ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1457/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 334 pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie

2008 a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V.

împotriva rezoluției din 8 septembrie 2008 dispusă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, în dosarul nr. 983/P/2000.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut următoarele considerente:

La data de 7 noiembrie 2008 petentul R.V.

a solicitat desființarea rezoluției din 8 septembrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București susținând că în mod greșit s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de notarul public Z.A.R. sub aspectul

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

Curtea a constatat că faptele reclamate

de petentul R.V. s-au săvârșit la data de 26 octombrie 1998.

În certificatul de moștenitor nr. 215 din

26 octombrie 1998 notarul public Z.A.R. a menționat că succesiunea a fost

acceptată în termen legal de toți moștenitorii, fapt ce a avut drept consecință

diminuarea cotelor cuvenite moștenitorilor legali.

De la data întocmirii certificatului de

moștenitor de către notarul public Z.A.R. și până la data primirii avizului

negativ de către procurorul care a instrumentat cauza, au trecut 2 ani și 10

luni.

Instanța de fond a reținut că după

această perioadă, în conformitate cu art. 128 alin. (1) C. pen., cursul

prescripției a fost suspendat până la data de 31 martie 2005 când au fost

abrogate dispozițiile art. 31 din Legea nr. 36/1995 prin O.U.G. nr. 25 din 31

mai 2005.

Susținerile petentului R.V. în sensul că

nu a intervenit prescripția răspunderii penale, ca urmare a săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 248

1

C. proc. pen. de către notarul

public Z.A.R., nu poate fi primită de instanța de judecată în condițiile în

care probele dosarului nu confirmă existența unor consecințe deosebit de grave.

Pentru a se reține abuzul în serviciu în

formă calificată ca urmare a modificării art. 146 C. pen., prin Legea nr. 278

din 4 iulie 2006 este necesar ca paguba materială produsă să fie mai mare de

200.000 lei.

Această pagubă se calculează avându-se în

vedere cursul monetar de la data comiterii faptei, respectiv 2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs petentul criticând-o pentru netemeinicie, considerând că termenul de

prescripție a fost greșit calculat, cauzându-i-se o vătămare, o pagubă foarte

mare.

Examinându-se cauza sub toate aspectele

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că

recursul nu este fondat.

În mod corect instanța de fond a reținut

că rezoluția procurorului a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale.

Faptele reclamate de petent s-au săvârșit

la data de 26 octombrie 1998 când notarul public a eliberat certificatul de

moștenitor nr. 215 din 26 octombrie 1998, în care a menționat că succesiunea a

fost acceptată în termen legal de toți moștenitorii, fapt ce a avut drept

consecință diminuarea cotelor cuvenite moștenitorilor legali.

La data de 14 august 2001 Ministerul

Justiției a comunicat că, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (2) din

Legea nr. 36/1995, nu a fost avizată cercetarea penală a notarului public Z.A.R.

De la data întocmirii certificatului de

moștenitor de către notarul public, până la data primirii avizului negativ, au

trecut 2 ani și 10 luni.

În conformitate cu dispozițiile art. 128 C.

pen., după această perioadă cursul prescripției a fost suspendat, respectiv

până la data de 31 mai 2005 când au fost abrogate dispozițiile art. 31 din Legea

nr. 36/1995 prin O.U.G. nr. 25 din 31 mai 2005.

Potrivit art. 122 lit. d) C. pen.,

termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5

ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii de la

1 an, dar care nu depășește 5 ani.

Limita maximă de pedeapsă pentru

infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. este de 3 ani închisoare iar pentru

infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. este de 5 ani închisoare, ceea ce face

aplicabile prevederile art. 122 lit. d) C. pen.

Pentru infracțiunea prev. de art. 249 C.

pen., legea prevede pedeapsa închisorii de până la 2 ani, așa încât și în acest

caz este îndeplinit termenul de prescripție.

Față de aceste considerente, sentința

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul R.V. împotriva sentinței penale nr.

334 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

aprilie 2009.