ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2005, la Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta C.N.

și Partida Rromilor Social Democrată din România, intervenientă în interesul reclamantei, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, au solicitat anularea hotărârii nr. 1636 din 25 februarie 2005 și să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia sa, în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1945. În motivarea acțiunii, precum și a cererii de intervenție în interesul reclamantei, s-a arătat că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia sa, în Transnistria, în primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1945, când a revenit în România și că, deși au depus toate demersurile, Direcția Arhivelor Naționale a comunicat faptul că reclamanta nu se găsește în lista persoanelor refugiate sau deportate în Raionul Transnistria, ceea ce a determinat ca dovedirea situației (de persoană deportată) să se facă cu declarații autentificate din partea unor martori care s-au aflat în aceeași situație, astfel cum prevăd dispozițiile art. I pct. 1 din Legea nr. 319/2002.

Reclamanta, precum și intervenienta au solicitat admiterea acțiunii și a cererii de intervenție, cu consecința anulării hotărârii nr. 1636 din 25 februarie 2005, recunoașterea calității de persoană deportată a reclamantei și acordarea drepturilor recunoscute de lege. Prin sentința nr. 321 din 24 mai 2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, art. 3 pct. 2 și art. 158 - 159 C. proc. civ.

Curtea de Apel Suceava, învestită cu soluționarea cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.N., precum și cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de Partida Rromilor Social Democrată din România, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, a anulat hotărârea nr. 1636 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de la Casa Județeană de Pensii Botoșani, stabilind că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie 1944. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada persecuțiilor etnice la care a fost supusă împreună cu familia sa, prin declarația autentificată a martorei depusă la dosar, iar în ceea ce privește perioada deportării, aceasta a apreciat intervalul de la 1 octombrie 1942, astfel cum a declarat martorul, prin declarația autentificată, depusă la dosar, și până la 1 septembrie 1944, când reclamanta s-a întors în România, dată confirmată și de intervenientă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. În motivarea recursului s-a susținut că în speță, în înțelesul art. 4 din H.G. nr. 127/2002 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, calitatea de persoană refugiată sau deportată, prevăzută la art. 1 din prezentul act normativ, se dovedește cu acte oficiale eliberate de persoanele competente. De asemenea, s-a mai menționat că, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției se poate face prin declarație de martori, fiind necesar, însă, ca cel puțin unul dintre aceștia să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu solicitantul. Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație de martori. În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor D.I. și B.I., care au fost și ei victime ale deportării, rezultă că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia sa, în U.R.S.S., raionul Transnistria, satul Varvaroka, comuna Koronika.

Reclamanta a făcut, deci, dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, de altfel, necontestate de recurenta-pârâtă. În consecință, față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 312 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2006.