ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2257/2007

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, reclamantul H.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C.,

anularea Hotărârii nr. 20227 din 13 iulie 2006, prin care i s-a respins cererea

pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul susține că,

deși a justificat cu acte faptul că s-a refugiat din motive etnice împreună cu

familia sa, din localitatea Pata în Cluj, cererea formulată în temeiul Legii

nr. 189/2000 i-a fost respinsă.

Prin sentința civilă nr.

10/2007 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța

dispunând anularea hotărârii

atacate. Totodată instanța a

obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada

15 octombrie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute

de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 martie 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în

esență, că s-a dovedit situația de refugiat a reclamantului care potrivit

probațiunii testimoniale a suferit persecuții pe considerente etnice, respectiv

represiuni legionare, datorită cărora a fost nevoit să se refugieze din

localitatea Pata, Jud. Cluj în Cluj-Napoca.

Esențial în speță, a mai reținut prima instanță, este

faptul că reclamantul a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii

forțate a familiei sale, motiv pentru care

excluderea sa de la beneficiul

acordat de lege refugiaților este

nelegală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C.,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că

refugiul în cazul de față a avut loc dintr-un teritoriu liber intr-un teritoriu

ocupat, iar că declarațiile de martori pot fi reținute ca dovezi, dar numai în

măsura în care concordă cu situația istorică.

Înalta Curte de Casație si

Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în

cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

Din interpretarea acestui text de lege precum și a

întregului act normativ, rezultă că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii

români, indiferent de etnie, care aflați pe teritoriul Statului Român, fie în

teritoriile cedate fie în cele păstrate sub

administrația românească, au

avut de suferit persecuții etnice.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele

competente și, în lipsa acestor acte,

prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, în speță

înscrisurile aflate la dosarul de fond, precum și din declarațiile

martorilor audiați nemijlocit de instanță,

rezultă că intimatul reclamant

se încadrează în situația prevăzută de

lege, fiind îndrituit să

beneficieze de

măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta

în

conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4

din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002.

Pentru considerentele

arătate, se constată că instanța a pronunțat

o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind

nefondat, urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 10/2007 din 11

ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2007.