ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3396/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3396/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 472/ C din 19 septembrie 2006, Tribunalul comercial Argeș

a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC G.I. SA Ștefănești și a

constatat rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 1085 din

29 mai 2003.

A fost respinsă cererea

reconvențională formulată de pârâtul A.I. pentru constatarea valabilității

contractului.

Împotriva sentinței, în

termen legal, a formulat apel pârâtul A.I. criticând-o pentru următoarele

motive:

- hotărârea este nelegală și

netemeinică deoarece s-au apreciat greșit probele administrate, s-a interpretat

și aplicat greșit legea, întrucât din actele dosarului rezultă că obligația

debitorului s-a stins prin plată, deși aceasta a fost refuzată de către

creditor.

- este adevărat că plata

avansului s-a realizat cu o întârziere de o zi, respectiv 11 iunie 2003 și nu

pe data de 10 ale aceleiași luni, însă această împrejurare nu mai poate conduce

la rezoluțiunea contractului, față de clauzele acestuia întrucât deși cu o

întârziere obligația a fost totuși executată. În acest caz creditorul este

îndreptățit să solicite cel mult penalități de întârziere;

- din momentul realizării

acordului de voință, odată cu încheierea contractului de vânzare - cumpărare

acțiuni, societatea reclamantă nu mai are față de pârât decât un drept de creanță

constând în contravaloarea acțiunilor pe care le-a cesionat pârâtului - apelant.

- hotărârea instanței de

fond este netemeinică și nelegală și sub aspectul încălcării vădite a

dispozițiilor legale privind judecata și soluționarea cauzei deduse judecății.

Astfel, deși nu a fost invocată și pusă în discuția părților, instanța de fond

s-a pronunțat asupra excepției privind litispendența și nu s-a pronunțat asupra

celei privind conexarea dosarelor.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ

și

fiscal, prin

decizia nr. 28/ A/C din 28 februarie 2007, a respins

apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1085

încheiat la data de 29 mai 2003, reclamanta a înstrăinat pârâtului A.I. un

număr de 12.775 acțiuni pentru prețul de 66.031 lei/acțiune, în total

843.546.025 lei.

Conform clauzelor

contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 1085, încheiat la data de 29

mai 2003, plata avansului trebuia efectuată în termen de 10 zile, termen ce se

împlinea în data de 8 iunie 2007, iar plata a fost efectuată de pârât la data

de 11 iunie 2003, cu ordinul de plată nr. 1269.

În cauză nu poate opera nici

dispoziția art. 101 alin. (5) C. proc. civ., întrucât termenul nu s-a încheiat

într-o zi nelucrătoare.

Potrivit dispozițiilor art. 1021

C. civ., partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are

posibilitatea de a alege între executarea silită a contractului și după caz,

despăgubiri sau dreptul de a cere rezoluțiunea contractului pretinzând eventual

daune.

Astfel, justificat, instanța

de fond a reținut că neîndeplinirea obligației antrenează pactul comisoriu

înscris în contract la art. 2 alin. (5), cu consecința rezoluțiunii

contractului.

Cât

privește susținerea

potrivit căreia, din momentul realizării acordului de voință, odată cu

încheierea contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, reclamanta nu mai are

față de pârât decât un drept de creanță constând în contravaloarea acțiunilor

cesionate, nu poate fi reținută.

Prin chiar contractul de

vânzare - cumpărare de acțiuni invocat, părțile au convenit [(art. 1 alin. (3)]

că proprietatea asupra acțiunilor vândute se transmite la cumpărător la data

plății integrale a acțiunilor, astfel că pârâtul nu a devenit proprietar la

momentul realizării acordului de voință și nici acționar prin înscrierea sa în

registrul acționarilor SC I.P.I. SA Timișoara. În ce privește faptul că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției conexării dosarelor rezultă

că prin încheierea de ședință din data de 12 septembrie 2006, în temeiul art. 164

C. proc. civ., s-a dispus conexarea dosarului nr. 555/COM/2006 având ca obiect

cererea reconvențională la dosar nr. 329/COM/2005, având ca obiect rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 1085/2003, astfel că și acest motiv de

apel este nefondat.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul invocând, în drept, dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea nu este

motivată în privința soluției de respingere a cererii reconvenționale.

Or, sub

acest aspect, s-a dovedit că deși exista deja încheiat între părți contractul

de vânzare - cumpărare acțiuni

nr. 1086 din 29 mai 2003, pârâta a vândut acțiunile ce fac

obiectul acestui contract numitului T.T., prin actul adițional nr. 1254 din 23

iunie 2003, anterior promovării prezentei acțiuni în desființarea primului

contract.

În aceste condiții, invocă

pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a reclamantei la data

promovării cererii în constatarea rezoluțiunii aceasta nemaifiind titulara

acțiunilor.

Pe fond, instanța de apel a

denaturat înțelesul convenției părților în privința pactului comisoriu, care nu

este de gradul 4 așa cum a fost calificat implicit prin efectele juridice

reținute, încălcându-se dispozițiile art. 982 și 983 C. civ., potrivit cărora

toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se

fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg, iar când este îndoială,

convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă.

Or, clauza potrivit căreia

„în situația în care cumpărătorul nu achită avansul, prezentul contract se

anulează” nu poate fi interpretată decât în sensul în care desființarea

contractului nu operează de drept, ci prin intermediul instanței și cu punere

în întârziere.

Sub acest din urmă aspect,

s-a dovedit că și dacă s-a produs o întârziere a plății cu o zi, la data

introducerii cererii de chemare în judecată, plățile erau efectuate în

totalitate astfel că, instanța nu mai putea legal dispune rezoluțiunea

contractului încât, pe cale de consecință și actul adițional încheiat cu

numitul T.T., este nul absolut, astfel că, pentru toate considerentele de fapt

și de drept arătate, acțiunea trebuia respinsă, iar cererea reconvențională

admisă în totalitate în sensul constatării valabilității contractului nr. 1086/2003

și a nulității actului adițional nr. 1254/2003 la acest contract.

Recursul este fondat pentru motivele

care se vor arăta în continuare.

Raportat la primul motiv de

recurs se constată că hotărârea instanței de apel conține toate motivele de

fapt și de drept pe care aceasta și-a întemeiat soluția, raportat la criticile

aduse în apel, nefiind încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

În privința interpretării

dată clauzelor contractului, mai precis a clauzei privind rezoluțiunea

contractului, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., este fondat.

Astfel, din interpretarea art.

1020 – art. 1021 C. civ., avute în vedere și de instanțele de judecată ca

temeiuri de drept, rezultă că neexecutarea condițiilor unui contract nu

desființează de plin drept acel contract, ci el continuă să existe și, prin

urmare, să își producă efecte chiar în acest caz până când partea în drept o

cere și justiția o admite. Partea în contra căreia se face cererea poate în tot

timpul judecății, întrucât contractul continuă să existe, să înlăture rezoluțiunea

prin executarea obligației.

Atunci când însă părțile au

dat o întindere mai mare clauzei rezolutorii decât ceea ce legiuitorul a

subînțeles în orice contract sinalagmatic adică dacă au prevăzut expres că

rezilierea operează de drept, fără somație și fără judecată nu mai este

necesară nici punerea în întârziere nici formularea unei cereri în rezoluțiune,

cu condiția ca partea să fie în culpă căci, în drept, convenția este legea

părților când nu conține nimic contra bunelor moravuri și ordinii publice.

Revenind la speță, din

analizarea clauzei contractuale rezultă că părțile deși au folosit un termen

greșit în sensul că, în caz de neîndeplinire a obligațiilor, contractul „se

anulează” este evident din interpretarea care trebuie dată că această clauză

este un pact comisoriu de gradul 1, părțile reluând, într-o formulare diferită

prevederile art. 1020 – art. 1021 C. civ., neexistând o altă prevedere de

agravare a răspunderii în sensul arătat, astfel că, rezoluțiunea trebuia cerută

instanței de judecată contractul nefiind desființat de drept, ceea ce conferă

reclamantei, parte în contract, calitate procesuală activă, iar pentru a se fi

putut admite o astfel de cerere instanțele erau obligate să verifice dacă până

la momentul sesizării, respectiv al pronunțării partea în culpă nu și-a

îndeplinit obligația altfel, art. 1020 – art. 1021 C. civ., nu puteau fi

aplicate.

Recurentul pârât, chiar dacă

a plătit cu o mică întârziere prețul acțiunilor își îndeplinise toate

obligațiile la momentul sesizării instanței astfel că numai printr-o

interpretare denaturată a voinței părților, instanța de apel a menținut hotărârea

instanței de fond.

În considerarea celor deja

arătate, se găsește fondat și ultimul motiv de recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel aplicând greșit,

în cauză, dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., deoarece neexistând culpă

din partea recurentului – pârât nu se putea dispune rezoluțiunea contractului,

iar intimata – reclamantă nu putea invoca propria culpă în ceea ce privește restituirea

sumelor achitate cu titlu de preț sub pretextul că ar fi intervenit anterior (la

expirarea scadenței de plată) rezilierea de drept.

Așa fiind, soluția legală, pentru

considerentele susevocate, era aceea de admitere a apelului și de schimbare a

hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii și, pe cale de

consecință a admiterii cererii reconvenționale în sensul menținerii ca valabil

a contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni.

Văzând dispozițiile art. 312

alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis în sensul arătat.

Văzând și art. 274 C. proc.

civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul A.I. împotriva deciziei nr. 28/ A/C din 28 februarie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia în sensul

admiterii apelului declarat de pârât și schimbă în tot sentința nr. 472/ C din

19 septembrie 2006 a Tribunalului Argeș, și pe cale de consecință respinge

acțiunea, admite cererea reconvențională și constată valabilitatea contractului

nr. 1085 din 29 mai 2003, încheiat între părți.

Obligă reclamanta către

pârât la 2.510,5 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2007.