ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2167/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2167/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 14 din 15 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea prin care reclamanta Z.V., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., solicita anularea Hotărârii acesteia nr. 20707 din 13 octombrie 2006 și obligarea pârâtei să-i recunoască statutul de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în esență, că, așa cum rezultă din actul emis de A.N., ambele localități, atât cea părăsită, cât și cea în care s-a refugiat reclamanta, s-au aflat pe teritoriul României, iar reclamanta nu a făcut dovada persecuțiilor etnice suferite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Z.V., susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât, cu probele administrate în cauză, a dovedit că a fost refugiată. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia, și fără a se face vreo caracterizare a localității părăsite de cei persecutați, esențial fiind actul persecuției. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face. De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G.
nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Or, din declarațiile martorilor L.I. și C.M., rezultă că reclamanta și familia sa s-au refugiat, în luna septembrie 1940, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliul Bum, județul Cluj, care se afla la granița cu Ungaria, în localitatea Bucerdea Vinoasă, județul Alba, unde au fost nevoiți să rămână până în martie 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, Instanța de Fond în mod greșit respingând acțiunea acesteia.
Or, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare refugiului, respectiv 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2006. Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Z.V. împotriva sentinței civile nr. 14 din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și, în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta Z.V. Anulează Hotărârea nr. 20707 din 13 octombrie 2006 emisă de pârâta C.J.P.C. Obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2006. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.