ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1174/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul G.L.A. a chemat în judecată pârâta C.N.P.A.D.A.S., solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale, reprezentând prima de concediu pe anii 2003-2005, actualizată cu rata inflației. De asemenea s-a solicitat acordarea de daune interese, potrivit art. 161 alin. (4) C. muncii. Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că suspendarea prin acte normative ulterioare a acordării acestui drept încalcă normele constituționale, reprezentând o restrângere nejustificată și discriminatorie a unui drept fundamental.

Prin sentința civilă nr. 6804 din 27 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul G.L.A., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S., care a fost obligată la plata sumei de 3.865 RON cu titlu de primă de vacanță pe anii 2003, 2004 și 2005, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea privind daunele interese. Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1226 din 4 mai 2007, a admis recursul pârâtei C.N.P.A.D.A.S., a casat în tot sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare secției de contencios administrativ și fiscal, a aceleiași instanțe, sub motivația că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material.

Procedând la judecarea cauzei, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, prin sentința civilă nr. 2277 din 26 septembrie 2007, a admis în parte cererea reclamantului G.L.A., obligând pârâta C.N.P.A.D.A.S. la plata către reclamant a sumelor reprezentând prime de concediu aferente anilor 2003-2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul, angajat în calitate de funcționar public al autorității pârâte, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Totodată, prima instanță a mai reținut că normele legale de suspendare, care nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței, contravin prevederilor constituționale, întrucât dreptul la prima de concediu face parte din dreptul fundamental la muncă, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.

Suspendarea dreptului la prima de concediu nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării acestuia. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta C.N.P.A.D.A.S. În cuprinsul recursului se arată că autoritatea recurentă nu putea încălca prevederile actelor normative referitoare la suspendarea dispozițiilor privind acordarea primei de concediu și, din acest motiv, obligarea la plată este greșită. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale arr.304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of.

nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum și prin art. 35 alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 365/29.05.2007. Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că, s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 2277 din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2008.