ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 318/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 318/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2245 din 4

decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a admis acțiunea reclamantelor

SC E.I. SRL, SC B. SRL, SC R.T. SRL, SC C. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL formulată

împotriva pârâtei SC U. SRL, dispunându-se obligarea acesteia să înscrie

reclamantele în graficul de transport de persoane privind transportul public de

călători în Municipiul Bârlad.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța fondului a reținut că reclamantele au participat în cadrul unei

asocieri la licitația organizată pentru concesionarea transportului public

local de călători, licitație organizată de Consiliul local al Municipiului

Bârlad și în urma căreia s-a încheiat contractul de concesiune nr. 570/22 mai

2005 care a fost semnat pentru concesionare de SC U. SRL

Ulterior acestui contract,

pârâta a încheiat contractul de asociere în participațiune cu membrele

asociației B.T., însă reclamantele care făceau și ele parte din această

asociație au refuzat încheierea unor astfel de contracte, considerând că nu s-a

convenit pentru perfectarea acestora, că aceste contracte conțin clauze de

neacceptat prin care s-ar recunoaște că adevărata beneficiară al contractului

de concesiune ar fi pârâta.

Datorită acestui refuz,

reclamantele nu au mai fost înscrise în graficul de transport, deși mijloacele

lor de transport fuseseră selectate de comisia de licitație.

Instanța a mai reținut că,

în lipsa unei hotărâri a membrilor Asociația B.T. prin care să se decidă

încheierea unor asemenea contracte, pârâta nu putea impune acest lucru, fiind o

măsură abuzivă.

Prin contractele impuse,

reclamantelor care aveau aceleași obligații ca și pârâta li se impunea să

inscripționeze pe părțile laterale ale mijlocului de transport popular,

denumirea executantului transportului ASOCIAȚIA B.T. – SC U. SRL, instanța

considerând că pârâta, împuternicită doar să reprezinte asociația în

raporturile cu terții și să semneze contractul de concesiune s-a comportat ca

un adevărat concesionar.

De asemenea, s-a considerat

că reclamantele, în mod nejustificat nu au fost înscrise în graficul de

transport mai ales că Primăria Bârlad a confirmat starea tehnică bună a

mijloacelor de transport aparținând acestora.

Apelul formulat de pârâtă

împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 36 din 4

aprilie 2007 dată de Curtea de Apel Iași, secția comercială.

În considerentele deciziei

s-a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt în sensul că

prin contractul nr. 335 din 7 ianuarie 2004 părțile din prezenta cauză s-au

asociat, constituind o asociație în participațiune independentă fără

personalitate juridică, sub denumirea de ASOCIAȚIA B.T.

Că, pârâta a avut calitatea

de reprezentantă a asociației, semnând contractul de concesiune încheiat ca

urmare a câștigării licitației, în numele asociației drept pentru care, reclamantele

fiind părți în contractul de concesiune nu puteau fi înlăturate din graficul de

transport.

S-a mai reținut că

atitudinea pârâtei de a impune, în cadrul ședinței din 29 septembrie 2005,

încheierea „unor contracte de colaborare”, fără ca în acest sens să existe o

notificare a membrilor asociației din care făceau parte, nu reprezintă decât o

atitudine abuzivă și culpabilă a acesteia.

De asemenea, instanța

apelului a considerat că motivarea din cererea de chemare în judecată

referitoare la încadrarea prevederilor art. 12 alin. (2) lit. c) din contractul

de concesiune a fost suficientă pentru a demonstra elementele nerespectării

acestor prevederi așa încât, hotărârea primei instanțe a fost dată cu

respectarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. și a principiului

contradictorialității.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâta care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și desființării cu consecința

respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, recurenta susține următoarele:

1) Acțiunea reclamantelor este

prematur formulată în raport de prevederile art. 109 pct. 2 și 720

1

C.

proc. civ.

Recurenta consideră că, în

materie comercială dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., sunt

imperative și prevăd efectuarea unei concilieri directe și prealabile înainte

de promovarea acțiunii, procedură pe care reclamantele nu au îndeplinit-o.

2) Ambele instanțe nu au

fost în măsură să observe că între reclamante și pârâtă nu a fost un raport

juridic din care să rezulte dreptul reclamantelor de a efectua transportul

public de călători conform contractului pe care l-au contestat,

nejustificându-se obligarea sa de a le înscrie în graficul de transport, în

condițiile în care se contestă chiar contractul.

Consideră că atâta timp cât

între părțile din proces nu a fost nici o convenție este evident că pârâta nu

are calitate procesuală pasivă.

3) În contractul de asociere

încheiat în anual 2004 nu s-a reglementat conduita ce trebuia urmată de către

membrii asociației în desfășurarea activităților comune și nici în raport cu

prevederile contractului de concesiune astfel că apărea ca firească încheierea

unei noi convenții între pârâta-obligată prin contractul de concesiune, și

membrii asociației.

4) Instanțele anterioare au

încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ. și principiul contradictorialității

întrucât acestea s-au pronunțat asupra valabilității contractului de asociere

în participațiune, cât și asupra modului în care s-au respins clauzele

contractuale.

Recurenta susține că

instanțele nu au identificat raportul juridic care dădea naștere obligației de

a face și nici dreptul reclamantelor de a-i pretinde executarea acestei

obligații.

5) Instanțele au nesocotit

prevederile art. 3 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cu care persoanele fizice

și juridice trebuie să-și exercite drepturile cerute cu bună-credință și cu

scopul economic și social, reclamantele fiind în culpă față de faptul că au

contestat contractul de concesiune.

Intimatele SC E.I. SRL, SC B.

SRL și SC S. SRL au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea

recursului ca nefondat motivând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea

corectă a legii.

Analizând decizia atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente.

prematuritate a acțiunii în raport de prevederile art. 720

1

C. proc.

civ., care prevăd obligativitatea efectuării prealabile a concilierii directe

se constată că este nefondată.

Astfel, potrivit

prevederilor textului menționat anterior, în procesele și cererile în materie

comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată reclamanta va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă

cu cealaltă parte.

Din economia textului

rezultă că această reglementare își găsește aplicabilitatea în cazul proceselor

și cererilor al căror obiect este evaluabil în bani ceea ce nu se poate spune

în cauza de față ce are ca obiect obligația de a face, obligație ce nu este

evaluabilă în bani.

susținerea recurentei prin care critică pretinsa omisiune a instanțelor de a

observa că nu există un raport juridic din care să rezulte dreptul reclamantei

de a efectua transportul public de călători în baza unui contract contestat.

Pe de o parte, ceea ce

reclamanta a contestat în instanță nu a fost contractul de concesiune, ci

contractele de colaborare ulterioare pe care pârâta a încercat să le impună,

iar pe de altă parte obligația reținută în sarcina recurentei – pârâte a avut

la bază contractul de asociere la participațiune autentificat sub nr. 335 din 27

ianuarie 2004, precum și contractul de concesiune încheiat de ASOCIAȚIA B.T. din

care ambele părți fac parte.

Prin această argumentație,

Înalta Curte consideră că a răspuns și criticilor de la pct. 3 și 4 care, în

esență vizează aceleași aspecte, adăugând în plus că instanța apelului nu a

încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., exercitându-și rolul activ în

sensul pronunțării în limitele investirii și cu respectarea principiului contradictorialității.

3) Nici ultima critică nu

poate fi primită, constatându-se că nu s-au nesocotit prevederile art. 3 din

Decretul nr. 31/1954.

Pe lângă faptul că ceea ce a

invocat recurenta la acest punct nu a constituit critică în apel așa cum s-a

argumentat anterior, reclamanta nu a contestat nici un moment contractul de

concesiune, ci contractele de colaborare pe care pârâta a încercat să le

determine pe părțile din cadrul asocierii în participațiune să le încheie.

Pentru considerentele expuse

urmează ca Înalta Curte să respingă, ca nefondat, recursul conform art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

Având în vedere și

prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată către intimată, cheltuieli ce vor fi în cuantum de

1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC U. SRL Negrești împotriva deciziei nr. 36 din 4 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 1000 lei

cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2008.