ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1731/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 12 martie 2004, reclamanta P.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 1363

din 19 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani și stabilirea

calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în luna iunie 1940, ca urmare a Ultimatumului încheiat

de România, cu fosta U.R.S.S., a fost nevoită ca, împreună cu mama sa, să se

refugieze de teama represiunilor, din satul Molnița, comuna Lunca (care se află

actualmente pe teritoriul Ucrainei), în localitatea Vorona din județul

Botoșani.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 107 din 28

aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că

reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Pentru a soluționa astfel,

instanța a reținut că localitatea Molnița, de unde s-a refugiat reclamanta, se

afla pe teritoriul U.R.S.S. și că refugiul nu se putea datora frontului de

Răsărit.

Considerând sentința

nelegală, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani.

În motivarea cererii de

recurs s-a arătat că reclamanta a fost persoană strămutată, ca urmare a

războiului, și nu ca urmare a unei persecuții din motive etnice.

Recursul este fondat.

Din probele administrate în

cauză, rezultă că reclamanta, în anul 1942, și-a părăsit localitatea de

domiciliu, comuna Lunca (România), localitate situată ulterior pe teritoriul

U.R.S.S. și s-a stabilit în comuna Vorona, județul Botoșani, refugiindu-se ca

urmare a evenimentelor legate de intrarea și înaintarea trupelor sovietice pe

teritoriul României, în cel de al doilea război mondial.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată

și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin

această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut

de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Este adevărat că potrivit art.

2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate

și persoanele refugiate.

Dar, așa cum rezultă, de

altfel, în mod expres, acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a

persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, este stabilit

că reclamanta a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca

urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul

României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua

parte a celui de la doilea război mondial.

Este de necontestat că și

persoanele care s-au refugiat în localitățile de domiciliu, ca urmare a unor

evenimente de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile

situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să

acorde drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane.

Față de considerentele de

mai sus, recursul urmează să fie admis, se va casa sentința atacată și în fond,

se va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 107 din 28

aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2005.