ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București la data de 24 ianuarie 2007,

reclamanții A.M., B.E., B.

O., C.S., C.J.,

D.C., F.

M., I.A., P.C., U.M.L., W.A., D.M.V., B.E.E., C.C.M., C.A., D.M.L.,

G.M., G.A., N.F.C., N.C.C., N.S.A., P.A.J., S.C., Ș.S.E., S.S.L., T.I., T.F.G.,

T.D., T.R., T.A.M., T.L., V.C.F. și L.V.P., au solicitat acordarea primei de

concediu pentru perioadele în care au avut calitatea de funcționari publici în

cadrul pârâtei, sumele urmând a fi actualizate în raport cu rata inflației,

până la data efectuării plății.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că, în perioada 2001, 2002 și 2006 au avut calitatea de funcționari

publici în cadrul pârâtei și au dreptul, potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999,

să primească pe lângă îndemnizația de concediu, o primă egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu. Reclamanții au mai arătat că

suspendarea acordării dreptului privind prima de concediu prin acte normative

succesive este neconstituțională și nelegală.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1879 din

27 iunie 2007 a admis acțiunea formulată de

reclamanții: A.M., B.E., B.

O., C.S.,

C.J., D.C., F.

M., I.A., P.C., U.M.L., W.A., D.M.V., B.E.E., C.C.M., C.A.,

D.M.L., G.M., G.A., N.F.C., N.C.C., N.S.A., P.A.J., S.C., Ș.S.E., S.S.L., T.I.,

T.F.G., T.D., T.R., T.A.M., T.L., V.C.F. și L.V.P. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S.

A obligat pârâta la plata către reclamanți  a primei de vacanță, actualizată cu

indicele de inflație la data plății, pentru perioadele în care aceștia au avut

calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei.

A respins cererea reclamantei

L.V.P. ca neîntemeiată.

În motivarea soluției s-a

reținut că, reclamanții (mai puțin reclamanta L.V.P. care s-a constatat a nu fi

avut calitate de funcționar public) au avut calitate de funcționar public în

cadrul instituției publice pârâte, că au dreptul, în temeiul art. 34 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999 să primească pe lângă îndemnizația de concediu o primă egală

cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. S-a mai reținut

că, la data expirării duratei de suspendare a prevederilor legale, dreptul

prevăzut prin lege devine executoriu, excepția prescripției dreptului la acțiune

nefiind aplicabilă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6 și

pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, în mod greșit a fost obligată la

plata primelor de concediu prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999,

deoarece funcționarii publici nu au beneficiat de prime de concediu ce se

acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispozițiile art. 34

ale Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare au

fost suspendate prin acte normative succesive, în perioada 2001 - 2006.

Examinând cauza în raport cu

criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că, recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este necontestat că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul

funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o

prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

De

asemenea, este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei

de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006.

Numai

că, așa cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că

suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004, precum și prin art. 35 alin.

(2) din aceeași lege, republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.

Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu

a existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul

constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu

poate înlătura existența lui anterioară pentru că, s-ar contraveni atât art. 53

din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind

cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o prevedere

lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării

lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor

pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar

ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută

să fie violat în substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea,

respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea

aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea

oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive face necesar

ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura

efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Decizia nr. 12

din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

reține în considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot

face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de

stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau

arbitrariu, în conformitate cu dispozițiile art. 38 C. muncii.

O.U.G. nr. 146 din

19 decembrie 2007 pentru aprobarea plăți primelor de concediu de odihnă

suspendate în perioada 2001 - 2006 reglementează modalitatea de plată a

primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea

acestora cu indicele de inflație, precum și obligația ordonatorilor principali

de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Prin urmare,

constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge

recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a

C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1879 din 27 iunie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 martie 2008.