ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta B.V. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând instanței ca, în contradictoriu

cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 1659 din 25 februarie 2005, emisă

de pârâtă și să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia,

în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 și până în toamna anului

1944.

În cauză, Partida Rromilor Social

Democrată din România a formulat cerere de intervenție în interesul

reclamantei, în temeiul art. 51 C. proc. civ.

În motivarea acțiunii, precum și a

cererii de intervenție, reclamanta și, respectiv, intervenienta au arătat că

reclamanta a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, din

primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1944, când a revenit în România.

A mai arătat că, deși au depus toate

demersurile, Direcția Arhivelor Naționale a comunicat faptul că reclamanta nu

se găsește pe lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul

Transnistria, ceea ce a determinat ca dovedirea situației de persoană deportată

să fie făcută cu declarații autentificate ale unor martori aflați în aceeași

situație cu reclamanta, așa cum cer dispozițiile art. 1 pct. 1 din Legea nr.

319/2002.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 257 din 7

septembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea

hotărârii nr. 1659 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000 și stabilind că reclamanta beneficiază de drepturile

prevăzute de acest act normativ, pentru perioada 1 aprilie 1943 - 1 septembrie

1944, care se vor calcula începând cu data formulării cererii, respectiv 6 octombrie

2004.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că declarațiile autentificate depuse la dosar fac dovada că

reclamanta a fost obligată să își schimbe domiciliul, din România, în

Transnistria (Bug), din motive etnice, împreună cu familia.

Cât privește perioada, s-a reținut

că aceasta este de la 1 aprilie 1943, astfel cum a declarat martorul și până la

1 septembrie 1944, când reclamanta s-a întors în România, dată confirmată de

reclamantă, dar și de intervenientă, ca singura organizație a cetățenilor

români de etnie romă din România.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut că dovada

calității de persoană refugiată sau deportată se face conform dispozițiilor

art. 4 din H.G. nr. 127/2002. În lipsa actelor oficiale prevăzute în acest act

normativ, dovada persecuției etnice se poate face prin declarații cu martori.

Pe de altă parte, potrivit adresei

nr. 1026 din 29 martie 2002, emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi

de Asigurări Sociale și comunicată în teritoriu, în scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu solicitantul.

Recurenta a mai susținut că

reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană deportată, nici în raport cu

dispozițiile pct. 3 din adresa nr. 2375 din 19 iulie 2002 care, în cazul

rromilor, prevăd prezentarea unor adeverințe eliberate de A.D.C. I., adeverințe

în funcție de care se stabilește perioada de persecuție etnică.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea

nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean

român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovada încadrării în situațiile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În același sens, dispozițiile art. 1

pct. 1 din Legea nr. 319/2002, prevăd că:

„Dovedirea situațiilor prevăzute la

art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la

cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzute de lege”.

În cauză însă, Direcția Arhivelor

Naționale Basarabia a comunicat petentei că nu a fost găsită în lista

persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, comuna Varvaroka,

deținută în evidențele acestei instituții.

Pe de altă parte, proba cu martori

admisă în speță, nu este concludentă, de vreme ce martorii V.B. și B.G. declară

că o cunosc bine pe reclamantă, știu că aceasta a fost deportată în raionul

Transnistria - U.R.S.S., deoarece și ei au fost deportați în aceeași perioadă,

nedepunând, însă, nici o dovadă în acest sens (acte oficiale, începuturi de

dovadă scrisă etc.).

Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii, în toate

cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a

legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Cum, în speță, materialul probator

administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de

fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului, întrucât numai

declarațiile martorilor nu sunt de natură să facă dovada civilă a persecuției

etnice, respectiv a deportării reclamantei și nici să poată fi stabilită perioada

exactă a pretinsei deportări.

De aceea, este necesar ca pe lângă

alte probe pe care instanța le consideră utile dezlegării pricinii, reclamanta

să depună la dosar, acte de stare civilă și să fie audiați martori, cu privire

la susținerile reclamantei, că a fost deportată, împreună cu familia, în

Transnistria, cât și perioada deportării.

De asemenea, în ceea ce privește

declarațiile martorilor, urmează a se verifica concordanța acestora cu actele

din lucrarea „Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria” vol. I și

II, Editura Enciclopedică București 2004, culegere alcătuită de V.A., în ceea

ce privește datele deportării din județul de domiciliu al reclamantei.

Față de cele ce preced, recursul va

fi admis, se va casa sentința atacată, iar cauza va fi trimisă, spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 257 din 7

septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2006.