ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2167/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 14 din 15 ianuarie 2007, Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca nefondată, acțiunea prin care reclamanta Z.V., în

contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., solicita anularea

Hotărârii acesteia nr. 20707 din 13 octombrie 2006 și obligarea pârâtei

să-i recunoască statutul de refugiat și să-i

acorde drepturile prevăzute de

O.G. nr. 105/1999.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Instanța de Fond a reținut, în esență, că, așa cum rezultă din actul emis de

A.N., ambele localități, atât cea părăsită, cât și cea în care s-a refugiat

reclamanta, s-au aflat pe teritoriul României, iar reclamanta nu a făcut dovada

persecuțiilor etnice suferite.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta Z.V., susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât, cu

probele administrate în cauză, a dovedit că a fost refugiată.

Examinând sentința atacată, în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările

ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana,

cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții

etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că

drepturile

compensatorii se acordă tuturor

celor care, din motive etnice, au suferit

persecuții exercitate de

regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a

expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincție

după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de

atunci al României sau în

afara acestuia,

și fără a se face vreo caracterizare a localității părăsite de

cei

persecutați, esențial fiind actul persecuției. Or, potrivit unui principiu de

drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.

De asemenea, în conformitate cu art. 4

din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1))

sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din

declarațiile martorilor L.I. și C.M.,

rezultă că

reclamanta și familia sa s-au refugiat, în luna septembrie 1940, urmare cedării

Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliul Bum, județul

Cluj, care se afla la granița cu Ungaria, în localitatea Bucerdea Vinoasă,

județul Alba, unde au fost nevoiți să rămână până în martie 1945.

În cauză,

dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform

legii,

Instanța de Fond în mod greșit respingând acțiunea acesteia.

Or, încadrându-se în situația prevăzută

de art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările

ulterioare, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de compensațiile

acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare refugiului,

respectiv 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2006.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi

admis, iar sentința atacată va fi modificată, în sensul admiterii acțiunii

formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

Z.V. împotriva sentinței civile nr. 14 din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată și, în fond, admite acțiunea formulată de

reclamanta Z.V.

Anulează Hotărârea nr. 20707 din 13

octombrie 2006 emisă de pârâta C.J.P.C.

Obligă pe pârâtă să emită o nouă

hotărâre, prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data

de 1 iunie 2006.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.