ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată inițial la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, la data de 15 decembrie 2006, reclamanta T.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., obligarea pârâtei la plata primei de concediu pentru anii 2001 - 2004, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost funcționar public în cadrul pârâtei în perioada 1 septembrie 2001 - 20 septembrie 2004, având dreptul la primă de concediu, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Aplicarea acestui articol a fost suspendată prin O.G. nr. 33/2001 și prin legile bugetului de stat pe anii 2002 - 2005, dar normele de suspendare ale acordării acestui drept, care derivă dintr-un raport juridic de muncă contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituția României. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1046 din 12 februarie 2007 a declinat competența materială a soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2253 din 25 septembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta T.S., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de concediu pentru perioada 3 septembrie 2001 - 2004, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței, până la data plății efective. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta în calitate de funcționar public beneficiază de prima de concediu, neputând fi contestată existența acestui drept pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată, întrucât ar fi încălcate dispozițiile art. 53 din Constituție. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., susținând în esență că, în mod greșit a fost obligată la plata către reclamantă, a primelor de concediu prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999, deoarece funcționarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispozițiile art. 34 ale Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare au fost suspendate prin acte normative succesive, în perioada 2001 -2005. Examinând cauza în raport cu critica adusă soluției Instanței de Fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, așa cum corect a reținut Instanța de Fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată în M. Of.

nr. 251 din 22 martie 2004, precum și prin art. 35 alin. (2) din aceeași lege, republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007. Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu a existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Mai mult suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența. Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o prevedere lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existentă este recunoscută să fie violat în substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție reține în considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat, împotriva oricăror încălcări, manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispozițiile art. 38 C. muncii. O.U.G. nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea acestora cu indicele de inflație, precum și obligația ordonatorilor principali de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 553/2004. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 2253 din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.