ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1359/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 3036 pronunțată la data de 11 iulie 2007, Tribunalul Comercial Dolj, secția comercială, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC E.F. SA în contradictoriu cu pârâtul D.V. și a obligat pârâtul la plata sumei de 423.419 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul cu destinație de Complex Z. situat în comuna Vârtop – Dolj, a constatat în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumei; a respins petitul reclamantei privind plata dobânzii legale pentru debitul reținut; a respins cererea reconvențională formulată de pârât ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în fapt și în drept, următoarele: Pârâtul, în calitate de administrator al societății reclamante în perioada ianuarie 2002 – decembrie 2003 a efectuat, cu fonduri provenind de la reclamantă o serie de îmbunătățiri la imobilul denumit Complex Z. Vârtop, achiziționat urmare licitației publice organizate la 17 noiembrie 2001, pe numele pârâtului. Calitatea acestuia de proprietar al imobilului și titular al dreptului de concesiune asupra terenului de 6,88 ha, a fost stabilită pe cale judecătorească în mod irevocabil urmare litigiilor purtate între părți, situație în care reclamanta este în drept să își recupereze, în virtutea principiului îmbogățirii fără justă cauză, cheltuielile făcute privind îmbunătățirile, reparațiile și cele legate de conservarea imobilului, atestate de raportul de expertiză dispus în cauză.

Referitor la cererea reconvențională formulată de pârât, instanța reține că pretențiile acestuia reprezentând restituirea taxelor și impozitelor plătite pentru imobil sunt neîntemeiate, deoarece în calitate de proprietar al imobilului în revine obligația de a suporta taxele și impozitele aferente proprietății, iar suma de 39.510.000 lei vechi reprezentând contravaloarea degradărilor grajdurilor și furajelor produse de reclamantă, se constată că nu a fost dovedită. Apelul declarat de pârâtul D.V.

împotriva sentinței fondului a fost respins, ca neîntemeiate, de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 267 din data de 1 noiembrie 2007. Răspunzând motivelor de apel, instanța de control judiciar apreciază că, în raport de facturile depuse de către reclamantă, apare de necontestat faptul că materialele pentru efectuarea îmbunătățirilor la complex au fost achiziționate de societate și achitate de aceasta, pârâtul figurând numai în calitate de delegat al societății. Cu privire la expertiza contabilă solicitată de pârât în fața primei instanțe, curtea de apel constată că în mod corect cererea a fost respinsă deoarece potrivit raportului Comisiei de cenzori și procesului verbal de control din 5 noiembrie 2003, evidența contabilă nu a fost ținută corect neexistând registru jurnal, pârâtul în calitate de administrator refuzând să semneze și să furnizeze actele ce intrau în componența contabilității.

Referitor la cererea reconvențională, instanța de apel confirmă soluția fondului, constatând că nu s-a dovedit culpa reclamantei în producerea incendiului de la grajdul nr. 3 în care era depozitat fânul, a cărui contravaloare o solicită pârâtul. Împotriva acestei decizii, la data de 6 noiembrie 2007, pârâtul a declarat recurs, în termen legal solicitând casarea deciziei și a sentinței pronunțate în cauză cu trimiterea spre rejudecare pe fond tribunalului. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte: - reclamanta nu a făcut dovada tuturor cheltuielilor efectuate cu procurarea materialelor; - reținerea cu privire la inexistența unei evidențe contabile este greșită, actele depuse se referă la anii 2003 – 2004, iar expertiza contabilă putea fi efectuată; - contribuția pârâtului la procurarea materialelor cât și la îmbunătățiri rezultă din faptul proprietății asupra complexului și din aceea că la 3 ianuarie 2005 societatea îi era datoare cu suma de 49.000 F, reprezentând contravaloarea utilajelor; - expertiza tehnică nu reflectă realitatea întrucât lucrările s-au executat, în regie și nu de unități prestatoare; - soluționarea cererii reconvenționale este greșită, deoarece potrivit art. 1000 alin. (1) reclamanta avea obligația să-i predea bunul în starea în care l-a preluat.

Asupra recursului: Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Prealabil, Curtea amintește, că, potrivit actualei reglementări a recursului cuprinse în Titlul V – Capitolul I – C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Deși recurentul indică, în drept, motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., argumentele sale, în dezvoltarea acestor critici, nu au în vedere ipoteza textului de lege invocat, ci, se referă la aspecte de netemeinicie, în principal, de apreciere a probelor cu înscrisuri și expertiză administrate în cauză.

Criticile recurentului pe aceste chestiuni de fapt, sunt generale, rămânând la nivel de afirmații, fără să demonstreze în ce măsură aspectele de netemeinicie relevate se convertesc în nelegalitatea soluției adoptate din perspectiva motivelor invocate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că, motivele de nelegalitate invocate nu subzistă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.V. prin reprezentant M.M., împotriva deciziei nr. 267 din 01 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.