ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4838/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3826 din 19

aprilie 2004 Judecătoria Iași a respins, ca nefondată, acțiunea civilă

formulată de reclamantul F.Ș. în contradictoriu, cu pârâta F.C.

Pentru a se pronunța astfel,

Judecătoria a reținut că, în fapt, F.D. a decedat la 20 februarie 1995.

La data de 3 iulie 1996 s-a formulat

cerere de dezbatere a succesiunii, cerere urmată de autentificarea în 5 aprilie

1996 a declarațiilor de neacceptare a succesiunii după defunctul F.D. de către

moștenitorii legali, Z.A., F.Ș., C.A., F.V., T.N., B.M., A.A.C., F.D. și D.F.

Instanța a constatat că la 3 iulie

1996 a fost eliberat certificatul de moștenitor de Biroul notarului public N.K.,

prin care s-a constatat că după defunctul F.D. a răspuns, ca moștenitor legal,

pârâta F.C. , cu o cotă de 1/1, și că sunt străini de succesiune, prin

neacceptare, numiții F.Ș., C.A., F.V., T.N., B.M., A.A.C., F.D. și Z.A.

Față de cele astfel reținute, în

raport de dispozițiile art. 76 și art. 83 din Legea nr. 36/1995 și ale art. 686

C. civ., instanța a constatat că în drept, acțiunea este nefondată.

Astfel, conform dispozițiilor

legale, la data deschiderii succesiunii în persoana moștenitorilor se naște un

drept subiectiv de opțiune succesorală de a alege acceptarea succesiunii sau

renunțarea la succesiune.

Prin urmare succesibilii sunt ținuți

să-și exercite dreptul de opțiune succesorală fie în sens pozitiv, fie în sens

negativ, însă nimeni nu poate fi obligat să accepte o succesiune ce i se

cuvine.

Ca atare, moștenitorii pot opta

pentru neacceptarea succesiunii, așa cum au optat, în speță, moștenitorii

legali ai defunctului F.D.

Unul din caracterele juridice ale

actului de opțiune succesorală, caracter de la care nu se poate deroga, este

indivizibilitatea, deoarece atât acceptarea cât și renunțarea trebuie să se

refere la succesiunea în întregul ei, fiind inadmisibilă, o acceptare sau o

renunțare parțială.

Astfel, dat fiind că, prin

declarația autentificată sub nr. 1208/1996 reclamantul F.Ș. a declarat că nu

acceptă succesiunea exercitându-și dreptul la opțiune succesorală în sens

negativ, reclamantul a devenit străin de succesiune în întregul ei, fără a se

putea face vreo diferență de opțiune între cele două bunuri imobile

succesorale, cu atât mai mult cu cât nici în declarația sa nu se poate face

vreo mențiune în acest sens.

Împotriva sentinței a formulat apel F.Ș.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, arată că este

eronată mențiunea din sentință, potrivit căreia a renunțat la întreaga

moștenire. Apelantul susține că nu a renunțat la suprafața de 500 mp teren. El

mai invocă inadvertența dintre data pretinsei autentificări a declarațiilor de

neacceptare a succesiunii (5 aprilie 1996) și data formulării cererii de

dezbatere a succesiunii (3 iulie 1996).

Formulând întâmpinare, intimata F.C.

solicită respingerea apelului. Ea învederează că apelantul a devenit străin de

succesiune, în întregul ei, prin exercitarea dreptului de opțiune succesorală

în sens negativ.

Actul de opțiune succesorală,

susține intimata, se caracterizează prin indivizibilitate, fiind inacceptabilă

o acceptare ori o renunțare parțială.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

civilă nr. 142 din 28 septembrie 2004 a respins apelul formulat de reclamantul F.Ș.

împotriva sentinței civile nr. 3826 din 19 aprilie 2004 a Judecătoriei Iași,

menținând, astfel, hotărârea atacată.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele

expuse în cele ce urmează:

Astfel cum corect a constatat și

prima instanță, renunțarea este manifestarea de voință a succesibilului care

declară, în mod categoric și precis, că înțelege a nu uza de drepturile pe care

vocațiunea sa legală i le conferă asupra moștenirii. Ca și acceptarea,

renunțarea este indivizibilă; ea se răsfrânge asupra întregii succesiuni sau

asupra întregii părți ce revine fiecărui succesor.

De aceea, declarația făcută de F.Ș. și

autentificată sub nr. 1208 din 5 aprilie 1996 îl face pe apelant străin de

succesiunea lui F.D. Apelantul a arătat în declarație, fără echivoc, că nu a

făcut nici un act de acceptare expresă, forțată sau tacită, a moștenirii.

În această situație, judicios, a

reținut prima instanță, că acțiunea este nefondată. Confuzia din cuprinsul

sentinței, între data formulării cererii de dezbatere a succesiunii și cea a

eliberării certificatului de moștenitor, este o simplă eroare materială, fără

consecințe asupra legalității și temeiniciei sentinței.

Raportat la considerentele expuse și

în aplicarea art. 296 teza 1 C. proc. civ., Curtea va respinge apelul,

menținând hotărârea atacată.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs F.Ș., care a arătat că nu este de acord cu soluțiile

pronunțate de judecătorie și de instanța de apel și că, aceste soluții, s-ar

explica prin activitatea ilicită a notarelor publice M.G. și K.N., pe care le-a

chemat și în justiție, fără nici un rezultat.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea atacată, în

raport de cele susținute de recurent se observă că în mod corect, prima

instanță i-a respins cererea iar instanța de apel, i-a menținut hotărârea,

atâta timp cât acesta a renunțat la moștenirea fratelui său decedat, F.D., de

succesiunea căruia a devenit străin.

Recurentul nu a reușit să dovedească

nici în plângerea penală introdusă împotriva celor două notare reclamate și

nici în fața instanțelor civile că ar fi făcut declarația de renunțare, în

condiții ilicite, create de cele două notare publice, încât cele reținute de

instanțe, corespund legii.

În raport de cele arătate, recursul

declarat de reclamantul F.Ș. împotriva deciziei civile nr. 1421 din 28

septembrie 2004 a Curții de Apel Iași va trebui privit, ca nefondat și

respingerea, ca atare, menținându-se, astfel, hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul F.Ș. împotriva deciziei civile nr. 1421 din 28

septembrie 2004 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.