ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4005 din 19 octombrie 2007, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.T. împotriva sentinței nr. 687 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, de respingere a contestației împotriva Hotărârii nr. 130 din 25 august 2004 a C.S.M., prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele: este necontestat că, la data emiterii hotărârii C.S.M., erau aplicabile dispozițiile art. 92 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 92/1992, potrivit cărora magistratul poate fi eliberat din funcție dacă „nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 46 lit. a) - e)" din același act normativ.

Potrivit art. 46 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 92/1992 poate fi numit magistrat doar cel care, printre celelalte condiții „se bucură de o bună reputație". Chiar dacă legiuitorul nu a explicitat înțelesul sintagmei „bună reputație", aceasta reprezintă un ansamblu de elemente care conferă persoanei prestigiul necesar desfășurării activității sale. Prin urmare, arată instanța de recurs, funcția de magistrat nu poate fi concepută independent de obligația persoanei care o ocupă de a se abține de la orice faptă de natură a duce la compromiterea, discreditarea și alterarea probității sale morale. În plus, este știut că buna reputație constituie una dintre garanțiile autorității puterii judecătorești.

Mai mult, buna reputație are caracter de continuitate, fiind necesară existența ei nu numai la momentul numirii, ci pe tot parcursul exercitării profesiei. Totodată, se arată în considerentele deciziei contestate, magistrații, potrivit dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 92/1992 răspund și disciplinar pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiției. În cauză, constată instanța de recurs, la data adoptării hotărârii atacate nu se puteau reține susținerile recurentului, în sensul că scoaterea sa de sub urmărire penală nu are consecințe în planul îndeplinirii condiției de bună reputație, întrucât s-a constatat că fapta a fost săvârșită, dar că nu prezenta pericolul social al unei infracțiuni, fiindu-i aplicată doar o sancțiune administrativă.

De altfel, chiar dacă prin ordonanța din 17 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, depusă la dosarul de recurs, s-a infirmat în parte ordonanța din 9 decembrie 2004 dispunându-se „scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.T., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., nefiind elementele constitutive ale acesteia" (filele 58 și 59), totuși s-a reținut că acesta nu a procedat corect, încălcând dispozițiile Regulamentului de ordine interioară a parchetelor atunci când a înscris un număr de înregistrare necorespunzător ordinii cronologice din Registrul unic de evidență a activității de urmărire penală și de supravegherea acesteia.

A mai reținut instanța de recurs că nu este lipsit de semnificație nici faptul că recurentul a mai fost sancționat în cursul activității sale, în anii 1997 și 2001, și mai mult, în anul 1997 s-a reținut că a ascuns dosare cu executarea semnăturii grefierului șef, dovedind astfel persistența în același tip de activități de natră a afecta reputația sa, fiind încălcate și regulile deontologice specifice profesiei de magistrat. În acest sens, semnificativ este chiar conținutul plângerii recurentului împotriva Ordonanței nr. 624 din 30 martie 2005 (fila 11 Dosar nr. 6462/54/2005). De asemenea, instanța de recurs a constatat că recurentul - reclamant a fost audiat în Plenul C.S.M. (fila 62 dosar fond), nefiind încălcat dreptul său la apărare, iar analogia cu o altă cauză soluționată prin sentința nr. 57 din 11 februarie 2005, este neavenită și lipsită de suport juridic (filele 21-25 dosar recurs).

Referitor la susținerea că instanța de fond nu ar fi avut în vedere calitatea activității sale, instanța de recurs a constatat că aceasta în mod corect a analizat și acest aspect (fila 68 verso dosar fond), așa cu rezultă și din proba cu înscrisuri admisă în recurs, în cadrul căreia recurentul a prezentat un set de caracterizări din anul 2007 (filele 16-20 dosar recurs) favorabile, numai că acestea se referă la perioada 2006 - 2007, iar nu și la anii anteriori la care a făcut referire intimatul și instanța de fond. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare S.T., invocând prevederile art. 317 și art. 318 alin. (2) C. proc. civ. În motivarea cererii, contestatorul susține că soluționarea cauzei s-a făcut cu lipsă de procedură în ceea ce-l privește, întrucât avocatul său avea atribuții doar de apărare și susținere juridică, dar nu-l putea reprezenta.

În al doilea rând, consideră contestatorul că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele invocate de el. Deși pentru termenul din 4 decembrie 2007 contestatorul a solicitat amânarea judecății pentru a-și angaja apărător și a formula motivele contestației, ulterior nu s-a mai prezentat la nici unul dintre cele trei termen și nici nu a comunicat instanței alte motive de contestație în anulare. Cererea nu se fondează. 1. La soluționarea cererii de recurs contestatorul a fost reprezentat de avocatul ales (fila 7 recurs) care s-a și prezentat la primul termen, depunând motivele de recurs și dovada achitării taxei de timbru (fila 26). După suspendarea judecății și repunerea pe rol a cauzei, apărătorul ales al contestatorului s-a prezentat la termenul din 22 iunie 2007 (fila 70) ca și la cel din 5 octombrie 2007 (fila 80) când au avut loc dezbaterile în ședință publică asupra cererii de recurs.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. În speță, recurentul, contestator acum, a ales reprezentarea printr-un mandatar specializat, un avocat. Ca urmare, în privința citării sale ca recurent se aplică dispozițiile art. 89 alin. (2), conform cărora, înfățișarea părții în instanță prin mandatar acoperă orice vicii de procedură. Așadar, motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. și invocat de contestator nu poate fi reținut în cauză. 2. În ceea ce privește critica recurentului-contestator că instanța de recurs nu ar fi analizat toate motivele sale de recurs, Curtea de față constată că nici aceasta nu se fondează.

Deși, în motivarea recursului, acesta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., în mod concret nu a criticat sentința argumentat pentru nici unul dintre aceste puncte. În esență, recursul său a vizat situația de fapt că, deși cercetarea penală în ceea ce-l privea nu fusese soluționată, C.S.M. a dispus eliberarea sa din funcție la 25 august 2004, fără a aștepta pronunțarea instanței penale. Instanța de recurs a răspuns motivat legal acestei critici, în raport cu normele speciale de conduită impuse magistraților și având în vedere condiția bunei reputații a magistratului. În raport cu acest aspect esențial, instanța de recurs a constatat legalitatea hotărârii C.S.M.

De asemenea, sub aspect formal, instanța de recurs a înlăturat cu argumente toate criticile privind neregularitatea procedurii în fața C.S.M. formulate de recurent. Așa fiind, Curtea de față constată că nu există omisiuni din greșeală ale instanței de recurs cu privire la vreunul dintre motivele de modificare invocate de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.T. împotriva Deciziei nr. 4005 din 19 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2008.