ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 432/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta SC M.C.T. SA, în contradictoriu cu A.N.A.F., a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ - Decizia de impunere nr. 33 din 26 februarie 2007 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecție Fiscală și a Raportului de inspecție fiscală din 26 februarie 2007, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale reprezentând contribuția datorată la Fondul de Solidaritate Socială și penalități de întârziere în cuantum de 2.639.623 lei, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actelor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că urmare a controlului efectuat de reprezentanții D.G.F.P. cu privire la modul de constituire și înregistrare a contribuției lunare la Fondul de Solidaritate Socială, s-a constatat că SC M.C.T. SA datorează la bugetul consolidat al statului suma de 1.702.894 lei pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 iunie 2006 precum și accesoriile aferente respectiv dobânzi în valoare de 867.004 lei și 69.725 lei penalități de întârziere. În baza Raportului de inspecție fiscală încheiat în 26 februarie 2007 a fost emisă Decizia nr. 33/2007 reprezentând titlul de creanță. Împotriva acestor acte administrative, reclamanta, în termen legal a formulat contestație, înregistrată la A.N.A.F.

din 26 martie 2007. În contestație s-au invocat motive de nulitate a Deciziei de impunere nr. 33/2007, respectiv lipsa calității de reprezentant al inspectorilor fiscali, verificarea unei perioade anterioare celei menționate de organul de control al societății, registru unic de control al societății, raportul de inspecție fiscală emis la data de 26 februarie 2007 cu încălcarea prevederilor art. 102 alin (2) C. proc. fisc.; motive de nelegalitate și netemeinicie pe fondul cauzei, care tind să demonstreze că societatea a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999 și nu datorează nici o sumă cu titlu de contribuție la Fondul de Solidaritate Socială. Reclamanta consideră că actele administrative emise de A.N.A.F.

sunt vădit abuzive, iar cererea de suspendare întrunește condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește condiția existentei unui caz bine justificat care să determine măsura suspendării reclamanta arată că , din starea de fapt și de drept expusă, rezultă argumente juridice în privința nelegalitatii și netemeiniciei actelor administrative contestate. Având în vedere cuantumul obligației suplimentare constatate, executarea silita prin blocarea conturilor societății reclamante ar duce, în opinia sa, implicit la o paguba iminenta cu consecințe deosebit de grave, respectiv paralizarea activității de producție, neplata creanțelor bugetare scadente, neîndeplinirea obligațiilor investiționale asumate prin contractul de privatizare a societății, imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale, a achitării salariilor angajaților, societatea fiind pusă în situația de a nu-și putea desfășura activitatea, deși nu a încălcat nici o dispoziție legală.

Fiind cea mai mare societate din județul Cluj (având aproximativ 4.000 de salariați) și luând în considerare statutul municipiului Câmpia Turzii ca oraș monoindustrial, neplata salariilor ca urmare a blocării conturilor urmată de oprirea activității, ar duce în mod cert la mișcări sociale. Prin sentința civilă nr. 296/2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, cererea a fost admisă, executarea actelor administrative a fost suspendată până la pronunțarea instanței de fond și reclamanta a fost obligată la depunerea unei cauțiuni în sumă de 5.000 RON conform art. 185 C. proc. fisc.

Instanța a reținut că există caz bine justificat și suspendarea se impune pentru a preveni paguba iminentă care s-ar produce în patrimoniul societății comerciale, luând în calcul dificultatea extremă a unei eventuale întoarceri a executării în materie fiscală, precum și lipsa de efect a acesteia asupra consecințelor negative din punct de vedere economic, dat fiind cuantumul mare al obligației fiscale. De asemenea, instanța a avut în vedere practica în materia aplicării prezumției de nevinovăție, a dreptului de acces la instanță, ca aspect al dreptului la un proces echitabil, conform hotărârilor C.E.D.O. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin D.G.F.P.

Cluj (fila 2 din dosar), precum și în nume propriu (filele 4 – 8 din dosar). În motivarea primei cereri de recurs s-a arătat în esență: că cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă întrucât a fost declanșată procedura de executare silită iar suspendarea efectelor actului administrativ - Decizia nr. 33/2007 - se poate obține numai în cazul formulării unei contestații la executare conform art. 169 C. proc.

fisc., contestație formulată de altfel de către reclamantă (Dosar nr. 2004/328/2007 al Judecătoriei Turda); că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece nu există un caz bine justificat și nici nu s-a dovedit condiția „prevenirii unei pagube iminente”, actul administrativ fiscal, până la anularea de către o instanță, bucurându-se de prezumția de legalitate, în caz contrar anticipându-se soluția pe fond; că obligațiile de plată sunt certe, lichide și exigibile; că demararea executării silite nu duce la blocarea conturilor debitoarei și nici la producerea unei pagube cu consecințe deosebit de grave; că mărimea debitului nu constituie un argument pentru admiterea cererii și că reclamanta având calitatea de mare contribuabil, măsurile de executare silită nu impun suspendarea executării actului administrativ atacat.

În motivarea celei de a doua cereri de recurs formulată de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București, din cadrul A.N.A.F., s-a arătat, în esență: că hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece acțiunea era inadmisibilă, iar în ce privește fondul cauzei, nu sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004. Recurenta a precizat că Decizia nr. 33 din 26 februarie 2007 a devenit titlu executoriu la expirarea termenului de plată a obligațiilor fiscale, respectiv la data de 20 martie 2007, astfel încât reclamanta nu mai putea formula, după data începerii executării, 2 aprilie 2007, decât o contestație la executare, ceea ce a și realizat la Judecătoria Turda (Dosar nr. 2004/328/2007).

În ce privește al doilea motiv de recurs (din cuprinsul celei de a doua cereri de recurs), referitor la fondul pricinii, reclamanta a reiterat susținerile din prima cerere de recurs și a mai arătat că este prea mică, simbolică, suma de 5.000 lei stabilită cu titlu de cauțiune. Intimata - reclamantă, prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității formulării recursului, excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. a județului Cluj, care nu a fost împuternicită să declare recurs de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F., iar în ce privește fondul, a susținut că sentința se impune a fi menținută.

Verificând cauza, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la prima cerere de recurs, aflată la fila 2 din dosar și înregistrată la curtea de Apel Cluj la data de 24 mai 2007, se constată că în fapt a fost însușită de A.N.A.F., care prin adresa din 28 ianuarie 2008, a precizat că, începând cu data de 1 octombrie 2007, potrivit art. 3 din H.G. nr. 1171/2007, calitatea de creditor o are A.N.A.F., iar Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se reorganizează ca direcție generală în cadrul A.N.A.F., fără personalitate juridică, prin comasare. Față de această situație, excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj, (intimata referindu-se în realitate la lipsa calității de reprezentat dar calificând-o eronat ca lipsă de calitate procesuală pasivă) va fi respinsă.

Excepția referitoare la tardivitatea formulării recursului va fi de asemenea respinsă ca neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sentința prin care se pronunță suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțarea sentinței a avut loc la data de 18 mai 2007, prima cerere de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Cluj la data de 24 mai 2007, iar a doua cerere de recurs a fost expediată prin poștă la data e 23 mai 2007, conform sigiliului aplicat pe plicul aflat la fila 20 din dosar. Față de cele mai sus expuse, recursul este formulat în termen legal. În ce privește motivele de recurs, Înalta Curte constată, în urma analizării conform art. 304 1 C. proc.

civ., că sunt nefondate. Acțiunea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă, chiar dacă actul administrativ fiscal a devenit titlu executoriu și s-a început executarea asupra debitoarei. În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta, la data de 26 martie 2007 a formulat plângere prealabilă la organul emitent al actului (fila 5 dosar fond), solicitând totodată instanței suspendarea executării deciziei contestate. Această cerere este prevăzută în mod expres de textul legal sus-citat, precum și de dispozițiile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc. și reprezintă o cale de atac distinctă de contestația la executare la care se referă reclamanta.

Curtea constată că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că cererea de suspendare a executării actului administrativ poate fi formulată „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”. Argumentele invocate de reclamantă și reținute de instanța de fond privind paralizarea activității de producție a societății comerciale, cu consecințe asupra neîndeplinirii obligațiilor investiționale asumate, imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale, a achitării salariilor angajaților avându-se în vedere cuantumul ridicat al obligației fiscale, sunt de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal.

În mod corect Curtea de Apel a avut în vedere eventuala dificultate pentru reclamantă să obțină întoarcerea executării în mod prompt și integral dacă actul va fi anulat, lipsa de efect a acesteia asupra consecințelor negative din punct de vedere economic și social, care deja s-ar produce, precum și practica C.E.D.O., care în Hotărârea din 23 iulie 2002 (J. împotriva Suediei), relevantă în cazul de față, a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus reclamantului plata de taxe și accesorii stabilite retroactiv, care au fost puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ fiscal.

Susținerile recurentei nu pot fi admise, deoarece sumele imputate sunt aproape la nivelul profitului brut realizat de reclamantă în primul semestru al anului anterior, executarea lor ar lipsi-o de sumele necesare achitării datoriilor curente mai sus amintite, împrejurări care echivalează cu situația unui caz bine justificat în care se impune suspendarea executării actului pentru prevenirea unei pagube iminente, înainte de a se dovedi vinovăția părții în producerea debitului imputat. În ce privește cauțiunea de 5.000 RON stabilită în sarcina reclamantei, se constată că instanța de fond a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., care prevăd o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Cum textul legal nu stabilește un minim al cuantumului cauțiunii, suma la care a fost obligată reclamanta va fi menținută. Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 296 din 18 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.