ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 1659 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1944. În cauză, Partida Rromilor Social Democrată din România a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, în temeiul art. 51 C. proc. civ. În motivarea acțiunii, precum și a cererii de intervenție, reclamanta și, respectiv, intervenienta au arătat că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, din primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1944, când a revenit în România.

A mai arătat că, deși au depus toate demersurile, Direcția Arhivelor Naționale a comunicat faptul că reclamanta nu se găsește pe lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, ceea ce a determinat ca dovedirea situației de persoană deportată să fie făcută cu declarații autentificate ale unor martori aflați în aceeași situație cu reclamanta, așa cum cer dispozițiile art. 1 pct. 1 din Legea nr. 319/2002.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 257 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 1659 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și stabilind că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, pentru perioada 1 aprilie 1943 - 1 septembrie 1944, care se vor calcula începând cu data formulării cererii, respectiv 6 octombrie 2004. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că declarațiile autentificate depuse la dosar fac dovada că reclamanta a fost obligată să își schimbe domiciliul, din România, în Transnistria (Bug), din motive etnice, împreună cu familia.

Cât privește perioada, s-a reținut că aceasta este de la 1 aprilie 1943, astfel cum a declarat martorul și până la 1 septembrie 1944, când reclamanta s-a întors în România, dată confirmată de reclamantă, dar și de intervenientă, ca singura organizație a cetățenilor români de etnie romă din România. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut că dovada calității de persoană refugiată sau deportată se face conform dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 127/2002. În lipsa actelor oficiale prevăzute în acest act normativ, dovada persecuției etnice se poate face prin declarații cu martori.

Pe de altă parte, potrivit adresei nr. 1026 din 29 martie 2002, emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și comunicată în teritoriu, în scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu solicitantul. Recurenta a mai susținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană deportată, nici în raport cu dispozițiile pct. 3 din adresa nr. 2375 din 19 iulie 2002 care, în cazul rromilor, prevăd prezentarea unor adeverințe eliberate de A.D.C. I., adeverințe în funcție de care se stabilește perioada de persecuție etnică.

Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În același sens, dispozițiile art. 1 pct. 1 din Legea nr. 319/2002, prevăd că: „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzute de lege”. În cauză însă, Direcția Arhivelor Naționale Basarabia a comunicat petentei că nu a fost găsită în lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, comuna Varvaroka, deținută în evidențele acestei instituții. Pe de altă parte, proba cu martori admisă în speță, nu este concludentă, de vreme ce martorii V.B. și B.G. declară că o cunosc bine pe reclamantă, știu că aceasta a fost deportată în raionul Transnistria - U.R.S.S., deoarece și ei au fost deportați în aceeași perioadă, nedepunând, însă, nici o dovadă în acest sens (acte oficiale, începuturi de dovadă scrisă etc.).

Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii, în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Cum, în speță, materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului, întrucât numai declarațiile martorilor nu sunt de natură să facă dovada civilă a persecuției etnice, respectiv a deportării reclamantei și nici să poată fi stabilită perioada exactă a pretinsei deportări. De aceea, este necesar ca pe lângă alte probe pe care instanța le consideră utile dezlegării pricinii, reclamanta să depună la dosar, acte de stare civilă și să fie audiați martori, cu privire la susținerile reclamantei, că a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, cât și perioada deportării.

De asemenea, în ceea ce privește declarațiile martorilor, urmează a se verifica concordanța acestora cu actele din lucrarea „Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria” vol. I și II, Editura Enciclopedică București 2004, culegere alcătuită de V.A., în ceea ce privește datele deportării din județul de domiciliu al reclamantei. Față de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa sentința atacată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 257 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.