ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2629/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1426 din 22

noiembrie 2006 a Tribunalului Sibiu a fost respinsă acțiunea formulată de

Regionala C.F. R Craiova împotriva Primăriei Târgu Jiu și a A.F.C.D. prin care

s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra

imobilului situat în Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu nr. 1 compus din

construcție, casă pompare apă, și terenul aferent în suprafață de 1412 mp.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă și cererea reconvențională formulată de A.F. C.D. Târgu Jiu și SC C.S.

SRL având ca obiect obligarea pârâtelor de a-i lăsa în liniștită posesie și

deplină proprietate terenul ocupat abuziv în Piața Centrală a municipiului

Târgu Jiu, iar SC C.D. fiind constructor de rea-credință să-i lase în liniștită

posesie și deplină proprietate construcția realizată abuziv pe acest teren.

A fost respinsă și cererea de

intervenție formulată de Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu împotriva

reclamantei și a pârâtului P.I. De asemenea au fost respinse cererile reconvenționale

formulate de A.F.C.D. împotriva reclamantei și a Primăriei Municipiului Târgu

Jiu, precum și de intervenție formulată de SC R.C.P. SRL.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere în esență că în prezent imobilul în litigiu este înscris în C.F.

nr. 5 a localității Târgu Jiu, făcând parte din domeniul public, aflându-se în

proprietatea Consiliului local Târgu Jiu, fiind respinse anterior acțiunile în

rectificare de C.F. formulate de SC R.C.P. SRL Târgu Jiu, A.F.C.D., P.I. și

P.D.L. În aceste condiții, s-a considerat că acțiunea în revendicare formulată

de Regionala C.F.R. Craiova este neîntemeiată, aceasta neputând invoca un titlu

de proprietate asupra bunului solicitat. Au fost respinse și cererile Primăriei

municipiului Târgu Jiu întrucât nu au calitate procesuală activă în raport de

prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998. Cu privire la cererea

Consiliului Local Târgu Jiu îndreptată împotriva lui P.I. și a reclamantei

Regionala C.F.R. Craiova s-a constatat că edificarea construcțiilor s-a

realizat de către A.F.C.D., care ocupă și terenul aferent. În aceste condiții

s-a considerat că în mod greșit a fost îndreptată acțiunea împotriva

reclamantei, care într-o astfel de cerere este lipsită de calitate procesuală

pasivă.

Cu privire la cererea

reconvențională formulată de pârâta A.F. C.D. și cea de intervenție formulată

de SC R.C.P. SRL s-a reținut că deși s-a dovedit în cauză reaua credință a

pârâtei A.F.C.D. SRL la edificarea construcțiilor, întrucât avea reprezentarea

că terenul nu le aparține, în situația în care P.I. este una și aceeași

persoană cu reprezentantul Cooperativei Constructorul care a solicitat

transferul imobilului și de la care bunul a fost ulterior predat pârâtei,

aceștia au dreptul de a-și recupera contravaloarea muncii și a materialelor,

potrivit art. 494 C. civ. Cum cererea a fost formulată în contradictoriu cu

reclamanta, care nu este proprietara terenului, iar pârâta Primăria

Municipiului Târgu Jiu nu are capacitatea de a sta în judecată, a fost respinsă

ca atare.

Apelurile declarate de reclamanta

SNC.F. R Craiova, pârâta A.F.C.D. Târgu Jiu și intervenienta SC R.C.P. SRL

Târgu Jiu împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia

nr. 148 din 2 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

S-a reținut că nu sunt întrunite în

cauză cerințele art. 1890 C. civ., întrucât imobilul revendicat nu se afla în

posesia reclamantei la data introducerii acțiunii, ci a A.F.C.D. Târgu Jiu.

Aceasta, precum și intervenienta SC R.C.P. SRL Târgu Jiu invocă în sprijinul

apelului propria culpă, deși în virtutea principiului disponibilității aveau

posibilitatea să aleagă persoanele cu care înțeleg să se judece.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recursurile de față reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „C.F.

R.” SA, precum și pârâta A.F.C.D. și intervenienta SC R.C.P. SRL.

În motivarea primului recurs,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susține de către

reclamantă că a stăpânit imobilul în litigiu din anul 1954 sub nume de proprietar,

posesia sa fiind netulburată, astfel că sunt întrunite cerințele art. 1890 C.

civ., pentru a se constata că a intervenit uzucapiunea de 30 de ani.

De asemenea se susține că și în

raport de prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990 regia autonomă este proprietara

bunurilor din patrimoniul său, întrucât la data apariției legii, imobilul se

afla în patrimoniul C.F. R.

Se solicită schimbarea deciziei

recurate ca nelegală și netemeinică și pe fond admiterea acțiunii.

În cel de al doilea recurs întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. se susține că hotărârea

recurată a fost dată cu încălcarea competenței materiale a instanței comerciale

în situația în care toți participanții la proces sunt persoane juridice, iar

imobilul este exploatat ca subiect de drept comercial, în vederea realizării

activităților menționate în obiectul de activitate al unei societăți

comerciale.

O altă critică adusă hotărârii se

întemeiază pe nerespectarea prevederilor art. 129-130 C. proc. civ., în

virtutea cărora instanța de fond trebuia să lămurească cadrul procesual

„subiectiv” și să ceară pârâtei recurente să-și precizeze cererea de chemare în

judecată, în sensul de a indica persoanele cu care înțelege să se judece și

pentru ce capete de cerere, iar instanța de apel ar fi trebuit să se comporte

ca o instanță de fond conform art. 297 alin. (2) C. proc. civ.

Recursurile de față sunt

neîntemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:

Cu privire la primul recurs la care

s-a făcut referire, se constată că acesta nu poate fi admis pentru că soluția

împotriva căreia este îndreptată calea de atac este în afara criticii.

Reclamanta a formulat o acțiune în

revendicare, fără a putea susține cu temei că este proprietara imobilului în

litigiu. Ori, acțiunea în revendicare este cel mai specific mijloc de apărare a

dreptului de proprietate, pentru că pe această cale proprietarul poate să

obțină restituirea bunului proprietatea sa de la cel care îl deține fără drept.

Aceasta presupune ca cel care uzează

de acest mijloc de apărare a dreptului său de proprietate pe această cale, să

producă astfel de dovezi în primul rând asupra calității sale de proprietar.

În speță, nu s-a putut reține o

stare de fapt în acord cu susținerile reclamantei, pentru că imobilul în

litigiu face parte din domeniul public al statului, fiind înscris în C.F. ca

aflându-se în proprietatea Consiliului Local Târgu Jiu.

Este de remarcat că între părți s-au

mai purtat procese de rectificare de carte funciară, toate fiind respinse,

rămânând deci valabilă înscrierea Consiliului Local Târgu Jiu ca titular al

dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Și cum reclamanta nu a formulat o

astfel de acțiune și nici nu invocă un drept propriu asupra bunului, și nu

subzistă posesia îndelungată, rezultă că în mod corect instanța de apel a decis

că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 1890 C. civ. și nici ale Legii

speciale nr. 15/1990.

Și cel de al doilea recurs este

neîntemeiat, pentru că hotărârea nu a fost dată cu încălcarea competenței altei

instanțe, în sensul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru că așa cum rezultă și

din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanța a fost investită cu o

acțiune în revendicare, de natură civilă, și nu cu o cerere în materie

comercială.

Potrivit art. 2 pct. 1 C. proc. civ.

tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială

al căror obiect are o valoare peste limita menționată în text precum și

procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în

bani.

Rezultă că textul menționat are în

vedere litigiile în materie comercială, între care în raport de prevederile

art. 3 și următoarele din codul comercial, nu se regăsește și acțiunea de față.

Se constată că nici celelalte motive

de recurs nu sunt de primit pentru că deși potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în alineatul

următor al aceluiași text se prevede că în toate cazurile judecătorii hotărăsc

numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Aceasta înseamnă că

judecătorii sunt ținuți în adoptarea soluției în limitele investirii, numai cel

care acționează în judecată fiind îndreptățit să hotărască asupra căror

persoane este îndreptată acțiunea, astfel fiind nesocotit un principiu esențial

al dreptului civil, acela al disponibilității.

În ceea ce privește incidența în

speță a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că aceste

prevederi nu se regăsesc în speță, pentru că hotărârea dată în apel, chiar dacă

nu este amplu motivată cuprinde considerentele esențiale pe care se sprijină și

nu este fundamentată pe motive contradictorii, mai ales că soluția nu este dată

pe fond și se întemeiază în principal pe lipsa calității procesuale de a iniția

acțiunea și de a sta în proces.

Așa fiind, recursurile de față sunt

nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „C.F. R” SA precum și

de pârâta A.F. C.D. și intervenienta SC R.C.P. SRL împotriva deciziei nr. 148 A

din 2 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie

2008.