ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3355/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 4 iulie 2006, V.G. și V.V.

au solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, să oblige pârâtul la calcularea despăgubirilor datorate,

pentru apartamentul nr. 64 situat în București, la nivelul prețului de piață,

potrivit standardelor internaționale.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat că

imobilul a fost abuziv preluat de stat prin confiscare, iar ulterior,

înstrăinat chiriașului prin contract de vânzare-cumpărare.

Sesizată în primă instanță, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ, prin sentința nr. 1729 din 5

septembrie 2006, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului

București, secția civilă, reținând că, potrivit chiar precizării din cererea

introductivă, cadrul procesual este circumscris Legii nr. 10/2001, situație în

care competența în primă instanță revine tribunalului.

Prin sentința nr. 154 din 2 februarie 2007,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată,

cu motivarea că reclamanții nu au urmat procedura obligatorie impusă prin

dispozițiile art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001, situație în care au pierdut

dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin

decizia nr. 503/A din 5 septembrie 2007, a respins ca nefondat apelul

reclamanților.

În cauză, au declarat recurs în termen legal,

reclamanții V.G. și V.V., invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

Se arată în esență, în motivarea căii extraordinare

de atac că datorită exprimării lacunare a Legii nr. 10/2001, au fost în eroare

în legătură cu declanșarea procedurii administrative și nu au formulat

notificare, întrucât deținătorul este o persoană fizică iar nu juridică.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi

respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se

desprinde cu claritate concluzia că, cererile vizând restituirea în natură sau

acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele ce intră în

sfera de aplicare a acestui act normativ, nu se pot circumscrie decât cadrului

procesual și cerințelor impuse prin această reglementare cu caracter special.

Or, una din condițiile sine qua non pentru ca

persoanele îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii stipulate, este

declanșarea procedurii administrative în condițiile art. 22 și urm. din lege,

prin formularea notificării și investirea entității abilitată să o soluționeze.

Termenul prevăzut de lege pentru formularea

notificării este de decădere, alin. (5) al art. 22 stipulând că nerespectarea

lui atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în

natură sau prin echivalent.

Așa cum corect au reținut și instanțele, este lipsită

de suport argumentația reclamanților care au încercat să justifice

nerespectarea dispozițiilor legale privind obligativitatea formulării

notificării, pe considerentul că imobilul este deținut în prezent de o persoană

fizică, respectiv fostul chiriaș, care l-a cumpărat în baza Legii nr. 112/1995.

Or, este chiar ipoteza vizată de dispozițiile art. 20

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text care recunoaște dreptul foștilor

proprietari ale căror imobile au fost vândute cu respectarea prevederilor Legii

nr. 112/1995, de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare.

Alineatul (5) al textului, stabilește și autoritatea

abilitată cu soluționarea unor astfel de cereri, respectiv primarul sau

primarul general al Municipiului București, textul nelăsând niciun fel de

echivoc asupra entității căreia ar urma să-i fie adresată notificarea.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții V.G. și V.V. împotriva

deciziei nr. 503 A din 5 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2008.