ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1648/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1648/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

cererea

înregistrată

pe rolul Curții de Apel București - secția a ll-a penală, sub nr. 6762/2/2011, petentul

R.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 914/P/2010 din data de 27

mai 2011 și nr. 1729/11-2/2011 din 01 I.e 2011 date de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, solicitând admiterea plângerii, desființarea

rezoluției atacate și reținerea cauzei spre judecare.

Analizând

actele și lucrările din Dosarul cauzei, Curtea a reținut următoarele:

Prin

rezoluția din 27 mai 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, în Dosarul nr. 914/P/2010, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4),

(6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de magistrații P.A.L. -judecător la Judecătoria

Sectorului 1 București, S.A., F.E. și B.J. - judecători la Tribunalul

București, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248

C. pen., art. 248/1 C. pen., art. 249 C. pen. și neînceperea urmăririi penale

față de notarul public O.A.R., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen. și art. 249 C. pen.

Prin

rezoluția nr. 1729/11-2/2011 din data de 01 I.e 2011 emisă de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 275 și următoarele

C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul R.V.

împotriva soluției adoptată în Dosarul nr. 914/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Curtea a

apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, în considerarea

următoarelor argumente:

Prin

plângerea formulată, petentul R.V. a solicitat efectuarea de cercetări față de

persoane necunoscute din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului

1 București pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.,

art. 248 C. pen., art. 248/1 C. pen. și art. 249 C. pen. constând în faptul că

ar fi refuzat să investească cu formulă executorie sentința civilă nr. 2108/15

februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 15260/299/2007 al Judecătoriei

Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1455/2008 a

Tribunalului București - Secția a V-a civilă și irevocabilă prin decizia civilă

nr. 762/2009 a Curții de Apel București - -secția a IV-a civilă.

De

asemenea, petentul R.V. a arătat că notarul public O.A.R. ar fi refuzată să

refacă actele notariale anulate de instanța de judecată, deși a depus, în

xerocopie, sentința civilă nr. 2108/15 februarie 2008 a Judecătoriei Sectorului

1 București.

Din

adresa nr. 417/B.I.R.P din septembrie 2010 emisă de Judecătoria Sectorului 1

București - Biroul de Informare și Relații Publice a rezultat faptul că Dosarul

nr. 15260/299/2007 la care a făcut referire numitul R.V. în plângerea sa, are

ca obiect judecarea, în al doilea ciclu procesual, a „acțiunii în constatare

nulitate absolută".

Prin

acțiunea formulată la data de 15 octombrie 2004, numitul R.V. a solicitat, în

contradictoriu cu numiții P.I., I.P., B.J., P.G., P.E., E.P., N.M., M.E., C.P.,

C.I., P.G., P.I., Ș.G., P.N., P.G. și B.N.P. „O.A.R.", constatarea

nulității absolute a încheierii finale din data de 26 octombrie 1998 și a

actului notarial din 26 octombrie 1998, întocmit în Dosarul notarial nr, 203

din 28 septembrie 1998.

Prin

sentința civilă nr. 4985/15 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1

București, pronunțată în Dosarul nr. 18909/2004, s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a B.N.P. „O.A.R." și respingerea cererii

formulate în contradictoriu cu aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția puterii lucrului

judecat și a respins restul cererii formulate de numitul R.V..

În

considerentele acestei hotărâri s-a arătat că autoritatea de lucru judecat a

fost avută în vedere în raport cu sentința civilă nr. 5950/26 iunie 2002 a

Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, prin care s-a

respins ca neîntemeiată cererea numitului R.V. de anulare parțială a

certificatului de moștenitor nr. 215/26 octombrie 1998, emis de N.P.Z.A.R., în

sensul constatării că masa succesorală nu a fost acceptată în termenul legal

și, în consecință, pârâții de rândul 2-15 nu au vocație succesorală la

succesiunea defunctului P.D., atribuirii masei succesorale în favoarea

reclamantului și a pârâtelor de rândul 16 și 17, R.C. și R.V., în cote egale de

câte 1/3 și constatării că din masa succesorală face parte locul de veci în

întregime, iar nu în cotă de 34.

Împotriva

sentinței civile nr. 4985/15 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1

București a formulat apel numitul R.V. care a fost admis prin decizia civilă

nr. 1835/17 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București - secția a V-a

civilă, desființându-se sentința atacată.

Împotriva

acestei decizii civile au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții.

Prin

decizia civilă nr. 1167/06 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, -secția

a IV-a civilă, s-a luat act de renunțarea la judecata recursului formulat de

numitul R.V. și s-a constatat nul recursul recurenților.

În al

doilea ciclu procesual, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei

Sectorului 1 București, în data de 27 I.e 2007 sub nr. 15260/299/2007.

Rejudecând

cauza pe fond, prin sentința civilă nr. 2108/15 februarie 2008 pronunțată în Dosarul

nr. 15260/299/2007, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a B.N.P. „O.A.R.", a admis în parte cererea

formulată de reclamantul R.V. și a constatat nulitatea absolută a încheierii

finale date la 26 octombrie 1998 în Dosarul succesoral nr. 203/1998, precum și

a actului intitulat „notarul public".

Sentința

civilă nr. 2108/15 februarie 2008 a rămas definitivă și irevocabilă, prin

decizia civilă nr. 1455/05 noiembrie 2008 a Tribunalului București - secția a

V-a civilă și respectiv, prin decizia civilă nr. 762/05 mai 2009 a Curții de

Apel București - -secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr.

15260/299/2007.

Ulterior,

prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București la data de 26

aprilie 2010 numitul R.V. a solicitat învestirea cu formulă executorie a

sentinței civile nr. 2108/15 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria

Sectorului 1 București în Dosarul nr. 15260/299/2007.

Prin

încheierea din 06 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. 15260/299/2007, de

judecătorul A.L.P. de la Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis excepția

lipsei de interes invocată din oficiu și s-a respins cererea de învestire cu

formulă executorie a sentinței civile nr. 2108/15 februarie 2008 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 15260/299/2007 formulată de

petentul R.V., ca fiind lipsită de interes.

Încheierea

sus-menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de

recurentul R.V., ca nefondat, prin decizia civilă nr. 772/15 martie 2011 a

Tribunalului București - secția a V-a civilă (completul fiind format din

președinte S.A. și judecătorii F.E. și B.J.).

Pentru a

decide astfel, s-a avut în vedere că nu există folos practic în promovarea

cererii, întrucât numitul R.V. nu are nicio dispoziție în respectiva hotărâre

care ar putea fi pusă în executare. Fiind vorba de o hotărâre pronunțată cu

privire la o acțiune în constatare, aceasta nu poate constitui titlu

executoriu, nefiind susceptibilă de executarea silită.

Având în

vedere aspectele reținute, Curtea apreciază că, în mod temeinic și legal,

procurorul a constatat că nu sunt indicii cu privire la existența

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.

248 C. pen., abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248

1

C. pen. sau neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.

Pentru

existența vreuneia dintre infracțiunile mai sus enunțate, este necesară

comiterea unei fapte de către un funcționar public, care, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, cu știință, să nu îndeplinească un act sau să-l

îndeplinească în mod defectuos.

Or, în

cauză, în ceea ce îi privește pe intimații judecători, o astfel de acțiune sau

inacțiune nu există, simpla nemulțumire a unei părți cu privire la modul în

care un magistrat a soluționat o cerere a acestuia neputând justifica

cercetarea penală a respectivului judecător.

Potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie

imparțiali, iar conform art. 97 din aceeași lege, exercitarea dreptului de

petiționare al persoanelor nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin

hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.

Așadar,

soluția dispusă într-o cauză nu poate fi criticată decât prin intermediul

căilor de atac prevăzute de lege și nu poate face obiectul unei plângeri

penale.

În ceea

ce îl privește pe notarul public O.A.R., potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (2)

din Legea nr. 36/1995, notarul public are obligația de a reface numai

certificatul de moștenitor, pe baza hotărârii definitive și irevocabile.

Or,

potrivit dispozitivului sentinței civile nr. 2108/15 februarie 2008, pronunțată

de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 15260/299/2007 s-a

constatat nulitatea absolută doar a încheierii finale date la 26 octombrie 1998,

în Dosarul succesoral nr. 203/1998, precum și a actului intitulat „notarului

public."

În ceea

ce privește certificatul de moștenitor, s-a pronunțat sentința civilă nr.

5950/26 iunie 2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în Dosarul nr.

3313/1999, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 783/A/11 aprilie 2003,

pronunțată de Tribunalul București - -secția a IV-a civilă și irevocabilă prin

decizia civilă nr. 2520/12 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel

București - secția a lll-a civilă, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a

cererii formulată de numitul R.V., de anulare parțială a certificatului de

moștenitor nr. 215/26 octombrie 1998, emis de notarul public O.A.R..

Așa

fiind, în sarcina notarului public O.A.R. nu s-a putut reține săvârșirea

vreunei fapte de natură penală.

Față de

considerentele expuse anterior;

Prin

sentința penală

nr.

18/F din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea,

ca nefondată și, pe cale de consecință, a menținut rezoluțiile atacate.

Împotriva

sentinței nr. 18/F din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București - secția a

ll-a penală a declarat recurs petentul R.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei

Curți sub nr. 6762/2/2011.

Examinând

hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.

385

15

alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că

recursul formulat de recurentul petent R.V., este inadmisibil, având în vedere

că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este definitivă.

Înalta

Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care

intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care

legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă

exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un

act neprocesual.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile,

care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile

ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual

penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a

condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În

prezenta cauză prin sentința penală nr. 18/F din 16 ianuarie 2012, Curtea de

Apel București - secția a ll-a penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată și, pe cale de consecință,

a menținut rezoluțiile atacate, în condițiile în care textul de lege prevăzut

la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici

unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind

definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar

prin recursul solicitat de petiționar în fața Înaltei Curți de Casație și

Justiție .

Astfel,

exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul

astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de

considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva

sentinței penale nr. 18/F din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București - secția

a ll-a penală.

În

temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga

recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale

nr. l8/F din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București - secția a ll-a penală.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 mai 2012.