ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4005 din 19 octombrie 2007, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.T. împotriva

sentinței nr. 687 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, de respingere a contestației împotriva

Hotărârii nr. 130 din 25 august 2004 a C.S.M., prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut

următoarele: este necontestat că, la data emiterii hotărârii C.S.M., erau

aplicabile dispozițiile art. 92 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 92/1992,

potrivit cărora magistratul poate fi eliberat din funcție dacă „nu mai

îndeplinește condițiile prevăzute la art. 46 lit. a) - e)" din același act

normativ.

Potrivit art. 46 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 92/1992 poate fi

numit magistrat doar cel care, printre celelalte condiții „se bucură de o bună

reputație".

Chiar dacă legiuitorul nu a explicitat înțelesul sintagmei „bună

reputație", aceasta reprezintă un ansamblu de elemente care conferă

persoanei prestigiul necesar desfășurării activității sale.

Prin urmare, arată instanța de recurs, funcția de magistrat nu poate fi

concepută independent de obligația persoanei care o ocupă de a se abține de la

orice faptă de natură a duce la compromiterea, discreditarea și alterarea

probității sale morale.

În plus, este știut că buna reputație constituie una dintre garanțiile

autorității puterii judecătorești. Mai mult, buna reputație are caracter de

continuitate, fiind necesară existența ei nu numai la momentul numirii, ci pe

tot parcursul exercitării profesiei.

Totodată,

se arată în considerentele deciziei contestate, magistrații,

potrivit dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 92/1992

răspund și disciplinar pentru comportările care dăunează interesului

serviciului sau prestigiului justiției.

În

cauză, constată instanța de recurs, la data adoptării hotărârii atacate nu se

puteau reține susținerile recurentului, în sensul că scoaterea sa de sub

urmărire penală nu are consecințe în planul îndeplinirii condiției de bună

reputație, întrucât s-a constatat că fapta a fost săvârșită, dar că nu prezenta

pericolul social al unei infracțiuni, fiindu-i aplicată doar o sancțiune

administrativă.

De altfel, chiar dacă prin ordonanța din 17 mai 2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Craiova, depusă la

dosarul de recurs, s-a infirmat în parte

ordonanța din 9 decembrie 2004 dispunându-se „scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.T.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 289

C.

pen., nefiind elementele constitutive ale acesteia" (filele 58 și 59),

totuși s-a reținut că acesta nu a procedat corect, încălcând dispozițiile Regulamentului

de

ordine interioară a parchetelor atunci când a înscris un număr de

înregistrare necorespunzător ordinii cronologice din Registrul unic de evidență

a activității de urmărire penală și de supravegherea acesteia.

A mai reținut instanța de recurs că nu este lipsit de

semnificație nici faptul

că recurentul a mai fost sancționat în cursul activității

sale, în anii 1997 și 2001,

și mai mult, în

anul 1997 s-a reținut că a ascuns dosare cu executarea semnăturii

grefierului

șef, dovedind astfel persistența în același tip de activități de natră a

afecta reputația sa, fiind încălcate și regulile

deontologice specifice profesiei de

magistrat.

În acest sens, semnificativ este chiar conținutul plângerii recurentului

împotriva Ordonanței nr. 624 din 30 martie 2005 (fila 11 Dosar nr. 6462/54/2005).

De asemenea, instanța de recurs a constatat că

recurentul - reclamant a fost

audiat în Plenul C.S.M. (fila 62 dosar fond), nefiind

încălcat dreptul său la apărare, iar analogia cu o altă cauză soluționată prin

sentința nr. 57 din 11 februarie 2005, este neavenită și lipsită de suport

juridic (filele 21-25 dosar recurs).

Referitor la susținerea că instanța de fond nu ar fi avut în vedere

calitatea activității sale, instanța de recurs a constatat că aceasta în mod

corect a analizat și acest aspect (fila 68 verso dosar fond), așa cu rezultă și

din proba cu înscrisuri admisă în recurs, în cadrul căreia recurentul a

prezentat un set de caracterizări din anul 2007 (filele

16-20

dosar recurs) favorabile, numai că

acestea se referă la perioada 2006 - 2007, iar nu și la anii anteriori

la care a făcut

referire intimatul și instanța de fond.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în

anulare S.T., invocând prevederile art. 317 și art. 318 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatorul susține că

soluționarea cauzei s-a făcut cu lipsă de procedură în ceea ce-l privește,

întrucât avocatul său avea atribuții doar de apărare și susținere juridică, dar

nu-l putea reprezenta.

În

al doilea rând, consideră contestatorul că instanța de recurs nu s-a pronunțat

cu privire la toate motivele invocate de el.

Deși

pentru termenul din 4 decembrie 2007 contestatorul a solicitat amânarea

judecății pentru a-și angaja apărător și a formula motivele contestației,

ulterior nu s-a mai prezentat la nici unul dintre cele trei termen și nici nu a

comunicat instanței alte motive de contestație în anulare.

Cererea

nu se fondează.

soluționarea cererii de recurs contestatorul a fost reprezentat de avocatul

ales (fila 7 recurs) care s-a și prezentat la primul termen, depunând motivele

de recurs și dovada achitării taxei de timbru (fila 26).

După

suspendarea judecății și repunerea pe rol a cauzei, apărătorul ales al

contestatorului s-a prezentat la termenul din 22 iunie 2007 (fila 70) ca și la

cel din 5 octombrie 2007 (fila 80) când au avut loc dezbaterile în ședință

publică asupra cererii de recurs.

Potrivit

art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale

personal sau prin mandatar. În speță, recurentul, contestator acum, a ales

reprezentarea printr-un mandatar specializat, un avocat.

Ca

urmare, în privința citării sale ca recurent se aplică dispozițiile art. 89 alin.

(2), conform cărora, înfățișarea părții în instanță prin mandatar acoperă orice

vicii de procedură.

Așadar,

motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 317 alin. (1) C.

proc. civ. și invocat de contestator nu poate fi reținut în cauză.

2.

În ceea ce privește critica recurentului-contestator că instanța de recurs nu

ar fi analizat toate motivele sale de recurs, Curtea de față constată că nici

aceasta nu se fondează.

Deși,

în motivarea recursului, acesta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8

și pct. 9 C. proc. civ., în mod concret nu a criticat sentința argumentat

pentru nici unul dintre aceste puncte.

În

esență, recursul său a vizat situația de fapt că, deși cercetarea penală în

ceea ce-l privea nu fusese soluționată, C.S.M. a dispus eliberarea sa din

funcție la 25 august 2004, fără a aștepta pronunțarea instanței penale.

Instanța

de recurs a răspuns motivat legal acestei critici, în raport cu normele

speciale de conduită impuse magistraților și având în vedere condiția bunei

reputații a magistratului. În raport cu acest aspect esențial, instanța de

recurs a constatat legalitatea hotărârii C.S.M. De asemenea, sub aspect formal,

instanța de recurs a înlăturat cu argumente toate criticile privind

neregularitatea procedurii în fața C.S.M. formulate de recurent.

Așa

fiind, Curtea de față constată că nu există omisiuni din greșeală ale instanței

de recurs cu privire la vreunul dintre motivele de modificare invocate de

recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de S.T. împotriva Deciziei nr. 4005 din 19 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2008.