ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 256/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 282 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a trimis cauza având ca obiect plângerea formulată de petiționarul H.C. împotriva ordonanței din data de 7 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța nr. 761/P/2007 din 7 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici P.T.I. și S.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 și art. 289 C. pen.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și declinarea competenței de soluționare la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în ce privește pe H.C., B.E. și B.M. referitor la faptele imputate acestora. Împotriva acestei ordonanțe petiționarul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar prin rezoluția nr. 325/II/2/2009 din 25 martie 2009 s-a admis parțial plângerea formulată de H.C. și s-a infirmat parțial soluția în sensul de a se dispune neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.T.I., sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 și art. 249 C. pen.

S–a mai reținut de instanța de fond că la termenul din 29 septembrie 2009 parchetul a solicitat trimiterea cauzei la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în raport de decizia nr. 1/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar din analiza actelor instanța a apreciat că soluția dispusă de procurorul general prin rezoluția din 25 martie 2009 se încadrează celei avute în vedere de decizia indicată. Împotriva acestei sentințe petiționarul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și continuarea judecații, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. A mai arătat că la data de 7 februarie 2007 a formulat plângere împotriva notarului public P.T.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

cu ref. la art. 248 1 C. pen., iar ulterior s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată într-un dosar la care fuseseră conexate alte 2 dosare. A mai susținut că este o evidentă eroare faptul că procurorul a trecut în rezoluție infracțiunea prev. de art. 289 în loc de art. 249 C. pen., procurorul general constatând că s-a strecurat o eroare în rezoluție. Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților împrejurarea privind discordanța dintre dispozitivul și cuprinsul minutei sentinței pronunțate. Toate părțile, pe rând, au arătat că este o evidentă eroare materială, instanța făcând referire la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Verificând sentința atacată prin prisma motivului de recurs invocat de petiționar, Curtea constată că prin ordonanța nr. 761/P/2007 din 7 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici P.T.I. și S.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 și art. 289 C. pen. Însă, verificându-se considerentele ordonanței, se constată că procurorul, pe tot cuprinsul acesteia a făcut referire la infracțiunea prev. de art. 246 și art. 249 C. pen., fără ca nici un moment să facă vorbire despre infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. Mai mult decât atât, în paragraful final de pe pagina 5 a ordonanței se arată: „În concluzie, constatăm că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

și art. 249 C. pen., fapte imputate notarilor publici (..).” Se concluzionează astfel, fără putință de tăgadă că în cauză este vorba de o eroare materială, consemnându-se greșit în dispozitiv art. 289 în loc de art. 249 C. pen. Cât privește susținerea apărătorului intimatei privind aplicarea deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, se constată că aceasta nu este aplicabilă în cauză, întrucât vizează o altă situație. Verificându-se, de asemenea, împrejurarea privind discordanța dintre dispozitivul sentinței și minuta acesteia, Curtea constată că este o evidentă eroare materială. Astfel, la fila 65 din dosarul instanței de fond se afla minuta scrisă de președintele completului de judecată, în care se afla consemnat: „Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

În același sens este și motivarea instanței, iar concluziile, aflate la fila 68 verso dosar instanță fond, arătând fără dubiu că soluția instanței a fost aceea de a trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: „Așa fiind, Curtea, față de aceste considerente, va trimite cauza la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În concluzie, aceasta fiind o evidentă eroare materială, urmează a fi îndreptată de instanța de judecată care a întocmit actul în cuprinsul căruia s-a strecurat, potrivit disp. art. 195 C. proc. pen. Față de cele arătate, se constată că petiționarul a urmat toate căile și etapele procedurale prevăzute de disp.

art. 278 rap. la art. 278 1 C. proc. pen., fără ca în cauză să fie aplicabilă decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care vizează o altă situație, astfel încât, în prezent se impune ca judecata să fie continuată de către prima instanță. Ca atare, recursul fiind fondat, Curtea urmează a-l admite, a casa sentința pronunțată și a trimite cauza pentru continuarea judecății instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de petiționarul H.C. împotriva sentinței penale nr. 282 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința penală atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.