ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 februarie 2004, reclamanta T.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 1032 din 3 noiembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost forțată să părăsească localitatea de domiciliu, Vorona, județul Botoșani și s-a mutat împreună cu familia, în localitatea Albești, județul Argeș.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 56 din 10 martie 2004, a admis acțiunea, a modificat hotărârea nr. 1032 din 3 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și a constatat că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945. Hotărând astfel, instanța a reținut că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia, în comuna Albești, județul Argeș, calitatea de refugiată fiind reținută și de copia extras din registrul alfabetic de evidență a refugiaților pe anul 1944. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani, susținând în esență că reclamanta a fost persoană refugiată ca urmare a războiului, și nu a fost refugiată din motive etnice.
Criticile formulate sunt întemeiate. Din probele administrate rezultă că reclamanta și-a părăsit domiciliul, împreună cu familia, din comuna Vorona, județul Botoșani, în comuna Albești, județul Argeș, ca urmare a evenimentelor legate de intrarea și înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război mondial. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Este adevărat că potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate. Dar, așa cum rezultă, de altfel, în mod expres, acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice. Or, în cauză, este stabilit că reclamanta a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.
Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat în localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane. Așa fiind, urmează a se admite recursul formulat de pârâtă, se va casa sentința și în fond se va respinge acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 56 din 10 martie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.