ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3731/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 3951/33 din 25 iulie 2006,

reclamanții L.V., M.T. și N.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M.I.

și SC F.C. SA Cluj - Napoca, anularea parțială a Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis la data de 13 iunie 1994 de M.I.

în favoarea pârâtei SC F.C. SA Cluj - Napoca, pentru suprafața de 2.900 m.p.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că, prin certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor a cărui anulare parțială o cer, s-a atribuit în

proprietatea pârâtei SC F.C. SA Cluj - Napoca, suprafața de 641.737,18 m.p., iar reclamanții au promovat o acțiune civilă înregistrată la Judecătoria Cluj - Napoca pentru obligarea Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991,

Apahida, Județul Cluj, la emiterea titlului de proprietate, în calitate de

descendenți ai defunctului N.A., însă în urma efectuării unei expertize tehnice

s-a constatat existența înscrierii în C.F. Apahida a dreptului de proprietate

pentru o porțiune din terenul ce li se cuvine, astfel că au fost nevoiți să

promoveze acțiunea în contencios administrativ.

Pârâtul M.I.R. - la data

judecării fondului - M.E.C., a invocat prin întâmpinare, excepția tardivității

introducerii acțiunii, cât și a plângerii prealabile, a inadmisibilității

acesteia, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

întrucât terenul în litigiu a fost dobândit prin efectul Legii nr. 15/1990 (art.

20 alin. (2)), iar nu prin actul administrativ a cărui anulare se solicită.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 268 din 10 mai 2007 a respins ca tardiv introdusă acțiunea reclamanților L.V., M.T. și N.L. în contradictoriu cu

pârâții M.I.R. și SC F.C. SA Cluj - Napoca.

În motivarea soluției s-a

reținut că, intabularea dreptului de proprietate de către pârâta SC F.C. SA Cluj

- Napoca, pe baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat

s-a făcut la data de 26 septembrie 1996, iar acțiunea pentru anularea parțială

a certificatului a fost înregistrată la data de 25 iulie 2006, cu depășirea

termenului legal.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs în termen, reclamanții L.V., M.T. și N.L., criticând-o pentru

nelegalitate, susținând în esență că, Instanța a interpretat greșit prevederile

art. 7 alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât terțul vătămat

de actul admis individual care nu i-a fost comunicat, poate formula plângerea

prealabilă în termen de 6 luni, care curge de la data luării la cunoștință pe

orice cale de existența acestuia, termenul fiind de prescripție. Reclamanții au

arătat că au luat cunoștință de intabularea dreptului de proprietate al intimatei

SC F.C. SA Cluj - Napoca la data de 9 ianuarie 2006, cu ocazia depunerii

expertizei efectuate în Dosarul nr. 9460/2004 al Judecătoriei Cluj - Napoca,

formulând ulterior plângerea prealabilă, la care au primit răspuns negativ la

data de 23 februarie 2006, reclamanții neavând cunoștință sub nici o formă de

intabularea dreptului de proprietate al pârâtei SC F.C. SA Cluj - Napoca,

anterior datei de 9 ianuarie 2006.

Reclamanții au mai susținut

că, Instanța de Fond trebuia să analizeze natura termenului de 6 luni prevăzut

în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în favoarea terțului vătămat,

pentru eventuala sa repunere în termen, reclamanții considerând că, față de

răspunsul pe care l-au primit la plângerea prealabilă la 23 februarie 2006,

acțiunea înregistrată la data de 25 iulie 2006 este formulată în termen.

Examinând sentința atacată în

raport cu criticile aduse soluției Instanței de Fond, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ. se constată că, recursul este nefondat.

Actele și lucrările dosarului

atestă că, actul administrativ atacat a fost emis la data de 13 iunie 2004, sub

imperiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, abrogată de Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, în vigoare de la 6 ianuarie 2005.

Potrivit art. 5 din Legea nr.

29/1990, actul administrativ putea să fie atacat în termen de 30 zile de la

comunicare, la organul competent.

Neexistând obligația de

comunicare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor către terți, respectiv către reclamanții - recurenți, practica

judiciară a statuat, pentru siguranța și stabilitatea raporturilor juridice că,

față de terți, actul se consideră comunicat din momentul înscrierii în cartea

funciară, care fiind o formă de publicitate, este opozabilă terților.

Se reține că în cauză,

intabularea dreptului de proprietate de către pârâta SC F.C. SA Cluj - Napoca

pe baza certificatului de atestare contestat s-a făcut la data de 26 septembrie

1996, iar acțiunea pentru anularea parțială a certificatului s-a înregistrat la

25 iulie 2006, cu mult peste termenul legal, acțiunea fiind tardivă și potrivit

prevederilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004. Acest text

prevede că, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral,

cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni de la data primirii

răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data expirării termenului legal

de soluționare a cererii, dar nu mai târziu de un an, de la data emiterii

actului. În cauză, termenul de 1 an este depășit, chiar dacă curgerea lui s-ar

socoti de la data de 6 ianuarie 2005, de când a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004.

Așa cum corect a reținut Instanța

de Fond, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 554/2004, invocată de recurenți a fost respinsă de Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 171 din 27 februarie 2007, care a stabilit că aceste

dispoziții nu încalcă principiile vizând egalitatea cetățenilor și accesul liber

la justiție.

Stabilirea unor condiționări

pentru introducerea unor acțiuni în justiție nu constituie o încălcare a

dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil, deoarece legiuitorul

poate institui în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de

procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale,

principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a

celor interesați de a utila aceste proceduri în formele și modalitățile

instituite de lege.

Jurisprudența C.E.D.O. a

reținut că, instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de

procedură, a termenelor de prescripție și de decădere sau sancțiunile pentru

nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6, paragraful 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

acestea fiind restricții admise, atât timp cât nu aduc atingere dreptului la

acces la un tribunal, în substanța sa, statele dispunând în acest domeniu, de o

anumită marjă de apreciere.

Față de considerentele

expuse și având în vedere inexistența unor motive de casare de ordine publică,

care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu,

urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de L.V., de M.T. și de N.L. împotriva sentinței civile nr. 268 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2007.