ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6243/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 11571 din 18 iulie 2005, Primarul Municipiului Craiova, a admis notificarea formulată, în baza Legii nr. 10/2001 de F.C. și a dispus acordarea în favoarea acesteia a măsurilor reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală, în cuantum de 536.339.000 lei, pentru imobilul, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova. La 17 august 2005, persoana îndreptățită a contestat această dispoziție solicitând instanței, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova și Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Dolj, să dispună obligarea pârâtelor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru întregul imobil, iar nu numai pentru cota de 5/8 așa cum greșit s-a procedat, în condițiile în care ceilalți moștenitori nu au formulat notificare, în baza Legii nr. 10/2001.

Investit în primă instanță, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 62 din 31 ianuarie 2006, a respins acțiunea, reținând că procedura administrativă reglementată prin Capitolul V Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu a fost finalizată prin decizia Comisiei Centrale, situație în care acțiunea apare ca fiind prematur introdusă. Apelul reclamantei a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 667 din 14 septembrie 2006 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dolj, pe considerentul că în mod greșit instanța fondului a cenzurat legalitatea dispoziției prin prisma legii noi și nu în raport de reglementările în vigoare la data emiterii acesteia.

Tot astfel, s-a mai reținut, instanța a omis a se pronunța asupra cotei succesorale în raport de care trebuie stabilite despăgubirile cuvenite reclamantei, cotă ce trebuia modificată în raport de conduita pasivă a celorlalți moștenitori care nu au uzat de procedura prealabilă obligatorie instituită de lege. În rejudecare, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 683 din 9 noiembrie 2007, a admis contestația și a anulat în parte dispoziția, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 134.431 lei (RON). A menținut celelalte dispoziții ale actului atacat. A respins contestația față de pârâții Statul Român și D.G.F.P. Dolj.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta nu se putea prevala de calitatea sa de moștenitoare legală a defunctului F.E., decedat în anul 1974, întrucât nu acesta a fost proprietarul deposedat de imobilul în litigiu, în anul 1984. Or, se arată, imobilul a fost expropriat de la cele trei proprietare menționate în procesul verbal de preluare din 9 octombrie 1984, printre care și reclamanta, care nu este îndreptățită să încaseze despăgubiri mai mari decât cota sa de proprietate. În esență cu aceeași motivare, apelul reclamantei a fost respins de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 52 din 6 februarie 2008. În cauză a declarat recurs în termen legal reclamanta F.C.

care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterează criticile formulate în apel susținând că, potrivit legii, i se cuveneau despăgubiri pentru întregul imobil, iar nu numai pentru cota succesorală de 5/8, în condițiile în care ceilalți moștenitori nu au formulat notificare. Tot astfel, se mai arată, în rejudecare nu au fost respectate îndrumările instanței de casare care, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., sunt obligatorii pentru judecătorii fondului asupra problemelor de drept dezlegate. Recursul se privește ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Instanțele au reținut corect că datele cauzei nu se regăsesc în ipoteza prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, text potrivit căruia de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Astfel, imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea, construcție și teren în suprafață de 500 mp, a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 38/1984, în procesul verbal de preluare, întocmit la 9 octombrie 1984, fiind menționate ca proprietare contestatoarea F.C. și fiicele acesteia T.S.G. și M.M.L., care ulterior au încasat despăgubirile aferente cotei ideale aparținând fiecăreia. Ca atare, aplicabile în cauză sunt dispozițiile art. 4 alin. (1) din lege, potrivit căruia în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun.

În consecință, în mod corect s-a reținut, prin decizia atacată, că în lipsa unor notificări formulate de către celelalte două coproprietare ale imobilului, contestatoarei nu-i pot profita cotele acestora. Nefondată este și critica referitoare la nerespectarea de către instanța de rejudecare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., recurenta făcând o vădită confuzie între situația casării cu trimitere dispusă de către o instanță de recurs și desființarea în apel, a hotărârii primei instanțe, în situația în care se constată că aceasta a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Este cazul în speță, întrucât Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 667 din 14 septembrie 2006, a desființat prima sentință dată de tribunal pe considerentul că în mod greșit a soluționat cauza pe excepție, reținând prematuritatea cererii.

În consecință, nici chiar în virtutea efectului devolutiv al apelului, instanța de control judiciar nu putea examina ceea ce prima instanță nu a cercetat, respectiv fondul cauzei. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.C. împotriva deciziei nr. 52 din 6 februarie 2008 a Curții de Apel Caraiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.