ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8718/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8718/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios
administrativ, reclamantul F.Ș., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de
Pensii Botoșani, a solicitat anularea hotărârii nr. 1035 din 7 octombrie 2003
și să i se recunoască calitatea de persoană refugiată, ca urmare a persecuțiilor
etnice și ca atare, să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că părinții săi fiind învățători, au primit ordin de la autorități, să
părăsească teritoriul, deoarece trupele sovietice urmau să ocupe România și să
se prezinte în comuna Corbeni, județul Argeș, fapt ce s-a și întâmplat, începând
cu data de 23 martie 1944 și că în această situație, consideră că acest refugiu
a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice, deoarece trupele sovietice ocupaseră
nordul țării.
Prin sentința civilă nr. 77 din 14 aprilie
2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ,
a respins ca nefondată, acțiunea formulată de F.Ș.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut că reclamantul s-a refugiat din localitatea de
domiciliu, comuna Sulița, în Curtea de Argeș, ca urmare a unor evenimente de
război, intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, și
nu ca urmare a unor persecuții etnice la care să fie supus.
Împotriva sentinței sus-menționate a
declarat recurs, F.Ș., care a susținut că hotărârea este netemeinică, deoarece
nu este motivată în raport cu probele de la dosar și că are calitatea de
persoană persecutată etnic și dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Din cererea reclamantului rezultă că
în luna martie a anului 1944, acesta, împreună cu părinții, s-a refugiat din
localitatea de domiciliu, Sulița, județul Botoșani, ca urmare a înaintării frontului
sovietic.
Deci, din înscrisurile depuse la
dosar, rezultă că reclamantul a fost persoană refugiată, ca urmare a
războiului, și nu refugiată (strămutată), ca urmare a unei persecuții din
motive etnice.
Art. 1 alin. (4) din Legea nr. 189/2000,
prevede că „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean
român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie
1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice”.
În baza acestei dispoziții legale,
recurentul nu probează că strămutarea a avut loc ca urmare a unei persecuții
din motive etnice.
Reclamantul și-a schimbat domiciliul,
ca urmare a înaintării frontului sovietic, însă după încetarea războiului,
acesta a avut posibilitatea de a se reîntoarce în localitatea de domiciliu, pe
când persoanele expulzate sau refugiate în România, nu au avut această
posibilitate, rămânând definitiv în România, iar teritoriile în speță rămânând
sub altă ocupație.
Având în vedere considerentele
prezentate și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se reține că recursul
declarat în cauză este nefondat și urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.Ș.
împotriva sentinței civile nr. 77 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava,
secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 3 decembrie 2004.