ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2629/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1426 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului Sibiu a fost respinsă acțiunea formulată de Regionala C.F. R Craiova împotriva Primăriei Târgu Jiu și a A.F.C.D. prin care s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu nr. 1 compus din construcție, casă pompare apă, și terenul aferent în suprafață de 1412 mp. Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de A.F. C.D. Târgu Jiu și SC C.S. SRL având ca obiect obligarea pârâtelor de a-i lăsa în liniștită posesie și deplină proprietate terenul ocupat abuziv în Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu, iar SC C.D.

fiind constructor de rea-credință să-i lase în liniștită posesie și deplină proprietate construcția realizată abuziv pe acest teren. A fost respinsă și cererea de intervenție formulată de Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu împotriva reclamantei și a pârâtului P.I. De asemenea au fost respinse cererile reconvenționale formulate de A.F.C.D. împotriva reclamantei și a Primăriei Municipiului Târgu Jiu, precum și de intervenție formulată de SC R.C.P. SRL. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esență că în prezent imobilul în litigiu este înscris în C.F. nr. 5 a localității Târgu Jiu, făcând parte din domeniul public, aflându-se în proprietatea Consiliului local Târgu Jiu, fiind respinse anterior acțiunile în rectificare de C.F.

formulate de SC R.C.P. SRL Târgu Jiu, A.F.C.D., P.I. și P.D.L. În aceste condiții, s-a considerat că acțiunea în revendicare formulată de Regionala C.F.R. Craiova este neîntemeiată, aceasta neputând invoca un titlu de proprietate asupra bunului solicitat. Au fost respinse și cererile Primăriei municipiului Târgu Jiu întrucât nu au calitate procesuală activă în raport de prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998. Cu privire la cererea Consiliului Local Târgu Jiu îndreptată împotriva lui P.I. și a reclamantei Regionala C.F.R. Craiova s-a constatat că edificarea construcțiilor s-a realizat de către A.F.C.D., care ocupă și terenul aferent. În aceste condiții s-a considerat că în mod greșit a fost îndreptată acțiunea împotriva reclamantei, care într-o astfel de cerere este lipsită de calitate procesuală pasivă.

Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta A.F. C.D. și cea de intervenție formulată de SC R.C.P. SRL s-a reținut că deși s-a dovedit în cauză reaua credință a pârâtei A.F.C.D. SRL la edificarea construcțiilor, întrucât avea reprezentarea că terenul nu le aparține, în situația în care P.I. este una și aceeași persoană cu reprezentantul Cooperativei Constructorul care a solicitat transferul imobilului și de la care bunul a fost ulterior predat pârâtei, aceștia au dreptul de a-și recupera contravaloarea muncii și a materialelor, potrivit art. 494 C. civ. Cum cererea a fost formulată în contradictoriu cu reclamanta, care nu este proprietara terenului, iar pârâta Primăria Municipiului Târgu Jiu nu are capacitatea de a sta în judecată, a fost respinsă ca atare.

Apelurile declarate de reclamanta SNC.F. R Craiova, pârâta A.F.C.D. Târgu Jiu și intervenienta SC R.C.P. SRL Târgu Jiu împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 148 din 2 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. S-a reținut că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 1890 C. civ., întrucât imobilul revendicat nu se afla în posesia reclamantei la data introducerii acțiunii, ci a A.F.C.D. Târgu Jiu. Aceasta, precum și intervenienta SC R.C.P. SRL Târgu Jiu invocă în sprijinul apelului propria culpă, deși în virtutea principiului disponibilității aveau posibilitatea să aleagă persoanele cu care înțeleg să se judece. Împotriva acestei hotărâri au declarat recursurile de față reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „C.F.

R.” SA, precum și pârâta A.F.C.D. și intervenienta SC R.C.P. SRL. În motivarea primului recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susține de către reclamantă că a stăpânit imobilul în litigiu din anul 1954 sub nume de proprietar, posesia sa fiind netulburată, astfel că sunt întrunite cerințele art. 1890 C. civ., pentru a se constata că a intervenit uzucapiunea de 30 de ani. De asemenea se susține că și în raport de prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990 regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, întrucât la data apariției legii, imobilul se afla în patrimoniul C.F. R. Se solicită schimbarea deciziei recurate ca nelegală și netemeinică și pe fond admiterea acțiunii.

În cel de al doilea recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. se susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței materiale a instanței comerciale în situația în care toți participanții la proces sunt persoane juridice, iar imobilul este exploatat ca subiect de drept comercial, în vederea realizării activităților menționate în obiectul de activitate al unei societăți comerciale. O altă critică adusă hotărârii se întemeiază pe nerespectarea prevederilor art. 129-130 C. proc. civ., în virtutea cărora instanța de fond trebuia să lămurească cadrul procesual „subiectiv” și să ceară pârâtei recurente să-și precizeze cererea de chemare în judecată, în sensul de a indica persoanele cu care înțelege să se judece și pentru ce capete de cerere, iar instanța de apel ar fi trebuit să se comporte ca o instanță de fond conform art. 297 alin. (2) C. proc.

civ. Recursurile de față sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează: Cu privire la primul recurs la care s-a făcut referire, se constată că acesta nu poate fi admis pentru că soluția împotriva căreia este îndreptată calea de atac este în afara criticii. Reclamanta a formulat o acțiune în revendicare, fără a putea susține cu temei că este proprietara imobilului în litigiu. Ori, acțiunea în revendicare este cel mai specific mijloc de apărare a dreptului de proprietate, pentru că pe această cale proprietarul poate să obțină restituirea bunului proprietatea sa de la cel care îl deține fără drept. Aceasta presupune ca cel care uzează de acest mijloc de apărare a dreptului său de proprietate pe această cale, să producă astfel de dovezi în primul rând asupra calității sale de proprietar.

În speță, nu s-a putut reține o stare de fapt în acord cu susținerile reclamantei, pentru că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al statului, fiind înscris în C.F. ca aflându-se în proprietatea Consiliului Local Târgu Jiu. Este de remarcat că între părți s-au mai purtat procese de rectificare de carte funciară, toate fiind respinse, rămânând deci valabilă înscrierea Consiliului Local Târgu Jiu ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Și cum reclamanta nu a formulat o astfel de acțiune și nici nu invocă un drept propriu asupra bunului, și nu subzistă posesia îndelungată, rezultă că în mod corect instanța de apel a decis că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 1890 C. civ.

și nici ale Legii speciale nr. 15/1990. Și cel de al doilea recurs este neîntemeiat, pentru că hotărârea nu a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, în sensul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru că așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanța a fost investită cu o acțiune în revendicare, de natură civilă, și nu cu o cerere în materie comercială. Potrivit art. 2 pct. 1 C. proc. civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare peste limita menționată în text precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. Rezultă că textul menționat are în vedere litigiile în materie comercială, între care în raport de prevederile art. 3 și următoarele din codul comercial, nu se regăsește și acțiunea de față.

Se constată că nici celelalte motive de recurs nu sunt de primit pentru că deși potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în alineatul următor al aceluiași text se prevede că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Aceasta înseamnă că judecătorii sunt ținuți în adoptarea soluției în limitele investirii, numai cel care acționează în judecată fiind îndreptățit să hotărască asupra căror persoane este îndreptată acțiunea, astfel fiind nesocotit un principiu esențial al dreptului civil, acela al disponibilității. În ceea ce privește incidența în speță a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. se constată că aceste prevederi nu se regăsesc în speță, pentru că hotărârea dată în apel, chiar dacă nu este amplu motivată cuprinde considerentele esențiale pe care se sprijină și nu este fundamentată pe motive contradictorii, mai ales că soluția nu este dată pe fond și se întemeiază în principal pe lipsa calității procesuale de a iniția acțiunea și de a sta în proces. Așa fiind, recursurile de față sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „C.F. R” SA precum și de pârâta A.F. C.D. și intervenienta SC R.C.P. SRL împotriva deciziei nr. 148 A din 2 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.