ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1648/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a ll-a penală, sub nr. 6762/2/2011, petentul R.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 914/P/2010 din data de 27 mai 2011 și nr. 1729/11-2/2011 din 01 I.e 2011 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și reținerea cauzei spre judecare. Analizând actele și lucrările din Dosarul cauzei, Curtea a reținut următoarele: Prin rezoluția din 27 mai 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 914/P/2010, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații P.A.L. -judecător la Judecătoria Sectorului 1 București, S.A., F.E. și B.J. - judecători la Tribunalul București, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248/1 C. pen., art. 249 C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de notarul public O.A.R., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248 1 C. pen. și art. 249 C. pen. Prin rezoluția nr. 1729/11-2/2011 din data de 01 I.e 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul R.V.

împotriva soluției adoptată în Dosarul nr. 914/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Curtea a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, în considerarea următoarelor argumente: Prin plângerea formulată, petentul R.V. a solicitat efectuarea de cercetări față de persoane necunoscute din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248/1 C. pen. și art. 249 C. pen. constând în faptul că ar fi refuzat să investească cu formulă executorie sentința civilă nr. 2108/15 februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 15260/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1455/2008 a Tribunalului București - Secția a V-a civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 762/2009 a Curții de Apel București - -secția a IV-a civilă.

De asemenea, petentul R.V. a arătat că notarul public O.A.R. ar fi refuzată să refacă actele notariale anulate de instanța de judecată, deși a depus, în xerocopie, sentința civilă nr. 2108/15 februarie 2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Din adresa nr. 417/B.I.R.P din septembrie 2010 emisă de Judecătoria Sectorului 1 București - Biroul de Informare și Relații Publice a rezultat faptul că Dosarul nr. 15260/299/2007 la care a făcut referire numitul R.V. în plângerea sa, are ca obiect judecarea, în al doilea ciclu procesual, a „acțiunii în constatare nulitate absolută". Prin acțiunea formulată la data de 15 octombrie 2004, numitul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu numiții P.I., I.P., B.J., P.G., P.E., E.P., N.M., M.E., C.P., C.I., P.G., P.I., Ș.G., P.N., P.G.

și B.N.P. „O.A.R.", constatarea nulității absolute a încheierii finale din data de 26 octombrie 1998 și a actului notarial din 26 octombrie 1998, întocmit în Dosarul notarial nr, 203 din 28 septembrie 1998. Prin sentința civilă nr. 4985/15 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în Dosarul nr. 18909/2004, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B.N.P. „O.A.R." și respingerea cererii formulate în contradictoriu cu aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția puterii lucrului judecat și a respins restul cererii formulate de numitul R.V.. În considerentele acestei hotărâri s-a arătat că autoritatea de lucru judecat a fost avută în vedere în raport cu sentința civilă nr. 5950/26 iunie 2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea numitului R.V.

de anulare parțială a certificatului de moștenitor nr. 215/26 octombrie 1998, emis de N.P.Z.A.R., în sensul constatării că masa succesorală nu a fost acceptată în termenul legal și, în consecință, pârâții de rândul 2-15 nu au vocație succesorală la succesiunea defunctului P.D., atribuirii masei succesorale în favoarea reclamantului și a pârâtelor de rândul 16 și 17, R.C. și R.V., în cote egale de câte 1/3 și constatării că din masa succesorală face parte locul de veci în întregime, iar nu în cotă de 34. Împotriva sentinței civile nr. 4985/15 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București a formulat apel numitul R.V. care a fost admis prin decizia civilă nr. 1835/17 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București - secția a V-a civilă, desființându-se sentința atacată.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții. Prin decizia civilă nr. 1167/06 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, -secția a IV-a civilă, s-a luat act de renunțarea la judecata recursului formulat de numitul R.V. și s-a constatat nul recursul recurenților. În al doilea ciclu procesual, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, în data de 27 I.e 2007 sub nr. 15260/299/2007. Rejudecând cauza pe fond, prin sentința civilă nr. 2108/15 februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 15260/299/2007, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B.N.P. „O.A.R.", a admis în parte cererea formulată de reclamantul R.V.

și a constatat nulitatea absolută a încheierii finale date la 26 octombrie 1998 în Dosarul succesoral nr. 203/1998, precum și a actului intitulat „notarul public". Sentința civilă nr. 2108/15 februarie 2008 a rămas definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1455/05 noiembrie 2008 a Tribunalului București - secția a V-a civilă și respectiv, prin decizia civilă nr. 762/05 mai 2009 a Curții de Apel București - -secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 15260/299/2007. Ulterior, prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București la data de 26 aprilie 2010 numitul R.V. a solicitat învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 2108/15 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 15260/299/2007.

Prin încheierea din 06 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. 15260/299/2007, de judecătorul A.L.P. de la Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis excepția lipsei de interes invocată din oficiu și s-a respins cererea de învestire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 2108/15 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 15260/299/2007 formulată de petentul R.V., ca fiind lipsită de interes. Încheierea sus-menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de recurentul R.V., ca nefondat, prin decizia civilă nr. 772/15 martie 2011 a Tribunalului București - secția a V-a civilă (completul fiind format din președinte S.A. și judecătorii F.E.

și B.J.). Pentru a decide astfel, s-a avut în vedere că nu există folos practic în promovarea cererii, întrucât numitul R.V. nu are nicio dispoziție în respectiva hotărâre care ar putea fi pusă în executare. Fiind vorba de o hotărâre pronunțată cu privire la o acțiune în constatare, aceasta nu poate constitui titlu executoriu, nefiind susceptibilă de executarea silită. Având în vedere aspectele reținute, Curtea apreciază că, în mod temeinic și legal, procurorul a constatat că nu sunt indicii cu privire la existența infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 1 C. pen.

sau neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. Pentru existența vreuneia dintre infracțiunile mai sus enunțate, este necesară comiterea unei fapte de către un funcționar public, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, să nu îndeplinească un act sau să-l îndeplinească în mod defectuos. Or, în cauză, în ceea ce îi privește pe intimații judecători, o astfel de acțiune sau inacțiune nu există, simpla nemulțumire a unei părți cu privire la modul în care un magistrat a soluționat o cerere a acestuia neputând justifica cercetarea penală a respectivului judecător. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali, iar conform art. 97 din aceeași lege, exercitarea dreptului de petiționare al persoanelor nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.

Așadar, soluția dispusă într-o cauză nu poate fi criticată decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege și nu poate face obiectul unei plângeri penale. În ceea ce îl privește pe notarul public O.A.R., potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, notarul public are obligația de a reface numai certificatul de moștenitor, pe baza hotărârii definitive și irevocabile.

Or, potrivit dispozitivului sentinței civile nr. 2108/15 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 15260/299/2007 s-a constatat nulitatea absolută doar a încheierii finale date la 26 octombrie 1998, în Dosarul succesoral nr. 203/1998, precum și a actului intitulat „notarului public." În ceea ce privește certificatul de moștenitor, s-a pronunțat sentința civilă nr. 5950/26 iunie 2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 3313/1999, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 783/A/11 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București - -secția a IV-a civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2520/12 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a lll-a civilă, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii formulată de numitul R.V., de anulare parțială a certificatului de moștenitor nr. 215/26 octombrie 1998, emis de notarul public O.A.R..

Așa fiind, în sarcina notarului public O.A.R. nu s-a putut reține săvârșirea vreunei fapte de natură penală. Față de considerentele expuse anterior; Prin sentința penală nr. 18/F din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată și, pe cale de consecință, a menținut rezoluțiile atacate. Împotriva sentinței nr. 18/F din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București - secția a ll-a penală a declarat recurs petentul R.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 6762/2/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent R.V., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin sentința penală nr. 18/F din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată și, pe cale de consecință, a menținut rezoluțiile atacate, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție . Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale nr. 18/F din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București - secția a ll-a penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale nr. l8/F din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București - secția a ll-a penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2012.