ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1110/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 10 noiembrie 2003,

reclamanții E.R.C.O. și O.C.U.U.R.O.S.U.D.M.V.O. au chemat în judecată Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din

România, A.P.R.P.(pentru aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001), P.M.O. și

C.L.O. solicitând anularea Deciziei nr. 106 din 9 septembrie 2003 și obligarea

pârâtelor la retrocedarea în natură a imobilului situat în Oradea.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin actul administrativ susmenționat li s-a respins

cererea de retrocedare pe considerentul că imobilul în discuție a fost distrus

în urma bombardamentelor din timpul celui de-al doilea război mondial, noul

imobil fiind reconstruit de Statul Român între anii 1953 – 1954.

În realitate, au susținut

reclamanții, nu au fost depuse dovezi nici privind distrugerea în totalitate a

clădirii, nici referitoare la ridicarea noii construcții din temelii, cu atât

mai mult cu cât la inventarierea dispusă conform O.M.Î.P. nr. 153699/1949, a

figurat și imobilul în litigiu, fără a se menționa că ar fi fost bombardat.

De asemenea, cu ocazia

intabulării imobilului pe numele Statului Român, după naționalizare, au fost

transmise atât terenul cât și construcția. Reclamanți au mai arătat că, în

realitate s-au efectuat doar reparații capitale la clădire fiind astfel

aplicabile prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

501/2002, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora în această situație

imobilele se retrocedează.

Prin sentința nr. 121 din 26

iunie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile legale pentru

retrocedarea în natură a imobilului, întrucât pot fi restituite doar acele

construcții care existau fizic la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000

aprobată prin Legea nr. 501/2002, condiționat și de existența unei identități

între clădirea preluată abuziv și cea existentă în anul 2000.

Aceleași acte normative

precum și pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a ordonanței, aprobate

prin H.G. nr. 1094/2005, prevăd că prin imobil ce face obiectul retrocedării se

înțelege construcția existentă în natură, împreună cu terenurile aferente,

adăugirile aduse clădirii preluându-se cu plată numai dacă acestea nu depășesc

50% din aria desfășurată.

În cauză, Instanța a reținut

că întrucât suprafața reconstruită reprezintă 53,60% din aria desfășurată actuală,

este vorba de un imobil nou ce nu poate face obiectul retrocedării.

Instanța a constatat că

imobilul în litigiu a fost incendiat în anul 1944 în urma evenimentelor de

război, clădirea fiind ulterior demolată în proporție de 60% și reconstruită

după naționalizare, operație efectuată și suportată de P.M.O.

Împotriva sentinței au declarat

recurs reclamanții E.R.C.O. și O.C.U.U.R.O.S.U.D.M.V.O., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanții au

arătat că Instanța de Fond a reținut în mod eronat că imobilul revendicat ar fi

fost distrus în totalitate. S-au ignorat astfel, procesul - verbal de preluare

a imobilului de către Statul Român, în anul 1949, în care se menționează expres

existența imobilului cu 4 nivele, precum și raportul de expertiză tehnică depus

la dosar la 24 mai 2004 în care se consemnează că, urmare a bombardamentului

din 1944 și a incendiului din 1952, nu a fost demolată întreaga construcție,

astfel încât nu poate fi vorba de un imobil nou.

Reclamanții au criticat

sentința și pentru că a preluat concluziile noii expertize tehnice, confuze și

neconcludente, raportul nedeterminând suprafața adăugirilor aduse construcției,

pentru a se putea decide dacă acestea depășesc sau nu 50% din aria desfășurată

actuală numai în primul caz dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr.

94/2000 modificat prin Legea nr. 247/2005 fiind aplicabile.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel, Curtea constată că

probele administrate au fost corect apreciate, Instanța reținând în mod

justificat că imobilul nu poate fi retrocedat întrucât nu există identitate între

construcția existentă și cea preluată de stat, nefiind astfel întrunite

cerințele art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

La data trecerii imobilului

în proprietatea statului în anul 1949 clădirea a fost parțial distrusă în urma

bombardamentelor, iar ulterior, a fost demolată în proporție de 60%, elementele

din structura de rezistență fiind total demolate și reconstruite. Instanța a

reținut în mod judicios că reconstrucția etajelor 1 și 2 ale clădirii a fost

efectuată în 1953 – 1954 și suportată de P.M.O., după naționalizare imobilul

căpătând încă 16 apartamente.

În sensul că reconstruirea

imobilului s-a făcut de Statul Român după naționalizare s-au avut în vedere

actele depuse de P.M.O., datate în perioada 1949 – 1954, din care rezultă

consolidarea clădirii la nivelul parterului, demolarea și refacerea în totalitate

a pereților etajelor 1 și 2, precum și a planșeelor intermediare, parțial și în

totalitate a planșeului de pod, inclusiv a șarpantei și a învelitoarei.

Raportul de nouă expertiză

tehnică efectuat de trei specialiști a stabilit că, după refacere, nu se mai

respectă nici un element din vechea construcție, valoarea intervenției pentru

punerea în exploatare a clădirii reprezentând o pondere valorică de peste 60%

din valoarea tehnică la zi a clădirii. Aceeași lucrare a precizat, răspunzând

la obiecțiunile formulate, că suprafața reconstruită este în proporție de 53,59%,

respectiv de 1613,37 mp, suprafața neafectată de reconstrucție fiind de 1396,41

mp. S-a precizat din nou că, întrucât după preluare, și părțile care nu au fost

reconstruite în totalitate au necesitat intervenții majore, în special la

tâmplărie, finisaje și instalații, aportul valoric global la reconstrucția

clădirii este de 60%.

În consecință, Instanța a

reținut în mod corect faptul că este vorba de un imobil nou, ce nu poate face

obiectul retrocedării, concluzie ce nu este contrazisă de înscrisul la care

face referire reclamanții, procesul - verbal de inventariere din 1949 în care

se și consemnează necesitatea reclădirii, nerezultând din probele administrate,

că adăugirile ulterioare au reprezentat doar reparații capitale.

În raport de cele expuse mai

sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de E.R.C.O. și de O.C.U.U.R.O.S.U.D.M.V.O. împotriva sentinței nr. 121/ CA/ PI

din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2007.