ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 iunie 2006,

reclamanta R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii

nr. 19949 din 1 iunie 2006 și recunoașterea calității de refugiat.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 317

din 5 septembrie 2006, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate

și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în

perioada februarie 1941 – 6 martie 1995 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2005.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

a reținut în esență că din probele administrate în cauză rezultă, fără echivoc,

că motivul refugiului reclamantei a fost persecuția etnică, astfel încât

aceasta se încadrează în prevederile art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P.C. solicitând modificarea

hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta a susținut că

motivul plecării reclamantei, împreună cu familia sa nu a fost persecuția

etnică, întrucât localitatea de domiciliu nu se afla sub ocupație hortistă.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă

localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în

altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice”.

În cauză, din declarațiile

martorilor T.E., D.E. și L.Ș., coroborate cu datele rezultate din actele de

stare civilă depuse, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din

H.G. nr. 127/2002 că, în perioada februarie 1941 – 6 martie 1945, după cedarea

Ardealului de Nord, intimata - reclamantă împreună cu familia, au fost obligați

să se refugieze din orașul Mediaș în orașul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate asupra populației maghiare din zonă.

În concluzie, dând o corectă

dezlegare cauzei deduse judecății, Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin.

(1) teza a doua C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.J.P.C. împotriva sentinței nr. 317 din 5 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2007.