ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 21 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de C.I., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, a modificat hotărârea acesteia, nr. 0272 din 16 decembrie 2002 și a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada 22 martie 1944 - 6 martie 1945. Soluția a fost motivată prin aceea că reclamantul s-a refugiat din U.R.S.S., în România, la 6 septembrie 1940, iar după un an de ședere în țară s-a întors la domiciliul anterior, pe teritoriul sovietic, unde a locuit aproape 3 ani, revenind în România, la 22 martie 1945, tot în calitate de refugiat.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani. Prin motivele depuse la dosar, recurenta susține că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, intimatul-reclamant revenind în România, în martie 1945, potrivit propriei declarații, așa încât dispozițiile Legii nr. 189/2000 nu îi sunt aplicabile. Recursul este întemeiat.

Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că intimatul-reclamant, împreună cu părinții săi, s-a refugiat din localitatea Tîrnanca - U.R.S.S., în România, ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, perioada de refugiu fiind 6 septembrie 1940 - 19 septembrie 1941. Pentru această perioadă, Casa Județeană de Pensii Botoșani, pe baza cererii și a actelor prezentate, a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile Legii nr. 189/2000 și, în consecință, prin hotărârea nr. 0272 din 16 decembrie 2002, i-a recunoscut și acordat drepturile prevăzute de acest act normativ.

Printr-o altă cerere, înregistrată la Casa de Pensii, sub nr. 16319 din 22 noiembrie 2002, reclamantul a solicitat să i se recunoască aceleași drepturi, și pentru o a doua perioadă de refugiu, susținând că în luna septembrie 1941 a plecat din România, în fosta localitate de domiciliu, de unde a revenit în județul Botoșani, în luna martie 1945. Această solicitare privitoare la „al doilea refugiu”, a fost respinsă de Casa Județeană de Pensii Botoșani, cu motivarea că Legea nr. 189/2000 are în vedere persoanele, cetățeni români, care au suferit persecuții din motive etnice în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, nu și după această dată. Ulterior, prin declarația notarială din 29 august 2003, reclamantul și-a modificat susținerile, arătând că revenirea în România ar fi avut loc la 22 martie 1944, susțineri confirmate de martorii M.A.

și B.I. Instanța a considerat că aceste declarații sunt suficiente pentru a reține că reclamantul s-a refugiat pentru a doua oară, la data de 22 martie 1944, datorită persecuțiilor suferite din motive etnice și, ca atare, i-a recunoscut prin sentința atacată, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945. Curtea constată, însă, că declarațiile martorilor nu se coroborează cu actele oficiale eliberate de organele competente, așa încât, în raport și cu afirmațiile inițiale al reclamantului, nu pot constitui probe concludente care să ateste faptul că revenirea în țară a reclamantului a avut loc la 22 martie 1944. Tabelul nominal al persoanelor refugiate, stabilite în județul Dorohoi, confirmă numai perioada de refugiu din anii 1940 - 1941, când reclamantul și familia sa au locuit în comuna Pomârla, județul Dorohoi.

Pe de altă parte, nici reclamantul și nici martorii care au prezentat declarații notariale, nu au invocat sau evocat persecuții din motive etnice. De altfel, martorii în discuție nu aveau cum să cunoască situația în care s-a aflat reclamantul-intimat, decât dacă și ei ar fi însoțit familia acestuia, în perioada 1940 - 1941, în refugiu, apoi în U.R.S.S., în localitatea vechiului domiciliu și, ulterior, ca și reclamantul, s-ar fi întors în țară, situație ce nu a fost, însă, dovedită. Or, potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în situația de persoană „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

În dosarul de față nu s-a făcut dovada că reclamantul a avut de suferit persecuții din motive etnice și din această cauză la 22 martie 1944 s-a refugiat în România (unde a avut calitatea de refugiat în perioada 1940 - 1941, dar s-a întors la vechiul domiciliu, în U.R.S.S.), sau că a fost expulzat sau strămutat, așa încât sentința recurată este netemeinică și nelegală. În consecință, se va admite recursul, va fi casată sentința atacată și pe fond, va fi respinsă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 21 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2005.