ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1174/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamantul G.L.A. a chemat în judecată pârâta C.N.P.A.D.A.S., solicitând

obligarea acesteia la plata drepturilor salariale, reprezentând prima de concediu

pe anii 2003-2005, actualizată cu rata inflației.

De asemenea s-a solicitat

acordarea de daune interese, potrivit art. 161 alin. (4) C. muncii.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul a arătat că suspendarea prin acte normative ulterioare a acordării acestui

drept încalcă normele constituționale, reprezentând o restrângere nejustificată

și discriminatorie a unui drept fundamental.

Prin sentința civilă

nr. 6804 din 27 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă,

în parte, acțiunea formulată de reclamantul G.L.A., în contradictoriu cu pârâta

C.N.P.A.D.A.S., care a fost obligată la plata sumei de 3.865 RON cu titlu de primă

de vacanță pe anii 2003, 2004 și 2005, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea privind

daunele interese.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia civilă nr. 1226 din 4 mai 2007, a admis recursul pârâtei C.N.P.A.D.A.S.,

a casat în tot sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare secției de contencios

administrativ și fiscal, a aceleiași instanțe, sub motivația că hotărârea atacată

a fost pronunțată de o instanță necompetentă material.

Procedând la judecarea

cauzei, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a Curții de Apel București,

prin sentința civilă nr. 2277 din 26 septembrie 2007, a admis în parte cererea reclamantului

G.L.A., obligând pârâta C.N.P.A.D.A.S. la plata către reclamant a sumelor reprezentând

prime de concediu aferente anilor 2003-2005, actualizate cu indicele de inflație

la data plății.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul, angajat în calitate de funcționar

public al autorității pârâte, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la

o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Totodată, prima instanță

a mai reținut că normele legale de suspendare, care nu mai erau în vigoare la data

sesizării instanței, contravin prevederilor constituționale, întrucât dreptul la

prima de concediu face parte din dreptul fundamental la muncă, care nu poate fi

restrâns în mod discriminatoriu. Suspendarea dreptului la prima de concediu nu echivalează

cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării

acestuia.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta C.N.P.A.D.A.S.

În cuprinsul recursului

se arată că autoritatea recurentă nu putea încălca prevederile actelor normative

referitoare la suspendarea dispozițiilor privind acordarea primei de concediu și,

din acest motiv, obligarea la plată este greșită.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele

administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale arr.304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele expuse în continuare.

Este de necontestat că

prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă

indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat

că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în

anii 2001 - 2006.

Numai că, astfel cum corect

a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează

cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care

să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima

de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată

în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) la republicarea

în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum și prin art. 35 alin. (2) la republicarea în

M. Of. nr. 365/29.05.2007.

Așadar, prin suspendarea

acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate.

Neprevederea în continuare

a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară

pentru că, s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art.

49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul

unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un

drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui

o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat

că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat,

iar nu înlăturat.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor

adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute

să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în

care au fost prevăzute de lege.

Prin urmare, constatându-se

că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în

cauză, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 2277 din 26 septembrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2008.