ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2007

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Ploiești reclamantul R.A. a contestat legalitatea și temeinicia hotărârii nr. 1472

din 2006 a C.J.P.P., arătând că prin hotărârea atacată a fost admisă în parte

cererea sa, în sensul că pârâta a recunoscut calitatea acestuia de refugiat,

hotărând însă acordarea drepturilor prevăzute de lege numai pentru perioada 28

februarie 1944 - 06 martie 1945.

Reclamantul a mai arătat că inițial prin

hotărârea cu același număr din 27 martie 2006, cererea sa a fost respinsă, iar

ulterior, admisă în parte, opinând că în mod eronat nu a fost luată în calcul

și perioada 28 iunie 1940 - 1 august 1941 când a locuit în Dorohoi împreună cu

sora sa.

Prin sentința nr. 235 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, acțiunea

formulată a fost admisă, instanța dispunând modificarea în parte a hotărârii

atacate, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege și pentru perioada 6

septembrie 1940 - 1 august 1941 alături de perioada 28 februarie 1944 - 06

martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2005.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență, că

probele prezentate de reclamant se încadrează în dispozițiile art. 4

alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 și că potrivit

acestora, în perioada 28 iunie

1940 - 1 august 1941, reclamantul a

locuit în Dorohoi în calitate de refugiat, astfel încât, în conformitate cu

prevederile legale, urmează a fi luată în calcul și perioada 6 septembrie 1940

- 1 august 1941.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs C.J.P.P., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și

nelegalitate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., opinând că instanța de fond a considerat în mod eronat că în perioada 6 septembrie 1940

- 1 august 1941, intimatul reclamant a

locuit

în Dorohoi în calitate de refugiat împreună cu sora sa majoră, în

realitate,

din actul de notorietate depus la dosarul cauzei rezultând

doar că în acest interval de timp intimatul

reclamant a locuit împreună

cu sora sa.

Înalta

Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la

art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente

și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Din probatoriul

administrat în cauză, în speță actul de notorietate

din 6

octombrie 1952, în care, din motive de siguranță personală, nu

se menționează cuvântul refugiat, precum și din

declarațiile martorilor

depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimatul

reclamant are calitatea de refugiat, fiind îndrituită să beneficieze de

măsurile reparatorii în speță și pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 august

1941, situație

dovedită de aceasta în

conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr.

105/1999 și art.

4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002.

Pentru

considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat

o hotărâre legală și temeinică, iar

recursul fiind nefondat, urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P.P., împotriva sentinței nr. 235 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.