ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1110/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 10 noiembrie 2003, reclamanții E.R.C.O. și O.C.U.U.R.O.S.U.D.M.V.O. au chemat în judecată Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, A.P.R.P.(pentru aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001), P.M.O. și C.L.O. solicitând anularea Deciziei nr. 106 din 9 septembrie 2003 și obligarea pârâtelor la retrocedarea în natură a imobilului situat în Oradea.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin actul administrativ susmenționat li s-a respins cererea de retrocedare pe considerentul că imobilul în discuție a fost distrus în urma bombardamentelor din timpul celui de-al doilea război mondial, noul imobil fiind reconstruit de Statul Român între anii 1953 – 1954. În realitate, au susținut reclamanții, nu au fost depuse dovezi nici privind distrugerea în totalitate a clădirii, nici referitoare la ridicarea noii construcții din temelii, cu atât mai mult cu cât la inventarierea dispusă conform O.M.Î.P. nr. 153699/1949, a figurat și imobilul în litigiu, fără a se menționa că ar fi fost bombardat. De asemenea, cu ocazia intabulării imobilului pe numele Statului Român, după naționalizare, au fost transmise atât terenul cât și construcția.

Reclamanți au mai arătat că, în realitate s-au efectuat doar reparații capitale la clădire fiind astfel aplicabile prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 501/2002, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora în această situație imobilele se retrocedează. Prin sentința nr. 121 din 26 iunie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile legale pentru retrocedarea în natură a imobilului, întrucât pot fi restituite doar acele construcții care existau fizic la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobată prin Legea nr. 501/2002, condiționat și de existența unei identități între clădirea preluată abuziv și cea existentă în anul 2000. Aceleași acte normative precum și pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G.

nr. 1094/2005, prevăd că prin imobil ce face obiectul retrocedării se înțelege construcția existentă în natură, împreună cu terenurile aferente, adăugirile aduse clădirii preluându-se cu plată numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată. În cauză, Instanța a reținut că întrucât suprafața reconstruită reprezintă 53,60% din aria desfășurată actuală, este vorba de un imobil nou ce nu poate face obiectul retrocedării. Instanța a constatat că imobilul în litigiu a fost incendiat în anul 1944 în urma evenimentelor de război, clădirea fiind ulterior demolată în proporție de 60% și reconstruită după naționalizare, operație efectuată și suportată de P.M.O. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții E.R.C.O.

și O.C.U.U.R.O.S.U.D.M.V.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanții au arătat că Instanța de Fond a reținut în mod eronat că imobilul revendicat ar fi fost distrus în totalitate. S-au ignorat astfel, procesul - verbal de preluare a imobilului de către Statul Român, în anul 1949, în care se menționează expres existența imobilului cu 4 nivele, precum și raportul de expertiză tehnică depus la dosar la 24 mai 2004 în care se consemnează că, urmare a bombardamentului din 1944 și a incendiului din 1952, nu a fost demolată întreaga construcție, astfel încât nu poate fi vorba de un imobil nou. Reclamanții au criticat sentința și pentru că a preluat concluziile noii expertize tehnice, confuze și neconcludente, raportul nedeterminând suprafața adăugirilor aduse construcției, pentru a se putea decide dacă acestea depășesc sau nu 50% din aria desfășurată actuală numai în primul caz dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000 modificat prin Legea nr. 247/2005 fiind aplicabile. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, Curtea constată că probele administrate au fost corect apreciate, Instanța reținând în mod justificat că imobilul nu poate fi retrocedat întrucât nu există identitate între construcția existentă și cea preluată de stat, nefiind astfel întrunite cerințele art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. La data trecerii imobilului în proprietatea statului în anul 1949 clădirea a fost parțial distrusă în urma bombardamentelor, iar ulterior, a fost demolată în proporție de 60%, elementele din structura de rezistență fiind total demolate și reconstruite.

Instanța a reținut în mod judicios că reconstrucția etajelor 1 și 2 ale clădirii a fost efectuată în 1953 – 1954 și suportată de P.M.O., după naționalizare imobilul căpătând încă 16 apartamente. În sensul că reconstruirea imobilului s-a făcut de Statul Român după naționalizare s-au avut în vedere actele depuse de P.M.O., datate în perioada 1949 – 1954, din care rezultă consolidarea clădirii la nivelul parterului, demolarea și refacerea în totalitate a pereților etajelor 1 și 2, precum și a planșeelor intermediare, parțial și în totalitate a planșeului de pod, inclusiv a șarpantei și a învelitoarei. Raportul de nouă expertiză tehnică efectuat de trei specialiști a stabilit că, după refacere, nu se mai respectă nici un element din vechea construcție, valoarea intervenției pentru punerea în exploatare a clădirii reprezentând o pondere valorică de peste 60% din valoarea tehnică la zi a clădirii.

Aceeași lucrare a precizat, răspunzând la obiecțiunile formulate, că suprafața reconstruită este în proporție de 53,59%, respectiv de 1613,37 mp, suprafața neafectată de reconstrucție fiind de 1396,41 mp. S-a precizat din nou că, întrucât după preluare, și părțile care nu au fost reconstruite în totalitate au necesitat intervenții majore, în special la tâmplărie, finisaje și instalații, aportul valoric global la reconstrucția clădirii este de 60%. În consecință, Instanța a reținut în mod corect faptul că este vorba de un imobil nou, ce nu poate face obiectul retrocedării, concluzie ce nu este contrazisă de înscrisul la care face referire reclamanții, procesul - verbal de inventariere din 1949 în care se și consemnează necesitatea reclădirii, nerezultând din probele administrate, că adăugirile ulterioare au reprezentat doar reparații capitale.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.R.C.O. și de O.C.U.U.R.O.S.U.D.M.V.O. împotriva sentinței nr. 121/ CA/ PI din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.