ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1562/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 261 din 29 septembrie 2003, Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A.P.A.P.S., a admis cererea, cu modificarea ulterioară, formulată de reclamanta P.I. împotriva pârâtelor SC M. SA și A.P.A.P.S. și a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în valoare de 1.744.648.400 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că tatăl reclamantei a avut în proprietate un teren în suprafață de 2457 mp, expropriat prin Decretul nr. 52 din 4 februarie 1966. Din acest teren, suprafața de 2036 mp este deținută de pârâta SC M. SA, care deține certificat de atestare a dreptului de proprietate din anul 1993. Potrivit constatărilor expertului, consemnate în raportul de expertiză întocmit de acesta, nu există teren liber care să poată fi restituit în natură, iar valoarea terenului ocupat de SC M. SA este de 1.744.648.400 lei.

S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare imobilului solicitat, iar reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în valoare de 1.744.648.400 lei. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.P.A.P.S. nu este întemeiată, deoarece SC M. SA a cumpărat de la aceasta acțiuni în cadrul procesului de privatizare. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 547 din 19 martie 2004, a admis apelurile declarate de A.P.A.P.S.

București și SC M. SA Târgu Jiu, a schimbat sentința apelată și, pe fond, a respins acțiunea formulată de P.I. față de A.P.A.P.S. București ca fiind prematur introdusă și față de SC M. SA Târgu Jiu pentru lipsa calității procesuale pasive, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 4817 din 17 mai 2006, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, reținând că recurenta a transmis notificarea către SC M. SA Târgu Jiu, iar intimata A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S., a confirmat că notificarea nr. 33/E din 25 mai 2001 a fost înregistrată la A.V.A.S. sub nr. DJ 2/3326 din 13 august 2002. S-a mai reținut, că intimata A.V.A.S.

nu a soluționat notificarea prin emiterea unei dispoziții motivate, deși, față de prevederile art. 29, cu referire la art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, legiuitorul nu a lăsat la discreția entității investite cu soluționarea notificării emiterea dispoziției, iar nerespectarea termenului pentru emiterea dispoziției nu împiedică persoana îndreptățită să se adreseze instanței pentru realizarea dreptului său într-un termen rezonabil. Decizia nefiind atacată în ce privește admiterea apelului declarat de pârâta SC M. SA Târgu Jiu, sub acest aspect este legală. Curtea de Apel Craiova, căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 140 din 1 martie 2007, a respins apelul declarat de A.V.A.S.

împotriva sentinței pronunțată de tribunal, reținând că „susținerea apelantei privind lipsa calității procesuale pasive este eronată”, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, care conferă în mod expres instituției implicate în privatizare „calitatea de parte în litigiul de genul celui dedus judecății în prezenta cauză”. În privința excepției prematurității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a constatat că a fost soluționată de Înalta Curte, care a reținut că acțiunea nu este prematură.

Referitor la modalitățile de despăgubire și cuantumul despăgubirilor, s-a reținut că au doar valoare estimativă, deoarece după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 această atribuție excede competenței instanței de judecată, fiind de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care este obligată să emită titlurile de despăgubire, în baza unui raport de evaluare efectuat de evaluatori anume desemnați. Instanța de apel a mai reținut că apelul declarat de pârâta SC M. SA Târgu Jiu nu se impune a mai fi analizat, deoarece soluția pronunțată în dosarul nr. 1191/2004 a rămas definitivă și irevocabilă în privința acestei apelante, ea nefiind atacată cu recurs sub aspectul admiterii apelului declarat de aceasta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, pentru aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 intimatul trebuia să respecte prevederile art. 29 și art. 23 din legea, republicată, în sensul că, în susținerea notificării, trebuia să depună actele doveditoare și să comunice notificarea și aceste acte către A.V.A.S., deoarece parcurgerea procedurii administrative este obligatorie. Or, instanțele au încălcat complet procedura prealabilă administrativă stabilită de lege, „dispunând în mod nelegal în sarcina A.V.A.S. o obligație nelegală”. S-a mai reținut că s-au încălcat prevederile Legii nr.247/2005, care reglementează procedura de acordare și cuantumul despăgubirilor.

Articolul 13 din această lege prevede că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se constituie în subordinea Primului Ministru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar art. 16 alin. (7) prevede că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri. Față de aceste prevederi, este obligatorie parcurgerea procedurii, pentru a nu se încălca competențele prevăzute de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 16 Titlul VII, capitolul V din Legea nr. 247/2005. În aceste condiții, nelegal s-a trecut peste procedura administrativă specială de stabilire a cuantumului despăgubirilor, deoarece prin admiterea expertizei și stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii a fost încălcat cadrul legal stabilit de Legea nr. 247/2005.

Recurenta a cerut să se schimbe sentința tribunalului, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a cerut să se respingă recursul, susținând că prin decizia de casare s-a stabilit că apelul trebuie analizat pe fond și nu pe excepția prematurității, că la data soluționării cauzei în fond nu era în vigoare Legea nr. 247/2005 și că recurenta a emis o decizie prin care i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită, urmând ca despăgubirea să-i fie acordată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.

Soluția respingerii apelului și păstrării sentinței prin care s-a stabilit valoarea măsurilor reparatorii la suma de 1.744.648.400 lei este dată cu nesocotirea prevederilor Titlului VII capitolul V din Legea nr. 247/2005. Apelul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței pronunțată de prima instanță a fost soluționat după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001 și a stabilit procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, iar, față de prevederile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, instanțele judecătorești rămân competente să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite notificatorilor, în ipoteza în care notificarea a fost soluționată prin decizie/dispoziție motivată în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a acestei legi.

În privința notificărilor care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, așa cum este cazul în speță, măsurile reparatorii ce se pot acorda persoanei îndreptățite sunt cele prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, iar cuantumul despăgubirilor se stabilește după procedura prevăzută de art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005. Valoarea stabilită după această procedură intră sub controlul instanțelor judecătorești, deoarece, potrivit art. 19 din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În prezenta cauză, sunt incidente prevederile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, deoarece notificarea formulată de intimata-reclamantă nu a fost soluționată până la data intrării în vigoare a acestei legi. Reclamanta a solicitat, prin acțiune, să-i fie restituit în natură terenul în suprafața de 2447 mp, invocând faptul nesoluționării notificării, iar tribunalul a stabilit dreptul acesteia la măsuri reparatorii în valoare de 1.744.648.400 lei, fără să oblige pârâtele la executarea vreunei prestații. De altfel, instanța de apel a reținut prin decizia atacată că sunt incidente prevederile Legii nr. 247/2005, față de care atribuția stabilirii cuantumului despăgubirii excede competenței instanței de judecată, fiind de competența exclusivă a Comisiei Centrale, însă greșit a păstrat sentința apelată, cu motivarea că „modalitatea despăgubirii și cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de fond au doar o valoare estimativă”.

Reținând că sunt incidente prevederilor Legii nr. 247/2005, instanța de apel trebuia să admită apelul și să schimbe în parte sentința apelată. Celelalte critici formulate de recurentă nu sunt întemeiate. Recurenta a invocat nefinalizarea procedurii prealabile, deoarece nu i-au fost comunicate notificarea și actele doveditoare, însă netemeinicia acestei susțineri a fost stabilită prin decizia civilă nr. 4817 din 17 mai 2006 a Înaltei Curți. Prin această decizie a fost casată hotărârea apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare, iar motivul casării l-a constituit faptul că pârâta A.V.A.S., care a primit notificarea, avea obligația să o soluționeze într-un anumit termen.

După pronunțarea acestei decizii, recurenta a emis decizia nr. 218 din 3 iulie 2006, invocată de intimata-reclamantă, prin care a soluționat notificarea formulată de intimată, decizie în care, la pct. 2 lit. a), precizează că au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate și a calității de moștenitor și prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½ din terenul în suprafață de 2036 mp situat în Târgu Jiu, și s-a dispus înaintarea deciziei, însoțită de documentele aferente, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Deși fusese emisă această decizie, în recursul declarat ulterior (3 aprilie 2007) s-a susținut că intimata reclamantă nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, susținere neîntemeiată, față de mențiunea de la pct. 2 lit. a din decizie.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. va fi admis și se va casa decizia atacată. Va fi admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. și, pentru că prima instanță „a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în valoare de 1.744.648.400 lei”, fără să oblige recurenta pârâtă la executarea vreunei prestații, iar pârâta A.V.A.S., deși a emis dispoziția nr. 218/2006, a declarat recurs, contestând existența dreptului intimatei-reclamante, se va schimba în parte sentința apelată și se va stabili că reclamanta are dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Restul dispozițiilor sentinței vor fi păstrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 140 din 1 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, pe care o casează. Admite apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 261 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Gorj, pe care o schimbă în parte, în sensul că stabilește că reclamanta are dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Păstrează restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.