ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 385/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2536 din noiembrie

2006, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea comercială a reclamantei M.L., prin

împuternicit M.C., în contradictoriu cu pârâta R.A. C. Satu Mare, având ca

obiect constatarea nulității absolute, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamanta a invocat ca și cauze de

nulitate a contractului de asociere în participațiune, nerespectarea dispozițiilor

art. 251 – art. 256 C. com., respectiv că, pârâta nu a acordat nimic din operațiunile

sau comerțul său și nici nu a participat la beneficiile sau pierderile reclamantei.

Însă, potrivit prevederilor art.

1 din contractul de asociere încheiat, la data de 22 februarie 1994, pârâta, s-a

obligat să pună la dispoziție, în folosința d-nei M.L.V., întregul mini - hotel

cu 12 paturi, iar conform art. 2 din contract, reclamanta a pus la dispoziția d-nei

M.L.V., în folosință mobilierul și obiectele de inventar existente în spațiul indicat

mai sus.

Deci, s-a apreciat de către

instanță că, pârâta nu și-a adus aportul la derularea contractului de asociere

în participațiune.

Apoi, reclamanta avea și ea

obligații conform art. 3 din contractul de care însă nu a vorbit în acțiunea sa

și nu a făcut dovada îndeplinirii lor, mărginindu-se a critica doar prestația

sau, mai exact lipsa prestației pârâtei.

Oricum, contractul în cauză,

fiind afectat de un termen extinctiv, acesta a expirat la expirarea termenului,

respectiv la 22 februarie 1999, conform termenului prevăzut la art. 9 din

contract.

Reclamanta a mai arătat ca

și motiv de nulitate a contractului de asociere în participațiune și faptul că,

pârâta nu are în obiectul său de activitate prestarea unor asocieri în

participațiune, fără să probeze însă afirmația. A solicitat totuși să depună un

extras al fișei pârâtei de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ceea ce

s-a și întâmplat, însă din studiul acestui înscris nu a rezultat că nu ar avea

conform obiectului său de activitate descris, posibilitatea organizării unor

asocieri în participațiune.

Față de motivele de nulitate

invocate de reclamantă, instanța a respins cererea de constatare a nulității

contractului în cauză, ca fiind neîntemeiată legal și nedovedită, neexistând

nici vicii de fond sau de formă care să atragă nulitatea absolută.

Referitor la cererea

reclamantei de constatare a valabilității acestui contract ca și contract de

închiriere a imobilului, casă naționalizată, instanța a respins-o, arătând că

acest imobil, se află în domeniul public al municipiului Satu Mare, conform

listei aprobate prin H.G. nr. 967/2002 imobilul fiind dat în administrarea

pârâtei prin H.C.L. nr. 41/70 din 21 decembrie 2000. Această hotărâre de guvern

a rămas valabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 674 din

8 februarie 2005, decizie prin care s-a respins acțiunea în contencios

administrativ prin care s-a solicitat rectificarea H.G. nr. 967/2002 și

anularea H.C.L. nr. 41/70/2000.

De asemenea, s-a apreciat de

către instanță că, contractul de asociere

în

participațiune nu poate fi considerat contract de închiriere, în acest sens

pronunțându-se instanțele judecătorești prin hotărârile intrate în puterea

lucrului

judecat, respectiv sentința nr. 739/2001 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,

sentința nr. 53/2003 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, sentința nr. 1309/2001

pronunțată de Tribunalul Satu Mare, decizia civilă nr. 271/2002 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, care au stabilit că nu a

avut loc prelungirea contractului prin acordul tacit al părților și că

imobilul

predat reclamantei, în baza

contractului de asociere în participațiune nu are

destinație de

locuință.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel M.C., mandatar

al lui M.L.V., solicitând admiterea apelului, schimbarea

sentinței, în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a

contractului de asociere nr. 58 din 24 februarie 1994, concomitent cu constatarea

valabilității acestuia ca și contract de închiriere a imobilului casă

naționalizată din Satu Mare, str. Ștrandului.

Apelul a fost respins, ca

nefondat, de către Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 78 din 12 iunie 2007.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta M.L.V. solicitând admiterea recursului și casarea

deciziei atacate.

În recursul său, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în

esență, următoarele motive (recurenta, prin mandatarul său, a renunțat în mod

expres la motivul întemeiat pe pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.).

Instanța de apel a încălcat

și aplicat greșit prevederile art. 292 alin. (1), art. 295 alin. (2) și art. 129

alin. (5) C. proc. civ., întrucât deși reclamanta a cerut probe instanța a

absolvit-o pe pârâtă de obligația de prezentare a probelor, acceptând în schimb

atașarea unor dosare, încălcându-se prin aceasta principiul contradictorialității,

respectiv prevederile art. 115, 116 și art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța a aplicat greșit

prevederile art. 251 C. com., întrucât punerea la dispoziția reclamantei, în

folosință, a imobilului și a mobilierului nu înseamnă act de comerț iar pârâta

nu i-a acordat reclamantei participarea la beneficiile unui comerț de la său și

deci nu este vorba despre o asociere. S-a impus prin convenție o clauză leonină

contrară art. 251 C. com. și art. 1513, art. 966, art. 968 și art. 5 C. civ.,

întrucât se prevede o cotă minimă garantată pentru pârâtă.

Decizia atacată s-a dat cu

încălcarea art. 115, art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 1169 C. civ.,

raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât intimata pârâtă nu a

răspuns prin întâmpinări „la toate capetele de fapt și de drept” ale cererilor

reclamantei.

În fine, decizia atacată s-a

dat cu încălcarea prevederilor art. 129 și art. 292 C. proc. civ., respectiv cu

încălcarea principiului contradictorialității, întrucât se face referire la

hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Examinând recursul

reclamantei prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat, instanțele interpretând și aplicând corect textele legale la

care recurenta face trimitere.

În primul rând este de

arătat că instanța de apel nu a încălcat prevederile legale în ceea ce privește

modalitatea de administrare a probelor și nici principiul contradictorialității.

Atașarea unor dosare soluționate în care au figurat aceleași părți și trimiterea

la unele hotărâri judecătorești irevocabile, aflate în strânsă legătură cu prezenta

cauză, nu constituie, în nici un caz, o încălcare a principiului

contradictorialității sau a altor prevederi la care face trimitere recurenta.

Împrejurare că pârâta nu a răspuns,

prin întâmpinările sale „la toate capetele de fapt și de drept” ale criticilor

reclamantei nu constituie o încălcare de către instanță a textelor indicate.

Aceasta întrucât este dreptul pârâtei de a-și formula apărările, inclusiv pe

calea întâmpinării, în forma și cu întinderea pe care le consideră necesare și

utile, urmând și să suporte consecințele unor apărări insuficiente sau

inadecvate.

În ceea ce privește

susținerea recurentei privind greșita aplicare a prevederilor art. 251 C. com.

și art. 1513, art. 966, art. 958 și art. 5 C. civ. și aceasta este nefondată

întrucât, instanța de apel a reținut în mod corect că, prin hotărâri

judecătorești intrate în puterea lucrului judecat s-a stabilit, în mod

irevocabil, că ne aflăm în prezența unui contract de asociere în participațiune

care a fost executat și și-a produs efectele ca atare, neputând fi acum, post

factum, calificat drept un contract de închiriere.

De asemenea, corect s-a

reținut neincidența prevederilor art. 1513 C. civ., din perspectiva prevederilor

clauzei inserate în contract, la art. 3, care nu exclude participarea pârâtei

la pierderi și nici partajarea profitului obținut din asociere.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta M.L.V., împotriva deciziei nr. 78 din 12 iunie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 6 februarie 2008.