ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 385/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2536 din noiembrie 2006, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea comercială a reclamantei M.L., prin împuternicit M.C., în contradictoriu cu pârâta R.A. C. Satu Mare, având ca obiect constatarea nulității absolute, fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamanta a invocat ca și cauze de nulitate a contractului de asociere în participațiune, nerespectarea dispozițiilor art. 251 – art. 256 C. com., respectiv că, pârâta nu a acordat nimic din operațiunile sau comerțul său și nici nu a participat la beneficiile sau pierderile reclamantei.

Însă, potrivit prevederilor art. 1 din contractul de asociere încheiat, la data de 22 februarie 1994, pârâta, s-a obligat să pună la dispoziție, în folosința d-nei M.L.V., întregul mini - hotel cu 12 paturi, iar conform art. 2 din contract, reclamanta a pus la dispoziția d-nei M.L.V., în folosință mobilierul și obiectele de inventar existente în spațiul indicat mai sus. Deci, s-a apreciat de către instanță că, pârâta nu și-a adus aportul la derularea contractului de asociere în participațiune. Apoi, reclamanta avea și ea obligații conform art. 3 din contractul de care însă nu a vorbit în acțiunea sa și nu a făcut dovada îndeplinirii lor, mărginindu-se a critica doar prestația sau, mai exact lipsa prestației pârâtei.

Oricum, contractul în cauză, fiind afectat de un termen extinctiv, acesta a expirat la expirarea termenului, respectiv la 22 februarie 1999, conform termenului prevăzut la art. 9 din contract. Reclamanta a mai arătat ca și motiv de nulitate a contractului de asociere în participațiune și faptul că, pârâta nu are în obiectul său de activitate prestarea unor asocieri în participațiune, fără să probeze însă afirmația. A solicitat totuși să depună un extras al fișei pârâtei de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ceea ce s-a și întâmplat, însă din studiul acestui înscris nu a rezultat că nu ar avea conform obiectului său de activitate descris, posibilitatea organizării unor asocieri în participațiune.

Față de motivele de nulitate invocate de reclamantă, instanța a respins cererea de constatare a nulității contractului în cauză, ca fiind neîntemeiată legal și nedovedită, neexistând nici vicii de fond sau de formă care să atragă nulitatea absolută. Referitor la cererea reclamantei de constatare a valabilității acestui contract ca și contract de închiriere a imobilului, casă naționalizată, instanța a respins-o, arătând că acest imobil, se află în domeniul public al municipiului Satu Mare, conform listei aprobate prin H.G. nr. 967/2002 imobilul fiind dat în administrarea pârâtei prin H.C.L. nr. 41/70 din 21 decembrie 2000. Această hotărâre de guvern a rămas valabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 674 din 8 februarie 2005, decizie prin care s-a respins acțiunea în contencios administrativ prin care s-a solicitat rectificarea H.G.

nr. 967/2002 și anularea H.C.L. nr. 41/70/2000. De asemenea, s-a apreciat de către instanță că, contractul de asociere în participațiune nu poate fi considerat contract de închiriere, în acest sens pronunțându-se instanțele judecătorești prin hotărârile intrate în puterea lucrului judecat, respectiv sentința nr. 739/2001 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, sentința nr. 53/2003 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, sentința nr. 1309/2001 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, decizia civilă nr. 271/2002 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, care au stabilit că nu a avut loc prelungirea contractului prin acordul tacit al părților și că imobilul predat reclamantei, în baza contractului de asociere în participațiune nu are destinație de locuință.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel M.C., mandatar al lui M.L.V., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a contractului de asociere nr. 58 din 24 februarie 1994, concomitent cu constatarea valabilității acestuia ca și contract de închiriere a imobilului casă naționalizată din Satu Mare, str. Ștrandului. Apelul a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 78 din 12 iunie 2007. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.L.V. solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în esență, următoarele motive (recurenta, prin mandatarul său, a renunțat în mod expres la motivul întemeiat pe pct. 10 al art. 304 C. proc.

civ.). Instanța de apel a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 292 alin. (1), art. 295 alin. (2) și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât deși reclamanta a cerut probe instanța a absolvit-o pe pârâtă de obligația de prezentare a probelor, acceptând în schimb atașarea unor dosare, încălcându-se prin aceasta principiul contradictorialității, respectiv prevederile art. 115, 116 și art. 723 alin. (1) C. proc. civ. Instanța a aplicat greșit prevederile art. 251 C. com., întrucât punerea la dispoziția reclamantei, în folosință, a imobilului și a mobilierului nu înseamnă act de comerț iar pârâta nu i-a acordat reclamantei participarea la beneficiile unui comerț de la său și deci nu este vorba despre o asociere.

S-a impus prin convenție o clauză leonină contrară art. 251 C. com. și art. 1513, art. 966, art. 968 și art. 5 C. civ., întrucât se prevede o cotă minimă garantată pentru pârâtă. Decizia atacată s-a dat cu încălcarea art. 115, art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 1169 C. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât intimata pârâtă nu a răspuns prin întâmpinări „la toate capetele de fapt și de drept” ale cererilor reclamantei. În fine, decizia atacată s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 129 și art. 292 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea principiului contradictorialității, întrucât se face referire la hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanțele interpretând și aplicând corect textele legale la care recurenta face trimitere.

În primul rând este de arătat că instanța de apel nu a încălcat prevederile legale în ceea ce privește modalitatea de administrare a probelor și nici principiul contradictorialității. Atașarea unor dosare soluționate în care au figurat aceleași părți și trimiterea la unele hotărâri judecătorești irevocabile, aflate în strânsă legătură cu prezenta cauză, nu constituie, în nici un caz, o încălcare a principiului contradictorialității sau a altor prevederi la care face trimitere recurenta. Împrejurare că pârâta nu a răspuns, prin întâmpinările sale „la toate capetele de fapt și de drept” ale criticilor reclamantei nu constituie o încălcare de către instanță a textelor indicate. Aceasta întrucât este dreptul pârâtei de a-și formula apărările, inclusiv pe calea întâmpinării, în forma și cu întinderea pe care le consideră necesare și utile, urmând și să suporte consecințele unor apărări insuficiente sau inadecvate.

În ceea ce privește susținerea recurentei privind greșita aplicare a prevederilor art. 251 C. com. și art. 1513, art. 966, art. 958 și art. 5 C. civ. și aceasta este nefondată întrucât, instanța de apel a reținut în mod corect că, prin hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat s-a stabilit, în mod irevocabil, că ne aflăm în prezența unui contract de asociere în participațiune care a fost executat și și-a produs efectele ca atare, neputând fi acum, post factum, calificat drept un contract de închiriere. De asemenea, corect s-a reținut neincidența prevederilor art. 1513 C. civ., din perspectiva prevederilor clauzei inserate în contract, la art. 3, care nu exclude participarea pârâtei la pierderi și nici partajarea profitului obținut din asociere.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.L.V., împotriva deciziei nr. 78 din 12 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.