ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2265/2007

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, reclamantul C.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20809 din

20 noiembrie 2006, prin care i s-a

respins cererea pentru recunoașterea calității

de refugiat și acordarea

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta a

respins

cererea sa în mod nejustificat, din

probele administrate rezultând că a

fost nevoit să se refugieze în

perioada 31 august 1944 - 2 decembrie 1944,

împreună

cu părinții, din localitatea de domiciliu - Luduș, Jud. Mureș,

în

localitatea Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 57/2007

din 2 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal,

acțiunea formulată

a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii

atacate.

Totodată instanța a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de

refugiat în perioada 31 august 1944 - 2 decembrie 1944 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare,

începând cu

data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în

esență, că potrivit probatoriului administrat reclamantul a fost nevoit să

părăsească, împreună cu familia sa, localitatea de domiciliu, suferind

prejudicii în urma refugierii forțate a familiei sale, motiv pentru care

excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaților este nelegală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C.,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că

refugiul în cazul de față a avut loc dintr-un teritoriu liber, astfel încât nu

se poate reține că motivul plecării ar fi

fost

persecuția etnică, iar că declarațiile de martori pot avea relevanță

numai

în măsura în care concordă cu situația istorică.

Înalta Curte de Casație si

Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în

cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

Din interpretarea acestui text de lege precum și a

întregului act normativ, rezultă că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii

români, indiferent de etnie, care aflați pe teritoriul Statului Român, fie în

teritoriile cedate fie în cele păstrate sub administrația românească, au avut

de suferit persecuții etnice.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele

competente și, în lipsa acestor acte,

prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, în speță

înscrisurile aflate

la dosarul de fond,

rezultă că intimatul

reclamant se încadrează în situația prevăzută de

lege, fiind îndrituit să

beneficieze de

măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta

în

conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4

din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002.

Pentru

considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat

o hotărâre legală și temeinică, iar

recursul fiind nefondat, urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 57/2007 din 2

februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 641 lei,

reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport, către intimata pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2007.