ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3912/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele :

Reclamanta SC C. SRL ROȘIORI

DE VEDE a solicitat prin acțiune evacuarea pârâtei SC C. SA ROȘIORI DE VEDE din

imobilul proprietatea sa situat în Roșiori de Vede.

Litigiul a fost soluționat

de Tribunalul Teleorman care, prin sentința nr. 212 din 18 iulie 2005, a admis

în parte acțiunea și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul mai sus arătat

pentru lipsa titlului.

Instanța de fond a examinat

expertiza dispusă în cauză și certificatul de proprietate asupra terenurilor

din 21 martie 1996 prezentat de pârâtă și a ajuns la concluzia că acesta nu

atestă decât proprietatea asupra unei cote indivize din teren care nu a fost

individualizat și că nu există nici o referire la imobilul în litigiu. În

aceste condiții în care pârâta nu și-a justificat ocuparea spațiului a fost dispusă

evacuarea.

Prin aceași sentință a fost

respins capătul de cerere pentru plata despăgubirilor civile constând în lipsa

de folosință a imobilului, instanța citând art. 1169 C. civ., potrivit căruia

cine face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Sentința tribunalului a fost

menținută de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 419 din 20

septembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SA.

Instanța de apel a înlăturat

criticile referitoare la concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză

pentru motivul că nu au fost formulate obiecțiuni sau cereri pentru o nouă

expertiză. S-a mai reținut că litigiul vizează atribute ale dreptului de

proprietate și că apelanta nu a formulat acțiune în revendicare pentru a-și

apăra dreptul de proprietate. De asemenea, s-a mai reținut că titlul de

proprietate asupra terenului nu vizează spațiul în litigiu iar temeiul legal al

acțiunii a fost corect analizat de prima instanță.

Împotriva deciziei nr. 419

din 20 septembrie 2006 a declarat recurs pârâta SC C. SA prin care a invocat

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

nelegalitate invocate, recurenta a susținut că s-au încălcat prevederile art. 129

alin. (5) și (6) C. proc. civ., întrucât instnața nu a înăturat contradicțiile

din raportul de expertiză și concluziile acesteia prin care s-au dezlegat

probleme de drept care erau de atributul judecătorului.

În continuare recurentul a

criticat decizia din apel pentru motivul că nu s-a pronunțat pe excepția de

inadmisibilitate a acțiunii prin care s-a susținut că dreptul reclamantei nu

putea fi valorificat pe calea acțiunii în evacuare. În sensul aceluiași motiv

autoarea a arătat că instanța de apel nu a ținut seama de rectificarea

contractului de vânzare-cumpărare de care s-a prevalat intimata în sensul că

asupra terenului s-a transmis numai un drept de folosință.

Potrivit recurentei intimata

nu deține un titlu de proprietate asupra spațiului, motiv care justifică faptul

că nu s-a formulat o cerere reconvențională pentru compararea titlurilor de

proprietate.

Din acest punct de vedere

recurenta a considerat că actul dedus judecății a fost greșit interpretat și că

decizia este netemeinică pentru că a considerat că se află în culpă societatea

pârâtă, deși în realitate, aceasta și-a invocat un drept. În susținerea acestei

critici care a fost sprijinită pe art. 304 alin. (8) C. proc. civ., recurenta a

considerat că acțiunea este neîntemeiată din moment ce evacuarea nu poate fi

cerută în lipsa unui raport de locațiune.

Prin ultima critică s-a

invocat încălcarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pentru considerentul că

din decizia recurată lipsesc motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței pentru a respinge apelul. În sensul aceleiași critici a

considerat că acțiunea în evacuare nu putea fi admisă atâta timp cât reclamanta

a prezentat drept titlu de proprietate un act administrativ.

În conformitate cu motivele

și argumentele invocate recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite

casarea hotărârilor pronunțate în cauză și în fond respingerea acțiunii.

Intimata prin întâmpinare a

respins criticile recurentei și a solicitat ca soluția instanței de apel să fie

menținută întrucât se bazează pe întreg materialul probator iar instanța a

motivat în fapt și în drept soluția de respingere a apelului.

Recursul este nefondat.

- Motivul prevăzut de art. 304

alin. (8) C. proc. civ.

Modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ... „când instanța

interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Din dispozițiile citate

rezultă că acest motiv poate fi invocat atunci când instanța sesizată cu un

diferend în legătură cu un act juridic al cărui clauze sunt clare și precise, a

soluționat acel diferend dând actului juridic un alt înțeles.

Situația vizată de acest

motiv nu se regăsește în speță întrucât recurenta a pus în discuție în cadrul

acestei critici aprecieri asupra probelor respectiv asupra actului nou depus în

apel. În opinia sa prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat pentru spațiul

în litigiu s-a trecut și o cotă parte din suprafața de teren indiviză transmisă

în proprietate care apoi s-a constatat că nu trebuia transmisă. Interpretarea

acestui act, care se referă la rectificarea contractului de vânzare-cumpărare

privește transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului și nu schimbă

înțelesul neîndoielnic al obiectului cererii supusă judecății prin care s-a

cerut evacuarea dintr-un spațiu comercial pe care pârâta l-a dobândit conform

contractului de vânzare-cumpărare. Concluzia instanței de apel este cu atât mai

pertinentă în legătură cu cererea de evacuare formulată în cauză de

proprietarul spațiului cu cât recurenta nu i-a opus niciun titlu intimatei care

să justifice ocuparea spațiului.

Considerentele în legătură

cu dreptul recurentei de a-și invoca un drept prin cererea reconvențională, în

adevăr, nu constituie o culpă a părții ci o modalitate de structurare a

apărării, așa cum corect a remarcat, în alți termeni recurenta, dar aceste

aprecieri sunt secundare și nu influențează legalitatea soluției.

Chestiunea admisibilității

cererii de evacuare din spațiu dintr-o altă perspectivă decât cea a deținerii

lui în proprietate de către reclamantă nu a fost supusă spre analiză instanței

de apel și nu s-ar putea reține în recurs întrucât nu vizează încălcarea unei

dispoziții legale în sensul articolului 304 alin. (8) C. proc. civ., pe care

și-a întemeiat recurenta această critică.

- Motivul prevăzut de art. 304

alin. (9) C. proc. civ., vizează două ipoteze:

(1) când hotărârea este

lipsită de temei legal

(2) când hotărârea a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva primei

ipoteze s-a invocat încălcarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ., de către

instanța de apel care nu a indicat motivele de fapt și de drept care i-au

format convingerea. Critica este nefondată întrucât încălcarea acestor

prevederi poate fi invocată în conformitate cu motivul prevăzut de art. 304 alin.

(7) C. proc. civ. Dar și dacă s-ar admite că se invocă nerespectarea unor

dispoziții legale critica nu va putea fi reținută întrucât în apel, motivarea

soluției nu înseamnă reluarea problemelor de fond și argumentarea lor în

condițiile unei hotărâri de fond ci examinarea criticilor aduse soluției primei

instanțe, considerentele fiind ținute de controlul asupra temeiniciei și

legalității hotărârii. Dicizia din apel răspunde acestor cerințe așa încât

critica se vădește nefondată. În subsidiarul acestei critici se susține că s-au

dat efecte în acțiunea în evacuare unui act administrativ care a fost

considerat titlu de proprietate. Această susținere nu se bazează pe actele

dosarului este o opinie proprie a recurentei care încearcă să conteste

legalitatea deținerii spațiului de către intimată fără să-i opună acesteia din

urmă o dovadă care să o îndreptățească la ocuparea spațiului.

Un alt argument adus în

sprijinul pct. (9) care nu este cuprins în nicio ipoteză a acestuia se referă

la inadmisibilitatea acțiunii în evacuare pentru motivul că nu este întemeiată

pe un contract de locațiune. Critica nu va fi reținută întrucât nu s-au invocat

temeiurile legale încălcate în condițiile în care ocuparea spațiului de către

recurentă nu se fundamentează pe un titlu pe care aceasta să-l poată opune

proprietarului spațiului.

S-a invocat de către

recurentă în cadrul acestui motiv încălcarea art. 129 alin. (5) și (6) C. proc.

civ. În realitate invocarea acestor dispoziții procedurale constituie un

pretext pentru a repune în discuție chestiuni de fond în legătură cu

administrarea probei cu expertiză și a concludenței acestor probe în raport de

apărările pe care și le-a formulat recurenta în calitate de pârâtă.

Întrucât recursul este cale

extraordinară de atac nedevolutivă, chestiunile legate de administrarea

probelor nu pot fi examinate în cadrul motivului de nelegalitate invocat. Nu se

poate imputa judecătorului că nu a stăruit în administrarea probelor întrucât

acesta nu se poate susbstitui părților și astfel să încalce principiul

disponibilității.

Înlăturarea probei cu

expertiză la care s-a referit recurenta se bazează pe nemulțumirea recurentei

în raport de concluziile expertizei tehnice administrată în cauză. Aceste

aprecieri nu țin de legalitatea soluției examinată în apel. Procedura civilă a

pus la îndemnarea părților dispoziții de urmat în cazul în care expertiza nu

răspunde cerințelor pentru care a fost dispusă.

În cazul de față instanța,

în contextul probelor, s-a declarat lămurită de expertiză astfel că nu a

considerat necesar să dispună întregirea expertizei tehnice sau o nouă

expertiză (art. 212 C. proc. civ.).

În fine, în cauză, soluțiile

s-au pronunțat pe ceea ce s-a cerut respectând obiectul cererii deduse

judecății, așa încât nu poate fi reținută nici încălcarea art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., invocată de recurentă. De altfel, în cadrul acestui motiv,

recurenta a criticat ingerința expertului în chestiuni de drept, care însă nu

justifică invocarea acestui motiv întrucât acesta se referă la actul de

judecată și nu la argumentele pe care și-a bazat expertul concluziile sale

dincolo de chestiunile tehnice care i-au fost supuse spre examinare.

În consecință, față de cele

ce preced conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Vazând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SA ROȘIORI DE VEDE, împotriva deciziei nr. 419 din 20

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2007.