ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1783/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 28 august 2006, C.C. a solicitat ca în contradictoriu cu C.S.M. să se dispună anularea prevederilor art. 87 alin.

(2) și art. 92 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al Instanțelor

judecătorești, astfel cum au fost ele modificate prin Hotărârea nr. 352 din 10

mai 2005, ca nelegale, precum și obligarea pârâtului la plata unor daune morale

în valoare de 10.000 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că reglementarea conținută în normele regulamentare mai

sus menționate stabilește unele privilegii nejustificate pentru avocați,

consilieri juridici și alți reprezentanți ai anumitor categorii de

justițiabili, în dauna simplilor cetățeni.

În opinia sa, avocații nu

contribuie cu nimic în plus la înfăptuirea justiției, față de cetățenii care nu

apelează la serviciile lor și ca atare, facilitățile recunoscute de regulament

sunt nejustificate.

Ulterior, printr-o petiție

separată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a celor două

texte regulamentare și a cerut Instanței de judecată să trimită dosarul cauzei la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra acestei excepții.

Prin încheierea din 11

decembrie 2006, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea respectivă ca inadmisibilă, apreciind că Regulamentul

de ordine interioară al Instanțelor judecătorești aprobat prin hotărârea C.S.M.

nr. 352/2006, nu poate fi asimilat actelor normative enumerate în mod limitativ

de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale.

Aceeași Instanță a pronunțat

apoi, sentința civilă nr. 138/ CA din 18 decembrie 2006, prin care a respins

acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În esență, Instanța a

reținut că în cauză se reclamă de către C.C. unele disfuncționalități de

organizare ce nu au legătură directă cu exercitarea drepturilor

constituționale. Că, autoritatea publică pârâtă este competentă să stabilească

reguli care să țină cont de anumite priorități, legate de specificul

activității Instanțelor și de voința asigurării unei anumite fluențe în

derularea activităților administrative, în care avocații și consilierii

juridici participă permanent, asigurând derularea procedurilor judiciare de

care judecătorii nu se pot lipsi.

Împotriva sentinței și a

încheierii din 11 decembrie 2006, de respingere a cererii pentru sesizarea

Curții Constituționale, reclamantul C.C. a declarat recurs.

Recurentul a susținut că în

mod eronat prima Instanță a respins cererea sa pentru anularea parțială a

Regulamentului de ordine interioară al Instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea C.S.M. nr. 352 din 10 mai 2006, deoarece dispozițiile art. 87 alin. (2)

și art. 92 alin. (5) nesocotesc „toate prevederile legale internaționale și

naționale” indicate de el în cursul procesului, că, normele regulamentare

adoptate de pârât au o valoare pur tehnică și nu pot avea nici o înrâurire

asupra drepturilor și intereselor legitime ale recurentului în special și a

simplului cetățean, în general, drepturi prevăzute de legislația

internațională, Constituția României și celelalte acte normative în vigoare.

Recursul declarat împotriva

sentinței este nefondat.

Prin Hotărârea nr. 352 din

10 mai 2006, adoptată de Plenul C.S.M. a fost modificat Regulamentul de ordine

interioară al Instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005.

Potrivit dispozițiilor

cuprinse în art. 87 alin. (2) pentru depunerea cererilor și actelor sau

obținerea de informații, persoanele interesate se pot adresa, după caz,

președintelui Instanței sau înlocuitorului acestuia, președintelui de secție,

judecătorului de serviciu, biroului de informare și relații publice sau

personalului de la registratură și arhivă. În interesul justiției, avocații au

prioritate.

În conformitate cu

prevederile art. 92 alin. (5) ale regulamentului, au prioritate la consultarea

dosarului cauzei, în următoarea ordine: avocații; părțile sau reprezentanții

părților, experții și interpreții desemnați în cauză.

Așa cum corect s-a reținut

în sentință, afirmația reclamantului că prin cele două texte regulamentare se

stabilesc privilegii nejustificate pentru avocați, consilieri juridici și alți

reprezentanți ai unor justițiabili, în raport cu ceilalți participanți la

soluționarea litigiilor care se prezintă personal în Instanță, nu poate fi

primită.

Normele respective,

reglementează în primul rând, atribuțiile personalului Instanțelor

judecătorești, precum și raporturile pe care acesta trebuie să le aibă cu

justițiabilii, fără a afecta în vreun fel, cadrul legal și constituțional de

exercitare a drepturilor la accesul liber la justiție și cu atât mai puțin, a

dreptului persoanei la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un

termen rezonabil.

Pe de altă parte, nu poate

fi ignorat caracterul esențial al aportului avocaților în ceea ce privește bunul

mers al serviciului public realizat prin intermediul Instanțelor judecătorești,

inclusiv în vederea soluționării cu celeritate a proceselor și pentru

reprezentarea părților de către categorii profesionale specializate cum sunt

avocații sau consilierii juridici.

Într-o situație asemănătoare

se află experții și interpreții. Toate aceste categorii profesionale, pot avea,

adeseori, mai multe procese în aceeași zi, dar la Instanțe judecătorești și Parchete diferite.

Ținând seama de importanța

deosebită pe care activitatea de reprezentare a părților o are pe parcursul

derulării procedurilor judiciare, C.S.M., în limitele competenței sale legale,

era îndreptățit să stabilească reguli precise, menite a asigura o anumită

prioritate și fluență în desfășurarea activității administrative a Instanțelor,

precum și soluționarea cu celeritate a litigiilor și respectarea dreptului la

apărare al tuturor participanților la procese.

Apreciind deci, că în cauză

nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 invocate

de reclamant și respingând acțiunea acestuia, prima Instanță a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică.

Cât privește cererea

formulată de C.C. pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. 2 și art. 92 alin.

(5) din Regulamentul de ordine interioară al Instanțelor judecătorești, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prima Instanță a procedat în mod judicios

atunci când prin încheierea din 11 decembrie 2006 a respins-o ca inadmisibilă.

Concluzia se impune

întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, această autoritate publică decide

asupra excepțiilor ridicate în fața Instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

În speță, însă, normele

regulamentare aprobate prin Hotărârea C.S.M. nr. 352/2006 nu pot fi asimilate vreunor

dispoziții ale actelor normative enumerate cu caracter limitativ de legea

organică mai sus enunțată și ca atare, solicitarea recurentului de sesizare a

Curții Constituționale nu putea fi admisă.

Având în vedere

considerentele expuse în cele ce preced și inexistența unor motive de casare,

de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi

invocate din oficiu, urmează a se respinge ambele recursuri ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamantul C.C. împotriva sentinței civile nr. 138/ CA din 18

decembrie 2006 și a încheierii pronunțate în data de 11 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2007.