ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2178/2008

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 15 aprilie

2008, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a respins ca nefondată

plângerea formulată de petentul  I.C.C. împotriva rezoluției nr. 345/ll-2/2008

din 12 martie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București și a rezoluției nr. 1313/P/2007 din 07 februarie  2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că prin rezoluția nr. 1313/P/2007, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul

public C.E. pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de

art. 249 alin. (2) și art. 289 C. pen. , întrucât s-a aflat în eroare

de fapt și neînceperea urmăririi penale fată de funcționarii Camerei Notarilor

Publici care au emis certificatul din 16 aprilie 1997 pentru săvârșirea

acelorași infracțiuni, pentru că s-a împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale pentru aceste fapte.

Petentul a formulat plângere la procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, prin

rezoluția din 12 martie 2008, a respins-o ca neîntemeiată.

Petentul a formulat plângere la instanță în

temeiul

disp. art. 2781

C.

proc. pen., plângere în care a susținut că notarul public a emis certificatul

de moștenitor fără a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Instanța fondului a constatat că la data de 31

august 1964 a decedat numitul I.C.I., având ca moștenitori pe petent și pe B.G.,

în calitate de fii. La data de 30 decembrie 1965, a fost

eliberat certificatul de succesiune vacantă nr. 12/1965,

în baza căruia toate

bunurile defunctului treceau în proprietatea

statului, pentru că toți moștenitorii renunțaseră la succesiune.

La data de 16 aprilie 1997, petentul și sora sa

au solicitat BNP C.E. deschiderea succesiunii defunctului I.C.I.

Notarul public a constatat în cadrul acestei

proceduri, că cei doi, alături de I.E., decedată în 1982, sunt moștenitorii

defunctului și a emis certificatul de moștenitor nr. 33 din 29 aprilie 1997,

și, ulterior, certificatul suplimentar de moștenitor nr. 52 din 9 august 2001,

prin care s-a constatat că mai există și alte bunuri în masa succesorală în

afara celor inițial indicate.

La data de 2 august 1999, petentul a solicitat

Judecătoriei Sectorului 1 București, anularea certificatului de moștenire

vacantă nr. 12/1965, prin sentința civilă nr. 21227/08 decembrie 1999 fiind

admisă acțiunea reclamantului, anulat certificatul de moștenitor nr. 12/1965 și

constatându-se că petentul este unicul moștenitor al defunctului I.C.I.,

recursul împotriva sentinței fiind respins de Tribunalul București prin decizia

civilă nr. 2031/A din 13 iunie 2000.

Instanța de fond a reținut că, fată de

certificatul emis de Camera Notarilor Publici la data de 16 aprilie 1997 din

care rezulta că procedura succesorală a defunctului I.C.I. nu fusese deschisă,

notarul public intimat nu avea cunoștință de existența renunțării la

succesiune, fiind în eroare pe acest aspect.

Față de funcționarii

publici din Camera Notarilor Publici care au emis

acest

certificat, s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale pentru

faptele reclamate.

Împotriva sentinței a formulat recurs

petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita

încadrare juridică a faptelor reclamate și nepronunțarea asupra unor probe

administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să

garanteze drepturile lor și să influențeze soluția pronunțată.

Se susține în recursul formulat că

ordonanța atacată retine că numita B.G. a instigat notarul public să emită

certificatul de moștenitor nr. 33 din 29 aprilie 1997, comițând infracțiunea

prev.

de

art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., fără a se

specifica la ce alineat din acest articol se face referire, în condițiile în

care actualul cod penal respinge teoria autorului imediat, acesta fiind

instrumentul de care se folosește instigatorul care acționează cu intenție.

Se apreciază că BNP C.E. era obligat, la

emiterea celui de-al doilea certificat, suplimentar, să respecte cerințele

imperative pentru procedura succesorală notarială, dispunând înregistrarea

cererii pentru certificatul de moștenitor suplimentar numai după ce

funcționarul însărcinat ar fi verificat opisul alfabetic și ar fi constatat că

nu s-a înregistrat un dosar în aceeași cauză la un alt notar public.

Se susține, de asemenea, că instanța

fondului trebuia să se pronunțe cu privire la desființarea totală sau parțială

a înscrisului constatat fals și să dispună repunerea părților în situația

anterioară, și, totodată, să se pronunțe asupra cererii petentului de

constituire parte civilă.

Examinând hotărârea în raport de

criticile recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, în care

se încadrează și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, se poate face

plângere la judecătorul de la instanța competentă să soluționeze în fond cauza.

Judecătorul verifică rezoluția atacată, pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate.

În deliberare, judecătorul pronunță una dintre

soluțiile expres prevăzute de alin. (8) al art. 278

1

C. proc. pen.,

în sensul că, fie respinge plângerea ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată,

fie admite plângerea și desființează rezoluția, trimițând cauza procurorului în

vederea începerii urmăririi penale, ori admite plângerea și, desființând

rezoluția, reține cauza spre judecare.

Nemulțumit de rezoluția procurorului, ca și de

hotărârea primei instanțe, petentui solicită în recurs să se rezolve aspecte

imposibil de analizat în fața instanței de judecată (anulare înscrisului

apreciat ca fals, administrarea de noi probe, repunerea părților în situația

anterioară, rezolvarea acțiunii civile), cereri a căror rezolvare presupune

punerea în mișcare a acțiunii penale.

În limitele prescrise de lege, procedând la

verificarea hotărârii atacate, Înalta Curte reține că intimatul notar public a

avut în vedere la emiterea certificatelor de moștenitor și un certificat emis

de Camera Notarilor Publici din data de  16 aprilie 1997, din care rezultă că

nu se deschisese procedura succesorală în legătură cu moștenirea defunctului

I.C.I.

În acest context, s-a apreciat în mod

justificat că intimatul notar public s-a aflat în  eroare de fapt,  necunoscând

despre existența  renunțării  la succesiune.

În legătură cu funcționarii Camerei Notarilor

Publici, este de constatat că cele reținute de prima instanță sunt confirmate

sub aspect probator, în sensul că, intervenind prescripția, este împiedicată

exercitarea acțiunii penale față de aceștia.

De altfel, petentul a solicitat desființarea

rezoluției numai în ceea ce o privește pe intimata notar public.

În consecință, constatând că rezoluția

procurorului și hotărârea primei instanțe sunt legale și temeinice, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de petent.

Văzând și

disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul I.C.C.

împotriva sentinței penale nr. 106 din 15 aprilie 2008 a Curții de Apel

București, secția

I

penală.

Obligă recurentul petiționar să

plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 17 iunie 2008.