ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 iunie 2006, reclamanta R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 19949 din 1 iunie 2006 și recunoașterea calității de refugiat. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 317 din 5 septembrie 2006, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada februarie 1941 – 6 martie 1995 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2005. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut în esență că din probele administrate în cauză rezultă, fără echivoc, că motivul refugiului reclamantei a fost persecuția etnică, astfel încât aceasta se încadrează în prevederile art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P.C. solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii. Recurenta a susținut că motivul plecării reclamantei, împreună cu familia sa nu a fost persecuția etnică, întrucât localitatea de domiciliu nu se afla sub ocupație hortistă. Recursul este nefondat.

Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. În cauză, din declarațiile martorilor T.E., D.E. și L.Ș., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G.

nr. 127/2002 că, în perioada februarie 1941 – 6 martie 1945, după cedarea Ardealului de Nord, intimata - reclamantă împreună cu familia, au fost obligați să se refugieze din orașul Mediaș în orașul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra populației maghiare din zonă. În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.C. împotriva sentinței nr. 317 din 5 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2007.