ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 990/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 123 din 5 mai

2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea formulată potrivit procedurii contenciosului administrativ, de

reclamantul Ș.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Botoșani. A dispus modificarea hotărârii nr. 1067 din 7 noiembrie 2003, emisă

de pârâtă, în sensul constatării că reclamantul beneficiază de prevederile

Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 9 octombrie 1944.

În motivarea soluției s-a reținut că

din probatoriul administrat, rezultă că reclamantul a fost obligat să se

refugieze în perioada 1 aprilie 1944 - 9 octombrie 1944, din localitatea

Tulbureni, județul Botoșani, în localitatea Dedulești, județul Argeș.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru

nelegalitate, susținând în esență că instanța a încălcat dispozițiile art. 1

din Legea nr. 189/2000 și art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin H.G. nr. 127/2002, întrucât evacuarea reclamantului, din județul

Botoșani, în județul Argeș, a avut loc ca urmare a înaintării frontului

sovietic, cu scopul protejării populației, iar nu al persecutării acesteia.

Recurenta a menționat că, în cauză nu se poate pune problema persecuțiilor pe

care autoritățile române le-ar fi aplicat unor minorități etnice, întrucât

reclamantul nu aparține unei minorități etnice, ci este de naționalitate

română.

Recursul este fondat.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că într-adevăr, tatăl reclamantului, care era preot, a fost evacuat

împreună cu familia sa, din satul Tulbureni, județul Botoșani, în satul

Dedulești, județul Argeș, ca urmare a evenimentelor legate de intrarea și

înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea

război mondial.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată

prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această

ordonanță, persoana, cetățean român, care, în perioada arătată a avut de

suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Or în cauză este stabilit că

reclamantul (împreună cu familia sa), a fost nevoit să se refugieze din

localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și

înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul

operațiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

De altfel, chiar reclamantul în

acțiunea sa, menționează că măsura evacuării a fost luată de Poliție și

Jandarmerie, cu scop preventiv, nordul Moldovei situându-se în zona frontului

și „nu poate fi confundată cu motivul etnic al refugiului, care nici nu l-am

cerut”.

Este de necontestat că și persoanele

care s-au refugiat din localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente

de război, au avut de suferit consecințele nefavorabile ale situației de

refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a acordat drepturi

compensatorii, și acestei categorii de persoane.

Ca atare, recursul fiind fondat, va

fi admis. Se va casa sentința atacată și pe fond, se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 123 din 5 mai 2004, a

Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2005.