ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 990/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 123 din 5 mai 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată potrivit procedurii contenciosului administrativ, de reclamantul Ș.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani. A dispus modificarea hotărârii nr. 1067 din 7 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, în sensul constatării că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 9 octombrie 1944. În motivarea soluției s-a reținut că din probatoriul administrat, rezultă că reclamantul a fost obligat să se refugieze în perioada 1 aprilie 1944 - 9 octombrie 1944, din localitatea Tulbureni, județul Botoșani, în localitatea Dedulești, județul Argeș.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că instanța a încălcat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin H.G. nr. 127/2002, întrucât evacuarea reclamantului, din județul Botoșani, în județul Argeș, a avut loc ca urmare a înaintării frontului sovietic, cu scopul protejării populației, iar nu al persecutării acesteia. Recurenta a menționat că, în cauză nu se poate pune problema persecuțiilor pe care autoritățile române le-ar fi aplicat unor minorități etnice, întrucât reclamantul nu aparține unei minorități etnice, ci este de naționalitate română.

Recursul este fondat. Din probele administrate în cauză, rezultă că într-adevăr, tatăl reclamantului, care era preot, a fost evacuat împreună cu familia sa, din satul Tulbureni, județul Botoșani, în satul Dedulești, județul Argeș, ca urmare a evenimentelor legate de intrarea și înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război mondial. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care, în perioada arătată a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Or în cauză este stabilit că reclamantul (împreună cu familia sa), a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial. De altfel, chiar reclamantul în acțiunea sa, menționează că măsura evacuării a fost luată de Poliție și Jandarmerie, cu scop preventiv, nordul Moldovei situându-se în zona frontului și „nu poate fi confundată cu motivul etnic al refugiului, care nici nu l-am cerut”. Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit consecințele nefavorabile ale situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G.

nr. 105/1999, nu a acordat drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane. Ca atare, recursul fiind fondat, va fi admis. Se va casa sentința atacată și pe fond, se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 123 din 5 mai 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.