ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2178/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106 din 15 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.C.C. împotriva rezoluției nr. 345/ll-2/2008 din 12 martie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1313/P/2007 din 07 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rezoluția nr. 1313/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public C.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 249 alin. (2) și art. 289 C. pen.

, întrucât s-a aflat în eroare de fapt și neînceperea urmăririi penale fată de funcționarii Camerei Notarilor Publici care au emis certificatul din 16 aprilie 1997 pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, pentru că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru aceste fapte. Petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, prin rezoluția din 12 martie 2008, a respins-o ca neîntemeiată. Petentul a formulat plângere la instanță în temeiul disp. art. 2781 C. proc. pen., plângere în care a susținut că notarul public a emis certificatul de moștenitor fără a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Instanța fondului a constatat că la data de 31 august 1964 a decedat numitul I.C.I., având ca moștenitori pe petent și pe B.G., în calitate de fii.

La data de 30 decembrie 1965, a fost eliberat certificatul de succesiune vacantă nr. 12/1965, în baza căruia toate bunurile defunctului treceau în proprietatea statului, pentru că toți moștenitorii renunțaseră la succesiune. La data de 16 aprilie 1997, petentul și sora sa au solicitat BNP C.E. deschiderea succesiunii defunctului I.C.I. Notarul public a constatat în cadrul acestei proceduri, că cei doi, alături de I.E., decedată în 1982, sunt moștenitorii defunctului și a emis certificatul de moștenitor nr. 33 din 29 aprilie 1997, și, ulterior, certificatul suplimentar de moștenitor nr. 52 din 9 august 2001, prin care s-a constatat că mai există și alte bunuri în masa succesorală în afara celor inițial indicate.

La data de 2 august 1999, petentul a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 București, anularea certificatului de moștenire vacantă nr. 12/1965, prin sentința civilă nr. 21227/08 decembrie 1999 fiind admisă acțiunea reclamantului, anulat certificatul de moștenitor nr. 12/1965 și constatându-se că petentul este unicul moștenitor al defunctului I.C.I., recursul împotriva sentinței fiind respins de Tribunalul București prin decizia civilă nr. 2031/A din 13 iunie 2000. Instanța de fond a reținut că, fată de certificatul emis de Camera Notarilor Publici la data de 16 aprilie 1997 din care rezulta că procedura succesorală a defunctului I.C.I. nu fusese deschisă, notarul public intimat nu avea cunoștință de existența renunțării la succesiune, fiind în eroare pe acest aspect.

Față de funcționarii publici din Camera Notarilor Publici care au emis acest certificat, s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale pentru faptele reclamate. Împotriva sentinței a formulat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita încadrare juridică a faptelor reclamate și nepronunțarea asupra unor probe administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția pronunțată. Se susține în recursul formulat că ordonanța atacată retine că numita B.G. a instigat notarul public să emită certificatul de moștenitor nr. 33 din 29 aprilie 1997, comițând infracțiunea prev. de art. 31 C. pen.

rap. la art. 289 C. pen., fără a se specifica la ce alineat din acest articol se face referire, în condițiile în care actualul cod penal respinge teoria autorului imediat, acesta fiind instrumentul de care se folosește instigatorul care acționează cu intenție. Se apreciază că BNP C.E. era obligat, la emiterea celui de-al doilea certificat, suplimentar, să respecte cerințele imperative pentru procedura succesorală notarială, dispunând înregistrarea cererii pentru certificatul de moștenitor suplimentar numai după ce funcționarul însărcinat ar fi verificat opisul alfabetic și ar fi constatat că nu s-a înregistrat un dosar în aceeași cauză la un alt notar public. Se susține, de asemenea, că instanța fondului trebuia să se pronunțe cu privire la desființarea totală sau parțială a înscrisului constatat fals și să dispună repunerea părților în situația anterioară, și, totodată, să se pronunțe asupra cererii petentului de constituire parte civilă.

Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, în care se încadrează și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, se poate face plângere la judecătorul de la instanța competentă să soluționeze în fond cauza. Judecătorul verifică rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. În deliberare, judecătorul pronunță una dintre soluțiile expres prevăzute de alin. (8) al art. 278 1 C. proc.

pen., în sensul că, fie respinge plângerea ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată, fie admite plângerea și desființează rezoluția, trimițând cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, ori admite plângerea și, desființând rezoluția, reține cauza spre judecare. Nemulțumit de rezoluția procurorului, ca și de hotărârea primei instanțe, petentui solicită în recurs să se rezolve aspecte imposibil de analizat în fața instanței de judecată (anulare înscrisului apreciat ca fals, administrarea de noi probe, repunerea părților în situația anterioară, rezolvarea acțiunii civile), cereri a căror rezolvare presupune punerea în mișcare a acțiunii penale.

În limitele prescrise de lege, procedând la verificarea hotărârii atacate, Înalta Curte reține că intimatul notar public a avut în vedere la emiterea certificatelor de moștenitor și un certificat emis de Camera Notarilor Publici din data de 16 aprilie 1997, din care rezultă că nu se deschisese procedura succesorală în legătură cu moștenirea defunctului I.C.I. În acest context, s-a apreciat în mod justificat că intimatul notar public s-a aflat în eroare de fapt, necunoscând despre existența renunțării la succesiune. În legătură cu funcționarii Camerei Notarilor Publici, este de constatat că cele reținute de prima instanță sunt confirmate sub aspect probator, în sensul că, intervenind prescripția, este împiedicată exercitarea acțiunii penale față de aceștia.

De altfel, petentul a solicitat desființarea rezoluției numai în ceea ce o privește pe intimata notar public. În consecință, constatând că rezoluția procurorului și hotărârea primei instanțe sunt legale și temeinice, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petent. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.C.C. împotriva sentinței penale nr. 106 din 15 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 iunie 2008.