ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă la C.S.M. la data de 13 decembrie

2007 și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21

decembrie 2007 N.T.M. a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5)

și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și al dispozițiilor art. 299

și urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, solicitând instanței să constate că a dobândit acest grad prin numirea

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

– biroul teritorial Prahova.

În motivarea recursului,

recurentul N.T.M. invocă următoarele:

- argumentele invocate de C.S.M.

în hotărârea recurată nu au nici o legătură cu cererea sa, cele două noțiuni

„promovare în funcții de execuție” și „dobândirea gradului profesional”, fiind total

distincte, iar cererea sa vizează „constatarea că a dobândit gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, și

nu „ a se lua act că a promovat vreun concurs de promovare în funcții de

execuție organizat de C.S.M., în sensul art. 43 raportat la art. 44 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

- interviul susținut pentru

a fi numit la D.I.I.C.O.T. este mult mai relevant, comparativ cu concursul de

promovare reglementat de art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 303/2004, republicată, deoarece verifică pregătirea profesională,

conduită morală ireproșabilă a procurorului, capacitatea de a lua decizii și de

a-și asuma răspunderea, rezistență la stres, etc., adică o evaluare mult mai

profundă a candidaților, așa încât numirea sa în aceste condiții are același

efect ca și promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau examen.

- prin numire la D.I.I.C.O.T.,

conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

- în executarea funcției în

care a fost numit, a îndeplinit acte ce intrau în competența Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nerecunoașterea faptului că a

dobândit grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție,ar putea pune în discuție valabilitatea actelor întocmite în

această calitate.

- prevederea legală conform căreia

„procurorii (…) revin la parchetul de unde provin”, nu contravine recunoașterii

gradului profesional, ea constituind numai o garanție dată procurorului că

oricând poate reveni la parchetul unde a funcționat.

- jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în această materie este constantă în sensul

recunoașterii gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, invocând următoarele

argumente în susținerea legalității Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului C.S.M.

- recurentul a fost numit la

D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2287/2005 emis de Procurorul General al României,

cu avizul C.S.M., din funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ploiești.

- este necesar a se face distincție

între ”numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea” procurorilor la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acestea fiind două instituții

pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite,

- deși funcționează în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie,  cu

atribuții, competența, organizare și salarizare stabilite prin lege specială .

- promovarea procurorilor la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și deci, dobândirea gradului

profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile

prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată.

- astfel fiind, numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar

conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt

aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.

- dispozițiile legale

referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție, supuse

unei interpretări restrictive.

- procurorii numiți la D.I.I.C.O.T.,

revin la încetarea activității la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

- împrejurarea că sunt salarizați

pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de

drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Referitor la practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au

fost pronunțate în soluționarea unor recursuri și nu a unui recurs în interesul

legii, astfel că nu constituie o dezlegare   la o problemă de drept supusă

judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

La data de 8 februarie 2008,

Asociația Judecătorilor din România cu sediul în Cluj Napoca, reprezentată prin

președinte S.L.R., a formulat cerere de intervenție în favoarea intimatului

C.S.M., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Constatând că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 51 C. proc. civ., instanța de recurs în ședința

din 4 iunie 2008 a admis - în principiu cererea de intervenție accesorie formulată

de Asociația Judecătorilor Români.

Excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 75 alin. (4), (5), (6), (7), (8) și (11) din Legea nr. 304/2004,

în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din

Constituția României, invocată de către intervenientă, a fost soluționată de

către instanța de recurs în ședința publică din 15 octombrie 2008, în sensul că

s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că judecata

nu poartă asupra condițiilor de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.,

reglementată prin textul de lege a cărei neconstituționalitate se invocă,

obiectul cauzei constituindu-l cererea recurentului de a i se recunoaște gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Analizând recursul formulat

de N.T.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materie

supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este

fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Prin

Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse  cererile

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.C.O.T.,

recurentul

N.T.M.

fiind menționat la  poziția 17 în enumerarea din

hotărâre.

În motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M.

a reținut în esență, următoarele:

- procurorii

vizați de hotărâre au grad profesional

corespunzător

parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal

sau curte de apel și nu au

susținut vreun concurs de

promovare la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, în condițiile

art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c)) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare;

-

D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă

funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în

condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile

Legii nr. 303/2004;

- prin

acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate

dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție

imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor

profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora,

are caracter permanent" și

„reprezintă

un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția

carierei

profesionale";

-

faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu

le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

În

esență, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului N.T.M.

care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii

reglementate de Legea

nr. 508/2004.

Este

necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres

și fără echivoc din prevederile art. 1

alin.

(1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr.

131/2006, conform cărora:

„Art.

1. - (1) Prin prezenta lege se înființează Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu

personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism, în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

De

asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se

face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea,

organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.)

dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia

promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel,

recurentul N.T.M. a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin

Ordinul nr. 2287 din 3 noiembrie 2005 emis de Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ulterior interviului susținut

de recurent la data de 10 octombrie 2005 și avizului favorabil de numire în

funcție emis de Secția pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 97 din 1

noiembrie 2005.

Prin

Hotărârea C.S.M. nr. 191 din 13 iulie 2006 Secția pentru procurori s-a aprobat

transferul recurentului de la D.I.I.C.O.T. la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova, începând cu data de 1 august 2006.

Este

evident faptul ca nu se poate face confuzie intre numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub

acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat

promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci

recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Rezultă

așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției

promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe

de altă parte, Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi

socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri

specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004)

de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui

organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii

derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași

necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism

explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor

teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar

avea competențe sau grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în

cadrul aceleiași structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având

în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor

în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare

la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a

accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat

procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De

altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și

practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie

2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este

discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,

adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport

rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or,

în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism materializată în

adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau

delegări - instituții care nu se confundă cu „numirea" în funcție).

Sub

acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat

de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi

câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale

ce reglementează carierea

magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a

fost numit,

în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel

că,

potrivit

raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul

de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe

de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o

nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție,

structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta

Curte de

Casație

și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce

presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă

la

nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție,

structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează

aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar

însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii

legitime, al echivalenței

postului și a gradului,

al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de

bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în

sfera largă a raporturilor

de serviciu în spațiul U.E.".

În

acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de

admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu

acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce

ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.

6 din C.E.D.O., cu privire la care în

practica

C.E.D.O. s-a  reținut  că  existența  unor divergențe  de jurisprudență în

cadru! celei mai înalte autorități judiciare a țării este

în sine

contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit

din toate articolele Convenției și care constituie

unul din elementele

fundamentale ale statului de drept (B. împotriva

Românie

i).

Cât

privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în

această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta

urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

- rolul

unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla

contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P.G. și alții împotriva Franței; P. împotriva

României);

- cât

privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură

a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita

apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea

unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis, S.H. împotriva

Ucrainei; P. împotriva României; B. împotriva României);

-

invocarea caracterului

obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul

recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă

judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii

în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având

obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar

respectarea propriei jurisprudențe.

În

raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este

nelegală în ceea ce îl privește pe recurentul N.T.M., motiv pentru care, față

de dispozițiile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 819

din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va

admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

N.T.M. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează parțial hotărârea

atacată în ceea ce îl privește pe recurentul N.T.M.

Obligă intimatul C.S.M. să

recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge cererea de

intervenție formulată de Asociația Judecătorilor Români în interes alăturat intimatului.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2009.