ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1547/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.S. a chemat în

judecată C.J.P.C., solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să

dispună anularea Hotărârii nr. 13977 din 4 iulie 2006, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin hotărârea a cărei anulare o solicită i-a fost

respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002

deși, în perioada 28 aprilie 1952 – 7 decembrie 1954 a fost încorporat la U.M. M.F.A.C. și este îndreptățit a-i fi acordate aceste drepturi.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 498

din 16 noiembrie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând

anularea Hotărârii nr. 13977 din 4 iulie 2006 emisă de pârâtă și obligând-o să-i

recunoască acestuia drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 pentru perioada

28 aprilie 1952 – 7 decembrie 1954, începând cu data de 1 iunie 2006.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că „faptul de a nu i se recunoaște reclamantului drepturile

recunoscute de Legea nr. 309/2002, pe motiv că i se opun precizările emise de C.N.P.D.A.S.B.

nu este de natură să-i paralizeze acțiunea” deoarece, adresa în cauză nu poate

fi luată în considerare, fiind o simplă opinie a C.N.P.D.A.S.B., nefiind în

concordanță cu spiritul și litera legii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în

esență că nu există decât două unități militare aflate în subordinea D.G.S.M. respectiv,

U.M. Constanța și U.M. Constanța. Instanța arată recurenta, a acordat

drepturile într-o analiză lipsită de rigoare, administrând proba cu martori și

nespecificându-se sfârșitul perioadei până la care, a fost în cadrul

respectivului Detașament.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 și art. 6 din

Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acestei legi persoana, cetățean

român care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul D.G.S.M.

în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de C.P.M.B.,

la cerere pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele

eliberate de centrele militare județene, sau de U.M.P.

Deci, prin această

reglementare legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite

cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de

lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă și nu

în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele

detașamente să fi făcut parte din cadrul D.G.S.M.

Cum din livretul militar al

reclamantului precum și din certificat rezultă că acesta a efectuat stagiu

militar în cadrul detașamentelor de muncă C.C.F.R. și P.P., în mod corect

instanța de fond i-a recunoscut întreaga perioadă menționată în livretul militar

ca perioadă de stagiu militar, în sensul precizărilor art. 2 din Normele

Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/202, aprobate prin H.G. nr. 1114

din 10 octombrie 2002, situându-l în rândul beneficiarilor Legii nr. 309/2002,

lege cu un profund caracter reparatoriu pentru această categorie de persoane.

Față de cele ce preced se

constată că soluția adoptată de instanța de fond este legală și în deplină

concordanță cu dispozițiile legale aplicabile, astfel că recursul declarat de C.J.P.C.,

urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 498 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2007.