ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1857/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1857/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1418/C/2003,

întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reclamantul A.A.A. a solicitat instanței să-l

oblige pe pârâtul Consiliul Județean Vrancea, să-i restituie în natură terenul

în suprafață de 2000

mp situat în Focșani, să

i se restituie prin echivalent suprafața de

teren care nu i se poate

restitui în natură și să i se acorde despăgubiri bănești pentru construcția

care nu i se poate restitui în natură.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

este moștenitorul unchiului său, A.M.A., care a avut în proprietate un imobil

compus din casă și teren, situat în Focșani, imobil care a fost naționalizat în

anul 1950 și care în prezent se află în administrarea Muzeului Vrancea.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Județean

Vrancea a solicitat să fie introdusă în cauză Primăria municipiului Focșani, în

calitate de pârâtă, motivat de faptul că o parte din imobil, respectiv

suprafața de 148,34 mp teren și o clădire anexă a fost expropriată prin

decretul de expropriere nr. 492 din 31 decembrie 1983 iar potrivit art. 11 și art.

33 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor expropriate, notificarea se

adresează primăriei. A solicitat totodată să se constate că are calitate

procesuală pasivă doar pentru restul imobilului, că preluarea fost abuzivă și

că în prezent imobilul aparține domeniului public al județului Vrancea. A cerut

să fie respinsă acțiunea ca prematur introdusă, cu motivarea că notificarea nu

a fost încă soluționată, iar dreptul la acțiune se naște din momentul în care

persoana îndreptățită primește dispoziția sau decizia motivată.

Ca urmare a

întâmpinării formulate de pârât, reclamantul a depus precizări

prin care a înțeles să cheme în judecată și Primăria municipiului

Focșani, solicitând să fie obligată să-i restituie în natură imobilul iar în

subsidiar, să-i acorde despăgubiri bănești pentru partea de imobil care a fost

expropriată.

A solicitat, de asemenea, ca pârâtul Consiliul

județean Vrancea să fie obligat să-i restituie imobilul în natură, pentru că a

fost preluat fără titlu, împrejurare pe care o recunoaște însuși pârâtul, prin

întâmpinarea pe care a formulat-o.

Instanța de fond a pus în discuția părților, la

termenul din 19 februarie 2004, calitatea procesuală activă a reclamantului,

motivat de faptul că la data preluării imobilului de către stat, era în

proprietatea defunctei A.M. și a acordat termen pentru pregătirea apărării.

La termenul din 4 martie 2004, pârâtul

Consiliul Județean Vrancea a depus la dosar dispoziția nr. 166 din 12 decembrie

2001, prin care s-a soluționat notificarea formulată de W.N. și E.R.M. pentru

același imobil.

În consecință, reclamantul A.A. a formulat o

nouă acțiune, înregistrată la nr. 117 C/2004, prin care a chemat în judecată pe

pârâții W.N., E.R.M. și Consiliul județean Vrancea și a solicitat să se anuleze

dispoziția nr. 166 din 12 decembrie 2001.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

pârâții au formulat notificarea ca moștenitori ai defuncților A.N. și A.R.,

deși nu aveau calitatea

de persoane

îndreptățite să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind doar

legatari

cu titlu particular ai defunctei A.R. și nu puteau solicita imobilul în litigiu

în baza testamentului, pentru că nu figura în testament. A mai arătat că

imobilul a aparținut defunctului A.M.A., decedat la data de 08 septembrie 1940,

având ca moștenitori pe A.M., soție supraviețuitoare, post decedată la 09

martie 1962, A.N., fiu post decedat la 05 iunie 1969, (căsătorit cu A.R.) și A.T.,

fiu post decedat la 01 aprilie 1981, fără soție și fără copii. Reclamantul a

susținut că este singurul care are calitate de moștenitor de pe urma celor trei

defuncți, așa cum rezultă din certificatele de calitate succesorală pe care

Ie-a depus la dosar.

Consiliul județean Vrancea a invocat excepția

privind lipsei calității

procesuale active

a reclamantului și a cerut respingerea acțiunii.

A arătat că la decesul proprietarului (A.M.A.),

imobilul a revenit, prin actul de împărțeală voluntară, soției supraviețuitoare

(A.M.) , iar după decesul acesteia, a revenit fiilor, T. și N. Cum A.N. a fost

succedat de soția sa, A.R. iar pârâții W.N. și E.R.M. sunt nepoții ei de frate,

aceștia erau îndreptățiți să solicite imobilul în litigiu.

W.N. și E.R.M. au formulat întâmpinare, prin

care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, precizând că dreptul lor de a

solicita imobilul rezultă din calitatea de succesori legali ai defunctei A.R.

și nu din calitatea de succesori testamentari, așa cum susține reclamantul.

La termenul din 8

aprilie 2004, cele două acțiuni au fost conexate.

Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin

sentința nr. 137 din 29 aprilie 2004, a admis excepția lipsei calității

procesuale active, invocată din oficiu în dosarul nr. 1418/C/2003 și în

consecință:

A respins acțiunea civilă pentru restituire

imobil formulată de reclamantul A.A.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul

Județean Vrancea și Primăria municipiului Focșani, pentru lipsa calității

procesuale active.

A admis excepția privind lipsa calității

procesuale active, invocată de

pârâtul

Consiliul județean Vrancea în dosarul nr. 117/C/2004.

A respins acțiunea civilă pentru anularea

dispoziției nr. 166 din 12 decembrie 2001 formulată de reclamantul A.A.A. în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Vrancea, W.N. și E.R.M., ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a

reținut că proprietarul imobilului în litigiu a fost A.M.A., care a decedat în

anul 1940 și că prin actul de împărțeală voluntară încheiat la data de 21

aprilie 1943 între moștenitorii acestuia, A.A.T. și A.A.N. - în calitate de fii

și A.M. - în calitate de soție supraviețuitoare, imobilul a revenit lui A.M.

Față de A.M., reclamantul nu are vocație

succesorală deoarece aceasta avut doi fii, respectiv pe A.N. și pe A.T.

A.N. a decedat în anul 1962, fiind succedat de

soția sa, A. (născută W.) R. și de fratele său, A.T. (fiind în viață, fratele A.T.,

vărul A.M.A. nu putea veni la succesiune).

A.T.

a decedat în anul 1981, fără soție și copii.

A.R. a decedat în anul 1990, fiind succedată de

fratele ei, W.V., care, la rândul său, a fost succedat de W.N. și E.R.M., în

calitate de fiu și, respectiv, fiică.

Instanța de fond a statuat că reclamantul A.A.

nu are vocație succesorală la succesiunea defunctei A.M. pentru că aceasta este

soția fratelui bunicului său, care este post decedată soțului și nu există grad

de rudenie

între reclamant și defunctă. A

mai statuat că reclamantul este nepot din văr primar

al defunctului A.T.,

și, fiind moștenitor colateral de gradul V, nu poate veni la succesiunea

acestuia.

Pârâții W.N. și E.R.M. sunt îndreptățiți să

solicite imobilul pentru că o moștenesc pe mătușa lor, W.R., față de care sunt

moștenitori de gradul trei, iar aceasta, față de proprietara A.M., are aceeași

poziție ca și soțul său, A.N. (care era fiul lui A.M.).

Pentru că reclamantul nu are calitate de

moștenitor față de persoana care era proprietară la data deposedării, instanța

a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea

pentru restituirea imobilului în litigiu și acțiunea privind anularea

dispoziției nr. 166/2003.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin

decizia nr. 1068 A din 19 august

2004, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.A.A., în baza

acelorași

considerente.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul A.A.A.

în dezvoltarea motivelor de recurs, A.A.A. a

susținut, în esență, că în mod greșit instanțele de fond și apel au stabilit că

este rudă de gradul V cu A.T. deoarece la succesiunea acestuia avea vocație, în

calitate de văr primar și unic moștenitor, tatăl său, A.M.A. și că astfel are

dreptul de a moșteni de la A.T. ceea ce avea dreptul să moștenească tatăl său,

al cărui unic moștenitor este, la rândul său; instanța de apel a aplicat greșit

legea când a constatat că nu are vocație succesorală după A.M. (mama lui A.T.),

în timp ce pârâților W. Ie-a recunoscut această vocație și că din înscrisurile

depuse la dosar (titlul de proprietate nr. 133318 din 15 august 2002 emis în

temeiul Legii nr. 18/1991 și actul autentic de dezmembrare și partaj voluntar

nr. 1430 din 29 august 2002 încheiat cu pârâta E.R.M.) reiese că a fost

recunoscut de chiar pârâții din prezenta cauză ca moștenitor al lui A.N. și A.T.

iar aceste înscrisuri sunt de natură să ducă la înlăturarea motivării instanței

de apel în sensul că nu are calitate de moștenitor și deci nici calitate

procesuală activă. Reclamantul a mai arătat că în mod greșit instanța de apel a

reținut în considerentele deciziei că tatăl său ar fi A.M., când, de fapt,

tatăl său este A.M.A., care avea dreptul la moștenirea lui A.T.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele care succed.

Imobilul în litigiu, situat în Focșani a fost

proprietatea lui A.M.A. (născut în anul 1878 și decedat în anul 1940 - fila 7

din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea). Prin actul de împărțeală voluntară

a activului și pasivului succesoral de pe urma defunctului A.M.A., încheiat

între moștenitorii acestuia: A.M. (soție supraviețuitoare),

A.A.N. (fiu) și A.A.T. (fiu), imobilul în litigiu

a intrat în proprietatea

lui A.M..

A.M. a decedat în anul 1962,

moștenitorii acesteia fiind cei doi fii ai săi, A.A.N. și A.A.T.

A.A.N. a decedat în anul 1969,

moștenitorii acestuia fiind A.R. - soția supraviețuitoare și A.A.T. - fratele

său.

A.A.T. a decedat în anul 1981, fără a avea

soție supraviețuitoare sau copii.

A.R. (născută W.) a decedat în anul 1990,

moștenitorul acesteia fiind W.V. - în calitate de frate.

W.V. a decedat în anul 1995,

moștenitorii acestuia fiind W.N. - fiu și E.R.M. - fiică.

A.M.A. (născut în anul 1878, decedat în anul

1940), primul

proprietar al imobilului, a

fost frate cu A.M.M. (născut în anul 1881, decedat

în anul 1960 — fila 8

din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea).

A.M.M. a decedat în anul 1960, având un

fiu: A.M.A.. (născut în anul 1913 -fila 9 din dosarul nr. 1418/2003 al

Tribunalului Vrancea

A.M.A.,

la rândul său, a decedat în anul 1985, având un fiu: pe A.A.A.

, reclamantul din prezenta cauză.

Reclamantul a formulat cererea de chemare în

judecată cu privire la imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001,

susținând că este moștenitorul defunctului său unchi, A.M.A. (decedat în anul

1940) iar ulterior, că este unicul moștenitor al defuncților A.M., A.N. și A.T.,

că moștenitorul lui A.T. a fost tatăl său, A.M.A., în calitate de văr primar și

că, în calitate de descendent al tatălui său, are calitatea de persoană

îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Aceste susțineri au fost reiterate și în

recurs, reclamantul prevalându-se de vocația succesorală pe care tatăl său, A.M.A.

ar fi avut-o la moștenirea lui A.A.T. - care, la rându-i, a succedat-o atât pe A.M.

cât și pe A.N., pentru a cere instanței să constate că are calitate procesuală

activă de a formula acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul

în litigiu și de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act

normativ.

Potrivit art. 666 C. civ., „în linie colaterală,

reprezentarea este admisă în privința copiilor și descendenților fraților și

surorilor defunctului (...)".

Art. 675 C. civ. prevede că „în lipsa de frați

sau surori sau de descendenți dintrânșii și în lipsă de ascendenți, succesiunea

se dă rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat", art. 676

din același cod (astfel

cum a fost

modificat prin art. 4 al Legii din 28 iulie 1928 privind impozitul progresiv

pe

succesiuni menținut prin art. 6 al Legii nr. 319/1944) dispunând că rudele

succed până la al patrulea grad inclusiv.

Față de

dispozițiile textelor de lege redate reiese că, în speță, reclamantul, nepot

din văr primar al defunctului A.T., este rudă colaterală de grad V și

nu poate veni la succesiunea acestuia nici în nume propriu și nici prin

reprezentare, ca moștenitor al tatălui său, care era văr primar cu A.T.

întrucât regimul juridic al reprezentării în materie succesorală, constituie o

excepție de la principiile devoluțiunii legale iar dispozițiile prin care este

instituită, sunt de strictă interpretare.

Certificatul de calitate de moștenitor nr. 54

din 23 februarie 2004 emis de notar

public T.R.

depus de reclamant la dosar (fila 89 din dosarul nr. 1418/2003 al

Tribunalului Vrancea)

nu face decât să constate calitatea de moștenitor

a lui A.M.A.

la succesiunea de pe urma defunctului A.A.T., în calitate

de „văr primar din unchi A.M.M., predecedat în anul 1960, decedat la data de 3

noiembrie 1985".

De altfel, chiar dacă A.M.A. (tatăl

reclamantului, care a decedat în anul 1985) avea vocație succesorală la

moștenirea rămasă de pe urma lui A.A.T. (decedat în anul 1981), în calitate de

văr primar, respectiv de rudă colaterală de grad IV), nu există dovada că și-ar

fi fructificat și materializat această vocație succesorală prin acceptarea succesiunii,

în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. și în modalitățile prevăzute de art.

689 din același cod, pentru ca, la rândul său, reclamantul să poată pretinde

acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul

care face obiectul de

reglementare al

legii, al cărui proprietar a fost A.A.T.

Reclamantul ar fi

putut emite pretenții cu privire la bunurile defunctului A.A.T.

în temeiul Legii nr. 10/2001 numai în situația în care tatăl său - A.M.A.

- s-ar fi aflat în viață la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 și, chiar

dacă n-ar fi inițiat procedura

dezbaterii succesiunii lui A.A.T., ar fi formulat notificare pentru bunurile

care s-au aflat în proprietatea acestuia - conform art. 4 alin. (2) și (3) din

lege - iar ulterior ar fi decedat, reclamantul A.A.A. putând astfel moșteni

toate drepturile ce i s-ar fi cuvenit tatălui său.

Or tatăl reclamantului a decedat în anul 1985

și, astfel fiind, reclamantul, deși se află în grad de rudenie cu defunctul A.T.,

nu face parte din categoria rudelor care să-l poată moșteni: nici prin

reprezentare, date fiind dispozițiile art. 666 C. civ., nici în nume propriu,

întrucât este rudă colaterală de gradul V iar conform art. 676 C. civ., astfel

cum a fost modificat, rudele succed doar până la al patrulea grad inclusiv.

Faptul că în titlul de proprietate nr. 133318

din 15 august 2002 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 și în actul autentic de

dezmembrare și partaj voluntar nr. 1430 din 29 august 2002 prin care s-a

împărțit terenul ce face obiectul acestui titlu de proprietate, A.A.A.

(reclamantul din prezenta cauză) este menționat, alături de E.R.M., ca

moștenitor al lui A.N. și A.R., nu înlătură obligația impusă instanței ce a

fost investită cu soluționarea acțiunii întemeiată pe Legea nr. 10/2001, de a

stabili dacă reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii prevăzute de acest act normativ, potrivit legii civile române,

astfel cum dispuneau dispozițiile art. 4.5 din normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

În speță, pentru

considerentele arătate, se constată că instanțele de fond și

apel, au făcut o legală aplicare a legii când au stabilit că:

reclamantul A.A. nu are vocație succesorală la succesiunea defunctei A.M.

pentru că aceasta este soția fratelui bunicului său, este post decedată soțului

și nu există

grad de rudenie între

reclamant și defunctă; susținerea reclamantului în sensul că

A.M. a fost

succedată de A.T. și A.N. și că reclamantul ar veni cel puțin la succesiunea

lui A.T., în calitate de nepot de văr și ar fi îndreptățit cel puțin la cota

acestuia nu poate fi primită în raport cu art. 676 C. civ.; pârâții W. sunt

îndreptățiți să solicite imobilul pentru că o moștenesc pe mătușa lor, W.R.,

față de care sunt moștenitori de gradul trei și că reclamantul, nefiind

moștenitor față de persoana care era proprietară la data deposedării, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, nu poate beneficia de măsurile reparatorii neavând calitate procesuală

activă nici în acțiunea privind restituirea în natură a imobilului, nici în

acțiunea privind anularea Dispoziției nr. 166/2001 emisă în temeiul Legii nr.

10/2001.

În același context, este de reținut că nici

sentința nr. 1243 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Panciu, de

care reclamantul a înțeles să se prevaleze în recurs (prin care se constată că A.A.A.

are vocație succesorală la succesiunea defuncților A.A.T. și A.A.N.) nu este de

natură a schimba soluția pronunțată de instanța de fond și confirmată de cea de

apel deoarece hotărârea menționată a fost pronunțată în contradictoriu cu

pârâta S.M. și nu cu pârâții W.N. și E.R.M., față

de care nu se bucură de autoritate de lucru judecat, sentința având

putere relativă numai între părțile litigante și succesorii lor și neputând fi

opusă terților care nu au

luat parte la judecată.

Nici faptul că instanța de apel a reținut, în

considerente, că numele tatălui reclamantului este M. și nu A. nu are vreo

relevanță asupra soluției care, pentru temeiurile arătate, a fost pronunțată cu

aplicarea corectă a legii, iar eroarea semnalată poate fi îndreptată conform

art. 281 C. proc. civ.

Față de considerentele menționate, se constată

că decizia atacată este legală iar recursul va fi respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuielile de judecată și cum, în speță, intimații-pârâți W.N.

și E.R.M.

au solicitat cheltuieli de

judecată reprezentând onorariu de avocat, care

au fost justificate cu

chitanța depusă la dosar, recurentul-reclamant va fi obligat la plata acestora.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul A.A.A. împotriva deciziei nr. 1068 A din 19 august 2004 a Curții de

Apel Galați, secția civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la 2600 RON

cheltuieli de judecată către intimații-pârâți W.N. și E.R.M.

Irevocabilă.

Pronunțata, în ședință publică, astăzi 27 februarie 2007.