ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 15
aprilie 2005, la Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios
administrativ, reclamanta C.N. și Partida Rromilor Social Democrată din
România, intervenientă în interesul reclamantei, în contradictoriu cu Casa
Județeană de Pensii Botoșani, au solicitat anularea hotărârii nr. 1636 din 25
februarie 2005 și să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de
Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia
sa, în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 și până în toamna anului
1945.
În motivarea acțiunii, precum și a
cererii de intervenție în interesul reclamantei, s-a arătat că reclamanta a
fost deportată, împreună cu familia sa, în Transnistria, în primăvara anului
1942 și până în toamna anului 1945, când a revenit în România și că, deși au
depus toate demersurile, Direcția Arhivelor Naționale a comunicat faptul că
reclamanta nu se găsește în lista persoanelor refugiate sau deportate în Raionul
Transnistria, ceea ce a determinat ca dovedirea situației (de persoană
deportată) să se facă cu declarații autentificate din partea unor martori care
s-au aflat în aceeași situație, astfel cum prevăd dispozițiile art. I pct. 1
din Legea nr. 319/2002.
Reclamanta, precum și intervenienta
au solicitat admiterea acțiunii și a cererii de intervenție, cu consecința
anulării hotărârii nr. 1636 din 25 februarie 2005, recunoașterea calității de
persoană deportată a reclamantei și acordarea drepturilor recunoscute de lege.
Prin sentința nr. 321 din 24 mai
2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, având în
vedere dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, art. 3 pct. 2 și
art. 158 - 159 C. proc. civ.
Curtea de Apel Suceava, învestită cu
soluționarea cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.N., precum și
cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de Partida Rromilor
Social Democrată din România, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
Botoșani, a anulat hotărârea nr. 1636 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia
pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de la Casa Județeană de Pensii Botoșani, stabilind că reclamanta este beneficiara drepturilor
prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie
1944.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada persecuțiilor
etnice la care a fost supusă împreună cu familia sa, prin declarația
autentificată a martorei depusă la dosar, iar în ceea ce privește perioada
deportării, aceasta a apreciat intervalul de la 1 octombrie 1942, astfel cum a
declarat martorul, prin declarația autentificată, depusă la dosar, și până la 1
septembrie 1944, când reclamanta s-a întors în România, dată confirmată și de
intervenientă.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a susținut
că în speță, în înțelesul art. 4 din H.G. nr. 127/2002 privind Normele
metodologice pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, calitatea de persoană
refugiată sau deportată, prevăzută la art. 1 din prezentul act normativ, se dovedește
cu acte oficiale eliberate de persoanele competente.
De asemenea, s-a mai menționat că,
în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției se poate face prin declarație de
martori, fiind necesar, însă, ca cel puțin unul dintre aceștia să dovedească cu
acte că s-a aflat în aceeași situație cu solicitantul.
Examinând hotărârea atacată, în
raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente în
cauză, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea
nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean
român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie
1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, fiind
deportată.
Dovada încadrării în situațiile
prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,
cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.
127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa
actelor oficiale, prin declarație de martori.
În cauză, din declarațiile
autentificate ale martorilor D.I. și B.I., care au fost și ei victime ale
deportării, rezultă că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia sa, în
U.R.S.S., raionul Transnistria, satul Varvaroka, comuna Koronika.
Reclamanta a făcut, deci, dovada, în
condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada 1
octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr.
189/2000, de altfel, necontestate de recurenta-pârâtă.
În consecință, față de
considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre
legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 312 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 9 februarie 2006.