ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5967/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5967/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul Vrancea, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 713 din 03 octombrie 2008:

A admis în parte acțiunea civilă formulată de

reclamanta A.T.C., împotriva pârâtei Primăria municipiului Focșani și, pe cale

de consecință: a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru: suprafața de 640 m.p. teren situat în Focșani, str. D.Z.,

nr. 6; 140 m.p. teren situat în Focșani, str. N.I., nr. 6, și 573 m.p. teren

situat în Focșani, str. N.I., nr. 8.

A respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu

pârâta Primăria orașului Panciu, județul Vrancea.

A respins excepția

privind prematuritatea introducerii acțiunii formulată de pârâtul Consiliul

Județean Vrancea.

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Județean Vrancea, și în consecință:

A dispus restituirea

către reclamantă a cotei de ½ din suprafața de 4.432 m.p. teren situat

în Focșani, str. C.V., nr. 50, și din corpul A de clădire în suprafață de

362,44 m.p. și din corpul B de clădire în suprafață de 223,25 m.p.

A stabilit că

reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de ½

din diferența de 22.768 m.p. teren.

A respins, ca

neîntemeiate, capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune

moratorii, daune cominatorii și despăgubiri.

A respins, ca

neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu

pârâtul Muzeul Vrancei.

A respins, ca

neîntemeiată, cererea de intervenție în nume propriu formulată de

intervenientul C.N.S., prin procurator T.A.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta A.T.C.

este soția defunctului A.D., decedat la 21 septembrie 2000, din certificatul de

moștenitor din 17 octombrie 2000 eliberat BNP S.L. rezultând că este și

legatară universală a acestuia.

În această calitate, reclamanta

a formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea

imobilelor ce s-ar fi cuvenit fostului său soț.

Astfel, la Primăria orașului

Panciu au fost depuse: notificarea din 07 ianuarie 2001 prin care s-a solicitat

suprafața de 8.860 m.p. teren în Panciu, str. T.; notificarea din 07 februarie 2002,

prin care s-a solicitat suprafața de 1.370 m.p. loc de casă, notificarea din 07

februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafața de 2.000 m.p. teren loc de casă

pe str. M.K.; notificarea din 07 februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafața

de 10.416 m.p. pe str. M., nr. 6, și pe str. G., și notificarea din 07

februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafața de 1.026 mp. teren situat pe str.

T.R.

Inițial, aceste notificări

au fost respinse cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, dar prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit această calitate

a reclamantei și pârâta a fost obligată să soluționeze notificările pe fond.

Prin cererea de chemare

în judecată reclamanta a solicitat mai multe imobile, cu motivarea că din moment

ce a depus notificări, înseamnă că și-a exprimat intenția de a solicita toate imobilele

ce au aparținut autorului său și care au fost preluate abuziv, invocând caracterul

reparatoriu al Legii nr. 10/2001 în deplină concordanță cu disp. art. 1 din primul

Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța a apreciat că,

față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede în cadrul procedurii

de restituire obligativitatea formulării notificării și care prevede expres că în

cazul în care sunt solicitate mai multe imobile se va face câte o notificare pentru

fiecare din ele, nu a putut primită susținerea reclamantei, urmând a fi analizată

situația juridică doar pentru imobilele pentru care s-au formulat notificările din

07 februarie 2002.

Prin raportul de expertiză

topometrică ing. C.D. s-a precizat că imobilele din Panciu fac obiectul altor judecăți

– Dosar nr. 1791/91/2007 și Dosarul nr. 1792/91/2007, fapt necontestat de reclamantă.

În prezenta cauză, reclamanta

nu a făcut dovada că aceste imobile au fost preluat în perioada 06 martie 1945-22

decembrie 1989.

Imobilele sunt evidențiate

în din 30 iunie 1934, 20 iunie 1934 și din 04 iulie 1934 prin care s-au făcut mențiuni

în registrul de ipoteci cu privire la aceste bunuri pentru că proprietarul lor,

A.V. (socrul reclamantei) declarase un debit de 20.123.896 lei și solicitase să-i

fie aplicată legea privind lichidarea datoriilor agricole și urbane din 07 aprilie

1934.

Având în vedere că reclamanta

nu a depus alte dovezi din care să rezulte că imobilele au fost preluate în mod

abuziv în perioada 1945-1989, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea îndreptată

împotriva pârâtei Primăria orașului Panciu.

La Primăria municipiului

Focșani reclamanta a depus notificările din 07 februarie 2002, dar notificarea din

2002 a fost înaintată Consiliului Județean Vrancea care deține imobilul solicitat

prin aceasta.

Prin notificări reclamanta

a solicitat restituirea terenurilor pe care defunctul A.D. le-a moștenit de la tatăl

său - A.G., de la unchiul său - A.A. și de la bunicii săi - A.V. și A.A.L., și anume:

teren viran pe str. N.I., nr. 6, în suprafață de 160 m.p., suprafața de 640 m.p.

teren viran pe str. D.Z., nr. 6, terenul viran de pe str. N.I., nr. 8.

Din adeverințele de rol

depuse la dosar a rezultat că aceste terenuri au figurat la rolul A.A.L. care a

fost bunica soțului reclamantei.

Având în vedere că A.A.L.

a avut 2 fii: pe A.G., tatăl soțului reclamantului și pe A.A., pe care soțul reclamantei

l-a moștenit pe baza certificatului de moștenitor din 1992, a rezultat că soțului

reclamantei i se cuveneau aceste terenuri și că reclamanta le poate solicita.

Din raportul de expertiză

topometrică rezultă că suprafața de 640 m.p. de pe str. D.Z. este în prezent ocupată

de o proprietate privată, fără a se cunoaște modul de dobândire; suprafața de 160

m.p. de pe str. N.I., nr. 6, este cuprinsă în parcul de la Casa Căsătoriilor, iar

suprafața de 573 m.p. teren de pe str. N.I., nr. 8, este de asemenea proprietate

privată în prezent.

A rezultat, prin urmare,

că aceste terenuri nu sunt libere și nu pot fi restituite în natură, urmând a se

stabili că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a solicitat ca pârâta

să-i pună la dispoziție terenuri în compensare, dar nu au fost identificate terenuri

libere care să poată fi restituite.

Reclamanta a solicitat

prin acțiune și un teren de 2.500 m.p. în Focșani, str. C.V.. nr. 46, dar pentru

acest teren nu a făcut notificare, terenul nu a putut fi identificat de expert de

expert și nu s-au depus acte de proprietate sau de preluare abuzivă.

Reclamanta a solicitat

de la pârâtă daune moratorii, daune cominatorii și despăgubiri ca urmare a prejudiciului

creat prin lipsa de folosință.

Aceste cereri nu au fost

întemeiate.

Reclamanta nu a însoțit

notificările de acte doveditoare, din modul de formulare a notificărilor rezultând

că ea însăși a avut dificultăți în a identifica imobilele pe care le-au avut autorii

soțului său, iar actele doveditoare s-au depus pe parcurs, inclusiv în 2005 și 2007,

astfel că nu s-a putut reține o culpă a pârâtei în nerezolvarea notificărilor.

În ceea ce privește prejudiciul

cauzat pentru lipsa de folosință, acesta nu a fost dovedit, iar expertul a stabilit

că imobilele solicitate nu sunt libere și nu pot fi restituite în natură, astfel

că reclamanta nu ar fi putut exercita o posesie a lor.

Cu privire la acțiunea

formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Vrancea, prin care s-a

solicitat restituirea imobilului de pe str. C.V., nr. 50, instanța a reținut următoarele:

Acest imobil a făcut obiectul

notificării din 07 februarie 2002 adresată inițial Primăriei Focșani, care prin

dispoziția din 30 noiembrie 2005 a trimis notificarea deținătorului actual și anume

Consiliul Județean Vrancea.

Prin decizia din 20

iunie 2006, Consiliul Județean Vrancea a respins notificarea cu motivarea că reclamanta

nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită.

Prin sentința civilă

nr. 1041 din 09 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost anulată

această decizie și pârâtul a fost obligat să soluționeze notificarea pe fond.

Sentința a rămas irevocabilă

prin decizia civilă nr. 6120 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Pârâtul a invocat excepția

prematurității prezentei cereri de chemare în judecată apreciind că reclamanta nu

a lăsat să curgă termenul de 60 de zile în care avea posibilitatea să soluționeze

notificarea, teren care a început să curgă la 27 septembrie 2007 când s-a pronunțat

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această excepție nu este

întemeiată având în vedere că pârâtul a dat o primă soluție notificării, iar ulterior

a arătat că nu ar fi putut soluționa notificarea pentru că s-a mai formulat o cerere

de către alt moștenitor, iar cererea acestuia pentru repunerea în termen se află

în curs de judecată.

Ori, reclamantei nu i-a

putut fi limitat accesul la justiție, instanța putând soluționa fondul cauzei.

În consecință, în baza

art. 137 C. proc. civ., s-a respins, ca neîntemeiată, excepția privind prematuritatea.

În ce privește fondul

cererii, instanța a reținut că prin notificarea din 07 februarie 2002 reclamanta

a formulat cererea în calitate de moștenitoare a soțului său care la rândul său

îi moștenise pe tatăl său G. și pe unchiul său A.

Reclamanta a solicitat

cota de ¼ din imobil pe care cei doi autori ai soțului său au moștenit-o

de la tatăl lor, A.V.

A solicitat și cota de

¼ care ar fi aparținut mamei soțului său, A.F. și pe care aceasta ar fi moștenit-o

de la ruda comună S.

Reclamanta a solicitat

deci jumătate din acest imobil.

Prin acțiunea formulată

la instanță reclamanta a solicitat imobilul în totalitate.

Reclamanta a indicat ca

titlu de proprietate asupra acestui imobil o convenție de partaj voluntar din 1930

prin care s-a împărțit averea rămasă de pe urma defunctei A.S.

Din matricolă a rezultat

că moștenitorii defunctei A.S., au figurat la rol cu un imobil în Focșani, str.

C.V., nr. 50, pe care l-au închiriat Spitalului M. Focșani, iar din actul de partaj

voluntar rezultă că imobilul s-a împărțit în 4 părți egale și: M.E., C.M., A.V.

și B.V. au primit câte „1/4 din casa de la Focșani, str. C.V., nr. 84, cu un sfert

din locul înconjurător”.

Din raportul de expertiză

C.D. a rezultat că acest imobil este cel care în prezent poartă nr. 50 și care se

află în administrarea pârâtului, aspect necontestat de altfel.

Din același raport a mai

rezultat că terenul aferent acestei construcții a fost la acea dată de 2,72 ha,

iar această susținere se coroborează și cu faptul că fam. A. a avut un imobil și

la nr. 48 și din referatul întocmit de Comisia de Legea nr. 10/2001 din cadrul Primăriei

municipiul Focșani a rezultat că o parte din acest teren este folosit în prezent

de Liceul A.I.C. Focșani, ceea ce demonstrează că în acea locație fam. A. a avut

o suprafață mare de teren, dar prin sistematizările ulterioare terenul a fost împărțit

și a trecut în diferite posesii sau constituie, parte din el, străzi și alei.

Pentru aceste motive instanța

a reținut că imobilul de pe str. C.V., nr. 50, (fost nr. 84) este alcătuit din suprafața

de 2,72 ha teren și din construcțiile notate de expert G.C. cu albastru și roșu

pe schița anexă la raportul de expertiză compusă din corpul A în suprafață de 362,44

m.p. și corpul B în suprafață de 223,25 m.p.

Reclamanta a făcut obiecțiuni

la acest raport de expertiză și a susținut că toate construcțiile în care a funcționat

Secția de reumatologie a Spitalului Județean Vrancea au aparținut familiei A., și

anume cele notate cu C3, C4, C5, C6 în raport de exp. C.D.

Expertul a menționat,

cu certitudine, că doar construcțiile din corpul A și corpul B (C1 și C2 în exp.

C.D.) sunt clădiri vechi, construite în 1860 și pentru celelalte nu s-a făcut dovada

că au fost construite de autorii reclamantei.

Concluzionând, vocația

reclamantei la restituire a fost analizată față de imobilul compus din suprafața

de 2,72 ha teren și corpurile A și B de construcții.

Pârâtul a precizat că

imobilul nu poate fi restituit în natură pentru că face parte din domeniul public

al județului, susținere care nu poate fi primită față de disp. art. 16 din Legea

nr. 10/2001 care nu exclude asemenea imobile de la restituire, ci instituie obligația

ca fostul proprietar să le mențină destinația pe o anumită perioadă.

În cauză, clădirile nu

mai sunt folosite ca spital din cauza stării de degradare în care se află, astfel

că nu se impune o asemenea măsură.

Faptul că imobilul a fost

trecut în domeniul public nu a putut fi reținut, având în vedere că hotărârea

nr. 79 din 28 iunie 2007 a fost dată pe parcursul judecății și văzând și dispozițiile

art. 20 alin. (4

1

) din Legea nr. 10/2001 care interzice orice act de

dispoziție asupra imobilelor ce fac obiectul acestei legi pe parcursul procedurilor

administrative sau judiciare.

În ceea ce privește suprafața

efectivă care putea fi restituită în natură, instanța a reținut suprafața de 4.432

m.p., contur roșu pe schița 2 anexă la ultima completare a raportului de expert

C.D. din 08 octombrie 2008, pentru că această suprafață este aferentă construcțiilor

vechi care se mai găsesc pe teren.

Față de întreaga suprafață

deținută de Spitalul Județean Vrancea și de starea de degradare în care se află

construcțiile și care presupune demolarea lor iminentă, instanța a apreciat că nu

sunt impedimente la restituirea în natură a imobilului, eventualelor rețele pentru

utilități putând fi schimbat apartamentul.

Aceasta este situația

juridică a imobilului solicitat, dar din suprafața de 4.432 m.p. teren și din cele

două corpuri de clădire A și B, reclamanta este îndreptățită doar la cota de ½.

Imobilul a aparținut A.S.

și prin actul de partaj voluntar s-a împărțit între 4 descendenți ai ei, reclamanta

solicitând două cote de ¼.

Unul din beneficiarii

partajului a fost A.V., bunicul soțului reclamantei.

Potrivit art. 3 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la restituire persoanele care

au fost proprietare la data preluării.

Imobilul a fost preluat

în baza Decretului nr. 92/1950 și cota de ¼ ce a aparținut în urma partajului

lui A.V., era în proprietatea fiilor săi G. și A., de la care s-a și preluat.

În aceste condiții, A.D.,

fiu și nepot al celor doi, putea cere această cotă în baza art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, iar reclamanta, ca soție și legatară universală a acestuia, este

îndreptățită la cota de ¼.

Reclamanta a solicitat

și cota de ¼ ce a aparținut C.M., pretinzând că această cotă a fost culeasă

de fiica acesteia M.F., mama soțului său.

Reclamanta nu a făcut

dovada acestei transmisiuni succesorale, dar A.D. ar fi avut vocație la succesiunea

C.M., care a fost mătușa tatălui său, fiind rudă de gradul IV.

Cota acestei defuncte

nu a fost solicitată de descendenții săi în termen legal, iar potrivit art. 4

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor care nu au urma procedura

prevăzută la Capitolul III profită ceilalți moștenitori.

Prin urmare, reclamanta

este îndreptățită la cota totală de ½ din acest imobil.

Deși prin cererea adresată

instanței, reclamanta a solicitat întregul imobil, instanța a reținut că nu beneficiază

de prevederile textului mai sus enunțat și pentru diferența de ½ din imobil

pentru că nu a formulat notificare pentru aceste cote, iar textul condiționează

restituirea de formularea cererii prin notificare.

În consecință, reclamantei

îi va fi restituită cota-parte ideală de ½ din imobil pentru că defunctul

său soț a moștenit aceste cote ideale și nimeni nu poate transmite mai mult decât

are dreptul, iar materializarea acestui drept urmează a se stabili în cadrul procedurii

de ieșire din indiviziune pe calea dreptului comun cu coproprietarul județul Vrancea,

prin administrator Consiliul Județean Vrancea.

Reclamanta a solicitat

ca pârâtul să fie obligat la daune cominatorii, daune moratorii și despăgubiri pentru

lipsa de folosință a imobilului.

Cererea este neîntemeiată,

neputându-se reține reaua-credință a pârâtului în soluționarea notificării câtă

vreme pentru același imobil fusese înregistrată și o altă notificare, iar solicitantul

C.N.S. a formulat cererea în justiție pentru a se dispune repunerea în termen.

Prin urmare, pârâtul a

fost în imposibilitate să soluționeze notificarea, pretențiile reclamantei nefiind

întemeiate, urmând a fi respinse aceste capete de cerere ca neîntemeiate.

Reclamanta a solicitat

și restituirea a două oglinzi venețiene, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul

Muzeul Vrancea, actualul deținător.

Reclamanta a pretins că

acestea sunt imobile prin încorporare și se încadrează în disp. art. 6 din

Legea nr. 10/2001.

Definind imobilele în

sensul acestei legi, art. 6 include și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare

în construcții, dar art. 469 C. civ. prevede că oglinzile unui apartament se presupun

așezate în perpetuu, când parchetul pe care stau formează corp comun cu lemnăria

care îmbracă pereții camerei.

În cauză, nu s-a făcut

dovada că oglinzile au existat în imobil la data naționalizării, că au fost prinse

în parchet sau că ar fi fost prinse în perete cu var, ghips sau ciment în așa fel

încât să nu poată fi scoase fără a fi deteriorate.

Curtea de Apel Brașov,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 99 din 16 septembrie 2011, a respins apelurile

declarate de apelanții: Primăria municipiului Focșani, Consiliul Județean Vrancea

și A.T.C. împotriva sentinței civile nr. 713/2008 a Tribunalului Vrancea;

A respins cererea de aderare

la apel formulată de intervenientul C.N.S.:

A obligat apelanta A.T.C.

la plata către Muzeul Vrancei a sumei de 4.200 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Art. 22 din Legea nr.

10/2001 prevede obligația persoanei îndreptățite de a notifica unitatea deținătoare

pentru restituirea în natură a imobilelor ce formează obiectul acesteia, iar în

cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, notificarea se formulează separat

pentru fiecare imobil. Ca urmare, intenția reclamantei de restituire a tuturor imobilelor,

care au aparținut soțului său A.D. nu e suficientă pentru a îndeplini cerința textului

de lege, fiind necesar a se formula separat o notificare și pentru imobilul din

Focșani, str. C.V., nr. 46.

Calitatea reclamantei

de persoană îndreptățită la acordarea masurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 a

fost stabilită prin mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv: sentința

civilă nr. 1764 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Focșani, Dosar nr. 310/231/2007,

sentința nr. 1041 din 09 noiembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 257/91/2006,

decizia nr. 78 din 15 martie 2007 a Curții de Apel Galați, Dosar nr. 257/91/2006,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6120 din 27 septembrie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, sentința nr. 509 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea,

Dosar nr. 798/2006, sentința nr. 431 din 01 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar

nr. 796/2006, sentința nr. 495 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr.

794/2006, sentința nr. 508 din 22 iunie 2006, Dosar nr. 793/2006 și sentința nr.

464 din 09 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 797/2006.

Astfel, conform sentinței

civile nr. 1764 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Focșani, Dosar nr. 310/231/2007,

soțul reclamantei A.D., decedat în 2001, „a cules moștenirea după întreaga familie

A. și C., astfel el a moștenit pe autorii săi A.G., tatăl, pe unchiul său A., cât

și pe A.G.V., bunicul său, în calitate de descendenți ai defuncților G. și A.S.,

străbunicii săi”. Conform aceleiași sentințe, de pe ramura C., A.D. culege moștenirea

de pe urma mamei sale F., care, la rândul ei, îi moștenește pe părinții săi N. și

C.M. și pe unchiul său C.T., care nu a avut descendenți.

Ca urmare, Curtea reține

că potrivit certificatului de moștenitor din 30 septembrie 1992 și a regulilor moștenirii

legale, soțul reclamatei A.D. culege moștenirea de pe urma tatălui său, A.G., și

a unchiului său, A.A., în total o cotă de ¼ din imobilul situat în str.

C.V., nr. 50, Focșani.

O alta cotă ideală de

¼ din același imobil îi revine de pe urma mamei sale M.F., care culege averea

rămasă de pe urma antecesoarei sale C.M. Instanța are în vedere și testamentul olograf

al fiului acesteia, C.N.A., decedat la 25 noiembrie 1975, care a lăsat întreaga

sa avere sorei sale F., mama soțului reclamantei (sentința nr. 1764 din 30

aprilie 2007 a Judecătoriei Focșani, Dosar nr. 310/231/2007), aceasta rezultând

și din certificatul de moștenitor din 1971. În ce privește pe ceilalți moștenitori

ai C.M., respectiv C.N.S. și G.G.L., instanța a reținut că aceștia nu au formulat

în termen notificarea potrivit Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilelor în

litigiu.

Mai mult, potrivit adresei

înregistrate sub nr. 156 din 25 septembrie 2007 la BEJ C.G., G.G.L. a declarat,

în calitate de moștenitor al G.M., fiica C.M., că nu a formulat notificarea din

2002, prin care ar fi solicitat cota de 1/12 din imobilul situat în str. C.V.,

nr. 50, și că nu recunoaște semnătura de pe acea notificare.

Ca urmare, reclamanta,

în calitate de legatar universal al soțului său, A.D., decedat în 2001, justifică

calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota

ideală de ½ din imobilul situat în str. C.V., nr. 50, așa cum de altfel a

și formulat notificarea din 07 februarie 2002. În cuprinsul acestei notificări reclamanta

a solicitat emiterea unei dispoziții de restituire în natură „a celor două cote

indivize de 1/4 din imobilul situat în str. C.V., nr. 50”. Astfel, în raport de

dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 pretențiile reclamantei formulate prin

cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată, de restituire în întregime

a acestui imobil sunt neîntemeiate. Neformularea notificării și pentru încă o cotă

ideală de ½ din imobil atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau echivalent pentru acea cotă, conform art. 22

alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, reclamanta este îndreptățită la restituire

doar pentru o cotă ideală de ½ din imobilul din str. C.V., nr. 50.

În ce privește motivele

de apel formulate de pârâți, instanța a reținut că terenul aferent întregului ansamblu

de construcții cu destinația de secție de reumatologie este de 7.846 m.p., conform

raportului de expertiză din 2008 întocmit de expertul C.D. Dintre aceste construcții

doar o parte reprezintă clădirea veche, fosta locuință a familiei A., respectiv

corpurile A și B (denumite și C1, C2), restul sunt construcții noi, edificate ulterior

preluării imobilului de câtre Statul Român. Faptul că aceste două corpuri reprezintă

vechea clădire, ce a aparținut familiei A. a fost stabilit de experții desemnați

de Tribunalul Vrancea G.C. și de Curtea de Apel Brasov, B.G., precum și de expertul

consilier B.E.

Potrivit raportului de

expertiză întocmit de expertul B.G. este posibilă restituirea în natură a celor

două corpuri de clădire A și B (C1 și C2), având în vedere că primul nu este folosit,

iar cel de-al doilea este utilizat numai în parte, deservind secției de reumatologie

a spitalului.

În raport de această situație

de fapt, instanța a reținut dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, care permit

restituirea în natură a imobilelor ocupate de unități sanitare (ex. spitale), cu

condiția menținerii afectațiunii pe o perioadă de până la 5 ani.

La stabilirea suprafeței

de teren aferentă vechii construcții a fost suprapus planul de situație, rezultat

din măsurătorile topografice, peste planul cadastral al municipiului Focșani, realizat

între anii 1896-1898, având în vedere lipsa documentelor care să ateste suprafața

acestui teren și evoluția sa din punct de vedere juridic.

Față de concluziile expertizei

construcții, expertul C.D. a stabilit în raportul de expertiză întocmit la Tribunalul

Vrancea că terenul aferent clădirii vechi, ce a aparținut familiei reclamantei,

este de 4.432 m.p. și că este posibilă restituirea în natură a acestuia fără a fi

afectată buna funcționare a Spitalului S.P.

În mod asemănător, expertul

B.G. a concluzionat în raportul de expertiză din 2010 că exista o suprafață de 4.459,67

m.p., aferentă vechii construcții (corpurilor A și B) , care are acces separat la

drumul public prin str. C.V., și care a fost astfel delimitată, astfel încât afectarea

întregului sistem de utilități tehnico-edilitare să fie la un nivel minim și să

nu afecteze fluxul funcțional al spitalului. Potrivit aceluiași raport, principalele

branșamente la rețeaua de utilități tehnico-edilitare care vor deservi această suprafață

de teren și construcția, ce fac obiectul restituirii, pot constitui parte de uz

comun cu întregul sistem de branșamente și utilități al spitalului până la realizarea

separării de către proprietar.

În ce privește oglinzile

venețiene revendicate de reclamantă, Curtea a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada

că acestea au aparținut în trecut familiei sale, cu atât mai mult cu cât pe cele

expuse la Muzeul Vrancei nu este inscripționat numele A.

Referitor la acordarea

de măsuri reparatorii, instanța a reținut dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 conform cărora, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă,

se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent

vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea

învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul părților sau despăgubiri

acordate în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv.

Art. 26 alin. (1) din

aceeași lege prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului este obligat ca prin decizie sau, după caz dispoziție motivată, în termenul

prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată

de persoana îndreptățită.

Din aceste texte rezultă

că acordarea de bunuri în compensare este condiționată de caracterul disponibil

al acestora, respectiv în cazul terenurilor de faptul că sunt libere, precum și

de acordul persoanei îndreptățite de a primi bunurile oferite.

Având în vedere că din

probele administrate în cauză a rezultat inexistența unor bunuri sau servicii care

să fie oferite în compensare, măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de

prima instanță pentru celelalte imobile identificate în dispozitivul sentinței,

nu pot fi decât despăgubiri ce se vor acorda în condițiile legii speciale privind

regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Cererea de obligare a

pârâtului la daune cominatorii, daune moratorii și despăgubiri pentru lipsă de folosință

a imobilului nu sunt întemeiate, neputându-se reține reaua-credință a pârâtului

în soluționarea notificării câtă vreme, pentru același imobil, fusese înregistrată

și o altă cerere de restituire, iar intervenientul C.N.S. a formulat o cerere în

justiție, având ca obiect repunerea în termen. Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001,

ca lege specială, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile dreptului comun,

nu prevede ca sancțiune pentru neemiterea în termen a deciziei, respectiv a dispoziției

de restituire, acordarea de daune cominatorii.

Împotriva deciziei civile

nr. 99 din 16 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, au formulat recurs

pârâtul Consiliul Județean Vrancea și reclamanta A.T.C.

I. Consiliul Județean

Vrancea critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Instanța de apel în

mod nelegal și neîntemeiat a apreciat cota de ½ din imobilul revendicat ca

fiind cota ce trebuie restituită reclamantei A.T.C.

- Reclamanta nu poate

beneficia de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât

aceasta nu are calitatea de moștenitor a defuncților A.V. și C.M., ci moștenește

în baza testamentului universal, doar cota din imobil ce s-ar fi aflat la masa succesorală

a defunctului său soț, A.D., dacă nu ar fi avut loc preluarea abuzivă.

- Instanța de fond, în

mod neîntemeiat, a apreciat ca fiind necesară măsura restituirii în natură a cotei

de ½ din suprafața de 4.432 m.p. din corpurile C1 și C2 identificate de experții

tehnici.

- Instanța de fond, în

mod nelegal și netemeinic, a apreciat întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut

familiei A. în str. C.V., nr. 50.

II. Reclamanta A.T.C.

critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Hotărârea recurată este

nelegală în ceea ce privește restituirea în natură a unei cote de ½ din imobilul

teren și construcție corp A și B situat în Focșani, str. C.V., nr. 50.

- Este nelegală respingerea

cererii de restituire în natură a unor bunuri identificate prin rapoartele de expertiză.

- Hotărârea recurată este

nelegală în ce privește respingerea cererii de restituire a oglinzilor venețiene.

Recursurile sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

Cum recursurile sunt asemănătoare,

ele vor fi analizate împreună.

Prin cererea înregistrată

la nr. 1790/91/2007, reclamanta A.T.C., prin mandatar C.M., în contradictoriu cu

pârâta Primăria municipiului Focșani, a solicitat restituirea în natură a următoarelor

imobile: suprafața de 640 m.p., teren viran situat în str. M., nr. 6; suprafața

de 2.293 m.p., teren situat în Focșani, str. N.I., nr. 8; suprafața de 2.500 m.p.,

teren situat în Focșani, str. C.V., nr. 46.

De asemenea, s-a solicitat

ca pârâta să fie obligată la daune cominatorii. Prin completarea acțiunii, reclamanta

a solicitat să-i fie restituit și imobilul din Focșani, str. C.V., nr. 50, compus

din casă de locuit și teren, împreună cu imobilele prin încorporare – 2 oglinzi

venețiene. Că este persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu -

teren în suprafață de 2.500 m.p. situat în Focșani, str. C.V., nr. 46.

Ca urmare, reclamanta,

în calitate de legatar universal al soțului său A.D., decedat în 2001, justifică

calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota

ideală de ½ din imobilul situat în Focșani, str. C.V., nr. 50, așa cum a

și formulat notificarea din 07 februarie 2002.

În cuprinsul acestei notificări,

reclamanta a solicitat emiterea unei dispoziții de restituire în natură a celor

două cote indivize de ¼ din imobilul situat în Focșani, str. C.V., nr. 50.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, pretențiile reclamantei

formulate prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată, de restituire

în întregime a acestui imobil sunt neîntemeiate.

Nefondarea notificării

pentru încă o cotă ideală de ½ din imobil atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent pentru acea cotă,

conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, reclamanta

este îndreptățită la restituire doar pentru o cotă ideală de ½ din imobilul

din str. C.V., nr. 50.

În ceea ce privesc motivele

de recurs formulate de pârâtul Consiliul Județean Vrancea, se reține că terenul

aferent întregului ansamblu de construcții cu destinația de secție de reumatologie

este de 7.846 m.p., conform raportului de expertiză întocmit de expertul C.D. Dintre

aceste construcții doar o parte reprezintă clădirea veche, fostă locuință a familiei

A., respectiv corpurile A și B – denumite (C1, C2), restul sunt construcții edificate

ulterior preluării imobilului de către Statul Român. Faptul că aceste două corpuri

reprezintă vechea clădire ce a aparținut familiei A. a fost stabilit de experții

desemnați de instanța fondului – Tribunalul Vrancea.

Potrivit raportului de

expertiză efectuat în cauză, este posibilă restituirea în natură a celor două corpuri

de clădire A și B (C1 și C2), având în vedere că primul nu este folosit, iar cel

de-al doilea este utilizat numai în parte, deservind secția de reumatologie a spitalului.

În raport de această situație

de fapt, în cauză se rețin dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 care permit

restituirea în natură a imobilelor ocupate de unități sanitare (spitale), cu condiția

menținerii afectațiunii pe o perioadă de până la 5 ani.

Având în vedere raportul

de expertiză efectuat de instanța fondului (Tribunalul Vrancea) se reține că terenul

aferent clădirii vechi, ce a aparținut familiei reclamantei, este de 4.432 m.p.

și că este posibilă restituirea în natură a acestuia, fără a fi afectată buna funcționare

a Spitalului S.P.

Cu privire la oglinzile

venețiene revendicate de reclamantă, se reține că în cauză nu s-a făcut dovada că

acestea au aparținut în trecut familiei reclamantei.

Referitor la acordarea

de măsuri reparatorii, se rețin dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

conform cărora, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor

stabili măsuri reparatorii în echivalent, ce vor consta în compensare cu alte bunuri

sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită, potrivit legii, cu soluționarea

notificării, cu acordul părților sau despăgubirii acordate în condițiile legii speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv.

Dispozițiile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că, dacă restituirea în natură nu este posibilă,

deținătorul imobilului este obligat, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată,

în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare

bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă, sau nu este acceptată

de persoana îndreptățită.

Așadar, față de cele reținute,

se va constata că recursurile sunt nefondate și, pe cale de consecință, vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamanta

A.T.C. și de

pârâtul

Consiliul Județean Vrancea

împotriva deciziei civile

nr. 99/Ap din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 04 octombrie 2012.