ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 14145 din 1 aprilie 2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada stagiului militar. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și copia livretului militar, arătând că în perioada 15 mai 1953 – 7 aprilie 1956 a fost obligat să presteze muncă ordonată, în detașamentul de muncă, pentru edificarea unor obiective.

Prin sentința civilă nr. 473 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea și, anulând hotărârea contestată, a obligat pârâta să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada solicitată, începând cu data de 1 aprilie 2008. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a satisfăcut stagiul militar prin muncă, în perioada 15 mai 1953 – 7 aprilie 1956, așa cum rezultă din copia livretului militar depusă la dosar. Cum în această perioadă, în afara D.S.M., denumite ca atare, au existat și alte unități militare unde tinerii satisfăceau stagiul militar prin muncă, lipsa evidențelor tuturor acestor unități militare nu poate constitui un argument pentru neacordarea drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002, care are un caracter vădit reparator.

Împotriva acestei hotărâri pârâta C.J.P. Cluj a declarat recurs, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât din actele dosarului nu rezultă că detașamentele de muncă în care a lucrat reclamantul au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, iar de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detașamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, și cu livretul militar. Așa cum a reținut și instanța de fond, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar în detașamente de muncă, în perioada 15 mai 1953 – 7 aprilie 1956 la U.M.

București. Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detașament special organizat în acest scop, nu există nici un temei pentru a-l excepta de la beneficiul drepturilor acordate prin lege, aceasta trebuind interpretată în sensul producerii de efecte juridice iar nu al neaplicării ei. Faptul că se contestă de către recurenta-pârâtă apartenența detașamentelor de muncă la D.G.S.M., invocându-se tutela M.F.A., nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece, altfel, s-ar ajunge la eludarea scopului reparator al legii, a cărei finalitate este aceea de a acorda drepturi compensatorii persoanelor care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Dintr-o altă perspectivă, este de menționat că susținerile recurentei - pârâte nu-și găsesc suport probator cert în livretul militar, în condițiile în care se menționează expres că intimatul - reclamant a prestat muncă și a fost încadrat în categoria „neinstruit”. Chiar C.J.P. Cluj, în motivarea recursului, a arătat că în Tabelul cu evidența D.M. din cadrul D.G.S.M. care funcționau în perioada 1950 – 1961, întocmit de A.N., figurează și unele unități militare, ceea ce înseamnă că denumirea de „unitate militară” nu constituie un criteriu suficient pentru stabilirea apartenenței structurii respective la M.F.A., dacă nu se corelează cu alte elemente certe în acest sens. Or, este evident că intimatul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 1 din Legea nr. 309/2002 chiar dacă unitatea militară unde a satisfăcut stagiul militar, nu poartă denumirea de detașament de muncă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 473 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.