ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1250/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 269 din 29 ianuarie 2007 pronunțată

în dosar nr. 8773/105/2006 al Tribunalului Prahova, secția comercială și de

contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta SC E.D. SA Mintia împotriva pârâtei SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploiești

pentru obligarea acesteia la plata sumei de 1.769.240,86 lei cu titlu de

penalități de întârziere ce urmează a fi reactualizate cu rata inflației la

data plății.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut în esență că pârâta nu poate fi obligată la

plata acestei sume deoarece achitarea facturilor emise de reclamantă în temeiul

contractelor de furnizare a energiei electrice din 20 decembrie 2002 și din 2004

s-a făcut conform ratei de alocare stabilită de A.N.R.E.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

121 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, în baza acelorași considerente avute în vedere și de Tribunal.

Prin decizia nr. 69 din 17

ianuarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis

recursul declarat de reclamanta SC E.D. SA Mintia și a dispus în temeiul art. 312

alin. (5) C. proc. civ. casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe pentru examinarea litigiului prin prisma raporturilor

juridice dintre părți materializate în contractele încheiate și invocate drept

izvor al pretențiilor deduse judecății.

În rejudecare prin decizia nr.

193 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul reclamantei și modificând

sentința primei instanțe a admis acțiunea reclamantei cu consecința obligării

pârâtei la plata sumei de 1.769.240,86 lei cu titlu de penalități de întârziere.

Pentru a proceda în acest

mod instanța de control judiciar a reținut că deși Tribunalul a stabilit corect

starea de fapt în sensul că între părți s-au încheiat mai multe contracte de

vânzare - cumpărare a energiei electrice pe care reclamanta a livrat-o pârâtei,

pentru care  s-au emis facturi ce au fost achitate cu întârziere, a

concluzionat eronat că pârâta nu avea obligația de a respecta modalitatea de

plată din contracte ci decizia nr. 935/2002 emisă de A.N.R.E.

Conform art. 969 C. civ.

convenția părților are putere de lege în privința obligațiilor asumate iar

modificarea clauzelor este posibilă doar prin voința acestora și nu prin

decizia A.N.R.E., motiv pentru care s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea de

obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Dar, arată instanța de apel,

nu este justificat cumulul acestora cu rata inflației în condițiile lipsei

dovezilor care să ateste faptul că prejudiciul suferit de reclamantă este mai

mare decât cel evaluat anticipat de părți, motiv pentru care acest capăt de

cerere a fost respins.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs ambele părți.

Reclamanta SC E.D. SA Mintia

invocând motive de nelegalitate întemeiate în drept pe dispozițiile art. 299 și

art. 304 pct. 10 C. proc. civ. critică decizia în privința faptului că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere referitoare la

reactualizarea sumei datorate și la obligarea intimatei la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 35.876 lei ocazionate de desfășurarea litigiului la cele

trei instanțe de judecată.

Pârâta SC F.F.E.E.E.F.M.N.

SA Ploiești, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

arată în dezvoltarea motivelor că decizia este nelegală fiind întemeiată doar

pe dispozițiile contractelor încheiate între părți, nu și pe decizia A.N.R.E.

prin care a fost reglementat modul de efectuare a plății energiei electrice

conform ratei de alocare stabilite de operatorul comercial.

De asemenea, arată recurenta

a fost ignorată prevederea contractuală conform căreia eventualele litigii

născute între părți privind executarea obligațiilor asumate și care nu pot fi

rezolvate pe cale amiabilă vor fi supuse spre soluționare la A.N.R.E., ceea ce

evidențiază o dată în plus incidența reglementărilor acestei entități, pe care

de altfel le-a respectat, motiv pentru care nelegal a fost obligată la plata

penalităților de întârziere.

Analizând recursul

reclamantei formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată cu

aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. că dezvoltarea

acestora corespunde temeiului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din această perspectivă se

va reține că este inexactă susținerea recurentei în sensul că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind reactualizarea sumei

datorate, în condițiile în care din considerentele deciziei rezultă că acest

petit a fost respins cu motivarea că prin clauza penală părțile au stabilit

anticipat cuantumul daunelor interese datorate de debitor pentru ipoteza

executării cu întârziere a obligațiilor asumate, însă nu se justifică cumulul

acestora cu rata inflației, în lipsa dovezilor privind existența unui

prejudiciu într-un cuantum superior.

Este reală însă critica în

privința omisiunii instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de

obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată motiv pentru care

raportat la împrejurarea că apelul reclamantei a fost admis, aceasta era

îndreptățită conform art. 274 C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 35.876 lei în toate fazele procesuale, sens în care se va

admite recursul reclamantei și se va modifica decizia instanței de apel.

Referitor la recursul

formulat de pârâtă, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a aplicat

dispozițiile art. 969 C. civ. deoarece izvorul pretențiilor deduse judecății îl

constituie contractele încheiate între părți, în conținutul cărora, de altfel

se face trimitere la reglementările A.N.R.E. în domeniu, ceea ce nu a

împiedicat însă contractanții să stabilească și penalități de întârziere în

cazul nerespectării obligațiilor contractuale cu privire la modalitățile de

plată.

Față de aceste clauze care

nu au fost modificate de părți pe durata derulării contractelor în litigiu nu

poate fi acceptată interpretarea recurentei pârâte în sensul că deciziile A.N.R.E.

ar fi de natură să o exonereze de răspundere contractuală pentru ipoteza în

care nu-și execută întocmai obligațiile asumate.

În ceea ce privește

ignorarea de către instanța de apel a concluziilor raportului de expertiză

referitoare la modul de respectare de către pârâtă a deciziilor A.N.R.E. se

impune precizarea că aceasta constituie o critică de netemeinicie, care nu

poate fi examinată de instanța de recurs deoarece nu se încadrează în niciunul

dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 3041 C.

proc. civ., deși invocat de recurentă nu este incident speței.

În consecință, recursul

pârâtei este nefondat și va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul reclamantei SC

E.D. SA Mintia împotriva deciziei nr. 193 din 14 octombrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia în parte,

în sensul că obligă intimata - pârâtă și la plata sumei de 35.876 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

Respinge ca nefondat

recursul pârâtei SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2009.