ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6120/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6120/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 257/91/2006 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta A.T.C. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul județean Vrancea, anularea deciziei nr. 267 din 20 iunie 2006 emisă de acesta și obligarea pârâtului la soluționarea în fond a notificării. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 68 din 7 februarie 2002 adresată Primăriei Focșani și înaintată spre competentă soluționare Consiliului județean Vrancea, a solicitat restituirea în natură a imobilului casă de locuit și teren situat în Focșani, motivat de faptul că este unica moștenitoare a defunctului său soț, A.D., care la rândul său era moștenitorul defuncților A.G., A.A.
și A.M.F.M. Prin decizia contestată, pârâtul a respins notificarea reclamantei, considerând că aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamanta a solicitat anularea deciziei contestate, precum și obligarea pârâtei să soluționeze notificarea pe fond. Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 1041 din 9 noiembrie 2006, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 267 din 20 iunie 2006 emisă de Consiliul județean Vrancea și a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001. A obligat pârâta să soluționeze notificarea pe fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamanta este soția supraviețuitoare a defunctului A.D., decedat la data de 14 iulie 2000, care este fiul defunctului A.G., decedat la 1 februarie 1962 și al defunctei A.M.F., decedată la data de 17 iulie 1997, și nepotul defunctului A.A., decedat la data de 2 martie 1992. Defunctul A.D., a cărui moștenitoare este reclamanta, este post decedat defuncților de pe urma cărora a rămas imobilul în litigiu. În această situație, reclamanta are calitatea de persoană fizică îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare a lui A.D.
și beneficiază de prevederile Legii nr. 10/2001, art. 4 alin. (2). Prin decizia civilă nr. 78/A din 15 martie 2007, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Consiliul județean Vrancea, reținând următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 888 C. civ., legatul universal este dispoziția prin care testatorul lasă după moartea sa, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale. Legatul universal conferă legatarului chemarea eventuală la întreaga succesiune. Este adevărat că soția supraviețuitoare nu are beneficiul reprezentării succesorale, dar instanța de fond în mod corect a reținut că petenta culege moștenirea de la soțul său ca efect al retransmisiei succesiunii.
Dacă s-ar retroceda numai bunurile ce s-ar afla în patrimoniul fostului proprietar, raportat la moștenirea defunctului de la care s-a preluat bunul de către stat, în cazul succesiunilor succesive nu s-ar mai putea dispune retrocedarea. În speță, dacă nu ar fi intervenit preluarea abuzivă de către stat a imobilului, acesta ar fi fost moștenit de soțul petentei, care l-ar fi lăsat moștenire, mai departe, soției sale. În cauză nu se pune problema aplicării reprezentării succesorale, întrucât A.D. a supraviețuit părinților și unchiului său, pe care i-a moștenit. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul județean Vrancea, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâtul arată că potrivit dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază persoanele îndreptățite, foști proprietari ai imobilului, cât și moștenitorii acestora. Reclamanta A.T.C. nu are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, și nici calitatea de moștenitoare față de proprietarii imobilului (A.V., B.V., C.M. și M.E.) potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel, prin constatarea faptului că reclamanta-intimată, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului A.D., nu are beneficiul reprezentării succesorale, nu face altceva decât să constate lipsa calității de moștenitoare a acesteia față de foștii proprietari ai imobilului.
Intimata-reclamantă nu poate să culeagă în baza legatului universal de la soțul său decedat, moștenirea acestuia ca efect al retransmisiei succesiunii, așa cum nelegal a reținut instanța de apel, deoarece imobilul preluat abuziv, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este adus la masa succesorală a foștilor proprietari și nu direct în patrimoniul defunctului A.D. Or, dacă nu ar fi fost decedat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, A.D. ar fi avut posibilitatea să notifice Consiliul județean Vrancea, notificare ce ar fi echivalat, potrivit dispozițiilor legale, cu acceptarea moștenirii și reîntregirea patrimoniului său cu cota parte ce-i revenea din imobilul revendicat de pe urma bunicilor săi A.V.
și M.C., doi din cei patru foști proprietari ai imobilului. Examinând decizia în raport de motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Intimata-reclamantă A.T.C. a notificat Primăria Focșani să-i restituie imobilul casă de locuit și terenul aferent situat în Focșani, notificare ce a fost înaintată spre competentă soluționare Consiliului județean Vrancea. În motivarea notificării s-a arătat că soțul său, A.D., decedat la 19 iulie 2000, era moștenitorul defuncților A.G., A.M.F. C. și A.A., de pe urma cărora a rămas imobilul în litigiu. În speță, legal a apreciat instanța de apel că nu se aplică instituția reprezentării succesorale, intimata-reclamantă având vocația de a culege întreaga succesiune a soțului său ca moștenitoare legală și testamentară.
În calitate de moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului în litigiu, defunctului A.D. i s-a transmis întreaga succesiune a acestora, având vocația de a culege atât bunurile existente în patrimoniul lor, cât și cele care urmau să intre în patrimoniul acestora, pe care la rândul său a transmis-o intimatei-reclamante, în calitate de soție supraviețuitoare. Față de aceste considerente, se constată că instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atunci când au constatat că intimata-reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile acestei legi, pentru a solicita restituirea imobilului în litigiu.
Așa fiind, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul județean Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul județean Vrancea împotriva deciziei nr. 78 A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.