ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 21

din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de C.I., în contradictoriu

cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, a modificat hotărârea acesteia, nr. 0272

din 16 decembrie 2002 și a constatat că reclamantul este beneficiar al

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada 22 martie 1944 -

6 martie 1945.

Soluția a fost motivată prin

aceea că reclamantul s-a refugiat din U.R.S.S., în România, la 6 septembrie

1940, iar după un an de ședere în țară s-a întors la domiciliul anterior, pe

teritoriul sovietic, unde a locuit aproape 3 ani, revenind în România, la 22

martie 1945, tot în calitate de refugiat.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani.

Prin motivele depuse la

dosar, recurenta susține că hotărârea instanței de fond este nelegală și

netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, intimatul-reclamant

revenind în România, în martie 1945, potrivit propriei declarații, așa încât

dispozițiile Legii nr. 189/2000 nu îi sunt aplicabile.

Recursul este întemeiat.

Din probele administrate în

cauză rezultă fără echivoc că intimatul-reclamant, împreună cu părinții săi,

s-a refugiat din localitatea Tîrnanca - U.R.S.S., în România, ca urmare a

persecuțiilor din motive etnice, perioada de refugiu fiind 6 septembrie 1940 -

19 septembrie 1941.

Pentru această perioadă,

Casa Județeană de Pensii Botoșani, pe baza cererii și a actelor prezentate, a

constatat că reclamantul îndeplinește condițiile Legii nr. 189/2000 și, în

consecință, prin hotărârea nr. 0272 din 16 decembrie 2002, i-a recunoscut și

acordat drepturile prevăzute de acest act normativ.

Printr-o altă cerere,

înregistrată la Casa de Pensii, sub nr. 16319 din 22 noiembrie 2002,

reclamantul a solicitat să i se recunoască aceleași drepturi, și pentru o a

doua perioadă de refugiu, susținând că în luna septembrie 1941 a plecat din

România, în fosta localitate de domiciliu, de unde a revenit în județul

Botoșani, în luna martie 1945.

Această solicitare

privitoare la „al doilea refugiu”, a fost respinsă de Casa Județeană de Pensii

Botoșani, cu motivarea că Legea nr. 189/2000 are în vedere persoanele, cetățeni

români, care au suferit persecuții din motive etnice în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, nu și

după această dată.

Ulterior, prin declarația

notarială din 29 august 2003, reclamantul și-a modificat susținerile, arătând

că revenirea în România ar fi avut loc la 22 martie 1944, susțineri confirmate

de martorii M.A. și B.I.

Instanța a considerat că

aceste declarații sunt suficiente pentru a reține că reclamantul s-a refugiat

pentru a doua oară, la data de 22 martie 1944, datorită persecuțiilor suferite

din motive etnice și, ca atare, i-a recunoscut prin sentința atacată, calitatea

de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 23 martie 1944 - 6 martie

1945.

Curtea constată, însă, că

declarațiile martorilor nu se coroborează cu actele oficiale eliberate de

organele competente, așa încât, în raport și cu afirmațiile inițiale al

reclamantului, nu pot constitui probe concludente care să ateste faptul că

revenirea în țară a reclamantului a avut loc la 22 martie 1944.

Tabelul nominal al

persoanelor refugiate, stabilite în județul Dorohoi, confirmă numai perioada de

refugiu din anii 1940 - 1941, când reclamantul și familia sa au locuit în

comuna Pomârla, județul Dorohoi.

Pe de altă parte, nici

reclamantul și nici martorii care au prezentat declarații notariale, nu au

invocat sau evocat persecuții din motive etnice. De altfel, martorii în

discuție nu aveau cum să cunoască situația în care s-a aflat reclamantul-intimat,

decât dacă și ei ar fi însoțit familia acestuia, în perioada 1940 - 1941, în

refugiu, apoi în U.R.S.S., în localitatea vechiului domiciliu și, ulterior, ca

și reclamantul, s-ar fi întors în țară, situație ce nu a fost, însă, dovedită.

Or, potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, aflându-se în situația de persoană „refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate”.

În dosarul de față nu s-a

făcut dovada că reclamantul a avut de suferit persecuții din motive etnice și

din această cauză la 22 martie 1944 s-a refugiat în România (unde a avut

calitatea de refugiat în perioada 1940 - 1941, dar s-a întors la vechiul

domiciliu, în U.R.S.S.), sau că a fost expulzat sau strămutat, așa încât

sentința recurată este netemeinică și nelegală.

În consecință, se va admite

recursul, va fi casată sentința atacată și pe fond, va fi respinsă acțiunea

reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 21 din 11 februarie

2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2005.