ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1816/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC T. SA

Pitești în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare cumpărare de acțiuni nr. 51 din 15 ianuarie 2001 pentru inexistența

obiectului convenției și nulitatea relativă pentru eroare asupra substanței

obiectului convenției, să dispună repunerea părților în situația anterioară

încheierii contractului prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de

1.277.292.500 lei reprezentând plăți efectuate în vederea încheierii actului

atacat și pentru executarea acestuia, cât și la plata dobânzii legale de la

data încasării sumelor supuse restituirii și până la plata efectivă.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni

menționat a cumpărat de la A.P.A.P.S. un număr de 209.971 acțiuni ale

societății pe acțiuni F.G. SA, reprezentând 96,1252 % din capitalul social.

Participația la licitație, avansul și prima rată din valoarea pachetului de

acțiuni au însumat plăți de 1.277.292.500 lei.

Întrucât la data de 22

noiembrie 2000, prin încheierea dată în dosarul nr. 1370/2000, Tribunalul

Covasna a dispus deschiderea procedurii falimentului, reclamanta a constatat că

la data încheierii contractului obiectul acestuia nu mai era posibil și că

asupra substanței acestuia a fost indusă în eroare de declarația la care face

referire clauza 7.2.1. din contract în sensul că la data semnării contractului,

societatea nu este în stare de faliment.

În drept cererea este

întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 3, 954 și 961 C. civ.

Prin precizarea depusă la

termenul din 28 octombrie 2004, reclamanta a arătat că estimează provizoriu

dobânzile la valoarea de 1000.000.000 lei.

Totodată, pârâta a invocat

excepția autorității lucrului judecat în raport de decizia comercială nr. 1811

din 28 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 1786/2003,

considerând îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ.

Prin cererea reconvențională

pârâta - reclamantă a solicitat obligarea reclamantei pârâte SC T. SA la plata

sumei de 2.302.332.015 lei, reprezentând daune, interese cuvenite A.V.A.S.,

respectiv dobânda parțială aferentă ratei nr. 2 și dobânda aferentă ratelor 3-6

în cuantum de 1.642.813.104 lei, cât și penalități aferente ratelor nr. 2 - 6,

în cuantum de 659.518.911 lei. Se solicită totodată obligarea părții adverse la

plata sumelor reprezentând dividende încasate de cumpărător pe perioada de

valabilitate a contractului, cuvenite A.V.A.S. cu titlu de daune – interese.

În motivarea cererii

reconvenționale, pârâta – reclamantă a arătat că SC T. SA a achitat, în

calitate de cumpărător, suma de 1.262.542.500 lei reprezentând avans, rata 1,

dobânda aferentă acestei rate și parțial dobânda aferentă ratei nr. 2, fiind

restantă suma de 4.217.858.081 lei care reprezintă ratele 2-6, parțial dobânda

aferentă ratei nr. 2, dobânzile aferente ratelor nr. 3-6 și penalități

calculate până la data de 27 aprilie 2004. Prin notificarea A.V.A.S. nr. P/229

din 11 mai 2004, cumpărătorul a cunoscut despre rezoluțiunea contractului și

consecințele acesteia, A.V.A.S. fiind înscrisă ca acționar, în temeiul art. 41

din Legea nr. 137/2002.

În drept, s-au invocat

dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002, art. 115, 119, 720

4

alin.

(2) și art. 720

5

alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din 20 ianuarie

2005, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului

material la acțiune cu privire la cererea principală pentru motivele expuse în

încheierea de ședință întocmită pentru acea dată iar la termenul din 23 iunie

2005, tribunalul a invocat din oficiu excepția nulității capătului de cerere

referitor la restituirea dividendelor încasate de cumpărător, din cererea

reconvențională.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 3159 din 1 iulie 2005, a respins cererea

principală, ca neîntemeiată, a admis excepția nulității capătului de cerere din

cererea reconențională referitoare la obligarea reclamantei pârâte la plata

dividendelor, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta –

reclamantă A.V.A.S., a obligat reclamanta – pârâtă la plata către pârâta –

reclamantă a sumei de 2.302.332.015 lei reprezentând 1.642.813.104 lei dobândă

și 659.518.911 lei penalități, a declarat nul capătul de cerere referitor la

obligarea reclamantei – pârâte la plata dividendelor, a respins ca neîntemeiată

cererea formulată de reclamanta pârâtă de acordare a cheltuielilor de judecată.

În pronunțarea acestei

soluții instanța de fond a reținut, în esență, referitor la acțiunea

principală, că reclamanta nu a făcut dovada imposibilității de ordin material

sau juridic al transmiterii acțiunilor de către vânzător care avea calitatea de

acționar majoritar, la societatea privatizată, în raport de dispozițiile art. 954,

961 C. civ. și al art. 7.4.1 din contract și cu privire la cererea

reconvențională, că reclamanta, pârâtă reconvențional nu și-a îndeplinit

obligația de plată aferentă a 6 (șase) rate conform art. 4 și 5 din contract.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta A.V.A.S. a

considerat că sentința atacată este nelegală întrucât instanța de fond în mod

greșit a constatat nul capătul de cerere privind plata dividendelor și nu a

făcut aplicarea integrală a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002.

Apelanta SC T. SA Pitești a

invocat faptul că instanța de fond, în mod greșit, a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 954 și 961 C. civ. și nu a observat că intimata la data

încheierii contractului a vândut acțiunile unei societăți care se afla în

procedura falimentului.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 603 din 27 noiembrie 2006, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârâta – reclamantă reconvențională A.V.A.S., a

admis apelul reclamantei pârâte reconvenționale SC T. SA Pitești, a schimbat în

tot sentința comercială apelată în sensul că a admis acțiunea principală și a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.

BV/51 din 15 ianuarie 2001 a repus părțile în situația anterioară obligând A.V.A.S.

BUCUREȘTI la restituirea sumei de 127.729,25 lei și la plata dobânzii legale de

la data restituirii efective și restituirea acțiunilor de către reclamantă, cu

cheltuieli de judecată aferente.

În pronunțarea acestei

decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că la data

încheierii contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni societatea ale cărei

acțiuni formau obiectul contractului era în faliment, că apelanta cumpărătoare

a făcut dovada existenței erorii, obstacol ca viciu de consimțământ care a

afectat însăși substanța contractului în obiectul său, fapt ce atrage nulitatea

absolută a convenției încheiate în împrejurările analizate și că în raport de

această soluție nu mai există temei pentru pretențiile din cererea

reconvențională.

Împotriva acestei decizii, a

formulat recurs pârâta A.V.A.S. criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta își subsumează

criticile motivului de modificare reglementat de art. 304.9 C. proc. civ. și

vizează greșita aplicare a legii în constatarea cauzelor ce au determinat

nulitatea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni (art. 948 pct. 3, art.

954 și art. 961 C. civ.).

În preambulul criticilor

formulate în cadrul motivelor de recurs reclamanta – pârâtă invocă excepția

inadmisibilității acțiunii privind constatarea nulității/anulării contractului

de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. BV 51/2001 și a repunerii părților în

situația anterioară față de faptul că respectivul contract fusese desființat în

drept în virtutea pactului comisoriu de ultim grad înserat în contract.

Mai arată că prin

notificarea A.V.A.S. nr. p/229 din 11 mai 2004 cumpărătorul a cunoscut despre

rezoluțiunea contractului și consecințele acesteia și nu a avut nici o

obiecțiune cu privire la notificare, necontestând-o în instanță.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.

Excepția inadmisibilității

acțiunii în nulitatea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni promovată

de reclamantă este nefondată.

În timp ce nulitatea este o

sancțiune de drept civil care intervine numai atunci când sunt încălcate

normele juridice care reglementează condițiile de validitate ale actului

juridic, rezoluțiunea sancționează neexecutarea culpabilă de către parte a

obligațiilor ce-i revin în cadrul unui contract sinalagmatic cu executare uno

ictu, astfel că nulitatea presupune un act juridic nevalabil încheiat iar

rezoluțiunea un act juridic valabil.

Or, prin acțiunea promovată

reclamanta a solicitat să se constate nulitatea contractului întrucât acesta nu

a fost valabil încheiat.

Așadar, deși atât nulitatea

cât și rezoluțiunea sunt cauze de ineficacitate a actului juridic ele au cauze

care intervin în momente diferite și pornesc de la premise distincte, astfel că

fiind vorba de concepte juridice autonome, fiecare având identitate de regim

juridic, ele nu pot fi analizate în cadrul unui raport de inadmisibilitate.

În ceea ce privește restul

criticilor formulate de recurenta – reclamantă, acestea nu pot fi primite,

nefiind fondate.

Contractul de vânzare –

cumpărare de acțiuni a fost încheiat de părți la 15 ianuarie 2001 iar societatea

ale cărei acțiuni au format obiectul evocatului contract a intrat în procedura

prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată înainte de momentul încheierii

contractului, respectiv la 22 noiembrie 2000, conform încheierii de la acea

dată pronunțată în dosarul nr. 1370/2000 al Tribunalului Covasna.

Convenția între părți

stipulează clar la art. 721 că „vânzătorul declară și garantează că societatea

a fost înființată și funcționează cu respectarea legii și că la data semnării

prezentului contract nu este în stare de faliment”.

În raport de această clauză

fermă orice discuție pe care recurenta o face cu privire la obligația

administratorului societății deținătoare de acțiuni spre vânzare, de notificare

conform art. 3.86 și 3.87 din H.G. nr. 450/1999, și la faptul că întreaga

răspundere revine conducerii societății privatizate nu absolvă recurenta –

pârâtă de răspunderea contractuală, convenția dintre părți neprevăzând clauze

de răspundere alternativă sau de substituire.

În acest context este

evident că la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni

cumpărătoarea a avut o falsă reprezentare asupra obiectului actului juridic,

respectiv asupra calităților substanțiale ale acestuia care au fost determinate

pentru părți și în considerarea cărora a fost încheiat contractul, fapt corect

reținut de instanța de control judiciar care a făcut o legală aplicare a

dispozițiilor art. 948 pct. 3, 954 alin. (1), 961, 969 C. civ.

În considerarea celor ce

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 603

din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2007.