ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8718/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ, reclamantul F.Ș., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Botoșani, a solicitat anularea hotărârii nr. 1035 din 7 octombrie 2003

și să i se recunoască calitatea de persoană refugiată, ca urmare a persecuțiilor

etnice și ca atare, să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că părinții săi fiind învățători, au primit ordin de la autorități, să

părăsească teritoriul, deoarece trupele sovietice urmau să ocupe România și să

se prezinte în comuna Corbeni, județul Argeș, fapt ce s-a și întâmplat, începând

cu data de 23 martie 1944 și că în această situație, consideră că acest refugiu

a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice, deoarece trupele sovietice ocupaseră

nordul țării.

Prin sentința civilă nr. 77 din 14 aprilie

2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins ca nefondată, acțiunea formulată de F.Ș.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamantul s-a refugiat din localitatea de

domiciliu, comuna Sulița, în Curtea de Argeș, ca urmare a unor evenimente de

război, intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, și

nu ca urmare a unor persecuții etnice la care să fie supus.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, F.Ș., care a susținut că hotărârea este netemeinică, deoarece

nu este motivată în raport cu probele de la dosar și că are calitatea de

persoană persecutată etnic și dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Din cererea reclamantului rezultă că

în luna martie a anului 1944, acesta, împreună cu părinții, s-a refugiat din

localitatea de domiciliu, Sulița, județul Botoșani, ca urmare a înaintării frontului

sovietic.

Deci, din înscrisurile depuse la

dosar, rezultă că reclamantul a fost persoană refugiată, ca urmare a

războiului, și nu refugiată (strămutată), ca urmare a unei persecuții din

motive etnice.

Art. 1 alin. (4) din Legea nr. 189/2000,

prevede că „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice”.

În baza acestei dispoziții legale,

recurentul nu probează că strămutarea a avut loc ca urmare a unei persecuții

din motive etnice.

Reclamantul și-a schimbat domiciliul,

ca urmare a înaintării frontului sovietic, însă după încetarea războiului,

acesta a avut posibilitatea de a se reîntoarce în localitatea de domiciliu, pe

când persoanele expulzate sau refugiate în România, nu au avut această

posibilitate, rămânând definitiv în România, iar teritoriile în speță rămânând

sub altă ocupație.

Având în vedere considerentele

prezentate și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se reține că recursul

declarat în cauză este nefondat și urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.Ș.

împotriva sentinței civile nr. 77 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 decembrie 2004.