care raportat la împrejurarea că apelul reclamantei a fost admis, aceasta era îndreptățită conform art. 274 C. proc.

civ. și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 35.876 lei în toate fazele procesuale, sens în care se va admite recursul reclamantei și se va modifica decizia instanței de apel. Referitor la recursul formulat de pârâtă, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 969 C. civ. deoarece izvorul pretențiilor deduse judecății îl constituie contractele încheiate între părți, în conținutul cărora, de altfel se face trimitere la reglementările A.N.R.E. în domeniu, ceea ce nu a împiedicat însă contractanții să stabilească și penalități de întârziere în cazul nerespectării obligațiilor contractuale cu privire la modalitățile de plată. Față de aceste clauze care nu au fost modificate de părți pe durata derulării contractelor în litigiu nu poate fi acceptată interpretarea recurentei pârâte în sensul că deciziile A.N.R.E.

ar fi de natură să o exonereze de răspundere contractuală pentru ipoteza în care nu-și execută întocmai obligațiile asumate. În ceea ce privește ignorarea de către instanța de apel a concluziilor raportului de expertiză referitoare la modul de respectare de către pârâtă a deciziilor A.N.R.E. se impune precizarea că aceasta constituie o critică de netemeinicie, care nu poate fi examinată de instanța de recurs deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 3041 C. proc. civ., deși invocat de recurentă nu este incident speței. În consecință, recursul pârâtei este nefondat și va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul reclamantei SC E.D. SA Mintia împotriva deciziei nr. 193 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia în parte, în sensul că obligă intimata - pârâtă și la plata sumei de 35.876 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale. Respinge ca nefondat recursul pârâtei SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploiești. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009.