ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5967/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 713 din 03 octombrie 2008: A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A.T.C., împotriva pârâtei Primăria municipiului Focșani și, pe cale de consecință: a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru: suprafața de 640 m.p. teren situat în Focșani, str. D.Z., nr. 6; 140 m.p. teren situat în Focșani, str. N.I., nr. 6, și 573 m.p. teren situat în Focșani, str. N.I., nr. 8. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului Panciu, județul Vrancea. A respins excepția privind prematuritatea introducerii acțiunii formulată de pârâtul Consiliul Județean Vrancea.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Vrancea, și în consecință: A dispus restituirea către reclamantă a cotei de ½ din suprafața de 4.432 m.p. teren situat în Focșani, str. C.V., nr. 50, și din corpul A de clădire în suprafață de 362,44 m.p. și din corpul B de clădire în suprafață de 223,25 m.p. A stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de ½ din diferența de 22.768 m.p. teren. A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune moratorii, daune cominatorii și despăgubiri. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Vrancei.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenientul C.N.S., prin procurator T.A. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta A.T.C. este soția defunctului A.D., decedat la 21 septembrie 2000, din certificatul de moștenitor din 17 octombrie 2000 eliberat BNP S.L. rezultând că este și legatară universală a acestuia. În această calitate, reclamanta a formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea imobilelor ce s-ar fi cuvenit fostului său soț. Astfel, la Primăria orașului Panciu au fost depuse: notificarea din 07 ianuarie 2001 prin care s-a solicitat suprafața de 8.860 m.p. teren în Panciu, str. T.; notificarea din 07 februarie 2002, prin care s-a solicitat suprafața de 1.370 m.p.

loc de casă, notificarea din 07 februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafața de 2.000 m.p. teren loc de casă pe str. M.K.; notificarea din 07 februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafața de 10.416 m.p. pe str. M., nr. 6, și pe str. G., și notificarea din 07 februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafața de 1.026 mp. teren situat pe str. T.R. Inițial, aceste notificări au fost respinse cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, dar prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit această calitate a reclamantei și pârâta a fost obligată să soluționeze notificările pe fond. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat mai multe imobile, cu motivarea că din moment ce a depus notificări, înseamnă că și-a exprimat intenția de a solicita toate imobilele ce au aparținut autorului său și care au fost preluate abuziv, invocând caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 în deplină concordanță cu disp.

art. 1 din primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța a apreciat că, față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede în cadrul procedurii de restituire obligativitatea formulării notificării și care prevede expres că în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile se va face câte o notificare pentru fiecare din ele, nu a putut primită susținerea reclamantei, urmând a fi analizată situația juridică doar pentru imobilele pentru care s-au formulat notificările din 07 februarie 2002. Prin raportul de expertiză topometrică ing. C.D. s-a precizat că imobilele din Panciu fac obiectul altor judecăți – Dosar nr. 1791/91/2007 și Dosarul nr. 1792/91/2007, fapt necontestat de reclamantă.

În prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada că aceste imobile au fost preluat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989. Imobilele sunt evidențiate în din 30 iunie 1934, 20 iunie 1934 și din 04 iulie 1934 prin care s-au făcut mențiuni în registrul de ipoteci cu privire la aceste bunuri pentru că proprietarul lor, A.V. (socrul reclamantei) declarase un debit de 20.123.896 lei și solicitase să-i fie aplicată legea privind lichidarea datoriilor agricole și urbane din 07 aprilie 1934. Având în vedere că reclamanta nu a depus alte dovezi din care să rezulte că imobilele au fost preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea îndreptată împotriva pârâtei Primăria orașului Panciu.

La Primăria municipiului Focșani reclamanta a depus notificările din 07 februarie 2002, dar notificarea din 2002 a fost înaintată Consiliului Județean Vrancea care deține imobilul solicitat prin aceasta. Prin notificări reclamanta a solicitat restituirea terenurilor pe care defunctul A.D. le-a moștenit de la tatăl său - A.G., de la unchiul său - A.A. și de la bunicii săi - A.V. și A.A.L., și anume: teren viran pe str. N.I., nr. 6, în suprafață de 160 m.p., suprafața de 640 m.p. teren viran pe str. D.Z., nr. 6, terenul viran de pe str. N.I., nr. 8. Din adeverințele de rol depuse la dosar a rezultat că aceste terenuri au figurat la rolul A.A.L. care a fost bunica soțului reclamantei. Având în vedere că A.A.L.

a avut 2 fii: pe A.G., tatăl soțului reclamantului și pe A.A., pe care soțul reclamantei l-a moștenit pe baza certificatului de moștenitor din 1992, a rezultat că soțului reclamantei i se cuveneau aceste terenuri și că reclamanta le poate solicita. Din raportul de expertiză topometrică rezultă că suprafața de 640 m.p. de pe str. D.Z. este în prezent ocupată de o proprietate privată, fără a se cunoaște modul de dobândire; suprafața de 160 m.p. de pe str. N.I., nr. 6, este cuprinsă în parcul de la Casa Căsătoriilor, iar suprafața de 573 m.p. teren de pe str. N.I., nr. 8, este de asemenea proprietate privată în prezent. A rezultat, prin urmare, că aceste terenuri nu sunt libere și nu pot fi restituite în natură, urmând a se stabili că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a solicitat ca pârâta să-i pună la dispoziție terenuri în compensare, dar nu au fost identificate terenuri libere care să poată fi restituite. Reclamanta a solicitat prin acțiune și un teren de 2.500 m.p. în Focșani, str. C.V.. nr. 46, dar pentru acest teren nu a făcut notificare, terenul nu a putut fi identificat de expert de expert și nu s-au depus acte de proprietate sau de preluare abuzivă. Reclamanta a solicitat de la pârâtă daune moratorii, daune cominatorii și despăgubiri ca urmare a prejudiciului creat prin lipsa de folosință. Aceste cereri nu au fost întemeiate. Reclamanta nu a însoțit notificările de acte doveditoare, din modul de formulare a notificărilor rezultând că ea însăși a avut dificultăți în a identifica imobilele pe care le-au avut autorii soțului său, iar actele doveditoare s-au depus pe parcurs, inclusiv în 2005 și 2007, astfel că nu s-a putut reține o culpă a pârâtei în nerezolvarea notificărilor.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosință, acesta nu a fost dovedit, iar expertul a stabilit că imobilele solicitate nu sunt libere și nu pot fi restituite în natură, astfel că reclamanta nu ar fi putut exercita o posesie a lor. Cu privire la acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Vrancea, prin care s-a solicitat restituirea imobilului de pe str. C.V., nr. 50, instanța a reținut următoarele: Acest imobil a făcut obiectul notificării din 07 februarie 2002 adresată inițial Primăriei Focșani, care prin dispoziția din 30 noiembrie 2005 a trimis notificarea deținătorului actual și anume Consiliul Județean Vrancea. Prin decizia din 20 iunie 2006, Consiliul Județean Vrancea a respins notificarea cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită.

Prin sentința civilă nr. 1041 din 09 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost anulată această decizie și pârâtul a fost obligat să soluționeze notificarea pe fond. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 6120 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Pârâtul a invocat excepția prematurității prezentei cereri de chemare în judecată apreciind că reclamanta nu a lăsat să curgă termenul de 60 de zile în care avea posibilitatea să soluționeze notificarea, teren care a început să curgă la 27 septembrie 2007 când s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție. Această excepție nu este întemeiată având în vedere că pârâtul a dat o primă soluție notificării, iar ulterior a arătat că nu ar fi putut soluționa notificarea pentru că s-a mai formulat o cerere de către alt moștenitor, iar cererea acestuia pentru repunerea în termen se află în curs de judecată.

Ori, reclamantei nu i-a putut fi limitat accesul la justiție, instanța putând soluționa fondul cauzei. În consecință, în baza art. 137 C. proc. civ., s-a respins, ca neîntemeiată, excepția privind prematuritatea. În ce privește fondul cererii, instanța a reținut că prin notificarea din 07 februarie 2002 reclamanta a formulat cererea în calitate de moștenitoare a soțului său care la rândul său îi moștenise pe tatăl său G. și pe unchiul său A. Reclamanta a solicitat cota de ¼ din imobil pe care cei doi autori ai soțului său au moștenit-o de la tatăl lor, A.V. A solicitat și cota de ¼ care ar fi aparținut mamei soțului său, A.F. și pe care aceasta ar fi moștenit-o de la ruda comună S. Reclamanta a solicitat deci jumătate din acest imobil.

Prin acțiunea formulată la instanță reclamanta a solicitat imobilul în totalitate. Reclamanta a indicat ca titlu de proprietate asupra acestui imobil o convenție de partaj voluntar din 1930 prin care s-a împărțit averea rămasă de pe urma defunctei A.S. Din matricolă a rezultat că moștenitorii defunctei A.S., au figurat la rol cu un imobil în Focșani, str. C.V., nr. 50, pe care l-au închiriat Spitalului M. Focșani, iar din actul de partaj voluntar rezultă că imobilul s-a împărțit în 4 părți egale și: M.E., C.M., A.V. și B.V. au primit câte „1/4 din casa de la Focșani, str. C.V., nr. 84, cu un sfert din locul înconjurător”. Din raportul de expertiză C.D. a rezultat că acest imobil este cel care în prezent poartă nr. 50 și care se află în administrarea pârâtului, aspect necontestat de altfel.

Din același raport a mai rezultat că terenul aferent acestei construcții a fost la acea dată de 2,72 ha, iar această susținere se coroborează și cu faptul că fam. A. a avut un imobil și la nr. 48 și din referatul întocmit de Comisia de Legea nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiul Focșani a rezultat că o parte din acest teren este folosit în prezent de Liceul A.I.C. Focșani, ceea ce demonstrează că în acea locație fam. A. a avut o suprafață mare de teren, dar prin sistematizările ulterioare terenul a fost împărțit și a trecut în diferite posesii sau constituie, parte din el, străzi și alei. Pentru aceste motive instanța a reținut că imobilul de pe str. C.V., nr. 50, (fost nr. 84) este alcătuit din suprafața de 2,72 ha teren și din construcțiile notate de expert G.C.

cu albastru și roșu pe schița anexă la raportul de expertiză compusă din corpul A în suprafață de 362,44 m.p. și corpul B în suprafață de 223,25 m.p. Reclamanta a făcut obiecțiuni la acest raport de expertiză și a susținut că toate construcțiile în care a funcționat Secția de reumatologie a Spitalului Județean Vrancea au aparținut familiei A., și anume cele notate cu C3, C4, C5, C6 în raport de exp. C.D. Expertul a menționat, cu certitudine, că doar construcțiile din corpul A și corpul B (C1 și C2 în exp. C.D.) sunt clădiri vechi, construite în 1860 și pentru celelalte nu s-a făcut dovada că au fost construite de autorii reclamantei. Concluzionând, vocația reclamantei la restituire a fost analizată față de imobilul compus din suprafața de 2,72 ha teren și corpurile A și B de construcții.

Pârâtul a precizat că imobilul nu poate fi restituit în natură pentru că face parte din domeniul public al județului, susținere care nu poate fi primită față de disp. art. 16 din Legea nr. 10/2001 care nu exclude asemenea imobile de la restituire, ci instituie obligația ca fostul proprietar să le mențină destinația pe o anumită perioadă. În cauză, clădirile nu mai sunt folosite ca spital din cauza stării de degradare în care se află, astfel că nu se impune o asemenea măsură. Faptul că imobilul a fost trecut în domeniul public nu a putut fi reținut, având în vedere că hotărârea nr. 79 din 28 iunie 2007 a fost dată pe parcursul judecății și văzând și dispozițiile art. 20 alin. (4 1 ) din Legea nr. 10/2001 care interzice orice act de dispoziție asupra imobilelor ce fac obiectul acestei legi pe parcursul procedurilor administrative sau judiciare.

În ceea ce privește suprafața efectivă care putea fi restituită în natură, instanța a reținut suprafața de 4.432 m.p., contur roșu pe schița 2 anexă la ultima completare a raportului de expert C.D. din 08 octombrie 2008, pentru că această suprafață este aferentă construcțiilor vechi care se mai găsesc pe teren. Față de întreaga suprafață deținută de Spitalul Județean Vrancea și de starea de degradare în care se află construcțiile și care presupune demolarea lor iminentă, instanța a apreciat că nu sunt impedimente la restituirea în natură a imobilului, eventualelor rețele pentru utilități putând fi schimbat apartamentul. Aceasta este situația juridică a imobilului solicitat, dar din suprafața de 4.432 m.p.

teren și din cele două corpuri de clădire A și B, reclamanta este îndreptățită doar la cota de ½. Imobilul a aparținut A.S. și prin actul de partaj voluntar s-a împărțit între 4 descendenți ai ei, reclamanta solicitând două cote de ¼. Unul din beneficiarii partajului a fost A.V., bunicul soțului reclamantei. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la restituire persoanele care au fost proprietare la data preluării. Imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 și cota de ¼ ce a aparținut în urma partajului lui A.V., era în proprietatea fiilor săi G. și A., de la care s-a și preluat.

În aceste condiții, A.D., fiu și nepot al celor doi, putea cere această cotă în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanta, ca soție și legatară universală a acestuia, este îndreptățită la cota de ¼. Reclamanta a solicitat și cota de ¼ ce a aparținut C.M., pretinzând că această cotă a fost culeasă de fiica acesteia M.F., mama soțului său. Reclamanta nu a făcut dovada acestei transmisiuni succesorale, dar A.D. ar fi avut vocație la succesiunea C.M., care a fost mătușa tatălui său, fiind rudă de gradul IV. Cota acestei defuncte nu a fost solicitată de descendenții săi în termen legal, iar potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor care nu au urma procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalți moștenitori.

Prin urmare, reclamanta este îndreptățită la cota totală de ½ din acest imobil. Deși prin cererea adresată instanței, reclamanta a solicitat întregul imobil, instanța a reținut că nu beneficiază de prevederile textului mai sus enunțat și pentru diferența de ½ din imobil pentru că nu a formulat notificare pentru aceste cote, iar textul condiționează restituirea de formularea cererii prin notificare. În consecință, reclamantei îi va fi restituită cota-parte ideală de ½ din imobil pentru că defunctul său soț a moștenit aceste cote ideale și nimeni nu poate transmite mai mult decât are dreptul, iar materializarea acestui drept urmează a se stabili în cadrul procedurii de ieșire din indiviziune pe calea dreptului comun cu coproprietarul județul Vrancea, prin administrator Consiliul Județean Vrancea.

Reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat la daune cominatorii, daune moratorii și despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului. Cererea este neîntemeiată, neputându-se reține reaua-credință a pârâtului în soluționarea notificării câtă vreme pentru același imobil fusese înregistrată și o altă notificare, iar solicitantul C.N.S. a formulat cererea în justiție pentru a se dispune repunerea în termen. Prin urmare, pârâtul a fost în imposibilitate să soluționeze notificarea, pretențiile reclamantei nefiind întemeiate, urmând a fi respinse aceste capete de cerere ca neîntemeiate. Reclamanta a solicitat și restituirea a două oglinzi venețiene, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Vrancea, actualul deținător.

Reclamanta a pretins că acestea sunt imobile prin încorporare și se încadrează în disp. art. 6 din Legea nr. 10/2001. Definind imobilele în sensul acestei legi, art. 6 include și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcții, dar art. 469 C. civ. prevede că oglinzile unui apartament se presupun așezate în perpetuu, când parchetul pe care stau formează corp comun cu lemnăria care îmbracă pereții camerei. În cauză, nu s-a făcut dovada că oglinzile au existat în imobil la data naționalizării, că au fost prinse în parchet sau că ar fi fost prinse în perete cu var, ghips sau ciment în așa fel încât să nu poată fi scoase fără a fi deteriorate. Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia civilă nr. 99 din 16 septembrie 2011, a respins apelurile declarate de apelanții: Primăria municipiului Focșani, Consiliul Județean Vrancea și A.T.C.

împotriva sentinței civile nr. 713/2008 a Tribunalului Vrancea; A respins cererea de aderare la apel formulată de intervenientul C.N.S.: A obligat apelanta A.T.C. la plata către Muzeul Vrancei a sumei de 4.200 RON cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Art. 22 din Legea nr. 10/2001 prevede obligația persoanei îndreptățite de a notifica unitatea deținătoare pentru restituirea în natură a imobilelor ce formează obiectul acesteia, iar în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, notificarea se formulează separat pentru fiecare imobil. Ca urmare, intenția reclamantei de restituire a tuturor imobilelor, care au aparținut soțului său A.D.

nu e suficientă pentru a îndeplini cerința textului de lege, fiind necesar a se formula separat o notificare și pentru imobilul din Focșani, str. C.V., nr. 46. Calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea masurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 a fost stabilită prin mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv: sentința civilă nr. 1764 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Focșani, Dosar nr. 310/231/2007, sentința nr. 1041 din 09 noiembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 257/91/2006, decizia nr. 78 din 15 martie 2007 a Curții de Apel Galați, Dosar nr. 257/91/2006, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6120 din 27 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința nr. 509 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 798/2006, sentința nr. 431 din 01 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 796/2006, sentința nr. 495 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 794/2006, sentința nr. 508 din 22 iunie 2006, Dosar nr. 793/2006 și sentința nr. 464 din 09 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 797/2006.

Astfel, conform sentinței civile nr. 1764 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Focșani, Dosar nr. 310/231/2007, soțul reclamantei A.D., decedat în 2001, „a cules moștenirea după întreaga familie A. și C., astfel el a moștenit pe autorii săi A.G., tatăl, pe unchiul său A., cât și pe A.G.V., bunicul său, în calitate de descendenți ai defuncților G. și A.S., străbunicii săi”. Conform aceleiași sentințe, de pe ramura C., A.D. culege moștenirea de pe urma mamei sale F., care, la rândul ei, îi moștenește pe părinții săi N. și C.M. și pe unchiul său C.T., care nu a avut descendenți. Ca urmare, Curtea reține că potrivit certificatului de moștenitor din 30 septembrie 1992 și a regulilor moștenirii legale, soțul reclamatei A.D.

culege moștenirea de pe urma tatălui său, A.G., și a unchiului său, A.A., în total o cotă de ¼ din imobilul situat în str. C.V., nr. 50, Focșani. O alta cotă ideală de ¼ din același imobil îi revine de pe urma mamei sale M.F., care culege averea rămasă de pe urma antecesoarei sale C.M. Instanța are în vedere și testamentul olograf al fiului acesteia, C.N.A., decedat la 25 noiembrie 1975, care a lăsat întreaga sa avere sorei sale F., mama soțului reclamantei (sentința nr. 1764 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Focșani, Dosar nr. 310/231/2007), aceasta rezultând și din certificatul de moștenitor din 1971. În ce privește pe ceilalți moștenitori ai C.M., respectiv C.N.S. și G.G.L., instanța a reținut că aceștia nu au formulat în termen notificarea potrivit Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilelor în litigiu.

Mai mult, potrivit adresei înregistrate sub nr. 156 din 25 septembrie 2007 la BEJ C.G., G.G.L. a declarat, în calitate de moștenitor al G.M., fiica C.M., că nu a formulat notificarea din 2002, prin care ar fi solicitat cota de 1/12 din imobilul situat în str. C.V., nr. 50, și că nu recunoaște semnătura de pe acea notificare. Ca urmare, reclamanta, în calitate de legatar universal al soțului său, A.D., decedat în 2001, justifică calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota ideală de ½ din imobilul situat în str. C.V., nr. 50, așa cum de altfel a și formulat notificarea din 07 februarie 2002. În cuprinsul acestei notificări reclamanta a solicitat emiterea unei dispoziții de restituire în natură „a celor două cote indivize de 1/4 din imobilul situat în str. C.V., nr. 50”.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 pretențiile reclamantei formulate prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată, de restituire în întregime a acestui imobil sunt neîntemeiate. Neformularea notificării și pentru încă o cotă ideală de ½ din imobil atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent pentru acea cotă, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, reclamanta este îndreptățită la restituire doar pentru o cotă ideală de ½ din imobilul din str. C.V., nr. 50. În ce privește motivele de apel formulate de pârâți, instanța a reținut că terenul aferent întregului ansamblu de construcții cu destinația de secție de reumatologie este de 7.846 m.p., conform raportului de expertiză din 2008 întocmit de expertul C.D.

Dintre aceste construcții doar o parte reprezintă clădirea veche, fosta locuință a familiei A., respectiv corpurile A și B (denumite și C1, C2), restul sunt construcții noi, edificate ulterior preluării imobilului de câtre Statul Român. Faptul că aceste două corpuri reprezintă vechea clădire, ce a aparținut familiei A. a fost stabilit de experții desemnați de Tribunalul Vrancea G.C. și de Curtea de Apel Brasov, B.G., precum și de expertul consilier B.E. Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul B.G. este posibilă restituirea în natură a celor două corpuri de clădire A și B (C1 și C2), având în vedere că primul nu este folosit, iar cel de-al doilea este utilizat numai în parte, deservind secției de reumatologie a spitalului.

În raport de această situație de fapt, instanța a reținut dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, care permit restituirea în natură a imobilelor ocupate de unități sanitare (ex. spitale), cu condiția menținerii afectațiunii pe o perioadă de până la 5 ani. La stabilirea suprafeței de teren aferentă vechii construcții a fost suprapus planul de situație, rezultat din măsurătorile topografice, peste planul cadastral al municipiului Focșani, realizat între anii 1896-1898, având în vedere lipsa documentelor care să ateste suprafața acestui teren și evoluția sa din punct de vedere juridic. Față de concluziile expertizei construcții, expertul C.D. a stabilit în raportul de expertiză întocmit la Tribunalul Vrancea că terenul aferent clădirii vechi, ce a aparținut familiei reclamantei, este de 4.432 m.p.

și că este posibilă restituirea în natură a acestuia fără a fi afectată buna funcționare a Spitalului S.P. În mod asemănător, expertul B.G. a concluzionat în raportul de expertiză din 2010 că exista o suprafață de 4.459,67 m.p., aferentă vechii construcții (corpurilor A și B) , care are acces separat la drumul public prin str. C.V., și care a fost astfel delimitată, astfel încât afectarea întregului sistem de utilități tehnico-edilitare să fie la un nivel minim și să nu afecteze fluxul funcțional al spitalului. Potrivit aceluiași raport, principalele branșamente la rețeaua de utilități tehnico-edilitare care vor deservi această suprafață de teren și construcția, ce fac obiectul restituirii, pot constitui parte de uz comun cu întregul sistem de branșamente și utilități al spitalului până la realizarea separării de către proprietar.

În ce privește oglinzile venețiene revendicate de reclamantă, Curtea a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada că acestea au aparținut în trecut familiei sale, cu atât mai mult cu cât pe cele expuse la Muzeul Vrancei nu este inscripționat numele A. Referitor la acordarea de măsuri reparatorii, instanța a reținut dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul părților sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Art. 26 alin. (1) din aceeași lege prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau, după caz dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită. Din aceste texte rezultă că acordarea de bunuri în compensare este condiționată de caracterul disponibil al acestora, respectiv în cazul terenurilor de faptul că sunt libere, precum și de acordul persoanei îndreptățite de a primi bunurile oferite.

Având în vedere că din probele administrate în cauză a rezultat inexistența unor bunuri sau servicii care să fie oferite în compensare, măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de prima instanță pentru celelalte imobile identificate în dispozitivul sentinței, nu pot fi decât despăgubiri ce se vor acorda în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Cererea de obligare a pârâtului la daune cominatorii, daune moratorii și despăgubiri pentru lipsă de folosință a imobilului nu sunt întemeiate, neputându-se reține reaua-credință a pârâtului în soluționarea notificării câtă vreme, pentru același imobil, fusese înregistrată și o altă cerere de restituire, iar intervenientul C.N.S.

a formulat o cerere în justiție, având ca obiect repunerea în termen. Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001, ca lege specială, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile dreptului comun, nu prevede ca sancțiune pentru neemiterea în termen a deciziei, respectiv a dispoziției de restituire, acordarea de daune cominatorii. Împotriva deciziei civile nr. 99 din 16 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, au formulat recurs pârâtul Consiliul Județean Vrancea și reclamanta A.T.C. I. Consiliul Județean Vrancea critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Instanța de apel în mod nelegal și neîntemeiat a apreciat cota de ½ din imobilul revendicat ca fiind cota ce trebuie restituită reclamantei A.T.C.

- Reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât aceasta nu are calitatea de moștenitor a defuncților A.V. și C.M., ci moștenește în baza testamentului universal, doar cota din imobil ce s-ar fi aflat la masa succesorală a defunctului său soț, A.D., dacă nu ar fi avut loc preluarea abuzivă. - Instanța de fond, în mod neîntemeiat, a apreciat ca fiind necesară măsura restituirii în natură a cotei de ½ din suprafața de 4.432 m.p. din corpurile C1 și C2 identificate de experții tehnici. - Instanța de fond, în mod nelegal și netemeinic, a apreciat întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut familiei A. în str. C.V., nr. 50. II. Reclamanta A.T.C.

critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Hotărârea recurată este nelegală în ceea ce privește restituirea în natură a unei cote de ½ din imobilul teren și construcție corp A și B situat în Focșani, str. C.V., nr. 50. - Este nelegală respingerea cererii de restituire în natură a unor bunuri identificate prin rapoartele de expertiză. - Hotărârea recurată este nelegală în ce privește respingerea cererii de restituire a oglinzilor venețiene. Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Cum recursurile sunt asemănătoare, ele vor fi analizate împreună.

Prin cererea înregistrată la nr. 1790/91/2007, reclamanta A.T.C., prin mandatar C.M., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Focșani, a solicitat restituirea în natură a următoarelor imobile: suprafața de 640 m.p., teren viran situat în str. M., nr. 6; suprafața de 2.293 m.p., teren situat în Focșani, str. N.I., nr. 8; suprafața de 2.500 m.p., teren situat în Focșani, str. C.V., nr. 46. De asemenea, s-a solicitat ca pârâta să fie obligată la daune cominatorii. Prin completarea acțiunii, reclamanta a solicitat să-i fie restituit și imobilul din Focșani, str. C.V., nr. 50, compus din casă de locuit și teren, împreună cu imobilele prin încorporare – 2 oglinzi venețiene. Că este persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu - teren în suprafață de 2.500 m.p.

situat în Focșani, str. C.V., nr. 46. Ca urmare, reclamanta, în calitate de legatar universal al soțului său A.D., decedat în 2001, justifică calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota ideală de ½ din imobilul situat în Focșani, str. C.V., nr. 50, așa cum a și formulat notificarea din 07 februarie 2002. În cuprinsul acestei notificări, reclamanta a solicitat emiterea unei dispoziții de restituire în natură a celor două cote indivize de ¼ din imobilul situat în Focșani, str. C.V., nr. 50. Astfel, în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, pretențiile reclamantei formulate prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată, de restituire în întregime a acestui imobil sunt neîntemeiate.

Nefondarea notificării pentru încă o cotă ideală de ½ din imobil atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent pentru acea cotă, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, reclamanta este îndreptățită la restituire doar pentru o cotă ideală de ½ din imobilul din str. C.V., nr. 50. În ceea ce privesc motivele de recurs formulate de pârâtul Consiliul Județean Vrancea, se reține că terenul aferent întregului ansamblu de construcții cu destinația de secție de reumatologie este de 7.846 m.p., conform raportului de expertiză întocmit de expertul C.D. Dintre aceste construcții doar o parte reprezintă clădirea veche, fostă locuință a familiei A., respectiv corpurile A și B – denumite (C1, C2), restul sunt construcții edificate ulterior preluării imobilului de către Statul Român.

Faptul că aceste două corpuri reprezintă vechea clădire ce a aparținut familiei A. a fost stabilit de experții desemnați de instanța fondului – Tribunalul Vrancea. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, este posibilă restituirea în natură a celor două corpuri de clădire A și B (C1 și C2), având în vedere că primul nu este folosit, iar cel de-al doilea este utilizat numai în parte, deservind secția de reumatologie a spitalului. În raport de această situație de fapt, în cauză se rețin dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 care permit restituirea în natură a imobilelor ocupate de unități sanitare (spitale), cu condiția menținerii afectațiunii pe o perioadă de până la 5 ani. Având în vedere raportul de expertiză efectuat de instanța fondului (Tribunalul Vrancea) se reține că terenul aferent clădirii vechi, ce a aparținut familiei reclamantei, este de 4.432 m.p.

și că este posibilă restituirea în natură a acestuia, fără a fi afectată buna funcționare a Spitalului S.P. Cu privire la oglinzile venețiene revendicate de reclamantă, se reține că în cauză nu s-a făcut dovada că acestea au aparținut în trecut familiei reclamantei. Referitor la acordarea de măsuri reparatorii, se rețin dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, ce vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită, potrivit legii, cu soluționarea notificării, cu acordul părților sau despăgubirii acordate în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă, sau nu este acceptată de persoana îndreptățită. Așadar, față de cele reținute, se va constata că recursurile sunt nefondate și, pe cale de consecință, vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta A.T.C. și de pârâtul Consiliul Județean Vrancea împotriva deciziei civile nr. 99/Ap din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2012.