ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15

aprilie 2005, la Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamanta C.N. și Partida Rromilor Social Democrată din

România, intervenientă în interesul reclamantei, în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Botoșani, au solicitat anularea hotărârii nr. 1636 din 25

februarie 2005 și să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia

sa, în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 și până în toamna anului

1945.

În motivarea acțiunii, precum și a

cererii de intervenție în interesul reclamantei, s-a arătat că reclamanta a

fost deportată, împreună cu familia sa, în Transnistria, în primăvara anului

1942 și până în toamna anului 1945, când a revenit în România și că, deși au

depus toate demersurile, Direcția Arhivelor Naționale a comunicat faptul că

reclamanta nu se găsește în lista persoanelor refugiate sau deportate în Raionul

Transnistria, ceea ce a determinat ca dovedirea situației (de persoană

deportată) să se facă cu declarații autentificate din partea unor martori care

s-au aflat în aceeași situație, astfel cum prevăd dispozițiile art. I pct. 1

din Legea nr. 319/2002.

Reclamanta, precum și intervenienta

au solicitat admiterea acțiunii și a cererii de intervenție, cu consecința

anulării hotărârii nr. 1636 din 25 februarie 2005, recunoașterea calității de

persoană deportată a reclamantei și acordarea drepturilor recunoscute de lege.

Prin sentința nr. 321 din 24 mai

2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, având în

vedere dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, art. 3 pct. 2 și

art. 158 - 159 C. proc. civ.

Curtea de Apel Suceava, învestită cu

soluționarea cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.N., precum și

cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de Partida Rromilor

Social Democrată din România, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Botoșani, a anulat hotărârea nr. 1636 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de la Casa Județeană de Pensii Botoșani, stabilind că reclamanta este beneficiara drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie

1944.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada persecuțiilor

etnice la care a fost supusă împreună cu familia sa, prin declarația

autentificată a martorei depusă la dosar, iar în ceea ce privește perioada

deportării, aceasta a apreciat intervalul de la 1 octombrie 1942, astfel cum a

declarat martorul, prin declarația autentificată, depusă la dosar, și până la 1

septembrie 1944, când reclamanta s-a întors în România, dată confirmată și de

intervenientă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului s-a susținut

că în speță, în înțelesul art. 4 din H.G. nr. 127/2002 privind Normele

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, calitatea de persoană

refugiată sau deportată, prevăzută la art. 1 din prezentul act normativ, se dovedește

cu acte oficiale eliberate de persoanele competente.

De asemenea, s-a mai menționat că,

în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției se poate face prin declarație de

martori, fiind necesar, însă, ca cel puțin unul dintre aceștia să dovedească cu

acte că s-a aflat în aceeași situație cu solicitantul.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente în

cauză, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea

nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean

român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, fiind

deportată.

Dovada încadrării în situațiile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație de martori.

În cauză, din declarațiile

autentificate ale martorilor D.I. și B.I., care au fost și ei victime ale

deportării, rezultă că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia sa, în

U.R.S.S., raionul Transnistria, satul Varvaroka, comuna Koronika.

Reclamanta a făcut, deci, dovada, în

condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada 1

octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, de altfel, necontestate de recurenta-pârâtă.

În consecință, față de

considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 312 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 februarie 2006.