ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3912/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Reclamanta SC C. SRL ROȘIORI DE VEDE a solicitat prin acțiune evacuarea pârâtei SC C. SA ROȘIORI DE VEDE din imobilul proprietatea sa situat în Roșiori de Vede. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Teleorman care, prin sentința nr. 212 din 18 iulie 2005, a admis în parte acțiunea și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul mai sus arătat pentru lipsa titlului. Instanța de fond a examinat expertiza dispusă în cauză și certificatul de proprietate asupra terenurilor din 21 martie 1996 prezentat de pârâtă și a ajuns la concluzia că acesta nu atestă decât proprietatea asupra unei cote indivize din teren care nu a fost individualizat și că nu există nici o referire la imobilul în litigiu.

În aceste condiții în care pârâta nu și-a justificat ocuparea spațiului a fost dispusă evacuarea. Prin aceași sentință a fost respins capătul de cerere pentru plata despăgubirilor civile constând în lipsa de folosință a imobilului, instanța citând art. 1169 C. civ., potrivit căruia cine face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Sentința tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 419 din 20 septembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SA. Instanța de apel a înlăturat criticile referitoare la concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză pentru motivul că nu au fost formulate obiecțiuni sau cereri pentru o nouă expertiză.

S-a mai reținut că litigiul vizează atribute ale dreptului de proprietate și că apelanta nu a formulat acțiune în revendicare pentru a-și apăra dreptul de proprietate. De asemenea, s-a mai reținut că titlul de proprietate asupra terenului nu vizează spațiul în litigiu iar temeiul legal al acțiunii a fost corect analizat de prima instanță. Împotriva deciziei nr. 419 din 20 septembrie 2006 a declarat recurs pârâta SC C. SA prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a susținut că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., întrucât instnața nu a înăturat contradicțiile din raportul de expertiză și concluziile acesteia prin care s-au dezlegat probleme de drept care erau de atributul judecătorului.

În continuare recurentul a criticat decizia din apel pentru motivul că nu s-a pronunțat pe excepția de inadmisibilitate a acțiunii prin care s-a susținut că dreptul reclamantei nu putea fi valorificat pe calea acțiunii în evacuare. În sensul aceluiași motiv autoarea a arătat că instanța de apel nu a ținut seama de rectificarea contractului de vânzare-cumpărare de care s-a prevalat intimata în sensul că asupra terenului s-a transmis numai un drept de folosință. Potrivit recurentei intimata nu deține un titlu de proprietate asupra spațiului, motiv care justifică faptul că nu s-a formulat o cerere reconvențională pentru compararea titlurilor de proprietate. Din acest punct de vedere recurenta a considerat că actul dedus judecății a fost greșit interpretat și că decizia este netemeinică pentru că a considerat că se află în culpă societatea pârâtă, deși în realitate, aceasta și-a invocat un drept.

În susținerea acestei critici care a fost sprijinită pe art. 304 alin. (8) C. proc. civ., recurenta a considerat că acțiunea este neîntemeiată din moment ce evacuarea nu poate fi cerută în lipsa unui raport de locațiune. Prin ultima critică s-a invocat încălcarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pentru considerentul că din decizia recurată lipsesc motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru a respinge apelul. În sensul aceleiași critici a considerat că acțiunea în evacuare nu putea fi admisă atâta timp cât reclamanta a prezentat drept titlu de proprietate un act administrativ. În conformitate cu motivele și argumentele invocate recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite casarea hotărârilor pronunțate în cauză și în fond respingerea acțiunii.

Intimata prin întâmpinare a respins criticile recurentei și a solicitat ca soluția instanței de apel să fie menținută întrucât se bazează pe întreg materialul probator iar instanța a motivat în fapt și în drept soluția de respingere a apelului. Recursul este nefondat. - Motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ... „când instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”. Din dispozițiile citate rezultă că acest motiv poate fi invocat atunci când instanța sesizată cu un diferend în legătură cu un act juridic al cărui clauze sunt clare și precise, a soluționat acel diferend dând actului juridic un alt înțeles.

Situația vizată de acest motiv nu se regăsește în speță întrucât recurenta a pus în discuție în cadrul acestei critici aprecieri asupra probelor respectiv asupra actului nou depus în apel. În opinia sa prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat pentru spațiul în litigiu s-a trecut și o cotă parte din suprafața de teren indiviză transmisă în proprietate care apoi s-a constatat că nu trebuia transmisă. Interpretarea acestui act, care se referă la rectificarea contractului de vânzare-cumpărare privește transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului și nu schimbă înțelesul neîndoielnic al obiectului cererii supusă judecății prin care s-a cerut evacuarea dintr-un spațiu comercial pe care pârâta l-a dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare.

Concluzia instanței de apel este cu atât mai pertinentă în legătură cu cererea de evacuare formulată în cauză de proprietarul spațiului cu cât recurenta nu i-a opus niciun titlu intimatei care să justifice ocuparea spațiului. Considerentele în legătură cu dreptul recurentei de a-și invoca un drept prin cererea reconvențională, în adevăr, nu constituie o culpă a părții ci o modalitate de structurare a apărării, așa cum corect a remarcat, în alți termeni recurenta, dar aceste aprecieri sunt secundare și nu influențează legalitatea soluției. Chestiunea admisibilității cererii de evacuare din spațiu dintr-o altă perspectivă decât cea a deținerii lui în proprietate de către reclamantă nu a fost supusă spre analiză instanței de apel și nu s-ar putea reține în recurs întrucât nu vizează încălcarea unei dispoziții legale în sensul articolului 304 alin. (8) C. proc.

civ., pe care și-a întemeiat recurenta această critică. - Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează două ipoteze: (1) când hotărârea este lipsită de temei legal (2) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva primei ipoteze s-a invocat încălcarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ., de către instanța de apel care nu a indicat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea. Critica este nefondată întrucât încălcarea acestor prevederi poate fi invocată în conformitate cu motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ.

Dar și dacă s-ar admite că se invocă nerespectarea unor dispoziții legale critica nu va putea fi reținută întrucât în apel, motivarea soluției nu înseamnă reluarea problemelor de fond și argumentarea lor în condițiile unei hotărâri de fond ci examinarea criticilor aduse soluției primei instanțe, considerentele fiind ținute de controlul asupra temeiniciei și legalității hotărârii. Dicizia din apel răspunde acestor cerințe așa încât critica se vădește nefondată. În subsidiarul acestei critici se susține că s-au dat efecte în acțiunea în evacuare unui act administrativ care a fost considerat titlu de proprietate. Această susținere nu se bazează pe actele dosarului este o opinie proprie a recurentei care încearcă să conteste legalitatea deținerii spațiului de către intimată fără să-i opună acesteia din urmă o dovadă care să o îndreptățească la ocuparea spațiului.

Un alt argument adus în sprijinul pct. (9) care nu este cuprins în nicio ipoteză a acestuia se referă la inadmisibilitatea acțiunii în evacuare pentru motivul că nu este întemeiată pe un contract de locațiune. Critica nu va fi reținută întrucât nu s-au invocat temeiurile legale încălcate în condițiile în care ocuparea spațiului de către recurentă nu se fundamentează pe un titlu pe care aceasta să-l poată opune proprietarului spațiului. S-a invocat de către recurentă în cadrul acestui motiv încălcarea art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ. În realitate invocarea acestor dispoziții procedurale constituie un pretext pentru a repune în discuție chestiuni de fond în legătură cu administrarea probei cu expertiză și a concludenței acestor probe în raport de apărările pe care și le-a formulat recurenta în calitate de pârâtă.

Întrucât recursul este cale extraordinară de atac nedevolutivă, chestiunile legate de administrarea probelor nu pot fi examinate în cadrul motivului de nelegalitate invocat. Nu se poate imputa judecătorului că nu a stăruit în administrarea probelor întrucât acesta nu se poate susbstitui părților și astfel să încalce principiul disponibilității. Înlăturarea probei cu expertiză la care s-a referit recurenta se bazează pe nemulțumirea recurentei în raport de concluziile expertizei tehnice administrată în cauză. Aceste aprecieri nu țin de legalitatea soluției examinată în apel. Procedura civilă a pus la îndemnarea părților dispoziții de urmat în cazul în care expertiza nu răspunde cerințelor pentru care a fost dispusă.

În cazul de față instanța, în contextul probelor, s-a declarat lămurită de expertiză astfel că nu a considerat necesar să dispună întregirea expertizei tehnice sau o nouă expertiză (art. 212 C. proc. civ.). În fine, în cauză, soluțiile s-au pronunțat pe ceea ce s-a cerut respectând obiectul cererii deduse judecății, așa încât nu poate fi reținută nici încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., invocată de recurentă. De altfel, în cadrul acestui motiv, recurenta a criticat ingerința expertului în chestiuni de drept, care însă nu justifică invocarea acestui motiv întrucât acesta se referă la actul de judecată și nu la argumentele pe care și-a bazat expertul concluziile sale dincolo de chestiunile tehnice care i-au fost supuse spre examinare.

În consecință, față de cele ce preced conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Vazând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA ROȘIORI DE VEDE, împotriva deciziei nr. 419 din 20 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2007.