ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Cluj, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Cluj, anularea Hotărârii nr. 14145 din 1 aprilie 2008 emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002,

pentru perioada stagiului militar.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

copia livretului militar, arătând că în perioada 15 mai 1953 – 7 aprilie 1956 a

fost obligat să presteze muncă ordonată, în detașamentul de muncă, pentru

edificarea unor obiective.

Prin sentința civilă nr. 473

din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea și, anulând hotărârea

contestată, a obligat pârâta să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de

Legea nr. 309/2002, pentru perioada solicitată, începând cu data de 1 aprilie

2008.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a satisfăcut

stagiul militar prin muncă, în perioada 15 mai 1953 – 7 aprilie 1956, așa cum

rezultă din copia livretului militar depusă la dosar.

Cum în această perioadă, în

afara D.S.M., denumite ca atare, au existat și alte unități militare unde

tinerii satisfăceau stagiul militar prin muncă, lipsa evidențelor tuturor

acestor unități militare nu poate constitui un argument pentru neacordarea

drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002, care are un caracter vădit

reparator.

Împotriva acestei hotărâri

pârâta C.J.P. Cluj a declarat recurs, susținând că este netemeinică și nelegală,

întrucât din actele dosarului nu rezultă că detașamentele de muncă în care a

lucrat reclamantul au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii,

iar de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au

efectuat stagiul militar în aceste detașamente de muncă, în perioada 14

ianuarie 1950 – 28 februarie 1961.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Potrivit

prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea

unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în

perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi cetățeanul

român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus

menționată.

Dovada

încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6

alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor

acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, și cu livretul militar.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a

lucrat în timpul stagiului militar în detașamente de muncă, în perioada 15 mai

1953 – 7 aprilie 1956 la U.M. București. Or, câtă vreme este dovedită

împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un

detașament special organizat în acest scop, nu există nici un temei pentru a-l

excepta de la beneficiul drepturilor acordate prin lege, aceasta trebuind

interpretată în sensul producerii de efecte juridice iar nu al neaplicării ei.

Faptul că se contestă de

către recurenta-pârâtă apartenența detașamentelor de muncă la D.G.S.M.,

invocându-se tutela M.F.A., nu prezintă importanță în soluționarea cauzei,

deoarece, altfel, s-ar ajunge la eludarea scopului reparator al legii, a cărei

finalitate este aceea de a acorda drepturi compensatorii persoanelor care

au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci pe

anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul

militar, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Dintr-o altă perspectivă, este de

menționat că susținerile recurentei - pârâte nu-și găsesc suport probator cert

în livretul militar, în condițiile în care se menționează expres că intimatul -

reclamant a prestat muncă și a fost încadrat în categoria „neinstruit”.

Chiar C.J.P. Cluj, în motivarea

recursului, a arătat că în Tabelul cu evidența D.M. din cadrul D.G.S.M. care

funcționau în perioada 1950 – 1961, întocmit de A.N., figurează și unele

unități militare, ceea ce înseamnă că denumirea de „unitate militară” nu

constituie un criteriu suficient pentru stabilirea apartenenței structurii

respective la M.F.A., dacă nu se corelează cu alte elemente certe în acest

sens.

Or, este evident că intimatul a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 1 din Legea nr.

309/2002 chiar dacă unitatea

militară unde a satisfăcut stagiul militar, nu poartă

denumirea de detașament de muncă.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 473 din 4 iunie 2008 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2009.