ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2274/2008

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53

din 15 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, în

dosarul nr. 187/45/2008, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii

formulate de petiționarul C.J., împotriva rezoluției procurorului din 28

septembrie 2007 dată în dosarul nr. 222/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași, pe care o menține.

A obligat recurentul

petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin plângerea formulată de

petiționarul C.J., înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,

la data de 29 iunie 2007, s-a solicitat tragerea la răspundere penală a

făptuitorului B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie

prevăzută de art. 220 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., susținând că acesta i-a ocupat fără

drept o cotă-parte din suprafața de două hectare teren cultivat cu vie

obținând, în mod abuziv, titlul de proprietate pentru această suprafață de

teren.

Urmare efectuării actelor

premergătoare, procurorul a reținut că făptuitorul B.G. este de profesie

avocat, exercitându-și activitatea în cadrul Baroului de Avocați Iași.

La data de 27 martie 2002

persoana vătămată C.J. și rudele acestuia, U.E. și C.L., au fost puși în

posesie, de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei

Aroneanu, Județul Iași, pe o suprafață de 2 hectare situată în tarlaua 56

parcela 1821, aflată pe teritoriul comunei Aroneanu.

La data de 16 aprilie 2002 a

fost emis de către C.J.S.D.P.T., titlul de proprietate nr. 5535, în care se

stipula că persoana vătămată și rudele acestuia sunt moștenitorii unei

suprafețe de 2 hectare teren situat în comuna Aroneanu.

Ulterior, persoana vătămată

considerându-se unic moștenitor a declanșat mai multe procese civile,

chemându-i în judecată pe numiții U.C.E. și C.L.

De asemenea, s-a reținut că

între făptuitorul B.G. și persoana vătămată, în primăvara anului 2004 a fost

încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu numita U.E., având ca obiect

promisiunea vânzării de către promitenta vânzătoare a cotei de 1/3 din

suprafața de 2 hectare teren, cultivată cu vie, situată în tarlaua 56 a comunei

Aroneanu, Județul Iași.

Aceeași convenție a fost

încheiată și cu numitul C.L., fratele numitei U.E., pentru aceeași suprafață de

teren, cota de 1/3 din suprafața de 2 hectare teren aflată pe aceeași tarla.

După încheierea acestor

antecontracte, făptuitorul a executat lucrări de întreținere la vie, iar la

începutul lunii septembrie a recoltat strugurii.

În virtutea pregătirii sale

juridice, făptuitorul a acordat asistență juridică numiților C.L. și U.E.,

înțelegându-se cu aceștia să cumpere de la ei cotele ce li se cuveneau din

suprafața de 2 hectare rămasă moștenire de la defuncta C.E.

Cu privire la aceste

litigii, reține procurorul că, prin sentința civilă nr. 1065 din 3 februarie 1993,

pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 1301/1993 s-a dispus admiterea

acțiunii formulate de reclamanții U.E., C.L. și C.M., în contradictoriu cu

Primăria Iași, constatându-se că reclamanții sunt moștenitori legali ai

defuncților C.C., decedat la 22 decembrie 1993 și C.E., decedată la 29 iunie 1975,

în calitate de fii, cu cote ideale de moștenire de câte 1/3 fiecare.

În raport de aceste elemente

de fapt, procurorul a apreciat că făptuitorul nu a săvârșit nici una dintre

infracțiunile reținute în plângerea formulată de petiționarul B.G.

Împotriva rezoluției date de

procuror, petiționarul C.I., în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., a formulat plângere la instanța de fond.

Curtea de Apel Craiova a

reținut că rezoluția procurorului este legală neputându-se reține, în sarcina

făptuitorului B.G., săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie prevăzută

de art. 220 C. pen., respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzute de art. 246 C. pen.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul C.J., fără a

indica, în concret, motivele de nelegalitate sau de netemeinicie a soluției

date de procuror.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 224

alin. (1) C. proc. pen., „în vederea începerii urmăririi penale, organul de

urmărire penală poate efectua acte premergătoare”.

Din analiza textului de lege

invocat rezultă, pe de o parte, faptul că actele premergătoare au un caracter

facultativ, ele neputând fi efectuate decât în situațiile în care datele și

indiciile cuprinse în plângere, privind săvârșirea unei infracțiuni, sunt

insuficiente, iar pe de altă parte, ele se situează întotdeauna în afara fazei

procesuale a urmăririi penale.

În situația în care actele

premergătoare nu confirmă existența infracțiunii sau a infracțiunilor cu care

organul de urmărire penală a fost sesizat, se impune neînceperea urmăririi

penale.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect

strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la

identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se

constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

În cauza dedusă judecății,

Înalta Curte constată că actele premergătoare în cauză nu conduc la concluzia

săvârșirii vreunei fapte penale de către făptuitorul B.G.

Astfel, rezultă că acesta a

încheiat, în cursul anului 2007, două antecontracte de vânzare-cumpărare cu

numiții U.E. și C.L. ce au avut ca obiect promisiunea vânzării cotei de 1/3 din

suprafața de 2 hectare. Acest teren a fost întreținut de către făptuitor

culegând recolta de pe acesta.

În virtutea acestor acte,

care au consfințit voința părților, făptuitorul a folosit suprafața de teren,

neputându-se reține în aceste condiții, o ocupare fără drept în sensul cerut de

dispozițiile art. 220 C. pen.

Cât privește infracțiunea de

abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., Înalta Curte constată că

făptuitorul a asigurat asistența juridică reclamanților U.E., C.L. și C.M. în

cauza ce a format obiectul dosarului civil nr. 1301/1993 al Judecătoriei Iași,

fără a avea vreo atribuție în ceea ce privește obținerea titlului de

proprietate nr. 5535 din 16 aprilie 2002 emis de C.J.S.D.P.T.

În atare condiții, în mod

corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B.G.,

iar hotărârea instanței de fond este la adăpost de orice critică.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.J.

împotriva sentinței penale nr. 53 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Iași.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.J. împotriva sentinței penale nr. 53 din 15

aprilie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 iunie 2008.