ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1857/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1418/C/2003, întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reclamantul A.A.A. a solicitat instanței să-l oblige pe pârâtul Consiliul Județean Vrancea, să-i restituie în natură terenul în suprafață de 2000 mp situat în Focșani, să i se restituie prin echivalent suprafața de teren care nu i se poate restitui în natură și să i se acorde despăgubiri bănești pentru construcția care nu i se poate restitui în natură. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este moștenitorul unchiului său, A.M.A., care a avut în proprietate un imobil compus din casă și teren, situat în Focșani, imobil care a fost naționalizat în anul 1950 și care în prezent se află în administrarea Muzeului Vrancea.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Județean Vrancea a solicitat să fie introdusă în cauză Primăria municipiului Focșani, în calitate de pârâtă, motivat de faptul că o parte din imobil, respectiv suprafața de 148,34 mp teren și o clădire anexă a fost expropriată prin decretul de expropriere nr. 492 din 31 decembrie 1983 iar potrivit art. 11 și art. 33 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor expropriate, notificarea se adresează primăriei. A solicitat totodată să se constate că are calitate procesuală pasivă doar pentru restul imobilului, că preluarea fost abuzivă și că în prezent imobilul aparține domeniului public al județului Vrancea. A cerut să fie respinsă acțiunea ca prematur introdusă, cu motivarea că notificarea nu a fost încă soluționată, iar dreptul la acțiune se naște din momentul în care persoana îndreptățită primește dispoziția sau decizia motivată.

Ca urmare a întâmpinării formulate de pârât, reclamantul a depus precizări prin care a înțeles să cheme în judecată și Primăria municipiului Focșani, solicitând să fie obligată să-i restituie în natură imobilul iar în subsidiar, să-i acorde despăgubiri bănești pentru partea de imobil care a fost expropriată. A solicitat, de asemenea, ca pârâtul Consiliul județean Vrancea să fie obligat să-i restituie imobilul în natură, pentru că a fost preluat fără titlu, împrejurare pe care o recunoaște însuși pârâtul, prin întâmpinarea pe care a formulat-o. Instanța de fond a pus în discuția părților, la termenul din 19 februarie 2004, calitatea procesuală activă a reclamantului, motivat de faptul că la data preluării imobilului de către stat, era în proprietatea defunctei A.M.

și a acordat termen pentru pregătirea apărării. La termenul din 4 martie 2004, pârâtul Consiliul Județean Vrancea a depus la dosar dispoziția nr. 166 din 12 decembrie 2001, prin care s-a soluționat notificarea formulată de W.N. și E.R.M. pentru același imobil. În consecință, reclamantul A.A. a formulat o nouă acțiune, înregistrată la nr. 117 C/2004, prin care a chemat în judecată pe pârâții W.N., E.R.M. și Consiliul județean Vrancea și a solicitat să se anuleze dispoziția nr. 166 din 12 decembrie 2001. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâții au formulat notificarea ca moștenitori ai defuncților A.N. și A.R., deși nu aveau calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind doar legatari cu titlu particular ai defunctei A.R.

și nu puteau solicita imobilul în litigiu în baza testamentului, pentru că nu figura în testament. A mai arătat că imobilul a aparținut defunctului A.M.A., decedat la data de 08 septembrie 1940, având ca moștenitori pe A.M., soție supraviețuitoare, post decedată la 09 martie 1962, A.N., fiu post decedat la 05 iunie 1969, (căsătorit cu A.R.) și A.T., fiu post decedat la 01 aprilie 1981, fără soție și fără copii. Reclamantul a susținut că este singurul care are calitate de moștenitor de pe urma celor trei defuncți, așa cum rezultă din certificatele de calitate succesorală pe care Ie-a depus la dosar. Consiliul județean Vrancea a invocat excepția privind lipsei calității procesuale active a reclamantului și a cerut respingerea acțiunii.

A arătat că la decesul proprietarului (A.M.A.), imobilul a revenit, prin actul de împărțeală voluntară, soției supraviețuitoare (A.M.) , iar după decesul acesteia, a revenit fiilor, T. și N. Cum A.N. a fost succedat de soția sa, A.R. iar pârâții W.N. și E.R.M. sunt nepoții ei de frate, aceștia erau îndreptățiți să solicite imobilul în litigiu. W.N. și E.R.M. au formulat întâmpinare, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, precizând că dreptul lor de a solicita imobilul rezultă din calitatea de succesori legali ai defunctei A.R. și nu din calitatea de succesori testamentari, așa cum susține reclamantul. La termenul din 8 aprilie 2004, cele două acțiuni au fost conexate. Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința nr. 137 din 29 aprilie 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu în dosarul nr. 1418/C/2003 și în consecință: A respins acțiunea civilă pentru restituire imobil formulată de reclamantul A.A.A.

în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Vrancea și Primăria municipiului Focșani, pentru lipsa calității procesuale active. A admis excepția privind lipsa calității procesuale active, invocată de pârâtul Consiliul județean Vrancea în dosarul nr. 117/C/2004. A respins acțiunea civilă pentru anularea dispoziției nr. 166 din 12 decembrie 2001 formulată de reclamantul A.A.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Vrancea, W.N. și E.R.M., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că proprietarul imobilului în litigiu a fost A.M.A., care a decedat în anul 1940 și că prin actul de împărțeală voluntară încheiat la data de 21 aprilie 1943 între moștenitorii acestuia, A.A.T.

și A.A.N. - în calitate de fii și A.M. - în calitate de soție supraviețuitoare, imobilul a revenit lui A.M. Față de A.M., reclamantul nu are vocație succesorală deoarece aceasta avut doi fii, respectiv pe A.N. și pe A.T. A.N. a decedat în anul 1962, fiind succedat de soția sa, A. (născută W.) R. și de fratele său, A.T. (fiind în viață, fratele A.T., vărul A.M.A. nu putea veni la succesiune). A.T. a decedat în anul 1981, fără soție și copii. A.R. a decedat în anul 1990, fiind succedată de fratele ei, W.V., care, la rândul său, a fost succedat de W.N. și E.R.M., în calitate de fiu și, respectiv, fiică. Instanța de fond a statuat că reclamantul A.A. nu are vocație succesorală la succesiunea defunctei A.M.

pentru că aceasta este soția fratelui bunicului său, care este post decedată soțului și nu există grad de rudenie între reclamant și defunctă. A mai statuat că reclamantul este nepot din văr primar al defunctului A.T., și, fiind moștenitor colateral de gradul V, nu poate veni la succesiunea acestuia. Pârâții W.N. și E.R.M. sunt îndreptățiți să solicite imobilul pentru că o moștenesc pe mătușa lor, W.R., față de care sunt moștenitori de gradul trei, iar aceasta, față de proprietara A.M., are aceeași poziție ca și soțul său, A.N. (care era fiul lui A.M.). Pentru că reclamantul nu are calitate de moștenitor față de persoana care era proprietară la data deposedării, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea pentru restituirea imobilului în litigiu și acțiunea privind anularea dispoziției nr. 166/2003.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 1068 A din 19 august 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.A.A., în baza acelorași considerente. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.A.A. în dezvoltarea motivelor de recurs, A.A.A. a susținut, în esență, că în mod greșit instanțele de fond și apel au stabilit că este rudă de gradul V cu A.T. deoarece la succesiunea acestuia avea vocație, în calitate de văr primar și unic moștenitor, tatăl său, A.M.A. și că astfel are dreptul de a moșteni de la A.T. ceea ce avea dreptul să moștenească tatăl său, al cărui unic moștenitor este, la rândul său; instanța de apel a aplicat greșit legea când a constatat că nu are vocație succesorală după A.M.

(mama lui A.T.), în timp ce pârâților W. Ie-a recunoscut această vocație și că din înscrisurile depuse la dosar (titlul de proprietate nr. 133318 din 15 august 2002 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 și actul autentic de dezmembrare și partaj voluntar nr. 1430 din 29 august 2002 încheiat cu pârâta E.R.M.) reiese că a fost recunoscut de chiar pârâții din prezenta cauză ca moștenitor al lui A.N. și A.T. iar aceste înscrisuri sunt de natură să ducă la înlăturarea motivării instanței de apel în sensul că nu are calitate de moștenitor și deci nici calitate procesuală activă. Reclamantul a mai arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că tatăl său ar fi A.M., când, de fapt, tatăl său este A.M.A., care avea dreptul la moștenirea lui A.T.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed. Imobilul în litigiu, situat în Focșani a fost proprietatea lui A.M.A. (născut în anul 1878 și decedat în anul 1940 - fila 7 din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea). Prin actul de împărțeală voluntară a activului și pasivului succesoral de pe urma defunctului A.M.A., încheiat între moștenitorii acestuia: A.M. (soție supraviețuitoare), A.A.N. (fiu) și A.A.T. (fiu), imobilul în litigiu a intrat în proprietatea lui A.M.. A.M. a decedat în anul 1962, moștenitorii acesteia fiind cei doi fii ai săi, A.A.N. și A.A.T. A.A.N. a decedat în anul 1969, moștenitorii acestuia fiind A.R.

- soția supraviețuitoare și A.A.T. - fratele său. A.A.T. a decedat în anul 1981, fără a avea soție supraviețuitoare sau copii. A.R. (născută W.) a decedat în anul 1990, moștenitorul acesteia fiind W.V. - în calitate de frate. W.V. a decedat în anul 1995, moștenitorii acestuia fiind W.N. - fiu și E.R.M. - fiică. A.M.A. (născut în anul 1878, decedat în anul 1940), primul proprietar al imobilului, a fost frate cu A.M.M. (născut în anul 1881, decedat în anul 1960 — fila 8 din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea). A.M.M. a decedat în anul 1960, având un fiu: A.M.A.. (născut în anul 1913 -fila 9 din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea A.M.A., la rândul său, a decedat în anul 1985, având un fiu: pe A.A.A.

, reclamantul din prezenta cauză. Reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată cu privire la imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, susținând că este moștenitorul defunctului său unchi, A.M.A. (decedat în anul 1940) iar ulterior, că este unicul moștenitor al defuncților A.M., A.N. și A.T., că moștenitorul lui A.T. a fost tatăl său, A.M.A., în calitate de văr primar și că, în calitate de descendent al tatălui său, are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Aceste susțineri au fost reiterate și în recurs, reclamantul prevalându-se de vocația succesorală pe care tatăl său, A.M.A. ar fi avut-o la moștenirea lui A.A.T. - care, la rându-i, a succedat-o atât pe A.M.

cât și pe A.N., pentru a cere instanței să constate că are calitate procesuală activă de a formula acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu și de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ. Potrivit art. 666 C. civ., „în linie colaterală, reprezentarea este admisă în privința copiilor și descendenților fraților și surorilor defunctului (...)". Art. 675 C. civ. prevede că „în lipsa de frați sau surori sau de descendenți dintrânșii și în lipsă de ascendenți, succesiunea se dă rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat", art. 676 din același cod (astfel cum a fost modificat prin art. 4 al Legii din 28 iulie 1928 privind impozitul progresiv pe succesiuni menținut prin art. 6 al Legii nr. 319/1944) dispunând că rudele succed până la al patrulea grad inclusiv.

Față de dispozițiile textelor de lege redate reiese că, în speță, reclamantul, nepot din văr primar al defunctului A.T., este rudă colaterală de grad V și nu poate veni la succesiunea acestuia nici în nume propriu și nici prin reprezentare, ca moștenitor al tatălui său, care era văr primar cu A.T. întrucât regimul juridic al reprezentării în materie succesorală, constituie o excepție de la principiile devoluțiunii legale iar dispozițiile prin care este instituită, sunt de strictă interpretare. Certificatul de calitate de moștenitor nr. 54 din 23 februarie 2004 emis de notar public T.R. depus de reclamant la dosar (fila 89 din dosarul nr. 1418/2003 al Tribunalului Vrancea) nu face decât să constate calitatea de moștenitor a lui A.M.A.

la succesiunea de pe urma defunctului A.A.T., în calitate de „văr primar din unchi A.M.M., predecedat în anul 1960, decedat la data de 3 noiembrie 1985". De altfel, chiar dacă A.M.A. (tatăl reclamantului, care a decedat în anul 1985) avea vocație succesorală la moștenirea rămasă de pe urma lui A.A.T. (decedat în anul 1981), în calitate de văr primar, respectiv de rudă colaterală de grad IV), nu există dovada că și-ar fi fructificat și materializat această vocație succesorală prin acceptarea succesiunii, în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. și în modalitățile prevăzute de art. 689 din același cod, pentru ca, la rândul său, reclamantul să poată pretinde acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul care face obiectul de reglementare al legii, al cărui proprietar a fost A.A.T.

Reclamantul ar fi putut emite pretenții cu privire la bunurile defunctului A.A.T. în temeiul Legii nr. 10/2001 numai în situația în care tatăl său - A.M.A. - s-ar fi aflat în viață la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, chiar dacă n-ar fi inițiat procedura dezbaterii succesiunii lui A.A.T., ar fi formulat notificare pentru bunurile care s-au aflat în proprietatea acestuia - conform art. 4 alin. (2) și (3) din lege - iar ulterior ar fi decedat, reclamantul A.A.A. putând astfel moșteni toate drepturile ce i s-ar fi cuvenit tatălui său.

Or tatăl reclamantului a decedat în anul 1985 și, astfel fiind, reclamantul, deși se află în grad de rudenie cu defunctul A.T., nu face parte din categoria rudelor care să-l poată moșteni: nici prin reprezentare, date fiind dispozițiile art. 666 C. civ., nici în nume propriu, întrucât este rudă colaterală de gradul V iar conform art. 676 C. civ., astfel cum a fost modificat, rudele succed doar până la al patrulea grad inclusiv. Faptul că în titlul de proprietate nr. 133318 din 15 august 2002 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 și în actul autentic de dezmembrare și partaj voluntar nr. 1430 din 29 august 2002 prin care s-a împărțit terenul ce face obiectul acestui titlu de proprietate, A.A.A. (reclamantul din prezenta cauză) este menționat, alături de E.R.M., ca moștenitor al lui A.N.

și A.R., nu înlătură obligația impusă instanței ce a fost investită cu soluționarea acțiunii întemeiată pe Legea nr. 10/2001, de a stabili dacă reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, potrivit legii civile române, astfel cum dispuneau dispozițiile art. 4.5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003. În speță, pentru considerentele arătate, se constată că instanțele de fond și apel, au făcut o legală aplicare a legii când au stabilit că: reclamantul A.A. nu are vocație succesorală la succesiunea defunctei A.M. pentru că aceasta este soția fratelui bunicului său, este post decedată soțului și nu există grad de rudenie între reclamant și defunctă; susținerea reclamantului în sensul că A.M.

a fost succedată de A.T. și A.N. și că reclamantul ar veni cel puțin la succesiunea lui A.T., în calitate de nepot de văr și ar fi îndreptățit cel puțin la cota acestuia nu poate fi primită în raport cu art. 676 C. civ.; pârâții W. sunt îndreptățiți să solicite imobilul pentru că o moștenesc pe mătușa lor, W.R., față de care sunt moștenitori de gradul trei și că reclamantul, nefiind moștenitor față de persoana care era proprietară la data deposedării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu poate beneficia de măsurile reparatorii neavând calitate procesuală activă nici în acțiunea privind restituirea în natură a imobilului, nici în acțiunea privind anularea Dispoziției nr. 166/2001 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

În același context, este de reținut că nici sentința nr. 1243 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Panciu, de care reclamantul a înțeles să se prevaleze în recurs (prin care se constată că A.A.A. are vocație succesorală la succesiunea defuncților A.A.T. și A.A.N.) nu este de natură a schimba soluția pronunțată de instanța de fond și confirmată de cea de apel deoarece hotărârea menționată a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta S.M. și nu cu pârâții W.N. și E.R.M., față de care nu se bucură de autoritate de lucru judecat, sentința având putere relativă numai între părțile litigante și succesorii lor și neputând fi opusă terților care nu au luat parte la judecată.

Nici faptul că instanța de apel a reținut, în considerente, că numele tatălui reclamantului este M. și nu A. nu are vreo relevanță asupra soluției care, pentru temeiurile arătate, a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, iar eroarea semnalată poate fi îndreptată conform art. 281 C. proc. civ. Față de considerentele menționate, se constată că decizia atacată este legală iar recursul va fi respins ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și cum, în speță, intimații-pârâți W.N. și E.R.M. au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, care au fost justificate cu chitanța depusă la dosar, recurentul-reclamant va fi obligat la plata acestora.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.A.A. împotriva deciziei nr. 1068 A din 19 august 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Obligă pe recurentul-reclamant la 2600 RON cheltuieli de judecată către intimații-pârâți W.N. și E.R.M. Irevocabilă. Pronunțata, în ședință publică, astăzi 27 februarie 2007.