ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3125/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

A.V.A.S. – fostă A.V.A.B., a

chemat în judecată S.I.F. MOLDOVA și a solicitat ca prin sentința care se va

pronunța să fie obligată la plata sumei de 450.000 dolari S.U.A. reprezentând valoarea

obligației de plată provenind din avalizarea de către S.I.F. MOLDOVA a biletelor

la ordin emise de SC E.C. SRL Piatra Neamț, creanță preluată de către A.V.A.S. prin

contractul de cesiune de creanță nr. 166404 din 24 iunie 1999 încheiat cu B.

Reclamanta și-a întemeiat

cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 969, 1652, 1663 C. civ. și art.

42 alin. (2), art. 46 – art. 55 C. com., pentru a susține că în cauză operează

dispozițiile dreptului comun aplicabil și raporturilor juridice dintre

comercianți și nu dispozițiile cambiale. În argumentarea dispozițiilor legale

citate reclamanta a susținut că suma de 450.000 dolari S.U.A., provine din două

convenții de scontare încheiate în baza emiterii a două bilete la ordin avalizate

de F.P.P. II MOLDOVA, în prezent S.I.F. MOLDOVA. În continuare s-a arătat că

biletele la ordin emise de SC E.C. SRL în favoarea B. au fost anulate

irevocabil prin hotărâre judecătorească pentru motive de formă. Reclamanta a susținut

că avalurile acordate de S.I.F. MOLDOVA pe biletele la ordin deși nu produc

efecte cambiale, constituie înscrisuri sub semnătură privată care potrivit art.

978 C. civ., îndeplinesc condițiile de admisibilitate ale conversiei actului

juridic. Autoarea și-a întemeiat cererea pe art. 1652 C. civ. și 42 alin. (2) C.

com., pentru a susține că obligația fidejusorului este comercială și că a

garantat o obligație comercială, că voința fidejusorului de a se obliga este

neîndoielnică și că principiul conversiunii este aplicabil oricărui tip de act

juridic, astfel că actul nul, biletul la ordin, este valabil ca alt act

juridic. În sensul ultimei teze a invocat prevederile art. 105 alin. (1) din

Legea nr. 58/1934.

Litigiul a fost soluționat

de Curtea de Apel Bacău care, prin sentința nr. 158 din 8 septembrie 2006, a

respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune și, în consecință a respins acțiunea ca

prescrisă. Cu privire la prima excepție instanța, a reținut incidența în cauză

a O.U.G. nr. 51/1998, art. 45 pentru motivul că cererea este în legătură cu o

creanță neperformantă preluată de la B. SA. Cea de-a doua excepție a fost

admisă pe considerentul că în cauza dedusă judecății, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 1652, 1663 C. civ. și art. 42, art. 46 – art. 55 C. com. și

nu pe un titlu cambial, iar scopul acestei acțiuni l-a constituit obținerea

unui titlu executoriu. Ținând seama și de fundamentul acțiunii, prima instanță

a reținut că în cauză se aplică termenul general de prescripție de 3 ani

prevăzut de art. 3 și nu termenul de 7 ani prevăzut de art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998

care reglementează prescripția dreptului de a cere executarea silită. S-a mai

stabilit că în raport de data când s-a născut dreptul la acțiune (data

încheierii contractului de cesiune) pe considerentul că la această dată A.V.A.S.

avea posibilitatea fie să valorifice biletele la ordin, fie să pornească o

acțiune pentru obținerea titlului executor, că termenul de prescriție de trei

ani s-a împlinit în anul 2002, cu mult anterior promovării acțiunii.

Împotriva sentinței nr. 158

din 8 septembrie 2006 a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. în termenul

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea excepției

prescripției dreptului la acțiune și casarea hotărârii atacate cu trimiterea

cauzei pentru rejudecare în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

În sprijinul motivului

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pe care l-a invocat în susținerea

recursului, autoarea a argumentat că obligația de plată a intimatei rezultă din

avalizarea a două bilete la ordin emise de SC E.C. SRL în favoarea B., datoria

fiind preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță nr. 166404 din

24 iunie 1999. A susținut în continuare recurenta, că avalurile acordate de S.I.F.

MOLDOVA pe biletele la ordin au fost anulate irevocabil de instanță datorită

unor imperfecțiuni de formă astfel că titlurile de credit anulate chiar dacă nu

produc efecte cambiale au devenit înscrisuri sub semnătură privată care pot fi

valorificate în instanță întrucât operează principiul conversiunii actelor juridice.

Pe aceste argumente,

recurenta și-a fundamentat critica privind greșita aplicare a dispozițiilor

legale din dreptul comun referitoare la prescripția extinctivă ,motivat de faptul

că acțiunea pentru valorificarea creanțelor preluate de A.V.A.S., se supune

unor dispoziții speciale, derogatorii, O.U.G. nr. 51/1998, potrivit cărora

termenul este de 7 ani și curge de la data încheierii contractului de cesiune

de creanță nr. 166404 din 24 iunie 1999.

Potrivit recurentei termenul

special de șapte ani curge de la data preluării creanței asupra debitorului

cedat prin contractul de cesiune întrucât dreptul de a cere executarea silită,

la momentul preluării creanței, nu intrase sub incidența prescripției generale,

art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 fiind deplin aplicabil. Mai mult, recurenta

a considerat că operează și suspendarea prevăzută de legea falimentului

întrucât debitorul cedat s-a aflat în această procedură din 10 ianuarie 2004

până în 23 februarie 2005. După calculul redat în cuprinsul recursului , recurenta

a susținut că termenul de șapte ani nu s-a împlinit și că este îndreptățită să

solicite pentru o corectă aplicare a legii, casarea cu trimitere.

Recursul este nefondat.

Critica de nelegalitate

adusă sentinței fondului vizează norma aplicabilă termenului de prescripție în

raport de temeiul acțiunii. Pentru a răspunde la această problemă se impune mai

întâi precizarea că suma în litigiu a fost preluată de A.V.A.S. prin contractul

de cesiune de creanță nr. 166404 din 24 iunie 1999 încheiat cu Bancorex și

provine din avalizarea a două bilete la ordin emise de debitorul SC E.C.

În al doilea rând este de

remarcat că în cauză s-a încercat executarea cambială și că cele două titluri

de credit au fost anulate pentru nerespectarea condițiilor de formă, prin

hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința nr. 3349 din 22 septembrie 2003

și decizia nr. 113 din 3 mai 2004) în urma admiterii opoziției formulată de S.I.F.

MOLDOVA la somația de executare. În această situație posesorul titlului a promovat

acțiune directă folosindu-se de biletele la ordin ca de simple înscrisuri sub

semnătură privată în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești care să

devină titlu executor, pe baza căruia să poată trece la executarea silită.

Prima subliniere care se impune în raport de aceste precizări este aceea că

recurenta reclamantă nu se află în procedura executării silite ci într-o acțiune

prin care încearcă să valorifice garanția derivând dintr-o obligație cambială.

A treia chestiune care

trebuie precizată înainte de examinarea propusă este aceea că intimatul are

poziția avalistului, care s-a obligat să asigure executarea unei obligații

cambiale asumate de debitorul cambial, iar actul juridic, avalul, îi conferă

acestuia o poziție independentă, autonomă diferită de fidejusiune. Aceasta

înseamnă că avalistul nu este un fidejusor al unui debitor cambial ci un

debitor pe lângă debitorul avalizat ceea ce în plan procesual îl pune în

situația de a cere să i se opună un titlu executor valabil.

În acest context, revenind

la biletele de ordin declarate nule ca titluri de credit și la normele care

reglementează avalul, este evident că avalul dat pe un bilet la ordin nul nu

poate fi convertit în fidejusiune comercială în temeiul art. 969, 1652, 1663 C.

civ. și art. 42 alin. (2), art. 46 – art. 55 C. com. Concluzia precedentă se

bazează pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 58/1934 potrivit cărora avalistul

este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat, obligațiunea sa

fiind valabilă chiar dacă „obligațiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din

orice altă cauză decât un viciu de formă”. Având în vedere că biletele la ordin

pe care își fundamentează acțiunea recurenta au fost anulate nici avalul dat pe

acesta nu mai subzistă. În același sens art. 105 din legea menționată, prevede

că titlul căruia îi lipsește vreuna din condițiile de formă prevăzute de art. 104,

cu excepțiile prevăzute de art. 105 alin. (2) și (3), nu va fi socotit bilet la

ordin. Normele cadru nr. 6/1994 privind comerțul făcut de societățile

comerciale și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin în

baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin , modificată prin

Legea nr. 83/1994, stabilesc la pct. 210 că atunci când biletul la ordin este

nul pentru o cauză oarecare, obligația avalistului se stinge, deoarece el a

înțeles să se oblige numai ca avalist.

Așadar, dispozițiile art. 978

C. civ., la care s-a făcut trimitere devin inaplicabile întrucât conversiunea

presupune considerarea manifestării de voință ca producând efectele unui anumit

act juridic chiar dacă aceasta nu este valabilă ca alt act juridic.

În acest context revenind la

critica de nelegalitate care privește termenul de prescripție și legea

aplicabilă este de reținut că înscrisurile evocate nu sunt titluri executorii,

iar acțiunea a fost promovată pentru obținerea unui titlu executoriu astfel că

nefiind într-o procedură de executare nu se aplică prevederile art. 13 alin. (5)

din O.U.G. nr. 51/1998.

Potrivit acestor prevederi,

în adevăr „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a

creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu

executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie, este de

șapte ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere

executarea silită a fost prescris”.

Textul enunțat se referă la

prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanțelor pentru care

există titlul executor, situație care nu se regăsește în ipoteza speței. În

consecință, corect a reținut instanța de fond că termenul de prescripție este

de trei ani care curge de la data când s-a născut dreptul la acțiune, termen

care s-a împlinit anterior datei de 8 iunie 2006 când a fost promovată

acțiunea.

Pentru toate aceste motive

susținerea potrivit căreia la data încheierii contractului de cesiune, 24 iunie

1999, nu se împlinise termenul pentru a cere executarea silită nu va fi

reținută întrucât posesorul biletelor la ordin avalizate în condițiile mai sus

arătate, declarate apoi nule, a ales să exercite dreptul la acțiune, după ce

executarea silită cambială a eșuat urmare opoziției cambiale admise.

În fine, în cauză nu

operează nici întreruperea cursului prescripției pe perioada cât debitorul principal

SC E.C. SRL s-a aflat în procedura falimentului, pe de o parte pentru că

recurenta se referă la termenul de prescripție de șapte ani prevăzut de O.U.G. nr.

51/1998, care în speță nu este aplicabil, iar pe de altă parte pentru că la

data de 10 ianuarie 2004 când se susține că a început procedura falimentului termenul

pentru valorificarea dreptului la acțiune pentru obținerea titlului era

depășit. De altfel, pentru a beneficia de o astfel de susținere recurenta

trebuia să demonstreze că la data deschiderii procedurii falimentului avea o

acțiune pe rol pentru valorificarea drepturilor sale care s-a suspendat de

drept în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, în vigoare la data respectivă.

În consecință, având în

vedere că nu sunt motive care să afecteze legalitatea, potrivit art. 312 C.

proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței

comerciale nr. 158 din 8 septembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2007.