ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1510/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 525 din 20 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul C.D.M. împotriva pârâtei Agenția Domeniilor Statului pe care a obligat-o să emită o decizie cu privire la notificarea formulată la data de 1 noiembrie 2001. A fost respinsă cererea reclamantului împotriva pârâților Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru lipsa calității procesuale pasive și SC I. SA București ca nefondată. A fost respinsă cererea reclamantului pentru neplata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Reclamantul C.D.M.

a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Alimentației și Agenția Domeniilor Statului și a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să oblige Ministerul Agriculturii și Alimentației să emită decizie / dispoziție prin care să se pronunțe asupra notificării pe care autoarea T.P. a adresat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea imobilului, compus din 5 ha teren și construcțiile aflate pe acesta, situat în comuna Troianu, județul Teleorman și care a fost deținut de SC A. Roșiorii de Vede. A mai precizat reclamantul că, societatea a fost privatizată și conform art. 27 din Legea nr. 10/2001, dispoziția de restituire se emite de autoritatea statului implicată în privatizare și să i se acorde cheltuielile de judecată avansate în cauză.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1949, Statul Român a preluat în mod abuziv de la autoarea sa T.P. imobilul situat în comuna Troianu, județul Teleorman, conform certificatului nr. 93-741 din 1 noiembrie 2001, eliberat de Arhivele Naționale, compus din 45 ha teren arabil, 5 ha curți și un conac. Pentru suprafața de 45 ha teren, mamei reclamantului M.E.M.M.

i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în conformitate cu Legea nr. 18/1991, în calitate de moștenitoare a numitei T.P., iar pentru diferența de 5 ha teren, reprezentând curți și un conac a solicitat restituirea în condițiile Legii nr. 10/2001, în calitate de unic moștenitor al autoarei sale, conform certificatului de moștenitor nr. 38 din 18 martie 1999. Notificarea a fost adresată inițial SC A. SA și ulterior Ministerului Agriculturii și Alimentației, autoritatea statului implicată în privatizare, care, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 era obligată să emită decizie/dispoziție prin care să se pronunțe asupra notificării.

Reclamantul a depus acte pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate, iar prin întâmpinare pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, cu precizarea că proprietar asupra imobilului este SC A. SA Roșiorii de Vede, singura în măsură să emită decizie potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001. A mai precizat că, prin Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului s-a reglementat statutul juridic al celei din urmă și administrarea societăților comerciale.

Conform art. 4 alin. (1) s-a înființat Agenția Domeniilor Statului, instituție cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor Și Dezvoltării Rurale, având printre atribuții și privatizarea societăților comerciale. Privatizarea în cauza de față, s-a arătat că este de competența Agenției Domeniilor Stratului conform dispozițiilor Legii nr. 268/2001, motiv pentru care reclamantul a cerut introducerea în cauză și a Agenției Domeniilor Statului. La rândul său, Agenția Domeniilor Statului, prin întâmpinare a solicitat în principal respingerea acțiunii ca prematur formulată și în subsidiar ca neîntemeiată. Notificarea a fost transmisă de Primăria comunei Troianu, județul Teleorman către SC A. SA Roșiorii de Vede, societate privatizată de către Ministerul Agriculturii și Alimentației în anul 2000, privatizare în urma căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 71/2000 între Ministerul Agriculturii și Alimentației și S.C.

I. SA, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001. Instanța de fond a reținut ca întemeiată acțiunea reclamantului față de pârâta Agenția Domeniilor Statului, deoarece potrivit O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr. 1997/2000, Ministerul Agriculturii și Alimentației a procedat la privatizarea SC A. SA Roșiorii de Vede, în urma căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 71 din 15 noiembrie 2000 între Ministerul Agriculturii și Alimentației ca reprezentant al statului și SC I. SA. Prin Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului s-a reglementat cadrul juridic privind privatizarea societăților comerciale și statutul juridic al Agenției Domeniilor Statului.

Potrivit art. 4 alin. (1), această instituție are personalitate juridică, se află în subordonarea Ministerului Agriculturii și Alimentației și are ca atribuții, printre altele, gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, precum și privatizarea societăților comerciale. Printre societățile comerciale deținătoare de terenuri cu destinație agricolă s-a evidențiat și SC A. SA Roșiorii de Vede, în Anexa nr. 2 la Legea nr. 268/2001. Prin legea precizată și H.G.

nr. 626/2001, Agenția Domeniilor Statului a dobândit atribuții în activitatea post privatizare, iar între Ministerul Agriculturii și Alimentației și Agenția Domeniilor Statului s-a încheiat un protocol prin care cea din urmă a preluat contractele de privatizare pentru societățile care au fost privatizate, aspecte față de care Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu mai are calitate procesuală pasivă, Agenția Domeniilor Statului, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind singura căreia i se adresează notificările ca instituție publică implicată în privatizare. În ceea ce privește SC A. SA Roșiorii de Vede, s-a reținut că a fost dizolvată și radiată de la Registrul comerțului prin decizia comercială nr. 55 din 1 aprilie 2005 a Tribunalului Teleorman, astfel că obligația să emită decizia cu privire la notificarea reclamantului s-a reținut a fi numai în sarcina Agenției Domeniilor Statului.

Față de pârâta SC I. SA București, invocând dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a solicitat respingerea acțiunii. Prin decizia nr. 154A din 16 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 525 din 20 iunie 2005 a Tribunalului Teleorman și s-a luat act că intimatul C.D.M. nu a solicitat cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că în raport de actele existente la dosar, apelul este formal, iar susținerile contradictorii, deoarece se solicită pe de o parte respingerea cererii reclamantului ca prematură, iar pe de altă parte ca nefondată.

În acest sens, se arată de către instanță că apelanta recunoaște că, în conformitate cu legislația în vigoare la momentul judecării cauzei la fond, ea era autoritatea ce trebuia să soluționeze notificarea, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, cum corect s-a arătat în motivarea de mai sus. Susținerea apelantei că notificarea reclamantului și actele de care a înțeles să se folosească nu erau deținute de ea, motiv pentru care cererea ar fi trebuit ca prematur introdusă este pur formală. Așa cum rezultă din actele dosarului, notificarea a fost formulată în termen, iar primăria căreia i-a fost adresată a trimis-o la rândul său societății deținătoare a terenului. Notificarea se afla de mai mulți ani la SC A. SA Roșiorii de Vede, context în care, entitatea statului care a privatizat respectiva societate nu mai poate susține că nu deținea la momentul privatizării notificarea prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului.

De fapt, această entitate a procedat la vânzarea imobilului, în condițiile în care cu mult timp în urmă societății privatizate îi era comunicată notificarea. Instanța de fond, admițând acțiunea s-a pronunțat implicit asupra excepției, deoarece nu se putea reține în contextul descris mai sus că solicitarea reclamantului ar fi fost prematură. Mai mult decât atât, față de faptul că Legea nr. 10/2001 nu stabilește limitativ entitățile obligate la soluționarea notificărilor, ci definește numai criteriul stabilirii în fiecare caz, entitatea care a făcut privatizarea societății în litigiu, era imperios necesară pronunțarea unei asemenea hotărâri, avându-se în vedere că de la momentul privatizării și până la pronunțarea hotărârii, entitatea obligată fusese redefinită.

Aceasta s-a reținut a fi explicația pentru care apelanta a fost obligată și nu MAPDR, inițial chemat în judecată să soluționeze notificarea. Or, s-a reținut că, singura posibilitate prin care, atât față de privatizarea societății deținătoare, cât și față de modificarea entității obligate, se putea stabili autoritatea căreia îi revenea obligația soluționării notificării, numai prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești. Curtea a avut în vedere că singurul motiv de apel invocat privea excepția prematurității acțiunii. La momentul soluționării apelului, pârâta apelantă Agenția Domeniilor Statului deținea notificarea și actele însoțitoare acesteia, dar a solicitat totuși admiterea căii de atac exercitată și pe cale de consecință, prin admiterea excepției prematurității acțiunii și aceasta să fie respinsă ca atare.

În plus, apelanta, la instanța de fond a fost legal citată, a formulat întâmpinare, raportându-se la acțiunea reclamantului, însoțită de actele existente la dosar, acte de care a luat cunoștință și recunoscând că este instituția implicată în privatizare, autoritatea ce trebuia să soluționeze notificarea, a invocat în continuare prematuritatea acțiunii, deși avea posibilitatea și chiar obligația să dea eficiență dispozițiilor art. 20, art. 27 și urm. din Legea nr. 10/2001 și să soluționeze notificarea. În raport de aceste considerente, instanța de apel a menținut hotărârea apelată. Împotriva deciziei nr. 154A din 16 05 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului, care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. arată, în esență, că s-au încălcat dispozițiile art. 137 alin. (l) C. proc. civ. ce conțin o regulă fundamentală, în sensul că, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reține că este nefondat pentru considerentele ce urmează: Reclamantul a declanșat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1), notificând pe pârâtă să-i restituie imobilul, locuință, compus din 5 ha teren și construcțiile de pe el, situat pe teritoriul comunei Troianu, jud. Teleorman, bun ce a fost deținut de SC A. SA Roșiorii de Vede și care a fost privatizată printr-un contract încheiat cu pârâta.

Deși termenul legal pentru soluționarea notificării s-a împlinit cu mult timp în urmă, pârâta nu a răspuns la notificare, cu toate că avea această obligație, prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate. Potrivit dispozițiilor legale, entitatea notificată este obligată ca după împlinirea termenului de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

în speță, pârâta nu a emis o astfel de decizie sau dispoziție. Prin Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comercială ce dețin în administrarea terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului s-a reglementat cadrul juridic privind privatizarea societăților comerciale și statutul juridic al acestei agenții, care este instituție cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației, având ca atribuții, printre altele, gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, precum și privatizarea societăților comerciale. Agenția Domeniilor Statului a preluat contractele de privatizare pentru societățile care au fost privatizate, printre care și pe cel privind SC A. SA Roșiorii de Vede, care deținea imobilul în litigiu, fiind instituția publică implicată în privatizare.

Din actele dosarului rezultă că, notificarea reclamantului s-a formulat în termen și așa cum corect a reținut instanța de apel, primăria căreia i-a fost adresată a înainta-o societății ce deținea terenul, SC A. Roșiorii de Vede, care a fost privatizată, context în care, entitatea statului care a privatizat-o, la momentul privatizării a intrat în posesia notificării prin care se solicita retrocedarea imobilului, însoțită de actele doveditoare. Cu toate acestea, s-a procedat la vânzarea terenului, fără a se avea în vedere notificarea și actele însoțitoare. Legea nr. 10/2001 nu stabilește limitativ entitățile obligate la soluționarea notificării, ci definește criteriul stabilirii în fiecare caz.

Este fără niciun dubiu, că entitatea implicată în privatizare, în conformitate cu dispozițiile art. 20, art. 27 și urm. din Legea nr. 10/2001 era obligată să soluționeze notificarea prin admiterea sau respingerea ei, în funcție de actele ce o însoțeau, emițând o decizie sau o dispoziție motivată. Recurenta nu a negat nici un moment că este autoritatea implicată în privatizare ce trebuia să soluționeze notificarea conform art. 27 din Legea nr. 10/2001. Faptul că a ignorat dispozițiile legale în acest sens, nu înseamnă că intimatul reclamant era împiedicat să sesizeze instanța pentru a pronunța o hotărâre prin care să o oblige să emită o dispoziție privind cererea formulată prin notificare.

Având în vedere că de la data formulării notificării, însoțită de actele doveditoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, (aspecte cunoscute de către recurentă), termenul prevăzut de lege s-a depășit cu mult timp, este cert, că atitudinea recurentei este de a tergiversa soluționarea cererii, cu consecința negativă asupra termenului rezonabil ce trebuia avut în vedere, așa cum prevede Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La fel de adevărat este că, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În speță, corect a reținut instanța de apel că recurenta a fost citată legal și a formulat întâmpinare, raportându-se la acțiunea reclamantului, care era însoțită de actele pretinse doveditoare a celor susținute prin notificare.

Ca instituție implicată în privatizare, recurenta avea obligația să soluționeze această notificare prin admiterea sau respingerea ei, în raport de dovezile anexate, astfel că, la data soluționării cauzei nu se mai putea discuta de prematuritatea cererii adresate instanței, excepție care a fost soluționată implicit prin hotărârea dată. În consecință, față de dispozițiile art. 20, art. 27 și urm. din Legea nr. 10/2001, critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 137 C. proc. civ. este nefondată și urmează ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 154 A din 16 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă. Irevocabil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2007.