ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2265/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul C.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20809 din 20 noiembrie 2006, prin care i s-a respins cererea pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta a respins cererea sa în mod nejustificat, din probele administrate rezultând că a fost nevoit să se refugieze în perioada 31 august 1944 - 2 decembrie 1944, împreună cu părinții, din localitatea de domiciliu - Luduș, Jud. Mureș, în localitatea Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 57/2007 din 2 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată instanța a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 31 august 1944 - 2 decembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că potrivit probatoriului administrat reclamantul a fost nevoit să părăsească, împreună cu familia sa, localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate a familiei sale, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaților este nelegală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că refugiul în cazul de față a avut loc dintr-un teritoriu liber, astfel încât nu se poate reține că motivul plecării ar fi fost persecuția etnică, iar că declarațiile de martori pot avea relevanță numai în măsura în care concordă cu situația istorică. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. l din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat. Din interpretarea acestui text de lege precum și a întregului act normativ, rezultă că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnie, care aflați pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate fie în cele păstrate sub administrația românească, au avut de suferit persecuții etnice. De asemenea, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori. Din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile aflate la dosarul de fond, rezultă că intimatul reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 57/2007 din 2 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 641 lei, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport, către intimata pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2007.