ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 318/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2245 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a admis acțiunea reclamantelor SC E.I. SRL, SC B. SRL, SC R.T. SRL, SC C. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL formulată împotriva pârâtei SC U. SRL, dispunându-se obligarea acesteia să înscrie reclamantele în graficul de transport de persoane privind transportul public de călători în Municipiul Bârlad.

Pentru a se pronunța astfel, instanța fondului a reținut că reclamantele au participat în cadrul unei asocieri la licitația organizată pentru concesionarea transportului public local de călători, licitație organizată de Consiliul local al Municipiului Bârlad și în urma căreia s-a încheiat contractul de concesiune nr. 570/22 mai 2005 care a fost semnat pentru concesionare de SC U. SRL Ulterior acestui contract, pârâta a încheiat contractul de asociere în participațiune cu membrele asociației B.T., însă reclamantele care făceau și ele parte din această asociație au refuzat încheierea unor astfel de contracte, considerând că nu s-a convenit pentru perfectarea acestora, că aceste contracte conțin clauze de neacceptat prin care s-ar recunoaște că adevărata beneficiară al contractului de concesiune ar fi pârâta.

Datorită acestui refuz, reclamantele nu au mai fost înscrise în graficul de transport, deși mijloacele lor de transport fuseseră selectate de comisia de licitație. Instanța a mai reținut că, în lipsa unei hotărâri a membrilor Asociația B.T. prin care să se decidă încheierea unor asemenea contracte, pârâta nu putea impune acest lucru, fiind o măsură abuzivă. Prin contractele impuse, reclamantelor care aveau aceleași obligații ca și pârâta li se impunea să inscripționeze pe părțile laterale ale mijlocului de transport popular, denumirea executantului transportului ASOCIAȚIA B.T. – SC U. SRL, instanța considerând că pârâta, împuternicită doar să reprezinte asociația în raporturile cu terții și să semneze contractul de concesiune s-a comportat ca un adevărat concesionar.

De asemenea, s-a considerat că reclamantele, în mod nejustificat nu au fost înscrise în graficul de transport mai ales că Primăria Bârlad a confirmat starea tehnică bună a mijloacelor de transport aparținând acestora. Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 36 din 4 aprilie 2007 dată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. În considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt în sensul că prin contractul nr. 335 din 7 ianuarie 2004 părțile din prezenta cauză s-au asociat, constituind o asociație în participațiune independentă fără personalitate juridică, sub denumirea de ASOCIAȚIA B.T. Că, pârâta a avut calitatea de reprezentantă a asociației, semnând contractul de concesiune încheiat ca urmare a câștigării licitației, în numele asociației drept pentru care, reclamantele fiind părți în contractul de concesiune nu puteau fi înlăturate din graficul de transport.

S-a mai reținut că atitudinea pârâtei de a impune, în cadrul ședinței din 29 septembrie 2005, încheierea „unor contracte de colaborare”, fără ca în acest sens să existe o notificare a membrilor asociației din care făceau parte, nu reprezintă decât o atitudine abuzivă și culpabilă a acesteia. De asemenea, instanța apelului a considerat că motivarea din cererea de chemare în judecată referitoare la încadrarea prevederilor art. 12 alin. (2) lit. c) din contractul de concesiune a fost suficientă pentru a demonstra elementele nerespectării acestor prevederi așa încât, hotărârea primei instanțe a fost dată cu respectarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. și a principiului contradictorialității. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și desființării cu consecința respingerii acțiunii. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține următoarele: 1) Acțiunea reclamantelor este prematur formulată în raport de prevederile art. 109 pct. 2 și 720 1 C. proc. civ. Recurenta consideră că, în materie comercială dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., sunt imperative și prevăd efectuarea unei concilieri directe și prealabile înainte de promovarea acțiunii, procedură pe care reclamantele nu au îndeplinit-o. 2) Ambele instanțe nu au fost în măsură să observe că între reclamante și pârâtă nu a fost un raport juridic din care să rezulte dreptul reclamantelor de a efectua transportul public de călători conform contractului pe care l-au contestat, nejustificându-se obligarea sa de a le înscrie în graficul de transport, în condițiile în care se contestă chiar contractul.

Consideră că atâta timp cât între părțile din proces nu a fost nici o convenție este evident că pârâta nu are calitate procesuală pasivă. 3) În contractul de asociere încheiat în anual 2004 nu s-a reglementat conduita ce trebuia urmată de către membrii asociației în desfășurarea activităților comune și nici în raport cu prevederile contractului de concesiune astfel că apărea ca firească încheierea unei noi convenții între pârâta-obligată prin contractul de concesiune, și membrii asociației. 4) Instanțele anterioare au încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ. și principiul contradictorialității întrucât acestea s-au pronunțat asupra valabilității contractului de asociere în participațiune, cât și asupra modului în care s-au respins clauzele contractuale.

Recurenta susține că instanțele nu au identificat raportul juridic care dădea naștere obligației de a face și nici dreptul reclamantelor de a-i pretinde executarea acestei obligații. 5) Instanțele au nesocotit prevederile art. 3 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cu care persoanele fizice și juridice trebuie să-și exercite drepturile cerute cu bună-credință și cu scopul economic și social, reclamantele fiind în culpă față de faptul că au contestat contractul de concesiune. Intimatele SC E.I. SRL, SC B. SRL și SC S. SRL au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat motivând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a legii. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

1. Cu privire la excepția de prematuritate a acțiunii în raport de prevederile art. 720 1 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea efectuării prealabile a concilierii directe se constată că este nefondată. Astfel, potrivit prevederilor textului menționat anterior, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamanta va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Din economia textului rezultă că această reglementare își găsește aplicabilitatea în cazul proceselor și cererilor al căror obiect este evaluabil în bani ceea ce nu se poate spune în cauza de față ce are ca obiect obligația de a face, obligație ce nu este evaluabilă în bani.

2. Este lipsită de suport susținerea recurentei prin care critică pretinsa omisiune a instanțelor de a observa că nu există un raport juridic din care să rezulte dreptul reclamantei de a efectua transportul public de călători în baza unui contract contestat. Pe de o parte, ceea ce reclamanta a contestat în instanță nu a fost contractul de concesiune, ci contractele de colaborare ulterioare pe care pârâta a încercat să le impună, iar pe de altă parte obligația reținută în sarcina recurentei – pârâte a avut la bază contractul de asociere la participațiune autentificat sub nr. 335 din 27 ianuarie 2004, precum și contractul de concesiune încheiat de ASOCIAȚIA B.T. din care ambele părți fac parte.

Prin această argumentație, Înalta Curte consideră că a răspuns și criticilor de la pct. 3 și 4 care, în esență vizează aceleași aspecte, adăugând în plus că instanța apelului nu a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., exercitându-și rolul activ în sensul pronunțării în limitele investirii și cu respectarea principiului contradictorialității. 3) Nici ultima critică nu poate fi primită, constatându-se că nu s-au nesocotit prevederile art. 3 din Decretul nr. 31/1954. Pe lângă faptul că ceea ce a invocat recurenta la acest punct nu a constituit critică în apel așa cum s-a argumentat anterior, reclamanta nu a contestat nici un moment contractul de concesiune, ci contractele de colaborare pe care pârâta a încercat să le determine pe părțile din cadrul asocierii în participațiune să le încheie.

Pentru considerentele expuse urmează ca Înalta Curte să respingă, ca nefondat, recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere și prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată, cheltuieli ce vor fi în cuantum de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC U. SRL Negrești împotriva deciziei nr. 36 din 4 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2008.