ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1385/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 697 din 3 mai 2004 a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de A.S.M.P. Bârca, împotriva pârâtei A.P.A.P.S. cu sediul în București; pârâta a fost obligată la 433.996.400 lei despăgubiri civile, iar reclamanta la 520.965.000 lei reprezentând diferență preț și daune moratorii; s-au compensat datoriile reciproce ale părților până la concurența sumei celei mai mici, respectiv 433.996.400 lei și pârâta a fost obligată către reclamantă la 49.655 lei cheltuieli de judecată. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 385 din 13 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

S-a reținut în considerentele deciziei că nu sunt întemeiate excepțiile invocate de pârâta apelantă privind prematuritatea cererii de chemare în judecată, a încălcării principiului contradictorialității și a dreptului de apărare, precum și cea a lipsei calității procesuale pasive a acesteia. Referitor la fondul litigiului, s-a reținut că în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1337 C. civ., privind obligația de garanție a vânzătorului, cu motivarea că acțiunea prin care proprietarii și-au revendicat drepturile lor (sentința civilă nr. 674 din 11 octombrie 2001) are ca temei o cauză anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare acțiuni și nu ulterioară cum greșit a susținut pârâta.

S-a apreciat că la data promovării acțiunii (27 noiembrie 2002) erau incidente dispozițiile Legii nr. 137/2002, care a intrat în vigoare în aprilie 2002. Că nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, iar prin art. 56 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 s-a prevăzut expres că la data intrării în vigoare a acestei legi, se abrogă pe lângă alte texte legale și dispozițiile art. 32 4 alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările și completările ulterioare. S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile privind compensarea judecătorească prevăzute de art. 1144 C. civ.

Împotriva acestei decizii pârâta A.V.A.S. București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată’ cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. A arătat recurenta că ambele instanțe au reținut în mod greșit că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1137 C. civ., privind răspunderea pentru evicțiune totală sau parțială a lucrului vândut întrucât obiectul contractului l-au constituit acțiunile emise de societatea comercială și nu imobilul care ulterior a fost revendicat. La pronunțarea hotărârilor, instanțele nu au luat în considerare faptul că acțiunile și activele sunt noțiuni distincte, că acțiunile fac parte din capitalul social, iar imobilele sunt incluse în patrimoniul societății.

Instanțele nu au avut în vedere faptul că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare acțiuni, intimata reclamantă nu a dobândit un drept de proprietate de la A.V.A.S. asupra imobilelor și deci nu se poate reține că aceasta a suferit un prejudiciu determinat de pierderea unei cote din dreptul de proprietate. În cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 137/2002, întrucât în raport de prevederile art. 30 din acest act normativ, acestea nu se aplică contractelor încheiate anterior cum este contractul ce formează obiectul litigiului de față. S-a invocat că art. 30 din Legea nr. 137/2002 prevede că despăgubirile nu trebuie să depășească cumulat 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător.

În ultimul motiv, recurenta a arătat că prin hotărârile pronunțate de cele două instanțe s-au încălcat prevederile art. 1143 C. civ., întrucât A.V.A.S. a fost obligată în mod nelegal la plata de despăgubiri și deci nu poate opera în cauză compensația. S-a susținut că imobilul nu a fost dobândit de intimata reclamantă de la A.V.A.S., nu s-a verificat dacă reclamanta are titlu de proprietate asupra acestuia și dacă societatea comercială a fost obligată la restituirea imobilului. Recursul nu este fondat. La data de 19 decembrie 1996 între F.P.S. București și A.S.M.P. Bîrca s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare a unui număr de 36.586 acțiuni, în sumă totală de 914.650.000 lei, reprezentând 40 % din capitalul social al SC A.B.

SA și s-a stabilit modalitatea și termenele de plată conform clauzelor stipulate de părți. Ulterior, prin sentința civilă nr. 674 din 11 octombrie 2001 a Tribunalului Dolj s-a admis acțiunea formulată de succesorii autoarei D.L., proprietara imobilelor revendicate și reclamanta din litigiul dedus judecății a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită folosință terenul în suprafață de 4 ha. curți și 0,45 ha. vie situat în intravilanul comunei Bîrca, plus construcțiile aferente, acestea fiind echivalentul pentru SC A.B. SA a pavilionului nr. 1, pavilionului nr. 2, atelierul mecanic nr. 1 și atelierul mecanic nr. 2. La data de 27 noiembrie 2002 reclamanta a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit prin pierderea cotei procentuale din acțiunile cumpărate (40 % din valoarea bunurilor revendicate).

În mod corect instanța de apel a reținut că recurenta pârâtă este obligată să achite intimatei reclamante despăgubiri pentru imobilul restituit foștilor proprietari în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. În ceea ce privește valoarea despăgubirilor nu se poate reține susținerea recurentei privind acordarea de 50 % din prețul plătit efectiv de cumpărător, cât timp răspunderea instituției publice implicată în privatizare la cota de capital vândută, trebuie să fie integrală, la nivelul prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului. Susținerea recurentei că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 137/2002 întrucât contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat anterior, va fi înlăturată deoarece acesta se afla în derulare la data adoptării acestei legi, iar în prezentul litigiu intimata reclamantă a fost obligată la plata unei diferențe de preț.

În raport de considerentele reținute, nu au suport probator criticile invocate de recurentă privind o confuzie creată între noțiunile de acțiuni și active și nici cele prin care s-a susținut că pentru a fi în prezența unei obligații de garanție pentru evicțiune, trebuia ca A.S.M.P. să fi dobândit prin contractul de vânzare cumpărare imobilul, care ulterior a fost revendicat. De menționat că, în mod corect instanța de apel a reținut că potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 s-au abrogat printre alte texte legale și dispozițiile art. 32 4 alin. (1), (2) și din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale. Față de dispozițiile art. 1143 și următoarele C. proc.

civ., privind compensarea judecătorească, în mod corect ambele instanțe au reținut că sunt îndeplinite condițiile cerute, cât timp s-a stabilit suma de 520.965.000 lei, reprezentând diferență preț și dobânzi datorate de intimata reclamantă având în vedere și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză și suma de 433.996.400 lei calculată cu titlu de despăgubiri civile datorate de recurenta pârâtă și s-au compensat sumele până la concurența sumei celei mai mici. Pentru toate aceste considerente, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 385 din 13 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.