ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5717/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 27 octombrie 2000 la Judecătoria Focșani,

reclamanta P.S. a chemat în judecată pe pârâții T.T., T.V. și T.A., cerând ca

în contradictoriu cu aceștia și cu Comisia județeană Vrancea pentru aplicarea

Legii nr. 18/1991, să se dispună anularea parțială a titlului de proprietate

nr. 112785/1998 emis de Comisia județeană Vrancea pentru stabilirea dreptului

de proprietate asupra terenurilor, în sensul menținerii titlului exclusiv în

favoarea sa ca unică moștenitoare legală a defunctului T.I. decedat la 20 mai

1966 și a înlăturării calității de beneficiar pentru ceilalți moștenitori.

Reclamanta a susținut în esență că emiterea titlului de proprietate ca

urmare a reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut

tatălui său defunctul T.I., și în favoarea moștenitorilor T.T. și T.N. autoarea

pârâților T.V. și T.A., este nelegală, întrucât aceștia au renunțat expres la

succesiune.

În dovedirea susținerilor au fost înfățișate instanței certificatul de

moștenitor nr. 338/1996 emis de Notariatul de Stat Vrancea, care atestă că

unica moștenitoare legală a defunctului T.I. decedat la 20 mai 1966 este

reclamanta P.S., cât și faptul că au făcut declarații exprese de renunțare la

succesiune înregistrate sub nr. 455 – 461/1966 în Registrul de renunțări,

moștenitorii T.V., D.I., H.M., P.L., T.T. și T.N.

Soluționând cauza în primă instanță, Judecătoria Focșani județul Vrancea

a respins acțiunea ca nefondată prin sentința civilă nr. 93 din 17 ianuarie

2001.

Instanța de fond a considerat că potrivit dispozițiilor art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 18/1991 moștenitorii care au cerut reconstituirea dreptului

de proprietate cu respectarea cerințelor legale prevăzute de legea specială

sunt socotiți ca fiind repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii

autorului lor, renunțarea expresă la succesiune făcută la decesul acestuia din

urmă, referindu-se la bunurile existente atunci în patrimoniul succesoral,

respectiv casa de locuit și terenul aferent de 800 mp.

Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Tribunalul Vrancea ca

instanță de apel prin decizia civilă nr. 353 din 30 aprilie 2001, prin

respingerea apelului reclamantei.

Urmare a admiterii recursului reclamantei, Curtea de Apel Galați secția

civilă, prin decizia civilă nr. 1113 din 10 octombrie 2001, a modificat

hotărârea instanței de apel, a admis apelul și a schimbat hotărârea primei

instanțe în sensul că a admis acțiunea și a dispus modificarea titlului de

proprietate în sensul înlăturării calității de beneficiar al dreptului de

proprietate asupra terenurilor menționate în cuprinsul actului, și calității de

moștenitor, a pârâtei T.T. și a defunctei T.N.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat că prin

hotărârile pronunțate, au fost greșit interpretate dispozițiile art. 13 alin.

(2) din Legea nr. 18/1991, considerându-se fără temei legal că și renunțătorii

ar putea fi repuși în termenul de acceptare a moștenirii în privința bunurilor

care intră în domeniul de aplicare al legii speciale, încălcându-se astfel

dispozițiile art. 696 C. civ. potrivit cărora renunțătorii care au declarat

expres că renunță la drepturile lor succesorale, sunt socotiți că nu au fost

niciodată moștenitori.

S-a reținut totodată că implicit instanțele au interpretat greșit

dispozițiile art. 701 C. civ. în privința posibilității acceptării ulterioare a

succesiunii de către renunțători, întrucât retractarea renunțării era posibilă

numai în cadrul termenului de opțiune succesorală și numai înainte ca

moștenirea să fi fost acceptată de un alt moștenitor.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat la 9 octombrie 2002, recursul

în anulare de față întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Invocându-se încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării

greșite a cauzei pe fond, s-a susținut că potrivit art. 13 alin. (2) din Legea

nr. 18/1991, republicată moștenitorii sunt socotiți ca fiind repuși de drept în

termenul de acceptare a succesiunii cu privire la cota ce li se cuvine din

terenurile ce au aparținut autorului lor, considerându-se că au acceptat

succesiunea prin cererea adresată comisiei pentru aplicarea legii fondului

funciar, deoarece la data deschiderii succesiunii terenurile la care se referă

legea nu se aflau în circuitul civil.

Totodată s-a arătat că în cadrul procedural stabilit prin legea

specială, dispozițiile legale menționate profita atât moștenitorilor acceptanți

cât și renunțătorilor, întrucât legiuitorul nu distinge, iar cererea adresată

comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 are valoare de retractare a

renunțării.

Recursul în anulare nu este fondat.

În concordanță cu cele statuate prin dispozițiile art. 696, art. 697 și

urm. C. civ., eredele ce renunță la moștenire este considerat că nu a fost

niciodată erede, partea sa profitând coerezilor acceptanți, în afară de cazul

în care, dacă succesiunea nu a fost deja acceptată de alți erezi și dreptul de

a accepta nu s-a prescris, acesta revine asupra renunțării în condițiile legii.

Totodată datorită indivizibilității succesiunii, renunțarea se întinde

asupra întregului patrimoniu succesoral, indiferent dacă bunurile existau în

succesiune la data deschiderii sau urmau să intre în masa succesorală ulterior.

În esență, potrivit legii, renunțarea la succesiune este echivalentă cu

renunțarea la calitatea de moștenitor.

Așa fiind dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991

republicată, care sunt explicit și exclusiv aplicabile moștenitorilor

indiferent în ce modalitate și cât au acceptat din succesiune, nu se pot

extinde pe cale de interpretare, adăugându-se astfel la lege, și cu privire la

foștii erezi care și-au repudiat de bună voie această calitate prin renunțare

expresă la moștenirea cuprinzând bunuri prezente și viitoare, independent de

motivele pentru care au făcut-o.

Ca urmare, recursul în anulare se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1113/R din 10 octombrie 2001 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie

2004.