ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1562/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 261 din 29

septembrie 2003, Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de A.P.A.P.S., a admis cererea, cu modificarea ulterioară,

formulată de reclamanta P.I. împotriva pârâtelor SC M. SA și A.P.A.P.S. și a

stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în valoare de

1.744.648.400 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că tatăl reclamantei a avut în proprietate un teren în

suprafață de 2457 mp, expropriat prin Decretul nr. 52 din 4 februarie 1966.

Din acest teren, suprafața de 2036

mp este deținută de pârâta SC M. SA, care deține certificat de atestare a

dreptului de proprietate din anul 1993.

Potrivit constatărilor expertului,

consemnate în raportul de expertiză întocmit de acesta, nu există teren liber

care să poată fi restituit în natură, iar valoarea terenului ocupat de SC M. SA

este de 1.744.648.400 lei.

S-a mai reținut că, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul

unei societăți comerciale persoana îndreptățită are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare

imobilului solicitat, iar reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în

echivalent, în valoare de 1.744.648.400 lei.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâta A.P.A.P.S. nu este întemeiată, deoarece SC M. SA a

cumpărat de la aceasta acțiuni în cadrul procesului de privatizare.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 547 din 19 martie 2004, a admis apelurile declarate de A.P.A.P.S.

București și SC M. SA Târgu Jiu, a schimbat sentința apelată și, pe fond, a

respins acțiunea formulată de P.I. față de A.P.A.P.S. București ca fiind

prematur introdusă și față de SC M. SA Târgu Jiu pentru lipsa calității

procesuale pasive, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă

nr. 4817 din 17 mai 2006, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat

decizia pronunțată în apel și a trimis cauza aceleiași instanțe spre

rejudecare, reținând că recurenta a transmis notificarea către SC M. SA Târgu

Jiu, iar intimata A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S., a confirmat că notificarea

nr. 33/E din 25 mai 2001 a fost înregistrată la A.V.A.S. sub nr. DJ 2/3326 din

13 august 2002.

S-a mai reținut, că intimata

A.V.A.S. nu a soluționat notificarea prin emiterea unei dispoziții motivate,

deși, față de prevederile art. 29, cu referire la art. 26 din Legea nr.

10/2001, republicată, legiuitorul nu a lăsat la discreția entității investite

cu soluționarea notificării emiterea dispoziției, iar nerespectarea termenului

pentru emiterea dispoziției nu împiedică persoana îndreptățită să se adreseze

instanței pentru realizarea dreptului său într-un termen rezonabil.

Decizia nefiind atacată în ce

privește admiterea apelului declarat de pârâta SC M. SA Târgu Jiu, sub acest

aspect este legală.

Curtea de Apel Craiova, căreia i s-a

trimis cauza spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 140 din 1 martie 2007, a

respins apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței pronunțată de tribunal,

reținând că „susținerea apelantei privind lipsa calității procesuale pasive

este eronată”, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr.

10/2001, care conferă în mod expres instituției implicate în privatizare

„calitatea de parte în litigiul de genul celui dedus judecății în prezenta

cauză”.

În privința excepției prematurității

cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a constatat că a fost

soluționată de Înalta Curte, care a reținut că acțiunea nu este prematură.

Referitor la modalitățile de

despăgubire și cuantumul despăgubirilor, s-a reținut că au doar valoare

estimativă, deoarece după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005

această atribuție excede competenței instanței de judecată, fiind de competența

exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care este

obligată să emită titlurile de despăgubire, în baza unui raport de evaluare

efectuat de evaluatori anume desemnați.

Instanța de apel a mai reținut că

apelul declarat de pârâta SC M. SA Târgu Jiu nu se impune a mai fi analizat,

deoarece soluția pronunțată în dosarul nr. 1191/2004 a rămas definitivă și

irevocabilă în privința acestei apelante, ea nefiind atacată cu recurs sub

aspectul admiterii apelului declarat de aceasta.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta A.V.A.S. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat

că, pentru aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 intimatul trebuia să

respecte prevederile art. 29 și art. 23 din legea, republicată, în sensul că,

în susținerea notificării, trebuia să depună actele doveditoare și să comunice

notificarea și aceste acte către A.V.A.S., deoarece parcurgerea procedurii

administrative este obligatorie.

Or, instanțele au încălcat complet

procedura prealabilă administrativă stabilită de lege, „dispunând în mod

nelegal în sarcina A.V.A.S. o obligație nelegală”.

S-a mai reținut că s-au încălcat

prevederile Legii nr.247/2005, care reglementează procedura de acordare și

cuantumul despăgubirilor.

Articolul 13 din această lege

prevede că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor

care se acordă, se constituie în subordinea Primului Ministru Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar art. 16 alin. (7) prevede că în baza

raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubiri.

Față de aceste prevederi, este

obligatorie parcurgerea procedurii, pentru a nu se încălca competențele

prevăzute de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 16

Titlul VII, capitolul V din Legea nr. 247/2005.

În aceste condiții, nelegal s-a

trecut peste procedura administrativă specială de stabilire a cuantumului

despăgubirilor, deoarece prin admiterea expertizei și stabilirea cuantumului

măsurilor reparatorii a fost încălcat cadrul legal stabilit de Legea nr.

247/2005.

Recurenta a cerut să se schimbe

sentința tribunalului, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Intimata-reclamantă a depus

întâmpinare prin care a cerut să se respingă recursul, susținând că prin

decizia de casare s-a stabilit că apelul trebuie analizat pe fond și nu pe

excepția prematurității, că la data soluționării cauzei în fond nu era în

vigoare Legea nr. 247/2005 și că recurenta a emis o decizie prin care i-a

recunoscut calitatea de persoană îndreptățită, urmând ca despăgubirea să-i fie

acordată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că este întemeiat.

Soluția respingerii apelului și

păstrării sentinței prin care s-a stabilit valoarea măsurilor reparatorii la

suma de 1.744.648.400 lei este dată cu nesocotirea prevederilor Titlului VII

capitolul V din Legea nr. 247/2005.

Apelul declarat de recurenta-pârâtă

împotriva sentinței pronunțată de prima instanță a fost soluționat după data

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat și completat Legea

nr. 10/2001 și a stabilit procedura administrativă pentru acordarea

despăgubirilor, iar, față de prevederile art. 16 și urm. din Legea nr.

247/2005, instanțele judecătorești rămân competente să stabilească cuantumul

măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite notificatorilor, în ipoteza în

care notificarea a fost soluționată prin decizie/dispoziție motivată în sensul

arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a acestei legi.

În privința notificărilor care nu au

fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, așa cum

este cazul în speță, măsurile reparatorii ce se pot acorda persoanei

îndreptățite sunt cele prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, iar cuantumul

despăgubirilor se stabilește după procedura prevăzută de art. 16 și urm. din

Legea nr. 247/2005.

Valoarea stabilită după această

procedură intră sub controlul instanțelor judecătorești, deoarece, potrivit

art. 19 din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrală pot fi

atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În prezenta cauză, sunt incidente

prevederile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, deoarece notificarea

formulată de intimata-reclamantă nu a fost soluționată până la data intrării în

vigoare a acestei legi.

Reclamanta a solicitat, prin

acțiune, să-i fie restituit în natură terenul în suprafața de 2447 mp, invocând

faptul nesoluționării notificării, iar tribunalul a stabilit dreptul acesteia

la măsuri reparatorii în valoare de 1.744.648.400 lei, fără să oblige pârâtele

la executarea vreunei prestații.

De altfel, instanța de apel a

reținut prin decizia atacată că sunt incidente prevederile Legii nr. 247/2005,

față de care atribuția stabilirii cuantumului despăgubirii excede competenței

instanței de judecată, fiind de competența exclusivă a Comisiei Centrale, însă

greșit a păstrat sentința apelată, cu motivarea că „modalitatea despăgubirii și

cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de fond au doar o valoare

estimativă”.

Reținând că sunt incidente

prevederilor Legii nr. 247/2005, instanța de apel trebuia să admită apelul și

să schimbe în parte sentința apelată.

Celelalte critici formulate de

recurentă nu sunt întemeiate.

Recurenta a invocat nefinalizarea

procedurii prealabile, deoarece nu i-au fost comunicate notificarea și actele

doveditoare, însă netemeinicia acestei susțineri a fost stabilită prin decizia

civilă nr. 4817 din 17 mai 2006 a Înaltei Curți. Prin această decizie a fost

casată hotărârea apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare, iar motivul

casării l-a constituit faptul că pârâta A.V.A.S., care a primit notificarea,

avea obligația să o soluționeze într-un anumit termen.

După pronunțarea acestei decizii,

recurenta a emis decizia nr. 218 din 3 iulie 2006, invocată de

intimata-reclamantă, prin care a soluționat notificarea formulată de intimată,

decizie în care, la pct. 2 lit. a), precizează că au fost depuse acte

doveditoare ale dreptului de proprietate și a calității de moștenitor și prin

care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½ din

terenul în suprafață de 2036 mp situat în Târgu Jiu, și s-a dispus înaintarea deciziei,

însoțită de documentele aferente, către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Deși fusese emisă această decizie,

în recursul declarat ulterior (3 aprilie 2007) s-a susținut că intimata

reclamantă nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, susținere

neîntemeiată, față de mențiunea de la pct. 2 lit. a din decizie.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. va fi admis și se va casa decizia atacată.

Va fi admis apelul declarat de

pârâta A.V.A.S. și, pentru că prima instanță „a stabilit că reclamanta are

dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în valoare de 1.744.648.400 lei”,

fără să oblige recurenta pârâtă la executarea vreunei prestații, iar pârâta

A.V.A.S., deși a emis dispoziția nr. 218/2006, a declarat recurs, contestând

existența dreptului intimatei-reclamante, se va schimba în parte sentința

apelată și se va stabili că reclamanta are dreptul la acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Restul dispozițiilor sentinței vor

fi păstrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 140 din 1 martie 2007 a Curții de Apel Craiova,

pe care o casează.

Admite apelul declarat de A.V.A.S.

împotriva sentinței civile nr. 261 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Gorj,

pe care o schimbă în parte, în sensul că stabilește că reclamanta are dreptul

la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Păstrează restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.