ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1234/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 325 din 12 noiembrie 2009, în

baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta R.C., menținând

rezoluțiile parchetului.

Pentru a pronunța

sentința, instanța a reținut că Ordonanța din 01 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2024/P/2007 prin care, în

baza dispozițiilor art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici C.I. și M.A.,

sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. este legală.

S-a mai reținut că

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin

rezoluția din 05 mai 2009 în dosarul nr. 669/II-2/2009 a respins, ca

neîntemeiată, plângerea petentei împotriva ordonanței menționate.

Analizând plângerea

formulată în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

instanța a constatat că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii

în mișcare a urmăririi penale prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. g), respectiv

față de datele incriminate ca fiind cele ale săvârșirii de către notarii

publici a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (anul 1998 și 2002) s-a

împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale astfel cum prevede art.

122 lit. d) și alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinței,

petenta, în termenul legal, a formulat recurs, în motivele scrise depuse în

dosar menționând că plângerea a vizat și săvârșirea, de către notarii publici,

a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288

C. pen., uzul de fals, prevăzută de art. 291 și neglijență în serviciu,

prevăzută de art. 249 din același cod, infracțiuni pentru care organul de

urmărire penală nu s-a pronunțat, aspect pe care nici instanța de fond nu l-a

analizat și nu a motivat.

În continuare, în

recurs, petenta, referindu-se la certificatul de moștenitor nr. 329 din 06

martie 1991 susține că este nul absolut, iar cel autentificat sub nr. 476 din 28

iulie 1998 și acesta este nul absolut, ceea ce, în opinia sa, constituie caz de

desființare, indiferent de existența împlinirii termenelor de prescripție a

răspunderii penale.

Recursul nu este

fondat.

Este de amintit că,

în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

verificând plângerea, se examinează rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate.

Din verificarea

lucrărilor cauzei, se reține că la 9 octombrie 2007, R.C. a formulat

„contestație” (fila 8 dosar parchet) - descrisă de ea ca fiind „abuz în

serviciu”, ea cerând dreptul de moștenire după pământul care-i aparține de la

mama sa, V.S., bunica T.M., „s-a făcut fraudă la lege de către notarii M.A. și C.I.”.

La 03 noiembrie 2008

(fila 11 același dosar), petenta își precizează plângerea în sensul că notarul C.I.,

la întocmirea certificatului de moștenitor 476 din 28 iulie 1998 nu a trecut-o

ca fiind moștenitor, iar notarul M.A. a încheiat un precontract și o procură

prin care se angajează să vândă 7500 mp teren, în realitate era un altul decât

cel convenit cu notarul. La 06 noiembrie 2007 (fila 18), petenta, în scris, a

cerut tragerea la răspundere penală pentru abuz în serviciu a notarilor M.A. și

C.I.

Ca atare, actele

premergătoare efectuate de organul de urmărire penală au constatat că pentru

presupusa infracțiune de abuz în serviciu, respectiv cea imputată notarului

public C.I. (an 1998) și an 2002 pentru notarul public M.A., răspunderea penală

s-a prescris, textul incriminator precizând pedeapsa cu închisoarea de la 6

luni la 3 ani, iar art. 122 lit. d) C. pen. precizând că prescripția înlătură

răspunderea penală, termenul fiind de 5 ani, el împlinindu-se anterior datei de

09 octombrie 2007, data plângerii, termenul socotindu-se, conform alin. (2) al

art. 122 C. pen., de la data săvârșirii infracțiunii.

În aceste condiții,

existând o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, în mod

legal organul judiciar a făcut aplicarea art. 228 C. proc. pen.

Pentru considerentele

expuse, rezoluția atacată, precum și instanța de fond fiind legale și

temeinice, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod,

recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petenta R.C. împotriva sentinței penale nr.

325 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta petentă să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 30 martie

2010.