ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanta R.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.S.M.,

în principal anularea hotărârii nr. 139 din 8 septembrie 2004, iar în subsidiar

să se constate încetarea efectelor hotărârii de eliberare din funcție, devenită

caducă urmare intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat că, la 8 septembrie 2004, Plenul C.S.M. a hotărât că nu mai

îndeplinește condiția bunei reputații, prevăzută la art. 46 li.c) din Legea nr.

92/1992 pentru organizarea judecătorească.

A mai arătat că, ulterior

acestei date, în care a fost audiată e C.S.M., a luat cunoștință de existența unei

note interne a Direcției Organizarea Instanțelor din cadrul Ministerului Justiției,

prin care se propunea înaintarea întregii documentații la C.S.M., pentru a se aprecia

dacă magistrații cărora le-a fost aplicată o sancțiune administrativă se mai bucură

de o bună reputație, potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. c) raportat la

art. 92 alin. (1) lit. f) din Legea pentru organizarea judecătorească. La solicitarea

de a i se prezenta un act e sesizare semnat de ministrul justiției, i s-a prezentat

un document având ștampila cabinetului ministrului, pe care însă nu erau înscrise

nici data emiterii și nici numărul sub care a fost emis, reclamanta apreciind că

lipsa acestor elemente conduce la nulitatea documentului menționat și, implicit,

a hotărârii Plenului C.S.M., care s-a fundamentat pe acest document.

Reclamanta a mai susținut

că sancționarea abaterilor disciplinare săvârșite de magistrați se analizează de

C.S.M., în condițiile prevăzute de lege, la sesizarea ministrului justiției, iar

susținerea că aplicarea unei acțiunii disciplinare conduce în mod automat la pierderea

bunei reputații trebuie dovedită.

Totodată, reclamanta a

arătat că hotărârea din 8 septembrie 2004 a C.S.M. a dovedit caducă, prin intrarea

în vigoare, la 27 septembrie 2004, a Legii nr. 303/2004, care, la art. 100

alin. (1) prevede că magistrații în funcție la data intrării în vigoare a legii

se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care

sunt numiți.

La dosarul cauzei, înregistrat

inițial la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și

fiscal, a fost conexat Dosarul nr. 1893/2005 înregistrat ca urmare a încheierii

nr. 8 din 16 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție completul de 9 judecători,

prin care s-a dispus scoaterea de pe rol a contestației formulate de reclamantă

împotriva hotărârii din 08 septembrie 2004 a Plenului C.S.M.

Totodată s-a lărgit cadrul

procesual cu pârâții Ministerul Justiției, Colegiul de conducere al Curții de Apel

București și Curtea de Apel București.

Prin încheierea din 5

decembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă, strămutând judecarea pricinii

la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

La data de 4 iulie 2007,

se stabilește cadrul procesual doar în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., singura

poate cu calitate procesuală pasivă și autoritatea publică emitentă a actului administrativ

atacat.

Prin sentința nr. 111

din 11 iulie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios, administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.A.M., în contradictoriu cu

pârâtul C.S.M., dispunând anularea hotărârii din 8 septembrie 2004, privind eliberarea

din funcția de magistrat a reclamantei.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a considerat că este greșit a se generaliza că orice acțiune

administrativă aplicată magistratului de către organele de cercetare penală conduce

implicit la neîndeplinirea condiției de bună reputație, generând înlăturarea din

magistratură.

În speță, s-a apreciat

că fapta săvârșită de reclamantă, care a determinat măsura înlăturării din magistratură

nu a avut o mare rezonanță și nu a fost percepută ca o abatere gravă, reclamanta

continuând să fie apreciată pozitiv, ca om și ca profesionist.

Totodată, instanța de

fond a mai avut în vedere faptul că la audierea reclamantei în fața C.S.M. nu i

s-a făcut cunoscută propunerea de eliberare din funcția de judecător, nu i s-a acordat

un timp corespunzător pentru a-și putea pregăti apărările, nerespectându-se o procedură

clară, cu termene precise și posibilitatea reală de formulare a apărării. Curtea

de Apel Ploiești, a mai reținut și existența unor vicii de formă, privind modalitățile

de sesizare, precum și vicii de procedură referitor la timpul avut la dispoziție

pentru pregătirea apărării.

S-a mai reținut că eliberarea

din funcția de judecător s-a făcut la aproape patru ani de la săvârșirea faptei

care ar fi atras pierderea bunei reputații, iar această faptă s-a produs într-un

cadru intim și nu într-un spațiu public.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de

fond a declarat recurs în termen legal C.S.M., prin care s-a solicitat in baza dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea hotărârii

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în sensul respingerii contestație formulate

de intimata G.A.M. ca neîntemeiată.

S-a învederat, prin motivele

de recurs, că prima instanță a interpretat greșii actul juridic dedus judecății,

în sensul că a apreciat că este necesar a se efectua cercetarea prealabilă în cazul

emiterii actului administrativ atacat. În speță însă, nu este vorba de efectuarea

cercetării prealabile, prevăzută de lege în cazul acțiunii disciplinare, potrivit

dispozițiilor art. 125 din Legea nr. 92/1992, republicată, deoarece eliberarea din

funcție nu a fost dispusă ca o sancțiune disciplinară.

Din interpretarea prevederilor

art. 46 din legea menționată rezultă că numai îndeplinirea cumulativă a condițiilor

enunțate face posibilă dobândirea calității de magistrat. Printre acestea lit.

c) teza finală este inclusă și cerința bunei reputații. Totodată, s-a subliniat

de recurent că acesta cerință, de „bună reputație" are caracter de continuitate,

fiind necesar a fi îndeplinită, nu numai la momentul numirii in funcție, ci pe tot

parcursul exercitării profesiei de magistrat.

Art. 92 din același act

normativ care stipulează în mod limitativ cazurile în care magistrații pot fi eliberați

din funcție prevede la alin. (1) lit. f), că magistratul poate fi eliberat din funcție

dacă „nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 46 lit. a)-e)". Îndepărtarea

din funcția de magistrat ca urmare a aplicării unei sancțiuni disciplinare este

prevăzută în mod distinct la lit. d) a art. 92. Art. 46 din legea enunțată nu prevede

o anumită procedură ce trebuie urmată pentru a se constata că un judecător nu mai

îndeplinește una dintre condițiile impuse pentru a avea calitatea de magistrat.

De asemenea, s-a arătat,

atât art. 46 cât și art. 92 nu sunt cuprinse la capitolul din lege care se referă

la răspunderea disciplinară a magistraților.

În

această situație, s-a

apreciat de recurent că pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative

impuse de art. 46 din lege, C.S.M. nu era obligat să urmeze procedura instituită

de art. 121-130 din Legea nr. 92/1992 privind răspunderea disciplinară a magistraților.

În concluzie, faptul că

reclamanta a fost sancționată de către instanța penală cu o amendă administrativă,

face să nu mai fie îndeplinită condiția de „bună reputație", ceea ce conduce

automat la pierderea calității de magistrat, nemafiind deci necesară o procedură

specială de constatare pentru a se lua măsura prevăzută de art. 92 alin. (1)

lit. f) din legea în discuție.

În sentința recurată se

menționează faptul că reclamanta a fost eliberată din funcție fără a se respecta

„o procedură cu termene clare și cu posibilitatea reală de formulare a unei apărări,

existând vicii de formă privind modalitatea de sesizare și vicii de procedură privind

timpul efectiv pus la dispoziție între momentul înștiințării și data la care urma

să fie audiată, dată la care s-a pronunțat chiar hotărârea de eliberare din funcție".

Or, în acest sens, așa cum s-a subliniat mai sus nu se poate vorbi despre vicii

de formă și vicii de procedură în adoptarea hotărârii din 8 septembrie 2004, câtă

vreme legea nu prevede o anumită procedură de urmat pentru eliberarea din funcție

a unui magistrat care nu mai îndeplinește cerințele legale pentru a ocupa această

funcție.

S-a mai menționat atât

în acțiunea reclamantei, cât și în sentința recurată prin modul în care a fost luată

hotărârea contestată C.S.M. ar fi încălcat grav dreptul la apărare ai reclamantei.

Astfel s-a invocat faptul că reclamanta nu fost înștiințată decât cu 2 zile înainte

de audierea sa în plenul C.S.M. și că i s-a comunicat doar că urmează a fi audiată

„în legătură cu aplicarea măsurii de scoatere de sub urmărire penală sau achitare

și aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen., magistraților în funcție"

și nu în legătură cu eliberarea sa din funcția de magistrat pentru neîndeplinirea

condiției „bunei reputații".

Or, așa cum rezultă chiar

din contestația reclamantei, înregistrată la C.S.M. din 14 septembrie 2004, aceasta

a aflat despre sesizarea Ministerului Justiției din data de 14 iulie 2004, prin

care se solicita C.S.M. a se pronunța dacă judecătorii cărora li s-a aplicat sancțiune

administrativă în baza art. 18

1

C. pen. mai îndeplinesc condiția de bună

reputație pentru a mai putea rămâne în funcția de magistrat, chiar „de a doua zi,

din publicațiile care au relatat evenimentul" sub titluri de genul „infractorii

din justiție scapă cu amenzi administrative", ori „11 magistrați penali fac

justiție".

Prin adresa din 23

august 2004, reclamanta a fost invitată pentru a fi audiată în plenul C.S.M. la

ședința din 25 august 2004, în legătură cu aplicarea măsurii de scoatere de sub

urmărire penală și aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. magistraților

în funcție. Cu această ocazie s-a luat decizia de eliberare din funcția de magistrat

a altor 8 magistrați aflați pe aceeași listă a Ministerului Justiției cu reclamanta,

aspect intens mediatizat. Chiar dacă reclamanta nu a putut participa la această

ședință a C.S.M., fiind în concediu legal, așa cum rezultă din contestația reclamantei,

aceasta avea cunoștință despre întreaga „procedură" demarată de Ministerul

Justiției, astfel că avea timp suficient să-și pregătească apărarea.

Prin adresa din 06

septembrie 2004, reclamanta a fost invitată din nou la sediul C.S.M. pentru ziua

de 8 septembrie 2004, pentru a fi audiată în plenul consiliului. Acesta invitație,

ca și precedenta, mai conținea și următoarea mențiune: „aveți posibilitatea să consultați

materialul care stă la baza acestei propuneri".

Reclamanta avea posibilitatea

ca, în urma studierii documentelor să solicite și să administreze probe în cauză

și să formuleze apărări, ceea ce a și făcut. într-adevăr, așa cum arată și reclamanta

în contestație, prin intermediul unor note scrise prezentate înainte de audiere

fiecăruia dintre cei 17 membrii ai C.S.M. și-a „exprimat opinia cu privire la problemele

de drept pe care le ridica sesizarea Ministerului Justiției, atât din punct de vedere

procedural cât și sub aspectul fondului situației supuse analizei". De aceea,

în acest context, recurentul a considerat că reclamantei nu i-a fost încălcat dreptul

la apărare

Recursul este nefondat.

Prin hotărârea din 8 septembrie

2004 a C.S.M. s-a hotărât admiterea sesizării ministrului justiției și drept consecință

s-a dispus eliberarea din funcția de magistrat a intimatei R.A.M., judecător la

Judecătoria Sectorului 2 București, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de

art. 46 lit. c) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut, în considerentele

hotărârii C.S.M., că s-a probat în cauză săvârșirea de acte de violență, de către

intimată, asupra numitei G.B. și pronunțarea unei hotărâri penale definitive prin

care s-a dispus achitarea și aplicarea unei amenzi administrative. Fapta a fost

săvârșită cu vinovăție și, chiar dacă nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este de natură să afecteze grav cariera

profesională, aducând atingere bunei reputații a intimatei contestatoare.

Or, a susținut C.S.M.,

buna reputație constituie un ansamblu de elemente care conferă persoanei prestigiul

necesar desfășurării funcției de magistrat, iar doamna judecător R.A.M. nu se mai

bucură de o bună reputație, din momente ce a încălcat dispozițiile art. 46 lit.

c) teza a II-a din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, precum și regulile deontologice specifice

profesiei de magistrat.

Prin încheierea din 16

mai 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători

s-a dispus scoaterea de pe rolul instanței supreme a contestației formulate de judecătorul

R.A.M. împotriva hotărârii din 8 septembrie 2004 a C.S.M. și trimiterea dosarului

cauzei la Curtea de Apel București, secția de contencios, administrativ și fiscal,

spre competentă soluționare.

S-a stabilit, prin încheierea

de desesizare, că controlul judecătoresc asupra actului de admitere a sesizării

ministrului justiției și de eliberare a unui judecător din funcția de magistrat,

pe motiv că acel judecător nu mai îndeplinește condițiile generale pentru a fi numit

în această funcție, astfel cum ele erau prevăzute în art. 46 din Legea nr. 92/1992,

este firesc să fie exercitat, o atare cerință fiind conformă cu reglementarea prin

Constituție a accesului liber la justiție, precum și cu principiu privind dreptul

la un recurs efectiv, instituit prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

De asemenea, s-a adăugat

că exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative, prin care

C.S.M. admite sesizarea ministrului justiției și dispune eliberarea din funcția

de magistrat a unui judecător pe motiv că acesta nu mai îndeplinește cerințele prevăzute

de art. 46 din Legea nr. 92/1992, nu poate fi, însă, asigurată de Înalta Curte de

Casație și Justiție câtă vreme prin nici o dispoziție a legii nu s-a prevăzut posibilitatea

exercitării unei căi de atac, împotriva unor asemenea acte, la această instanță.

În fine, s-a relevat că

competența de soluționare a contestației formulate de R.A.M. revine nu completului

de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție ci instanței de contencios

administrativ, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ.

În mod evident, la momentul

emiterii hotărârii atacate, calificată așadar de instanța supremă ca având natura

juridică a unui act administrativ, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 46 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 92/1992, putea

fi numit magistrat numai persoana care , printre alte condiții, se bucura de o bună

reputație, stabilindu-se totodată prin art. 92 alin. (1) lit. f) din același act

normativ că magistratul poate fi eliberat din funcția pe care o deține dacă nu mai

îndeplinește condițiile prevăzute la art. 46 lit. a)-e) din lege, deci și condiția

bunei reputații.

Condiția „bunei reputații"

nu a fost definită de legiuitor, iar legea de organizare judecătorească nu prevedea

o procedură prin intermediul căreia un magistrat putea fi eliberat din funcție în

cazul în care se invoca neîndeplinirea acestei condiții, pe parcursul desfășurării

carierei de judecător sau procuror.

O procedură detaliată

a fost prevăzută de lege în materia răspunderii disciplinare a magistraților prin

dispozițiile art. 121-129 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească,

stabilindu-se că acțiunea disciplinară, în cazul abaterilor săvârșite de un judecător

se exercită de către ministrul justiției în termen de 30 de zile de la data înregistrării

actului de cercetare prealabilă a abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un

an de la data săvârșirii abaterii disciplinare, că este obligatorie efectuarea cercetării

prealabile de către judecători având cel puțin același grad ierarhic cu judecătorul

cercetat sau de inspectori generali ori de alte persoane asimilate magistraților

din Ministerul Justiției și că în cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele

și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, existența sau inexistența

vinovăției, cât și orice alte date concludente. În cadrul aceleiași proceduri ascultarea

celui în cauză și verificarea apărărilor magistratului cercetat sunt obligatorii,

magistratul având dreptul de a cunoaște toate actele cercetării și de a solicita

probe în apărare.

În context, sunt aplicabile

- întrucât eliberarea din funcție în cazul neîndeplinirii condiției legale a bunei

reputații reprezintă în esență o formă de sancționare - procedurile privind încetarea

raporturilor de serviciu și în cazul altor motive care nu sunt strict disciplinare,

din Carta Europeană privind statutul judecătorilor, adoptată la Strasbourg la 8-10

iulie 1998, care recomandă reguli de urmat în cazul revocării dispuse în cadrul

unei proceduri de felul celei prevăzute la pct. 5.1 din Cartă.

Or, prin pct. 5.1 din

Carta Europeană privind statutul judecătorilor, s-a stipulat că încălcarea de către

un judecător a uneia din îndatoririle expres stabilite prin statut nu poate fi sancționată

decât prin decizia, la propunerea, recomandarea sau cu acordul unui organ jurisdicțional

sau a unei instanțe alcătuite cu cel puțin jumătate dintre judecătorii aleși, în

cadrul unei proceduri contradictorii în care judecătorul poate beneficia de asistența

unui apărător. Gravitatea sancțiunilor aplicabile este precizată prin statutul judecătorilor

și aplicarea acestor sancțiuni este supusă principiului proporționalității, urmând

ca decizia de aplicare a sancțiunii pronunțate de o autoritate executivă, de un

organ jurisdicțional sau de instanța menționată, să poată fi atacată cu recurs în

fața unei instanțe superioare cu caracter jurisdicțional.

În aceste condiții, este

evident că aplicarea măsurii de eliberare din funcția de judecător, pentru neîndeplinirea

condiției „bunei reputații" prevăzută la art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, nu se putea realiza decât cu respectarea

unei anumite proceduri administrative, în cadrul căreia să se efectueze, în mod

real și efectiv, cu caracter prealabil, în condiții de contradictorialitate și cu

respectarea dreptului la apărare, o cercetare a faptelor imputate magistratului,

a împrejurărilor concrete în care s-au săvârșit aceste fapte și a urmărilor acestora

asupra reputației judecătorului și o verificare a gradului de vinovăție a celui

cercetat, de natură să creeze premisele unei analize obiective în procesul decizional

de aplicare - întotdeauna cu luarea în considerare a principiului proporționalității

- a măsurii de eliberare din funcție a magistratului, pentru neîndeplinirea condiției

evocate.

În cazul intimatei contestatoare

o atare procedură administrativă nu a fost urmată, principiile contradictorialității

și al respectării dreptului la apărare fiind doar formal, și nu efectiv, avute în

vedere de recurentul C.S.M. cu prilejul examinării solicitării ministrului justiției

înregistrată  din 24 august 2004 prin care s-au transmis mai multe materiale referitoare

la aplicarea împotriva unor magistrați, printre care și a intimatei, a dispozițiilor

art. 18

1

C. pen., și a fost sesizat C.S.M. cu analiza oportunității menținerii

acestor magistrați în funcție, prin raportare la dispozițiile art. 92 alin. (1)

lit. f) și art. 46 din Legea nr. 92/1992 republicată, modificată și completată,

privind îndeplinirea, de către magistrați a condiției bunei reputații.

Într-adevăr, cum corect

a reținut instanța de fond, în nici una din cele două adrese de invitare a contestatoarei

la ședințele C.S.M., respectiv adresele din 23 august 2004 și din 6 septembrie 2004,

nu s-a adus la cunoștința intimatei conținutul sesizării ministrului justiției,

în esență de eliberare din funcție pe temeiul neîndeplinirii condiției bunei reputații,

ci în cuprinsul invitației s-a precizat că un asemenea act s-a îndeplinit în vederea

audierii în legătură cu aplicarea măsurii de scoatere de sub urmărire penală sau

achitare și aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. magistraților în

funcție.

Mai mult, la adoptarea

măsurii de eliberare din funcție a contestatoarei nu s-a respectat o procedură cu

termene clare și cu posibilitatea reală de formulare a unei apărări, existând vicii

de procedură privind timpul efectiv pus la dispoziție între momentul înștiințării

și data la care urma să aibă loc audierea, la această ultimă dată pronunțându-se

însăși actul final, hotărârea de eliberare din funcția de magistrat a intimatei.

Pe de altă parte, este

de reținut că, în condițiile în care legiuitorul nu definește conținutul sintagmei

„ bună reputație", atât ministrul justiției cât și C.S.M. și-au întemeiat propunerea,

respectiv hotărârea de eliberare din funcție pe motivul neîndeplinirii condiției

bunei reputații, în exclusivitate pe împrejurarea săvârșirii de către contestatoare,

cu vinovăție, a unei agresiuni fizice asupra numitei G.B. și a aplicării pentru

această faptă a unei amenzi cu caracter administrativ în condițiile art. 18

1

C. pen., concluzionându-se că fapta în discuție, fiind de natură să afecteze grav

cariera profesională, aduse atingere bunei reputații a persoanei în cauză.

În realitate, așa cum

s-a arătat de altfel prin considerentele sentinței curții de apel, este nepotrivit

a se statua, fără distincție, în sensul că orice sancțiune administrativă aplicată

unui magistrat conduce obligatoriu la neîndeplinirea condiției de bună reputație

și pe cale de consecință la eliberarea din funcția de magistrat, fiind necesară

dovada existența unei percepții negative evidente a magistratului în opinia publică

și în societate, care să își aibă izvorul fie în faptul săvârșirii unei fapte singulare

dar de o gravitate deosebită, fie în faptul întrunirii unui cumul de fapte de o

anume gravitate.

Nu s-a avut în vedere,

la pronunțarea hotărârii C.S.M. atacată cu contestație de intimata G.A.M., principiul

proporționalității și actualității în aplicarea măsurii administrative, neluându-se

în considerare circumstanțele referitoare la faptul că solicitarea eliberării din

funcția de magistrat s-a formulat mult după momentul săvârșirii acțiunii considerate

ca aducând prejudicii bunei reputații (după aproape patru ani), când impactul în

opinia publică era inexistent, precum și cele privitoare la condițiile concrete

de comitere a faptei ce a atras aplicarea sancțiunii amenzii cu caracter administrativ,

constând în ambianta unui cadru intim, într-o locuință, unde de fată erau numai

câteva persoane și nu un public larg. Or, aceste circumstanțe justifică concluzia

că măsura eliberării contestatoarei din funcția de judecător este disproporționată

în raport de gravitatea concretă a faptei calificate ca fiind determinantă pentru

neîntrunirea, la momentul emiterii hotărârii C.S.M., a condiției bunei reputații

prevăzută de art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea

judecătorească, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de toate cele

mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate

și că hotărârea atacată, prin care s-a dispus anularea hotărârii din 8 septembrie

2004 a C.S.M. de eliberare a intimatei G.A.M. din funcția de magistrat, este legală

și temeinică, împrejurare în care se va dispune, potrivit dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului de declarat de C.S.M.

împotriva sentinței nr. 111 din 11 iulie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.S.M. împotriva sentinței nr. 111 din 11 iulie 2007 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 martie 2008.